NewsNet Creştin: Recent, ziarul Libertatea a publicat cu titlu
de primă pagină informaţia potrivit căreia “cea mai frumoasă femeie din România s-a pocăit”, menţionând chiar în debutul articolului respectiv că Oana Lazăr
Paveluc, cea care în anul 2010 a câştigat concursul Miss Universe România, a
ales, spre surprinderea şi chiar bulversarea unora, să meargă “într-o direcţie
total opusă show-urilor de modă şi petrecerilor extravagante” şi să devină
penticostală. Cât de corectă este această informaţie?
Oana Lazăr Paveluc: Aşa este, însă niciodată nu mi-au plăcut cluburile
şi petrecerile extravagante, mereu m-am ferit de o astfel de viață. Preferam să îmi petrec timpul cu familia sau să merg în
locuri în care să îmi fac amintiri frumoase. Am fost o persoana mai timidă, retrasă, mereu mi-am văzut de viața
mea. Show-urile de modă făceau parte din cariera mea şi eram nevoită să particip la acestea. Niciodată nu am făcut ceva ce nu-mi place.
NewsNet Creştin: Publicaţia
menţionată mai sus foloseşte ca sursă şi câteva cuvinte pe care le-ai scris pe
contul tău de socializare cu puţin timp în urmă, prin care mărturiseşti că se
împlineşte 1 an de zile de când ai ales să îl urmezi pe Dumnezeu, că poţi spune
că viaţa ta s-a schimbat în cel mai frumos mod. Să înţelegem că este vorba de o
decizie personală şi categorică, sau doar de anumite circumstanţe care te-au
împins să-ţi schimbi religia, cum ar fi, bunăoară, căsătoria ta cu un om care
este penticostal?
Oana Lazăr Paveluc: Da, a fost o
decizie personală, nicidecum una "forțată". Cum
am mai spus, mersul la biserică, predicile şi bucuria de pe fețele oamenilor m-au făcut să îmi doresc să Îl slujesc şi eu pe Dumnezeu. De ce? Pentru că şi eu vroiam bucuria şi pacea pe care ei o aveau, iar Dumnezeu a fost
singurul care m-a ajutat să înteleg calea Lui şi planul pe care El îl are cu
mine...
NewsNet Creştin: Desigur, pentru
cititorii ziarului Libertatea, precum şi a celorlalte publicaţii care au
preluat şi mediatizat pe larg această informaţie, faptul că ţi-ai schimbat
radical direcţia în viaţă, renunţând la toate avantajele pe care ţi le-ar fi
putut aduce titlul de “Miss Universe”, că nu eşti în acest moment preocupată cu
petreceri şi călătorii prin toată lumea la spectacole de modă, este de
neconceput şi de necrezut. Spune-ne, te rugăm, eşti cu adevărat fericită ştiind
că, inevitabil, ai renunţat la oportunităţile menţionate mai sus? Cât de
împlinită eşti în actuala ipostază în care te găseşti?
Oana Lazăr Paveluc: Sunt
foarte fericită şi împlinită de noua mea
viață. Umblarea cu Dumnezeu zi de zi
este cel mai minunat lucru... Nu regret nimic, am avut o carieră frumoasă şi îmi aduc aminte de ea cu drag. Dar Dumnezeu a
vrut să fiu un model pentru El şi nu pentru alții...
NewsNet Creştin: Desigur, eşti
conştientă că multe fete din România şi de oriunde, visează să urce cândva pe
un podium, să ajungă “Miss Orice”, să fie sub lumina reflectoarelor şi să se
bucure de avantajele conferite de aceste oportunităţi. Probabil, unele dintre
ele vor citi şi acest interviu. Ce anume le transmiţi acestor suflete tinere,
spre ce fel de preocupări şi valori le sfătuieşti să se îndrepte în viaţă?
Oana Lazăr Paveluc: Le sfătuiesc să meargă spre calea Domnului şi apoi să rămână cu Domnul. Dacă tu alegi să îl urmerzi pe
Dumnezeu, să trăieşti numai pentru El, atunci Dumnezeu
va avea grijă să îți deschidă orice uşă care este bună pentru tine.
NewsNet Creştin: Împărtăşeşti prietenilor tăi pe acelaşi cont de
socializare, faptul că Îi mulţumeşti lui Dumnezeu pentru “minunatele lucrări pe
care le-a făcut şi le face în continuare” în viaţa şi familia ta. Te rugăm să
ne spui câteva cuvinte, atât cât doreşti, despre familia ta. Cât de mult Îl
vezi, aşa cum spui, pe Dumnezeu în cadrul familiei tale?
Oana Lazăr Paveluc: Pe data de 25
august 2013 am fost botezată în apă. La câteva luni după acest eveniment, Dumnezeu m-a botezat cu Duhul Sfânt. A fost şi este
cel mai minunat dar pe care Dumnezeu mi l-a dat . Să Îi simți
prezența în inimă, să te rogi cu o putere atât de mare, e ceva ce orice
creştin şi-ar dorii. Dumezeu este mereu în casa şi familia mea. El ne-a binecuvântat
cu pace, iubire, a zidit în noi o inimă nouă şi ni l-a dăruit pe bebeluşul nostru Elias.
NewsNet Creştin: Deşi în România sunt
câteva sute de mii de penticostali, ei sunt totuşi o minoritate religioasă şi
cei mai mulţi oameni nu ştiu mare lucru despre aceştia. Tu eşti acum o
credincioasă penticostală. Spune-ne câteva lucruri esenţiale ale vieţii tale de
credinţă. Care sunt preocupările tale specifice acestei credinţe despre care nu
te ruşinezi să vorbeşti public? Poate în felul acesta află mai mulţi care sunt
lucrurile prin care se definesc credincioşii penticostali...
Oana Lazăr Paveluc: Umblarea cu
Dumnezeu în fiecare zi, post şi rugăciune, citirea Scripturii, mersul la biserică sunt câteva din lucrurile esențiale din viața unui
creştin născut din nou. Oamenii din afară trebuie să îl vadă pe Isus Hristos în noi, viața de credință trebuie trăită zi de zi, nu doar când mergem la biserică. Dimineața, primul lucru pe care îl fac este să citesc Biblia şi să mă rog. Acum mă întreb mereu
dacă lucrurile pe care le fac Îi aduc cinste lui Dumnezeu... În orice
decizie pe care vreau să o iau mă bazez pe El. Trebuie
să ai o comunicare continuă cu Dumnezeu,
să Îl consideri pe El cel mai bun prieten.
NewsNet Creştin: Înţelegem din articolul menţionat mai devreme că
întoarcerea ta la Dumnezeu s-a petrecut acolo, în America. Cum au reacţionat,
când au aflat, cei care sunt în România, rudele tale, foştii colegi, prieteni,
cunoscuţi?
Oana Lazăr Paveluc: În momentul în care
au aflat că vreau să îmi schimb religia, normal că şi-au pus nişte semne de întrebare: «De ce vrei să faci asta? Cine
te-a împins să iei decizia asta? Eşti sigură că vrei asta?» etc. A fost greu să le explic de
ce vreau să fac asta pentru că oamenii din lume nu înțeleg, aşa cum nici eu nu am înțeles
unele lucruri la început. Dar cu timpul ei au înțeles, au văzut ce schimbări minunate s-au produs în viața mea şi sunt foarte
fericiți pentru mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.