vineri, 21 aprilie 2017

† Interviu cu Florin Ianovici referitor la Comunicatul Cultului Creștin Penticostal

NewsNet Creștin: Domnule Florin Ianovici, sunteți un slujitor al Evangheliei cunoscut pretutindeni, nu numai în țară și nu numai în cadrul comunităților penticostale, așa încât nu mai este nevoie de nicio prezentare pentru cititorii noștri. Iată însă că nu doar prin prisma lucrării evanghelistice sunteți astăzi în atenția opiniei publice, ci și prin recentele măsuri luate cu privire la dumneavoastră de conducerea Cultului Penticostal din România. Cum comentați comunicatul recent al conducerii Cultului Penticostal?

Florin Ianovici: Mulțumesc în primul rând pentru interesul dumneavoastră față de situația mea și vă asigur încă din start că apreciez lucrarea dumneavoastră alături de alte publicații creștine, care se străduiesc să informeze corect și echidistant cititorii.
Doresc să subliniez faptul că hotărârea mea de retragere este una personală și este rezultatul unei analize și evaluări a întregii situaţii însoțite de post, rugăciune și sfat duhovnicesc. Pentru toți cititorii care ne urmăresc doresc să fac următoarea precizare: Cultul Creștin Penticostal ,,ia act de decizia pastorului Ianovici Florin de retragere din Cultul Creștin Penticostal și respectă această decizie”. Aici nu e loc de interpretare: nu sunt sancționat de Cult cu revocare sau excludere, ci e alegerea mea de a nu mai face parte din Cultul Penticostal. Când am anunțat retragerea eram pastor în Biserica Betel. Nu mai sunt membru în cult, dar rămân un slujitor al lui Dumnezeu, având un crez întemeiat pe Sfintele Scripturi. Voi sluji în continuare oamenilor după harul și chemarea dată de Dumnezeu. Nu știu dacă intenționat sau accidental comunicatul se încheie cu predarea legitimației, dar e bine de știut că acest aspect este unul strict administrativ, nu duhovnicesc. Eu am ales să mă retrag, iar Cultul Penticostal afirmă în Comunicat că îmi respectă decizia, ceea ce cred că este semnul normalității și expresia unei conviețuiri în pace, atât de dorită în aceste zile

NewsNet Creștin: Nu doar din declarațiile dumneavoastră, ci și din mărturiile credincioșilor din Biserica Betel, înțelegem că relația dumneavoastră cu această biserică a fost una strânsă, în  care ați investit foarte mult. Ce le puteți spune acestor credincioși din Biserica Betel, care vă prețuiesc în mod sincer și care acum sunt total descumpăniți?

Florin Ianovici: Nu există mod în care să pot descrie durerea pe care o resimt văzând situația Bisericii Betel. Am rămas mai bine de jumătate de an pe bancă tocmai din dorința de a ține biserica unită. Îmi pare sincer rău de tulburarea care s-a produs, dar consider că se putea evita dacă biserica ar fi fost consultată în cadrul unei Adunări Generale care să decidă viitorul ei. Sunt uimit de ceea ce s-a subliniat în comunicat, și anume, faptul că reprezentanții conducerii Cultului ar fi trebuit invitați în Biserica Betel pentru a da lămuriri. Este de la sine  înțeles  faptul că într-o situație de criză conducerea trebuie să coboare în mijlocul oamenilor și să îi ajute să înțeleagă natura și scopul  deciziilor dispuse. În absența unor lămuri venite din partea celor competenți și-au făcut locul tot felul de speculații, comentarii și atitudini care au rănit cugetul și au slăbit credința. Orice credincios pe care l-am păstorit în Biserica Betel este în sufletul și rugăciunile mele, ori de câte ori are vreun necaz. Nădăjduiesc că Dumnezeu va vindeca rănile și lucrarea Bisericii Betel va merge înainte cu ajutorul lui Dumnezeu. 

