Petru Lascău 🔴 Păziți-vă de prorocii mincinoși!

Petru Lascău 🔴 Nu-ți pierde nădejdea!

Petru Lascău 🔴 Cele 7 peceți - Vaccinul, semnul Fiarei?

Petru Lascău 🔴 Nu te teme în aceste vremuri!

Petru Lascău 🔴 Când urmărești o stea și ajungi într-un grajd... Cum să acționăm în dezamăgirile vieții

Petru Lascău 🔴 HANGIUL

 Spre seară, când oaspeţii de la Roma se mai liniştiseră în odăile lor, iar goana slugilor a mai contenit, o pereche tânără de evrei ceru găzduire. I-a văzut pe fereastra camerei de primire a oaspeţilor. Una din slugi i-a întâmpinat cu vestea neplăcută că nu mai sunt camere de închiriat. I-a privit cum se îndreptau spre poartă cu un fel de sfâşiere în felul cum îşi târau paşii obosiţi. Ceva inexplicabil îl atrăgea la perechea aceea de tineri. A ieşit în curte împins de ceva ciudat. Cu toate că era mulţumit în sinea sa de felul descurcăreţ şi autoritar al slujitorului, care se pricepea de minune să respingă destul de elegant, dar şi decisiv pe călătorii care, se vedeau de la o poştă că nu erau prieteni cu multe parale.

Perechea aceasta, fără îndoială, era încă una din familiile sărace ale acestui neam oropsit. Locuitori ai lumii şi ai cerului în acelaşi timp.

Se uită la femeia tânără. Era însărcinată. După cum se mişca se vedea clar că orice pas îi era din ce în ce mai greu de făcut, iar după durerea de pe chipul ei putu citi că vremea îi sosise să nască. Bieţii oameni! Să porneşti la drum într-o astfel de stare, nu era lucru uşor. Dar oare te poţi împotrivi Cezarilor?

Ce ar fi să le facă un loc în grajd? Evreul sărac se mulţumeşte oriunde. Apoi face şi el un bine unor nenorociţi. Îi strigă. Femeia întoarse capul şi îi zâmbi printre lacrimi.

Noaptea se lăsă ca o miere dulce peste colinele din jur.

La ferestrele luminate ale camerelor hanului mai răsunau râsete şi cântece. Hanul era plin. Călătorii erau bogaţi. Mare binecuvântare cerească mai este şi recensământul acesta! Câteva săptămâni la rând o să câştige cât într-un an întreg. Este greu să dormi cu asemenea perspective în cap. Venise şi rândul lui. Probabil că ar fi bine să mai construiască o aripă la clădirea hanului; sau poate că ar fi mai bine să mărească bucătăria. Ba nu! Cine ştie dacă nu cumva fanaticii aceştia de zeloţi n-or să atragă mânia Romei. Mai bine ar investi în aur. Pus bine de o parte ar asigura bunăstarea familiei sale pentru multă vreme.

Dar  ce-i cu zarva aceasta? Probabil că vin noi călători. Poate că sunt romani. Romanii au bani.

Petru Lascău 🔴 Biserica – Misiunea profetică

 Ioan Botezătorul, cel mai mare profet, cum l-a catalogat Domnul Isus, a confruntat lumea zilelor lui cu păcatul în care zăcea. Nu l-a scutit nici pe Irod care luase de soție pe nevasta fratelui său. Pentru confruntarea sa curajoasă, Ioan și-a piedut capul și a murit devreme. Misiunea profetului provoacă păcătosul să facă o alegere, să se pocăiască sau să-l facă pe profet să tacă. De cele mai multe ori, profeții Vechiului Testament au fost uciși.

Biserica de azi ar trebui să-și redescopere dimensiunea profetică, în sensul că ar trebui să fie vocea lui Dumnezeu care avertizează lumea de pericolul păcatului în care se găsește. Misiunea este periculoasă, e adevărat, dar e mai bine să trăiești puțin și drept, decât mult și strâmb.

Pentru societatea sodomică în care trăim, mesajul profetic al bisericii de azi, care ar trebui să fie de fapt și mesajul nostru personal:

Petru Lascău 🔴 Alegem viața sau moartea?

