Recent a trecut la cele vesnice Sir Roger Scruton,
britanicul conservator a carui personalitate transcende perioada de timp in
care el a fost activ si a inspirat o multime de intelectuali conservatori prin
doctrinele lui conservatoare, lucide si inteligente. Ne-am gindit ca e potrivit sa
publicam astazi un material special dedicat acestui barbat influent caruia nu
i-a fost rusine de conservatorism. Materialul consista dintr-un comentariu
scris de el in 2007 privind impactul toxic pe care normalizarea
homosexualitatii o are asupra copiilor. A fost tradus de colegii nosti de la
Pro Vita, pentru care le multumim.
Viata lui Sir Roger Scruton
Acest text a fost scris în anul 2007 de Sir Roger
Scruton, a cărui trecere la cele Veșnice am consemnat-o pe 12 ianuarie 2020.
Roger Vernon Scruton a fost unul dintre cei mai importanți gânditori ai epocii
noastre și considerat cel mai marcant filosof conservator de la Edmund Burke
încoace. Specializat în filosofia esteticii și în filosofie politică, a scris
peste 50 de cărți, tratate și piese de teatru.
Normalizarea homosexualitatii
Societățile occidentale au suferit, în ultimele decenii,
o schimbare radicală a atitudinilor lor în ce privește homosexualitatea. Ceea
ce a fost privit cândva ca un viciu intolerabil este acum privit ca o
„orientare”, cu o natură deloc diferită – deși diferită ca direcție – față de
înclinațiile care îi determină pe bărbați să se unească cu femeile, dând
naștere la copii. Această schimbare radicală a început odată cu dezincriminarea
conduitei homosexuale și cu o dispoziție tot mai mare nu numai pentru a tolera
homosexualitatea în privat, ci pentru a vorbi despre ea în public. Am asistat
la apariția „homosexualului public”. Propagandistul flamboiant al acelui „alt”
stil de viață care, precum Quentin Crisp a încercat să ne convingă că „gay”
este, până la urmă, descrierea corectă. A urmat apoi mișcarea pentru „mândria
homosexuală” și „ieșirea” unor persoane publice – până în punctul în care nu
prea mai este interesant să știi dacă cineva este sau nu de „cealaltă
convingere”.
În cea mai mare parte, britanicii au trecut peste aceste
schimbări. Este posibil să nu fie confortabili cu exprimările mai
„demonstrative”, dar sunt pregătiți să tolereze modul de viață homosexual, cu
condiția să se mențină în limitele decenței și să nu violeze normele
fundamentale. Totuși, această atitudine nu îi satisface pe activiști.
Căci a tolera înseamnă a dezaproba. Doar atunci
când o anume conduită jignește trebuie să îți exerciti toleranța, iar
activiștii doresc ca oamenii să trateze homosexualitatea ca normalitate. Prin
alunecoasele noțiuni de discriminare și drepturile
omului, ei s-au folosit de lege pentru avansul agendei proprii. În prezent,
homosexualitatea este tratată de lege ca fiind o tendință comparabilă aproape
în orice mod cu heterosexualitatea, astfel încât orice încercare de a face
distincția între oameni pe motive de „orientare” – fie ca e vorba de
solicitarea unui loc de muncă, fie de beneficiul unui privilegiu – este
considerată „discriminare”, nedreaptă, o eroare morală comparabilă cu
discriminarea pe criteriu de rasă sau sex.
În general, am acceptat că ar putea fi necesare legi
împotriva discriminării, pentru a-i proteja pe cei care au suferit în trecut de
pe urma unor prejudecăți ostile. Din când în când, însă, ne trezim că, deși
homosexualitatea a fost normalizată, totuși nu este normală. Acceptarea
de către noi a stilului de viață homosexual, a cuplurilor de același sex și a
comunității gay nu a eliminat sentimentul că acestea sunt alternative la ceva și
că acel ceva este, de fapt, normalul. Nu este vorba despre
dorința heterosexuală, concepută ca o „orientare”, ci despre unirea
heterosexuală: alăturarea bărbatului și femeii într-un act care conduce, prin
cursul natural al lucrurilor, nu doar la un angajament reciproc, ci și la
purtarea copiilor, la întemeierea unei familii și la obișnuitul sacrificiu de
sine de care, mai presus de orice, depinde viitorul societății. Propaganda care
a încercat să rescrie heterosexualitatea ca „orientare” este doar o încercare
de a ne convinge să trecem cu vederea adevărul despre uniunea sexuală: că, în
forma sa normală, acesta este modul în care o generație succede celei
anterioare.
