Petru Lascău 🔴 Redistribuirea averilor

 Deși cred că redistribuirea averilor e doar o promisiune electorală (știți, osul acela pictat pe fundul castonului cu apă al cățelului), m-am gândit mai mult la ideea aceasta, care m-a nedumerit întotdeauna. În primul rând pentru că ea vine de la unii dintre cei mai bogați oameni. De ce oare n-au încercat-o până acum, că aveau de unde împărți? Apoi și săraci aveau din belșug în jur, cărora să le împartă din avuția lor. Chiar în orașul în care locuiește Bill Gates sunt câteva zeci de mii de oameni care locuiesc în corturi, pe stradă, în cutii de carton și sub podurile orașului, să nu mai vorbim de săracii care trăiesc de azi pe mâine în propriile case. De ce n-au făcut experimentul de care vorbesc așa de mult? Știu eu bine de ce. Ei vor să împartă averile altora la săraci și să le păstreze pe ale lor.

Ideea redistribuirii averilor nu m-ar deranja așa de tare dacă n-aș fi experimentat pe propria piele fenomenul. Părinților li s-a luat pământul pe care „l-au dat de bunăvoie” colectivului. Dintr-o dată toți țăranii din sat au devenit egali. Egali de săraci și bogați în același timp. Acum pământul nu mai era al nostru ci al nostru al tuturor, al satului (sau statului). Noi, care avusesem 12 lanțuri de pământ eram egali cu cel care avusese doar unul sau numai grădina din spatele casei. În câțiva ani eram la fel de săraci cu toții, mai ales că fuseseră aleși să ne conducă averea comună cei care fuseseră cei mai săraci înainte. Știam cu toții unde ne vor duce. Dar tata tăcea din gură și se bucura că n-a fost trimis în Bărăgan, așa cum o pățiseră alți „chiaburi”, adică oameni harnici și gospodari care reușiseră să aibe mai mult pământ sau chiar batoză cum avea tata și unchiul. De aceea s-a și mutat la oraș, unde și-a căutat de lucru. Ca el au făcut-o cei mai mulți lăsând satul pustiu, peste care vine neiertător pădurea. Natura detestă vidul.

„Dacă nană Floare, n-ar fi fost așa de bună cu mine, cu toții ați fi acum la canal!” – le-a zis-o Șandor, fosta slugă a familiei care acum era primarul comunei. Nană Floare nu-l trezea când îl găsea dormind ziua în amiaza mare. „Pentru Șandor iar e a ploaie!” spunea nană Floare și apoi îi mai și umplea traista cu bunătăți să ducă le cei de acasă. Soacra mea, fiica lui nană Floare, avea o interpretare originală a lăcustelor care se ridică din fântâna adâncului din cartea Apocalipsei. Aceste lăcuste aveau niște cozi în care stătea toată puterea lor de vătămare a oamenilor. Comunismul, zicea ea, își are puterea în coada satului, ca Șandor. Eu mă gândeam și la cozile de topor…

Socotind în cifre ceea ce am agonisit în cei 35 de ani de America, am început să cred că la o oarecare redistribuire poate că aș primi ceva în plus la pensia pe care o am acum și nu mi-ar fi prea greu să particip la mizeria comună, pe care, cu siguranță, ne-o vor asigura cozile puse în loc de cap. Deocamdată țara aceasta se împarte doar în muncitori și lipitori, în cei care produc și cei care stau și consumă. Cu aceștia din urmă s-au învinețit marile orașe și la alegerile de anul acesta. Li s-a promis un os și mai mare ca ciolanul de până acum. Pentru ei redistribuirea averilor îmbracă forme funcție de imaginația fiecăruia. Cei care au muncit și au o casă trebuie s-o predea celor care au suferit prin strămoșii lor. Citeam ieri că poliția a trebuit să evacueze forțat o mulțime de activiști ai noii orânduiri care au ocupat deja 15 case vacante din California. Și când te gândești că tătucu nici nu a fost ales bine până la capătul fraudărilor!

 Petru Lascău