 Dincolo de platformele politice ale vremii, de luptele dintre pro-life (pentru viaţă) şi pro-choice (pentru alegere), avortul rămâne totuşi o alegere. Milioane de mame aleg să-şi ucidă copiii în pântecul lor. Motivaţiile invocate sunt foarte variate; de la cele financiare (avortul fiind o industrie foarte benefică), la motivaţii de control al populaţiei şi până la motive egoist-umane (cum ar fi un bine viitor, sănătatea mamei, incomoditatea financiară sau de vârstă a părinţilor, viol, incest etc.). Cea mai publicată este libertatea femeii de a face ce vrea ea cu trupul ei. Din păcate, libertatea aceasta are de-a face cu trupul altuia, cu trupul copilului nenăscut încă.

Păcatul avortului este mult mai grav decât pare el la suprafaţă. Ca orice crimă împotriva unei fiinţe umane, ca orice ucidere, avortul vorbeşte despre locul lui Dumnezeu în conştiinţa omului şi despre valoarea fiinţei umane în ochii lui. Iată ce spunea Oswald Chambers (Cu Dumnezeu spre necunoscut, pag. 23), referitor la păcatul lui Cain:

„Niciun om nu-şi poate ucide fratele, dacă nu L-a ucis mai întâi pe Dumnezeu înăuntrul său. Crima lui Cain era mult mai profundă şi mai mare decât uciderea fratelui său; era răzvrătirea întregii sale naturi împotriva lui Dumnezeu”.

Petru Lascău 🔴 Nu-ți pierde nădejdea!

Petru Lascău 🔴 Domnia minciunii

 Nu știu de unde și cum, dar noaptea aceasta am avut multă treabă cu o strofă dintr-un poem de Alexandru Vlahuță.  Mi se pare ciudat, pentru că nu am fost mare simpatizant al versurilor lui, dar ca mulți români, am reținut și eu prima strofă din poemul 1907, pe care o analizam azi noapte, în stările acelea dintre realitate și somn. Dar, iată strofa cu pricina:

Minciuna stă cu regele la masă…

Doar asta-i cam de multișor poveste:

De când sunt regi, de când minciună este,

Duc laolaltă cea mai bună casă.

Am trăit din plin drama campaniei electorale de anul acesta, cu întreg relieful ei de speranțe și dezamăgiri. Am fost când sus pe multe, când jos în vale, și nu numai eu, ci o întreagă națiune. La masă cu adormitul de Joe înfulecau nesățios toate canalele de știri false. Și își meritau pe deplin numele, pentru că aceste canale au dejectat peste țară mizeriile unei lumi corupte care nu se mai rușinează de desfătările ei dultere în risipă. Era mințită zilnic nu doar o țară întreagă ci și toată lumea.

Când a venit ziua alegerilor, nu doar că am fost mințiți pe orice canal și medie socială, cenzurați și dezimformați, dar eram furați de singurul lucru în care mai credeam – votul nostru cinstit. Nici azi nu vom ști cine va câștiga lupta: minciuna sau adevărul? Stalin știa bine că important în acest proces este cel ce numără voturile. Și azi acești socotitorii au mașini special construite pentru a minți.

Petru Lascău 🔴 Ura este irațională

 

Duminică dimineața de Rusalii, la Biserica Betel, Oradea. Local supra aglomerat. Nu doar că toate locurile posibile fuseseră ocupate, dar coridorul de mijloc era plin de oameni care stăteau în picioare. Scara care ducea la balcon și chiar intervalul de mijloc de la balcon era ocupat. În sanctuar nu se mai putea intra. Ușa era larg deschisă și se putea vedea clar că și curtea bisericii era plină de lume.