Adoptiile homosexuale
Acest adevăr este recunoscut de toate marile religii și
este susținut prin viziunea creștină a căsătoriei ca uniune creată de Dumnezeu.
Acest lucru explică, într-o mare măsură, reticența oamenilor religioși de a
susține căsătoria homosexuală, pe care ei o văd ca pe o încercare de a rescrie
în termeni exclusiv omenești contractul etern al societății. Pentru a o spune
într-un alt mod, ei văd căsătoria homosexuală ca pe profanarea unei taine. De
aici, conflictul crescând între agenda homosexuală și religia tradițională,
conflict în care actuala dispută privind „dreptul la adopție” este cel mai
recent capitol. În conformitate cu perspectiva creștină – una împărtășită, cred
eu, și de musulmani și evrei – adopția înseamnă a primi un copil ca membru al
familiei, unul pentru care te dedici la fel cum un tată și o mamă se dedică
propriilor copii. Este un act de sacrificiu, realizat în beneficiul copilului
și în scopul de a oferi confortul normal al unui cămin. Scopul său nu este de
a-i mulțumi pe părinți, ci de a îngriji copilul, făcându-l parte dintr-o
familie. Pentru oamenii religioși, înseamnă a-i oferi copilului un tată
și o mamă. Orice altceva ar fi o nedreptate făcută copilului și un abuz asupra
inocenței sale. Prin urmare, nu există „dreptul la adopție”. Adopția
înseamnă asumarea unei datorii, iar singurele drepturi pe care aceasta le
implică sunt drepturile copilului.
Împotriva acestui argument, apelul la legile
„anti-discriminare” este irelevant. Scopul adopției nu este de a gratifica
părinții adoptivi, ci de a ajuta copilul. Și având în vedere că, din punct de
vedere religios, singurul ajutor care poate fi oferit este aducerea lui într-o
familie reală, nu este în niciun fel mai multă discriminare în a exclude
cuplurile de homosexuali de la adopție decât în a exclude legăturile
incestuoase sau comunitățile de „swingeri” promiscui. Într-adevăr, implicația
că adopția este în totalitate o problemă de „drepturi” ale potențialilor
părinți arată inversiunea morală care infectează societatea modernă. În
loc să considerăm familia ca modul prin care generația actuală se jertfește
pentru cea următoare, ni se cere să creăm familii în care generația următoare
să fie sacrificată pentru plăcerea celei actuale. Ni se cere să
ignorăm tot ceea ce știm despre fragilitatea parteneriatelor homosexuale,
despre nevoile psihologice ale copiilor și despre normele care încă mai
predomină în școlile și comunitățile noastre, de dragul unei fantezii
ideologice.
A te opune adopției de către homosexuali nu înseamnă că
homosexualii nu ar trebui să aibă nicio relație cu copiii. De la Platon la
Britten, homosexualii s-au distins ca profesori, adesea sublimându-și eros-ul,
așa cum au făcut acești doi mari bărbați, prin hrănirea minții și sufletelor
tinerilor. Dar Platon a fost cel care, în „Legile”, a subliniat că
homosexualii, la fel ca heterosexualii, trebuie să învețe calea sacrificiului,
că nu dorințele prezente sunt cele care trebuie să îi guverneze, ci interesele
pe termen lung ale comunității. Și, cu siguranță, nu este implauzibil ca acele
interese pe termen lung să fie sunt mai susceptibile de a fi protejate de
religii, decât de ideologiile politice care guvernează Partidul Laburist.
Alianța Familiilor din România
▲ ▲ ▲ TOPUL ZILEI al celor mai citite articole din ultima săptămână (selecție automată):
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.