În
toamna trecută, Mihai Dumitru a publicat un articol informativ privind mișcarea
conservatoare din România, în care suntem menționați și noi, mișcarea
pro-familie din România, cât și eu, pe nume. Am reținut ideea de final a
articolului în care Mihai părea să indice că în România au mai rămas doar trei
(3) grupuri autentic conservatoare: (1) colegii de la AD; (2) mișcarea
conservatoare a colegului nostru George Simion de la AUR; și (3) mișcarea
pro-familie din România. [Link: www.adevarul.ro]
Comentariile
lui Mihai au nevoie de câteva ajustări ori completări privind impresiile
dânsului despre mișcarea pro-familie din România. Personal, eu nu am
„legăturile” din „mediile conservatoare din SUA” pe care le menționează el,
nici nu mă „învârt” în „cercurile” menționate de el. Penuria de timp, clienții
și pasiunea pentru promovarea valorilor în spațiul public din România și Europa
nu îmi permit timpul necesar pentru a cultiva legături de genul celor
menționate de Mihai.
De
fapt, o observație generală privind comentariile despre mișcarea pro-familie
care apar ocazional în presa românească este că uneori le lipsește acuratețea.
Majoritatea celor care scriu, o fac din auzite. Cei care scriu despre noi rar
ne sună ori ne contactează să ne cunoască, să ne întrebe ce ne motivează ori de
ce suntem implicați în spațiul public. Scriu despre noi, dar nu vorbesc cu noi.
Consider
că ar fi fost util pentru Mihai să menționeze scorul obținut la europarlamentare
și eforturile pe care le-am făcut noi. Toți împreună am obținut 1,45% din
voturi și am construit un bazin electoral de 150.000 de votanți. Pe parcursul a
doar 6 luni de muncă. E un rezultat totuși bun, care merită să fie menționat și
apreciat. Mi-ați dat mai multe voturi (și vă mulțumesc din nou) decât are în
spatele lui oricare parlamentar.
Comentariul
lui Mihai dezamăgește și pentru că repetă informații probabil din auzite, dând
impresia că cei care promovează conservatorismul în România au „declinat
propunerea de colaborare”. Nu tocmai. Discuțiile care se poartă în regim
confidențial rămân confidențiale.
Dacă
Mihai m-ar fi contactat înainte de a scrie articolul lui, ar fi aflat detalii
importante care ar fi meritat să le cunoască. Ar fi aflat că există relații de
colaborare între grupurile conservatoare din România. Nici unul dintre noi nu
este un lone wolf. George Simion a participat la conferința pe care am
organizat-o cu voluntarii din campania mea la europarlamentare la Brașov în septembrie.
George
m-a impresionat prin modestia, respectul deosebit și mai ales răbdarea lui. A
ascultat cu atenție la fiecare discurs care s-a ținut și după aproape patru ore
a luat și el cuvântul, apreciind ceea ce mișcarea pro-familie din România face,
arătându-și disponibilitatea de a colabora. La fel și noi. Am făcut și o poză
cu el pe care, din câte îmi amintesc, a postat-o pe Facebook.
De
mulți ani mă cunosc îndeaproape și cu colegii lui George. Cu
ei am relații strânse. Din 2006
încoace am lucrat împreună la diverse proiecte de interes comun din care a
beneficiat întreaga mișcare pro-familie și pro-viață din România, fără
deosebire de apartenența confesională ori etnică. Relațiile
au fost întotdeauna amiabile și de un respect deosebit.
Sunt
deci convins că vom putea colabora și în viitor, așa cum am făcut-o deja de
aproape 14 ani.
▲ ▲ ▲ TOPUL ZILEI al celor mai citite articole din ultima săptămână (selecție automată):
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.