Stăteam pe una din băncile de la cor, alături de Mikko, prietenul meu din Finlanda, căruia îi slujeam de interpret, spunându-i din când în când ceea ce se petrecea. Mikko nu era mare predicator, de aceea nu aveam mari dificultăți să-i fiu translatorul scurtelor sale intervenții, când aducea salutări din partea bisericii sale din Helsinki. Dar, a început rugăciunea…

Firi mai reci și sobre, finlandezii erau speriați de emoțiile noastre ale românilor, care câteodată scăpau de sub control, mai ales la rugăciune. Acum se încinsese una din rugăciunile acela care, uneori, dura o jumătate de oră. Suferințele, lipsurile și umilințele la care era supus acest popor se revărsau ca un fluviu de lacrimi și strigăte către Dumnezeu. Toate nemulțumirile adunate din munca umilitoare și plățile de mizerie, toate necazurile și zdrobirile sufletești ale unui neam obidit și marginalizat de un regim comunist ateu, se materializau într-o tornadă de rugăciune, cum, finlandezii nu mai văzuseră până acum. În vuietul rugăciunii mulțimii s-a auzit un fel de explozie. Am văzut în zecimile acele de secunde cum unul din geamurile bisericii s-a făcut țăndări la lovitura unei pietre destul de mari.

Clădirea bisericii era vecină cu câteva locuințe particulare și nu odată, unii din acești vecini, necredincioși au protestat împotriva gălăgiei pe care o făceam. Unul din ei acum, probabil băut bine, a dat cu piatra în geam. Nu-mi amintesc să fi fost rănit cineva, nici de sticla geamului și nici de piatră. Ceea ce nu voi uita niciodată, a fost reacția lui Mikko: „Ce prost e diavolul!” a exclamat el. Când i-am cerut explicații, mi-a spus simplu: „Nu vezi? A fost deranjat de zgomotul rugăciunii și de furie a spart geamul. Acum poate auzi rugăciunile mult mai bine!”

De cuvintele lui Mikko mi-am adus mereu aminte, mai ales când m-am confruntat cu ura oamenilor. Am văzut mereu cât de irațională este ura. Probabil că atunci când urăști nu mai poți gândi logic, nu mai ai mintea aceea limpede care te ajută să spui ceea ce trebuie.

„Nu vezi cât ești de… urât?”, mi-a strigat cineva în plină adunare generală, ca un fel argument definitiv și categoric al eșecurilor mele pastorale. La drept vorbind, dacă am fi fost la un concurs de frumusețe, cred că aș fi fost clasat un pic mai în față decât el. Acum la vârsta mea, când eu însumi mă sperii câteodată dimineața când mă uit în oglindă, nu mai garantez nimic.

Petru Lascău 🔴 După mască vin steagurile

 Pe la cinci dimineața au dat alarma. Soneriile de incendiu vuiau, iar difuzoarele din camere și de coridoare ne anunțau ca în cel mai scurt timp să ieșim cu toții afară din cămin. Cei mai mulți n-am apucat nici măcar să ne limpezim pe ochi. Îmbrăcați sumar, am început să coborâm scările. În holul căminului ne așteptau vătafii: asistenți, profesori, milițieni, securiști care ne îndemnau să ne adunăm în fața căminului și să așteptăm instrucțiunile pentru ziua de azi. Pentru evacuarea căminului, vătafii mergeu din cameră în cameră pentru a-i trezi pe cei mai leneși, indolenți sau care se îmbătaseră aseară.

Era destul de frig afară. Un profesor mai milos ne-a lăsat să mergem să ne luăm pe noi ceva mai ca lumea. Până am revenit cei câțiva, în fața căminului începuseră deja indicațiile prețioase. Urma să vină un camion cu pancarte, steaguri, lozinci și alte materiale pentru demonstrația de 1 Mai. Fiecare vom primi ceva și ne vom întâlni lângă Parcul Rozelor, pe stadă lângă cinematograf. Acolo vom aștepta până ne vine rândul să intrăm în coloana manifestanților.

Mie și unui sstudent de la chimie ne-a căzut la sorț un portret mare al tovarășului. Trebuia să-l cărăm chiar în prima linie, ținându-l unul de-o parte, altul de alta. Ne uitam cu compătimire unul la altul, în glumele colegilor mai norocoși care nimeriseră pancarte mai mici. Cele mai râvnite erau steagurile. Te puteai înfășura cu ele, mai ales că începuse să bată un vând destul de rece dinspre Bega.

Când am ajus la podul de pe Bega, mă dureau deja mâinile de povoara tovarășului. Trebuia să facem ceva. Pe lângă beleaua acestei demonstrații ce căzuse pe noi „bobocii” care n-am plecat acasă pentru cele două zile libere, mai aveam de cărat și tabloul cu „cel mai iubit dintre pământeni.” Am luat-o pe lângă Bega și aproape de instalațiile de la Hidrotehnică am ascuns tabloul într-un tufiș de lângă un perete de beton. Voiam să ne întoarcem la cămin, dar veneau deja de acolo câțiva băieți care au încercat dar n-au reușit de milițieni.