NewsNet Creștin: Ați anunțat deja intenția continuării misiunii Renovatio în București și probabil nu doar în acest oraș. Spuneți-ne, vă rugăm, câteva cuvinte despre viziunea dumneavoastră cu privire la această lucrare evanghelistică


Florin Ianovici: Viziunea aceasta s-a născut de ani buni în inima mea și este expresia dorinței ca oamenii nemântuiți să audă Evanghelia. Programele bisericii sunt destul de încărcate și, deseori, nu sunt relevante pentru oamenii nefamiliarizați cu slujbele noastre. Misiunea Renovatio a fost prezentată comitetului Bisericii Betel acum un an, când am decis să ieșim o dată pe lună într-un loc public și să vestim mântuirea prin credința în Isus Hristos. Biserica Betel a susținut financiar aceste acțiuni, iar credincioșii ne-au stat alături cu rugăciuni și mobilizare. De aceea am fost neplăcut surprins să constant faptul că această lucrare a fost restricționată. În cele 3 întâlniri din anul 2016 s-au mântuit oameni care mai apoi s-au botezat în Biserica Betel. Scopul nostru a fost acela de a fi prezenți în mijlocul oamenilor și să le arătăm frumusețea Evangheliei și a Bisericii lui Dumnezeu, cunoscute fiind unele prejudecăți care există. În prezent vom rămâne fideli chemării lui Dumnezeu și în fiecare duminică vom avea o slujbă de evanghelizare de la orele 18.00 în complexul Romexpo, sala Eminescu. Și, întrucât și noi trebuie să ne zidim duhovnicește, vom avea și o slujbă de rugăciune și învățătură biblică de la orele 10.00. Intenționăm ca împreună cu grupul de credincioși să stăm la dispoziția lui Dumnezeu și să răspundem oricărei chemări de a vesti mântuirea și Împărăția lui Dumnezeu. Vrem să fim o încurajare pentru cei care au înțeles că trăim ultimele zile din istorie, iar vremea sfârșitului a început. Cât încă mai avem libertatea de a vesti Cuvântul lui Dumnezeu, este vital să nu ne închidem între zidurile bisericii, ci, dimpotrivă, să ducem Vestea Bună până la capătul pământului.


NewsNet Creștin: Ați afirmat de nenumarate ori ca vă identificați trup și suflet cu lucrarea Centrului “Viață și Lumină”, că nu puteți să renunțați la ajutorarea acelor copii în nevoie pe care i-ați hranit și păstorit atâția ani. Care credeți că va fi viitorul acestei preocupări caritabile, care va fi soarta acestor suflete în urma desprinderii dumneavoastră de Biserica Betel și de Cultul Penticostal?

       Florin Ianovici: Lucrarea Viață și Lumină a început acum 23 de ani. De atunci și până azi, Dumnezeu ne-a purtat de grijă. În București avem trei misiuni: în stradă, cu copiii și familiile fără adăpost, în orfelinat, pentru copiii fără parinți și cu tinerii care au stat în orfelinate și care au nevoie de sprijin pentru a-și întemeia o viață. În total 240 de asistați. În Republica Moldova, unde războiul și sărăcia au afectat viețile oamenilor, avem o misiune de zi pentru 70 de copii, cărora le purtăm de grijă. În Câmpulung, în două zone sărace, Bughea de Sus și Valea Măcelarului, îngrijim zilnic de 240 de copii, cărora le asigurăm hrană și îngrijirea necasară pentru a nu abandona școala. Ne-am străduit să împlinim porunca biblică de a cerceta pe orfan și văduvă în necazurile lor. În fiecare an am primit ajutorul unor parteneri din Suedia – misiunea Lakarmissionem și Biserica Penticostală Filadelfia – precum și a statului român. Cu toate acestea o parte din cheltuielile fundației le-am acoperit prin dragostea credincioșilor și oriunde am slujit am vorbit și despre greutățile unor suflete încercate. Mulțumesc tuturor celor care au simțit cu acești năpăstuiți și mă rog ca Dumnezeu să îi răsplătească. Cred că orice ajutor oferit a fost de dragul lui Dumnezeu și nu de dragul unui om. De aceea, am credința că Dumnezeu, prin credincioșii care iubesc Biblia, ne va ajuta. Mă doare sufletul că fundația a fost amestecată în probleme care țin de altă natură decât de scopurile acestei organizații. Partenerii noștri sunt îndurerați de faptul că, deși au cerut o întâlnire cu conducerea Cultului Penticostal și au depus materiale scrise, nici până acum nu au primit vreun răspuns. Mă doare faptul că s-a aruncat o umbră de îndoială asupra corectitudinii fundației prin faptul că, în comunicat se vorbește de ,,niște reclamații” de care nici nu știam și nici nu ne-au fost prezentate până la ora emiterii comunicatului. Dorim să dăm socoteală tuturor, cu frică de Dumnezeu și totală transparență, pentru orice sumă sau bun donat fundației. Noi toți știm că Dumnezeu este Tatăl orfanului, de aceea punem toate îngrijorările la picioarele Sale și ne rugăm ca El să poarte de grijă celor peste 500 de suflete, care au găsit la fundația Viață și Lumină nu vorbe, ci faptele credinței. Știm că sufletele care au fost atinse de Dumnezeu vor fi în continuare alături de acești copii. 

