Pentru că tot vorbim despre Ziua Bibliei,
m-am gândit să scriu câteva gânduri adresate nouă, predicatorilor, cei care, se
presupune, slujim cel mai mult cu Sfânta Scriptură, Cuvântul lui Dumnezeu.
Parte din aceste gânduri le-am împărtășit participanților la Conferința
Pastorală organizată, acum câteva săptămâni, de Universitatea Emanuel din
Oradea.
Când te uiți la ce a ajuns astăzi predicarea, constați că e destul de
colorată. Avem de toate...discursuri, prelegeri, ziceri, dar tot mai puțin avem
predicare biblică. Avem predicare folcloristică din belșug. Dacă tot avem
muzică manelizată, de ce să nu avem și predicare pe măsură. Texte scoase din
context, subiecte desprinse parcă din "Știrile de la ora cinci",
povești lacrimogene și ilustrații inventate sau intenționat exagerate. Iar dacă
au curs lacrimile sau (ne) am râs, a fost lucrare.
Avem predici filosofice.
Unele sunt dumnezeiești, adică lungi cât îndurarea lui Dumnezeu și de neînțeles
ca dragostea Lui. Altele, un fel de "sculptură în fum", abordează
lucruri simple pe care le complică atât de tare, încât la sfârșit nici
predicatorul nu mai știe de unde a început. Și apoi, dacă ești un bun filosof
trebuie să fii și monoton, așa că unii se bucură că pot aplica Scriptura care spune
"și nu puțini dorm."
Avem predicare politică, mai ales pe unde se
strigă cel mai tare "noi nu facem politică." Sigur că da...doar
bisericească. Mesajele cu aromă de politică bisericească sunt fabricate pentru
a raspunde unor teme care nu există, decât în mintea celui care predică.
Ascultătorii se întreabă năuciți cine l-a supărat și pleacă ceva mai confuzi
decât au venit.