Era deja ora șase când ne-am adunat la locul stabilit de așteptare. Colegilor care făcuseră glume pe „bafta” noastră le-am spus că „tovarășul s-a răzgândit și nu mai participă la demonstrația de 1 Mai”. Băieții erau nervoși și vineți de frig, mai ales cei care nu aveau steaguri și nu se îmbrăcaseră cum trebuie. Pancartele, lozincile dispăreau una câte una. Curând nu mai erau decât steagurile care țineau de cald purtătorilor lor. Galanți, unii din băieți le ofereau steagurilor lor colegelor care purtau minijupele la modă.

Timpul trecea greu, așa că ne-am așezat pe trotuare, pe lângă gardul parcului sau al cinematografului. Mereu soseau grupuri, grupuri de studenți de la celelate facultăți. Cum veneau, învățau imediat lecția dispariției materilalului propagandistic.

Când am primit semnalul de plecare pentru grupul nostru, era aproape nouă. Trei ore de frig și absurd produseseră o stare de nervozitate pe care cei mai mulți și-o manifestau prin înjurături și blesteme la adresa regimului, sărbătorii și celor care ne-au hăituit și ne-au scos cu arcanul la manifestație. Din cauza vociferărilor și înjurăturilor nu se mai auzeau întrebările vătafilor cu privire la materialele pentru manifestație. Pentru că se încălzise deja, au dispărut și steagurile care poavazau acum gardul Parcului Rozelor.

Când am ajuns prin fața tribunei, venind dinspre Facultatea de Construcții spre Electrotehnică, eram o gloată de amărâți, nervoși, vineți de fig unii, cu mâinile adânc înfipte în buzunare. Aveam privirile în pământ, jenați și umiliți, obosiți, supărați pe mascarada la care eram forțați să participăm. La megafoanele instalate pe stâlpi se cântau marșuri și cântece patriotice, pe fondalul cărora un crainic anunța: „Acum prin fața tribunii oficiale formată din organele de conducere și partid ale municipilului Timișoara, trece un grup de studenți entuziaști, scandând lozinci, fluturând steaguri și pancarte, mulțumind partidului pentru libertatea de a studia în cele mai bune condiții, pentru a deveni inginerii, profesorii și specialiștii de mâine care vor duce țara noastră spre glorioasele culmi ale comunismului…”

Petru Lascău 🔴 Patrie și patriotism

 Nu era prea legal ceea ce făceam. Regimul străinilor în republica noastră socialistă era strict reglementat. Ar fi trebuit să merg să raportez la miliție, cine sunt, de unde vin, cu ce scop și mai ales ce am discutat cu ei. Dar cum să faci așa ceva? Cu frații tăi în Christos? Nici vorbă!

Ne-am oprit pentru o plimbare prin pădure. Era pe la începutul verii. Frunzele copacilor erau de un verde traslucid, prin care soarele cernea o feerie de lumini pe pajiștea poenilor presărate de flori. Am ales un loc să ne așezăm pentru o slănină friptă la frigare, tratamentul surpriză pentru oaspeții mei finlandezi. Eram sigur că n-am mâncat așa ceva niciodată.

Împreună cu copiii am strâns lemne și am aprins focul. Soția a pregătit feliile de pâine, bucățile de slănină și ceapa. Am ales apoi niște lăstari proaspeți și cu un briceag am fabricat frigările, bețele acelea ascuțite la capăt în care am înfipt apoi slănina și ceapa. Cel mai mic din cei doi băieți pe care îi aveam atunci, era foarte nerăbdător să mănânce „ănină cu poc” (slănină cu foc).

Mikko, era un profesor universitar care preda economie la o facultate din Helsinki. Era și impresarul quartetului bărbătesc „Exodus” – din Biserica Fildelfia din capitala finlandeză. Veniseră pe ruta Helsinki – Oradea, cu cursa special oraganizată ca nordicii să poată veni la Băile Felix. Cu ocazia aceasta le-am organizat câteva concerte prin bisericile din țară. Acum erau oaspeții mei și voiam să le creez o amintire de neuitat, o monstră de ospitalitate românească, un picnic la pădure, la o slănină pe băț.