NewsNet Creștin: În mod cert, vor fi biserici evanghelice care se vor dovedi reticiente în a vă invita ca până acum la evanghelizările organizate de către acestea, dar probabil se vor deschide și alte uși pentru continuarea lucrării evanghelistice.  Veți continua să răspundeți invitațiilor de a proclama Evanghelia și în alte biserici din țară și străinătate?
    
      Florin Ianovici: Am citit cu atenție comunicatul și nu am văzut să existe vreo interdicție de a colabora cu bisericile penticostale. Sunt totuși conștient de faptul că vor exista atitudini diferite cu privire la acest aspect. Câtă vreme, însă, eu am făcut o alegere la nivel personal și nu am plecat ca urmare a vreunei pedepse aplicate de conducerea Cultului, cred că rămâne la latitudinea fiecărei biserici să hotărască  dacă va dori să colaborăm sau nu. Am trăit momente extraordinare, de părtășie cerească, am văzut cu ochii noștri puterea Evangheliei de a schimba vieți, am văzut puterea de vindecare a lui Dumnezeu și cred că aceste clipe pot continua câtă vreme împărtășim aceiași credință în Dumnezeu.

NewsNet Creștin: Una din cerințele conducerii Cultului Penticostal, formulate în ultimul comunicat, spune că va trebui să depuneți legitimația de pastor la sediul Cultului "în termenul cel mai scurt cu putință”. Cât de mult vă afectează această decizie?
     
       Florin Ianovici: Cred că răspunsul la această întrebare a fost deja dat. Predarea legitimației este un act administrativ firesc, nu o sancțiune: ,,…ia act de decizia pastorului Ianovici Florin de retragere din Cultul Creștin Penticostal și respectă această decizie. În consecință va trebui să depună legitimația…’’ Predarea legitimației este o consecință a alegerii mele de a mă retrage, decizie pe care mi-am asumat-o.

NewsNet Creștin: În mod categoric, decizia dumneavoastră de a demisiona din lucrarea de păstorire a Bisericii Betel și cea de a vă desprinde din Cultul Penticostal a surprins pe toată lumea. Cum au reacționat cei mai apropiați prieteni și familia dumneavoastră la aflarea acestei vești?

Florin Ianovici: Sunt zile de tristețe și durere pentru toți. Pentru nimeni nu este o veste bună. Totuși trebuie să căutăm pacea și sufletul trebuie să își găsească odihna în Dumnezeu. De ani de zile am trăit o tensiune continuă și am suferit văzând ce povară a fost așezată pe umerii familiei. Sunt momente când trebuie să faci o alegere, chiar dacă este nespus de greu. Familia, prietenii speră că liniștea și vindecarea vor coborî în suflet și că ne vom putea orienta eforturile noastre spre ceea ce zidește și merită cu adevărat: dobândirea vieții veșnice prin credința în Isus Hristos.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.