Nu acesta este subiectul, ci St. Jude.
Doctoral mi-a recomandat sa nu vorbim, sa nu scriem. Mintea sufocatilor o ia razna si vorbesti prostii. Nici acesta nu este subiectul. Am mai facut-o.
Vreau sa spun ceva după ce m-am gândit doua zile.
Oare de ce numai catolicii au St. Jude?
Numele Jude sau “Iuda”, laudă în limba română, a apărut in competiția dintre doua neveste pentru inima bărbatului lor, Iacob
Dumnezeu a văzut ca Iacob iubea pe Rahela și i-a dat copii … lui Lea.
Primul a fost Rubén, ca un strigat de biruință: “Iată fiu!”
A apărut apoi Simeon … Degeaba!
A aparut Levi: de data aceasta sufletul lui se va lipi de mine…
Dar Iacov iubea pe Rebecca.
Când a pus armele jos in conflictul omenesc cu rivala, Lea i-a dat celui de al patrulea un nume legat de mulțumire fata de Dumnezeu: “Iuda”, voi lauda pe Domnul.
A fost una din cele 12 seminții, cea a lui David, cea regală!
A fost suficient însă un singur nebun, un singur netrebnic să strice pentru noi acest nume: Iuda Iscarioteanul care L-a vândut pe Fiul lui Dumnezeu. Nici un roman nu și- ar mai numi azi copilul … Iuda!
Doar catolicii!!
La spitalul St. Jude.
Este singura teologie care are tăria și subtilitatea de a sublinia capacitatea răscumpărătoare a lui Isus, El însuși … din Iuda, iudeu.
Numai Isus poate scoate, in ciuda existentei unui Iscarioteanul, numele acesta din istorie, sa-l spele bine și să-l ridice pe culmile împărăției mesianice viitoare.
David va fi din Iuda.
Isus Christos va fi din Iuda.
Sfințenia va fi iar marca celor cu numele Iuda!!!
Acum mergeți și spune-ți aceasta și tuturor Evanghelicilor.
Le-o trimit eu, cel internat, cu viitor sau nu, la St. Jude.
P.S. – Ora pro nobis. Am mai multă nevoie ca oricând. Dacă voi trece cu bine am sa încerc un articol reportaj de pe puntea dintre doua lumi. Grozav!!!
Daniel Brânzei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.