Le urmăream cu coada ochiului reacțiile la vederea meniului zilei. Vreo doi erau oripilați la gândul că va trebui să mânânce așa ceva, dar băieții, bine educați, n-au făcut mofturi prea mari. Ba chiar au descoperit că slănina noastră cu ceapă, fripte pe același băț, sunt chiar delicioase. Politicoși băieții.

După prânz i-am servit cu un Borsec , și băieții au scos chitara. Căldura focului și prânzul câmpenesc se cereau acompaniate cu câteva cântări ale băieților. Bineînțeles că le-am cerut să cânte Down by the River Side (La malul râului), un negro-spiritual de care eram cu toții fascinați. Mi-au împlinit dorința și apoi au mai cântat ceva. S-au ridicat în picioare și într-o poziție de mare respect au cântat o melodie minunată. Eram fascinați de ea. Când s-au așezat din nou pe pături, i-am întrebat cum de s-au ridicat în picioare la cântarea aceea? Ce fel de cântec era de cerea un asemenea respect?

„Este imnul nostru național!” mi-a spus Mikko, cu un fel de religiozitate în glas.

Nu ar fi putut să mă șocheze mai mult. Pentru mine, atunci, să cânți imnul de stat în pădure, în poziție de drepți, trebuia să fii ori nebun ori beat. Băieții nu băuseră decât apă minerală. Eram consternat. Mi se crease un gol în suflet, un fel de durere inexplicabilă. Pricepeam drama pe care o trăiam, îmi perdusem cu totul dragostea de țară, de patria în care mă născusem. Patriotismul meu murise prin suprasolicitarea propagandei comuniste. În gura comuniștilor se perverteau și cele mai sacre idei și cuvinte. Eram îngrozit să constat că eram un străin în propria mea țară, jefuit de cele mai nobile sentimente pe care ar fi trebuit să le am față de țara și poporul meu. Eram incapabil să cânt, nici măcar de unul singur, în pădure, imnul țării mele. Mi se părea degradant, act nebunesc sau comportament de bețiv. Patria și patriotismul erau concepte golite de esența lor, pervertite de o ideologie mincinoasă, care nu-și mai aveau loc în inima mea.

Petru Lascău 🔴 Daltonism politic

Abia acum m-am prins. Sufăr de daltonism politic. Nu le am cu culorile. Când eram mai tânăr îmi plăcea albastrul când culoarea la modă era roșul.

Pentru că nu mi-a plăcut culoarea roșie mi-am pierdut funcția de șef de lot la trustul de construcții. Odată cu ea, cam jumătate din salar. Noroc cu niște oameni de treabă din conducere care s-au gândit că un „retrograd” așa retrogradat printre oameni nu făcea bine culorii timpului. Așa că m-au luat la „centrală” și am fost pus să lucrez în același birou cu secretarul de culoarea roșie pe intreprindere. Poate, se gândeau ei, că se va lipi și de mine ceva din vopseaua lor. Ca să fie și mai siguri, biroul meu era față în față cu a lui roșu împărat. Așa lipit. Să nu-și poată lua ochii de pe mine.

Domn’ Petrică, mi-a zi într-o zi roșu împărat, ai putea să-mi faci și mie rost de o Biblie? La ultimele indicații prețioase au fost sfătuiți să citească Biblia ca să poată contrazice daltoniștii politici ca mine. Cum să nu-i fac rost? După câteva zile l-am întrebat dacă a citit ceva din ea. Răspunsul a început cu o înjurătură de mama cuiva (întotdeauna m-am întrebat cine era biata femeie, dar n-am aflat), pe care n-o reporduc aici ca să nu roșească ecranul computerului sau foaia de hârtie pe care am să imprim aceste amintiri. N-a citit că „scrie așa de mărunt și e o carte mare, bă!” Ca să mă îmbune mi-a zis că o are în biblioteca lui personală din camera de zi și când îi vin musafiri toți pică pe spate când văd că are Biblie.

