Eugen Munteanu 🔴 Un corifeu al „gândirii politice corecte” - Noam Chomsky (I)

Unul dintre cei mai proeminenţi promotori ai „corectitudinii politice”, ideologie larg răspândită în mediile academice şi în mass media occidentale, este lingvistul american Noam Chomsky. O parte din ideile sale politice sunt analizate în articolul de faţă.

Impulsul de a scrie acest articol mi‑a fost dat de un interviu recent la Radio România Cultural, luat traducătorului uneia dintre cărţile lui Chomsky publicate în româneşte, intitulată Cum merge lumea. Ceea ce m‑a frapat era entuziasmul juvenil al traducătorului, Paul Gabriel Sandu, faţă de ideile politice controversabile şi contestabile al cunoscutului lingvist şi eseist american. Autoprezentându‑se ca doctor în filozofie la Freiburg cu o teză despre Heidegger, dl. Sandu pare să împărtăşească integral şi necritic ideile anarho-socialiste şi cripto-marxiste chomskyene, ceea ce, pentru mine, care m‑am „bucurat” din plin de „binefacerile” comunismului real, este surprinzător şi neliniştitor. Sper să mă înşel în evaluările mele, iar „idealurile” marxism-leninismului, fie ele şi re-cosmetizate şi prezentate într‑un ambalaj atractiv, libertar şi „cognitivist”, să nu infecteze minţile tinerilor noştri compatrioţi. Este însă un fapt că, o dată cu ştiinţa de carte, mulţi dintre tinerii români care studiază în universităţi occidentale de prestigiu, din Europa sau SUA, primesc şi germenii „gândirii politice corecte” sau ai „corectitudinii politice” (politically correct thinking, political correctness), ideologie larg răspândită, dacă nu cumva majoritară, între studenţii şi profesorii din Occident.

Conceptul de „gândire politică corectă” este prea complex pentru ca, nefiind politolog sau sociolog, să îmi pot permite o analiză adecvată şi avizată. Nucleul ideatic ar consta în respingerea integrală şi radicală a umanismului clasic european şi, implicit, a modelului politic capitalist, bazat pe competiţie şi liber schimb, în favoarea unei societăţi ideale a „incluziunii”, în care toate minorităţile (rasiale, etnice, sociale, sexuale etc.) să se bucure de egalitate deplină şi de dreptul de a participa la luarea deciziilor politice. Ca ideal, acest deziderat nu sună rău, însă, aplicarea corectitudinii politice conduce la marginalizarea şi ruinarea criteriilor şi a valorilor pe care societatea europeană se bazează de peste două mii de ani. Jos cultura clasică şi marea literatură, jos personajele istorice, mari scriitori, filosofi, oameni de ştiinţă, exploratori, oameni politici providenţiali pentru naţiunile lor, căci toţi au în biografiile lor „pete” inavuabile relative la discriminarea celor mai slabi şi mai fragili: femei, categorii sociale defavorizate, etnii şi popoare întregi! Jos cu educaţia performantă, jos cu rafinamentul artistic, fiindcă sunt forme de elitism care conduc la discriminarea şi excluziunea celor care nu au acces la ele! Din aceleaşi motive, imaginea-model a bărbatului european alb, creştin, inteligent, civilizat, cultivat este nu doar desconsiderată, ci şi condamnată, ca o vină istorică majoră. A te declara european în sensul tradiţiei, înseamnă a fi nociv, reacţionar, patriarhal şi falocratic, sexist, misogin, rasist şi homofob.

Bunăstarea şi strălucirea culturală a Occidentului se bazează pe secole întregi de exploatare sângeroasă a minorităţilor, pe jefuirea colonială şi pe sclavia unor mari părţi a populaţiilor autohtone. Iradierea valorilor europene, democraţia, cultura, religia creştină, urbanismul, modul de viaţă european s‑a petrecut de fapt prin forţă şi brutalitate. Democraţia ateniană nu mai poate fi luată ca reper şi model, căci se baza pe sclavie şi pe comerţul oneros cu alte popoare. Urbanismul şi sistemul juridic roman au fost impuse prin forţa armelor şi prin cinism politic, istoria Bisericii este un lung şir de crime etc., etc.

Autocenzura şi o omniprezentă „poliţie a gândirii”, precum în distopia orwelliană, supune limbajul public unei atente operaţii de purificare eufemistică, pentru a proteja minorităţile de orice fel. Nu mai există homosexuali, lesbiene, bisexuali şi transsexuali, ci membri ai comunităţii LGBT, handicapaţii devin „persoane cu dizabilităţi”, femeia de serviciu se preschimbă în „doamna responsabilă cu curăţenia” (germ. Reinigungsdahme), muncitorul emigrant devine „muncitor oaspete” (germ. Gastarbeiter), o persoană de culoare devine „afro‑american”, cuvântul „domnişoară” (franc. mademoiselle sau germ. Fräulein) devine un cuvânt de ocară, cu puternice conotaţii discriminatorii. Formulele de politeţe tradiţionale se abrogă şi ele, căci sunt rămăşiţe ale unui comportament segregaţionist şi discriminatoriu. Titlurile academice nu se mai „exhibă” nici ele, fiindcă jignesc sensibilitatea celorlalţi, care nu le deţin. Aşadar „domnul profesor”, „doamna învăţătoare” sau „domnul doctor” vor fi numiţi de elevi şi studenţi, perfect „democratic” şi „politically correct”, „domnul Popescu”, „doamna Georgescu”, „domnul Petrescu”, sau, încă şi mai bine, „domnul Gică”, „doamna Luminiţa” sau „domnul Vasile”.

În orice situaţie de confruntare concurenţială, cum ar fi ocuparea unui post oarecare, minoritarul va fi preferat, prin efectul „discriminării pozitive”. Vrei să angajezi un muncitor bun sau un manager capabil pentru firma ta, va trebui să fii atent să nu faci vreo discriminare între candidaţi. Îl vei alege nu pe cel mai bun şi mai eficient, ci pe cel de culoare, pe homosexual sau pe handicapat. Pentru ocuparea posturilor din structurile de stat, de la parlament, guvern, consilii locale, primării, senate ale universităţilor etc., competenţa vine pe planul doi, mai importantă este cota obligatorie de „persoane de gen feminin” sau de reprezentanţi ai „comunităţii LGBT”.

Unul dintre cei mai proeminenţi promotori ai „corectitudinii politice” mondiale este lingvistul american Noam Chomsky. Ca lingvist, am citit cu atenţie profesională lucrările sale, aşa încât, cunoscându‑i personalitatea, am devenit interesat şi de ideile sale politice. Rândurile care urmează reprezintă doar o sumară sinteză a constatărilor pe care le‑am făcut citind două cărţi ale sale traduse în limba română, care mi‑au căzut în mână: Cine conduce lumea (trad. rom.: Doru Căstăian, 2019) şi Cum merge lumea (trad. rom.: Paul Gabriel Sandu, 2020). Nu am pretenţia că părerile mele sunt integral juste şi inatacabile. (Va urma)

• Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

www.ziaruldeiasi.ro