Peter Costea 🔴 Nu putem fi toți menoniți!

Luna trecută, pe durata vacanței, în Bolivia am dat peste colonii menonite, vizitând una dintre ele. Am ajuns la concluzia că nu putem cu toții fi menoniți. Nu asta e chemarea creștinilor. Menoniții trăiesc izolați de lumea „civilizată”, așa cum au trăit și părinții lor de aproape 500 de ani.

Menoniții constituie o confesiune religioasă apărută în Secolul XVI. Foarte conservatori, ei refuzau serviciul militar, lucrau pământul și duceau o viață tradițională. Persecutați în mai toate colțurile Europei din cauza „ciudățeniei” stilului lor de viață și al teologiei lor, menoniții au migrat din loc în loc în vastul spațiu european, de la Oceanul Atlantic / Olanda / Benelux / Germania, până în Rusia țaristă, lângă Urali. Au trecut și prin Transilvania, unde au avut câteva colonii, una dintre ele fiind la Vinț. Peste tot au fost scutiți de militărie, au desțelenit pământurile, au dezvoltat agricultura, și, în schimbul aportului lor la dezvoltarea agriculturii, li s-a îngăduit să trăiască după regulile și teologia lor.

Marile evenimente care au dislocat istoria Europei în ultimele secole, însă, i-au afectat și pe ei. Majoritatea au refuzat să-și schimbe modul de viață și au emigrat, dacă nu în Europa, în America de Nord și America de Sud.

Am dat peste ei pentru prima data în decembrie 2001, în Paraguay. Aflând că sunt colonii menonite în vestul Paraguayului, am călătorit acolo cu mult interes. Am vizitat coloniile lor din Loma Linda, La Plata și Filadelfia, observând modul lor tradițional de trai, dar și atașamentul lor deosebit față de creștinism. Pe lângă Paraguay, menoniții s-au extins și în Argentina, Brazilia și am dat peste ei și în Bolivia.

În zona de confluență a Boliviei cu Argentina și Paraguay există un teritoriu vast cunoscut de localnici cu numele de chaco: o zona semi-aridă unde trăiesc mai multe vite și animale ca oameni. Puțin populat, chaco a devenit o destinație de imediată atenție pentru menoniți.

Curiozitatea m-a împins să ajung la Villamontes, aproape de Argentina și Paraguay. În afara micului Villamontes se află colonii izolate de menoniți. Am vizitat una dintre ele, cunoscută cu numele de Colonia 30. Menoniții din zonă sunt germani, descendenți ai menoniților care au scăpat din Rusia bolșevică pe vremea războiului civil rus și au emigrat în Germania, iar de acolo în America de Sud. Istoria lor e fascinantă și o puteți urmări online.

Menoniții din Colonia 30 trăiesc exact așa ca și părinții lor de sute de ani. Trăiesc din agricultură și creșterea animalelor. Nu folosesc mașini, ci căruțe. Nu folosesc telefoane, televizorul, internetul, curentul electric, mașinile de scris / computerele. Doar bărbații vorbesc limba spaniolă pentru a putea face negoț cu cei din afară. Femeile vorbesc doar germana, iar copiii sunt educați, tot în germană, în școlile din colonii.

Nu denigrez tradițiile ori viața izolată a menoniților. Dimpotrivă, apreciez atașamentul lor față de noțiunea esențială care îi face să se separe de lume: să-și păstreze identitatea istorică și să nu fie afectați de modernism în privința moralei și valorilor creștine. Metodele lor pentru a dobândi acest deziderat, însă, sunt controversate.

Mă gândeam, în timp ce vorbeam cu bărbații menoniți, în zăduful zilei, sub un copac stufos lângă o căruță medievală la care era înhămată o iapă, că nu putem toți creștinii să fim menoniți. Nu putem toți să ne izolăm de lume pentru a ne păstra identitatea și valorile. Nu putem emigra nici unde pe această planetă pentru a începe, asemenea menoniților, un Nou Ierusalim, și a scăpa de influențele modernismului.

Menoniții nu sunt interesați să schimbe lumea, ci interesați ca lumea să nu-i schimbe pe ei, izolându-se de lume. Eu cred, însă, că noi avem menirea să schimbăm lumea și mersul ei. Spre bine.

Peter Costea