A vrut odată să mă educe puțin în tainele culorii la modă, așa că mi-a spus-o pe șleau că în aceste zile de progres științific și de emancipare socială, eu eram un anacronic. Când am remarct că după părerea mea, anacronici erau cei care se apucă să critice ceea ce nu cunosc și în aceste zile de progres științific și emancipare ar trebui mai întâi să citim cărțile pe care vrem să le criticăm. A luat imediat culoarea zilei și a zis din nou ceva de mama aceea anonimă în timp ce a trântit ușa biroului.

N-am rămas mult la OPM – Organizare Producției și a Muncii (într-o traducere originală a inginerilor care lucram acolo – Odihnă Până la Moarte). Pentru că se construise Biserica Betel pe care a proiectat-o și am asistat la construcția ei, directorul nostru, care avea simpatie pentru oameni de culoarea mea, m-a chemat la el la birou și mi-a spus că a venit vremea să fiu avansat și trecut în rândurile clasei conducătoare. Cum clasa muncitoare era la putere m-a făcut „muncitor cu înaltă calificare”. Cu un asemenea titlu în cartea de muncă s-au întâmplat două lucruri destul de bune. În primul rând nu aveau ce să-mi dea de lucru la înalta mea calificare, așa că zăceam prin birourile firmei. Apoi, salarul meu de inginer la bază aproape să s-a dublat datorită rangului la care fusesem promovat.

Am rămas alb între roșii, cu toate riscurile inerente încă de pe vremea lui Lenin. Amestecate culorile acestea dădeau un roz bombon, pe care-l încercau câțiva ale căror nume nu le dau aici. Ca să scap definitiv (așa credeam eu) de roșu am emigrat în America, unde m-am lovit imediat de un fel de simpatie pentru coloarea de care fugisem. O găseam la ghișeurile birourilor de stat, unde eram întrebat cum a fost sub flamura roșie. Când începeam să le povestesc câte ceva se posomorau la față și nu era de mirare că aveam de-a face cu o generație care promovase lozinca: Better red than dead! (Mai bine roșu decât mort).

Petru Lascău 🔴 Redistribuirea averilor

 Deși cred că redistribuirea averilor e doar o promisiune electorală (știți, osul acela pictat pe fundul castonului cu apă al cățelului), m-am gândit mai mult la ideea aceasta, care m-a nedumerit întotdeauna. În primul rând pentru că ea vine de la unii dintre cei mai bogați oameni. De ce oare n-au încercat-o până acum, că aveau de unde împărți? Apoi și săraci aveau din belșug în jur, cărora să le împartă din avuția lor. Chiar în orașul în care locuiește Bill Gates sunt câteva zeci de mii de oameni care locuiesc în corturi, pe stradă, în cutii de carton și sub podurile orașului, să nu mai vorbim de săracii care trăiesc de azi pe mâine în propriile case. De ce n-au făcut experimentul de care vorbesc așa de mult? Știu eu bine de ce. Ei vor să împartă averile altora la săraci și să le păstreze pe ale lor.

Ideea redistribuirii averilor nu m-ar deranja așa de tare dacă n-aș fi experimentat pe propria piele fenomenul. Părinților li s-a luat pământul pe care „l-au dat de bunăvoie” colectivului. Dintr-o dată toți țăranii din sat au devenit egali. Egali de săraci și bogați în același timp. Acum pământul nu mai era al nostru ci al nostru al tuturor, al satului (sau statului). Noi, care avusesem 12 lanțuri de pământ eram egali cu cel care avusese doar unul sau numai grădina din spatele casei. În câțiva ani eram la fel de săraci cu toții, mai ales că fuseseră aleși să ne conducă averea comună cei care fuseseră cei mai săraci înainte. Știam cu toții unde ne vor duce. Dar tata tăcea din gură și se bucura că n-a fost trimis în Bărăgan, așa cum o pățiseră alți „chiaburi”, adică oameni harnici și gospodari care reușiseră să aibe mai mult pământ sau chiar batoză cum avea tata și unchiul. De aceea s-a și mutat la oraș, unde și-a căutat de lucru. Ca el au făcut-o cei mai mulți lăsând satul pustiu, peste care vine neiertător pădurea. Natura detestă vidul.

„Dacă nană Floare, n-ar fi fost așa de bună cu mine, cu toții ați fi acum la canal!” – le-a zis-o Șandor, fosta slugă a familiei care acum era primarul comunei. Nană Floare nu-l trezea când îl găsea dormind ziua în amiaza mare. „Pentru Șandor iar e a ploaie!” spunea nană Floare și apoi îi mai și umplea traista cu bunătăți să ducă le cei de acasă. Soacra mea, fiica lui nană Floare, avea o interpretare originală a lăcustelor care se ridică din fântâna adâncului din cartea Apocalipsei. Aceste lăcuste aveau niște cozi în care stătea toată puterea lor de vătămare a oamenilor. Comunismul, zicea ea, își are puterea în coada satului, ca Șandor. Eu mă gândeam și la cozile de topor…

Petru Lascău 🔴 Opriți America! Vreau să cobor!

 

Când nava măreață a fost găsită sfărâmată bucăți de stâncile unei insule pustii, întreaga lume s-a mirat și s-a întrebat cum de a fost posibil un asemenea dezastru maritim. Căpitanul navei, faimos ca ambarcațiunea sa, a pierit și el împreună cu marinarii săi în apele învolburate și în focul care a ars ultimele rămășițe ale navei zdrobite de țărmul stâncos. Cei care au cercetat epava, și ce a mai rămas din ea, au descoperit ultima consemnare în jurnalul de bord, pe care v-o punem la dispoziție.

Jurnal de bord

Azi a fost o zi deosebită pentru nava noastră. Împreună cu primul ofițer am luat o decizie radicală. Începând din acest moment nu vom mai face calculele de navigație după steaua polară. De mii de ani se păstrează o tradiție învechită care ne ține prizonieri trecutului. Pe bolta cerească sunt milioane de stele. Am aflat recent că la naștere ți se poate „aloca” o stea pe numele tău. Unul din nepoții mei are deja una cumpărată de maică-sa, o stea care poartă numele lui.

De mii de ani, de când omul cutreeră mările Terei, a calculat direcția de navigație după steaua polară. E vremea unor schimbări radicale. Trebuie să ne eliberăm de corsetul unor tradiții și credințe abscurantiste, să îmbrățișăm noul, trendul de azi al gândirii umane. De azi, vom alege mereu o nouă stea de referință atunci când ne stabilim poziția și direcția de navigație. Vom îmbrățișa astfel diversitatea, noul și noile experiențe ne vor îmbogăți trăirile și cunoașterea. Ne vom elibera din prizonieratul tradiției și credințelor oarbe alte trecutului. Vom explora noi posibilități.

Am dat ordin echipajului să arunce peste bord busola navei. În definitiv, avem și Polul Sud, să nu mai vorbim de Răsărit și Apus. Nu vom mai tolera exclusivismul. Vom îmbrățișa diversitatea, multitudinea căilor posibile de orientare și vom abandona definitiv pretențiile exclusiviste ale făuritorilor de busole care de mii de ani arată o singură direcție.

Petru Lascău 🔴 Răspuns unei doamne anonime

 

Am primit zilele acestea de la o doamnă, pe nume Juliana Fazecaș, următorul mesaj privat. După ce am cercetat să văd cine este această doamnă, am descoperit un cont fals de Facebook. Dar, ca să analizați și dumneavoastră mesajul iată ce-mi scrie (am lăsat mesajul integral, cu ortografia de rigoare):

------------------------------------------------------------------------

Eu văd că voi aveți mai multă încredere în Trump și supărați pe Dumnezeu cu insistență ca să-l aveți pe Trump încă 4 ani,nu înțeleg de credeți că un așa om ne educat care republicani l-au pus în white house să distrugă relațiile politice cu majoritatea țărilor și nu-l mai ascultă nimeni ,toți îl tratează ca pe un copil de grădiniță, voi nu puteți să vedeți că pe el nu-l interesează de sănătatea poporului american,decît de el singur, Nu ascultați ce copilării vorbește, ascultați la Biden ce vrea să facă pentru america, dar voi preferați un Clown care vă face să rîdeți și spuneți că ăsta e omul LUI Dumnezeu?A făcut atîta ură între oameni și a despărțit america,va băgat în cap că socialismul este comunism și voi toți credeți minciunile lui.

------------------------------------------------------------------------

Deși sunt sigur că doamna cu pricina nu există cu adevărat, azi avem de-aface și cu fake persons nu numai cu fake news, am decis să-i răspund. De obicei nu răspund anonimilor sau celor care se dau drept alții, pentru că am oroare de lașitatea celor care se rușinează de numele primit de la părinți și se ascund în întunericului anonimatului pentru a lovi.

Dar să luăm pe rând neadevărurile și insinuările acestei "doamne". În primul rând, stimată doamnă, Trump nu este un "on ne educat" cum spuneți. Trump are mai multă școală ca Biden și este un om inteligent care a făcut miliarde de dolari în afacerile sale de construcții și nu a furat și escrocat bani din funcțiile publice cum s-a dovedit c-a făcut-o Biden și familia sa.

Trump n-a "distrus relațiile politice cu majoritatea țărilor" ci a reparat relațiile cu o serie de țări ale lumii, inclusiv Coreea de Nord, a realizat tratate de pace dintre Israel și câteva țări arabe, ceea ce niciun predecesor n-a făcut-o. Spuneți că "nu-l ascultă nimeni" - ori sunteți total ignorantă cu ceea ce petrece în lume, ori credeți că noi ceilalți suntem proști și nu vedem. Ura dumneavoastră este irațională, vă face să nu vedeți autoritatea lui Trump de care ascultă și China și toate țările NATO care nu plăteau până acum cotele cuvenite participării la un astfel de tratat.

Cum puteți spune că Trump vorbește copilării și apoi să mă îndemnați să ascult ce vrea să facă Biden pentru America? Trump vorbește ca un om de afaceri care a s-a ținut de cuvânt în majoritatea promisiunilor făcute poporului american. Locuiesc în America de 35 de ani unde mi-am făcut și studiile și n-am auzit nimic inteligent și promițător din partea acestui bătrân senil bâlbâit și sclerozat, care nu a făcut nimic semnificativ în toată cariera sa politică pentru această țară și care nu este altceva decât marioneta unor cercuri marxist-globaliste.

Nu Trump a semănat ura între oameni, ci oamenii care urăsc tot ce e bine și valoros. Îl urăsc cu o ură de moarte, sentimente pe care se pare că le aveți din belșug. Nu Trump ne-a "băgat în cap că socialismul este comunism". Asta o știu de la cursurile de socialism științific din facultatea din România. Am trăit în Republica Socialistă România și am cunoscut "binefacerile" socialismului, mai ales dimineața când trebuia să stau la cozi interminabile să pot cumpăra un litru de lapte pentru copiii mei.

Doamnă, doresc să vă spun motivele pentru care am votat nu neapărat pentru Trump, cât am votat împotriva sistemului și folozofiei lui Biden.

1. Am votat împotriva celor care sunt deacord cu uciderea copiilor în pântecul mamelor lor, chiar și în ziua când trebuie să se nască, sau să fie ucuși după ce s-au născut.

2. Am votat împotriva celor care ne sexualizează și ne mutilează moral copiii făcându-le educație sexuală începând din grădiniță.

3. Am votat împotriva lui Biden și acoliților lui care declarau că un copil la 8 ani poate decide singur să-și schimbe genul.

4. Am votat împotriva celor care distrug familia tradițională, promovează traiul în comun și aprobă căsătoriile sodomite.

5. Am votat împotriva unui partid care promovează vilolența, care a finanțat și finanțează mișcările anarhice care au distrus și distrug încă multe orașe americane.

6. Am votat împotriva unui om care n-a condamnat nici măcar cu un simplu cuvât arderea Bibliilor în centru orașului Portland.

7. Am votat împotriva unei ideologii a distrugerii istoriei și valorilor acestei națiuni, a demolatorilor de statui și incendiatorilor de biserici.

8. Am votat împotriva unei ideologii neo-marxiste - globaliste, care promovează distrugerea acestei țări minunate și predică noua ordine mondială, un guvern mondial antichristic.

Petru Lascău 🔴 Cum să ne păstrăm credința și nădejdea între oameni pesimiști și descurajați

Petru Lascău 🔴 Zăbava lui Lot de a ieși din Sodoma se regăsește la mulți creștini de azi...

Petru Lascău 🔴 Turnul Babel - o imagine a lumii contemporane