NewsNet Creştin: Lupta Marii Britanii cu singurătatea

După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

◉ ̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

◉ ̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

◉ Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

vineri, 17 ianuarie 2020

Lupta Marii Britanii cu singurătatea

„Singurătatea și sentimentul de a fi nedorit reprezintă cea mai teribilă sărăcie” a spus Maica Tereza. Am putea fi înclinați să credem că micuța călugăriță catolică din Albania a avut în minte sărăcia și moartea din Calcutta, deși aceeași femeie a tras multe “rafale” în Occident pentru sărăcirea lui spirituală. De exemplu, un astfel de citat – „Tot sărăcie este să decizi că un copil trebuie să moară, ca să poți trăi așa cum dorești” – este un motto preferat al mișcării pro-viață din America. Recent am meditat la ironica intersectare a bogăției occidentale cu sărăcia spirituală, cu ocazia unei vizite într-unul dintre cele mai bogate orașe ale lumii – Londra. Singurătatea londonezilor – și mai general a britanicilor – ar trebui să servească drept avertisment pentru americanii de peste baltă.

Decizia din ianuarie 2018 a guvernului premierului Theresa May de a înființa un „Minister al Singurătății” a provocat multe comentarii (și chicoteli) din partea mediilor britanice și americane. Dar este o treabă destul de serioasă. Potrivit unui raport din 2017 publicat de Comisia Jo Cox privind singurătatea, mai mult de nouă milioane de oameni în Marea Britanie – aproximativ 14 la sută din populație – „deseori sau întotdeauna se simt singuri”. Cercetările guvernamentale au descoperit că aproximativ 200.000 de persoane în vârstă din Marea Britanie „nu au avut o discuție cu un prieten sau o rudă în mai mult de o lună.” În timp ce călătoream cu metroul din Londra cu două săptămâni înainte de Crăciun, am observat o reclamă care afirma că „2,65 milioane de persoane în vârstă simt că nu au la cine să apeleze la ajutor și sprijin.” Pe lângă dezavantajele evidente ale singurătății (de exemplu, deprimarea), cercetările medicale o asociază cu orice fel de alte probleme de sănătate: un risc mai mare de boli cardiovasculare, demență, depresie și anxietate, printre ele.

Guvernul britanic face mai mulți pași (inclusiv crearea unui astfel de minister) pentru a aborda această „epidemie de singurătate”. Cu toate acestea, motivele pentru această sărăcie relațională (una pe care multe țări în curs de dezvoltare nu o au) sunt destul de simple. Familiile britanice, precum și cele ale verilor lor americani, sunt din ce în ce mai mici. Rata natalității în U.K este sub nivelul de înlocuire (1,76), în timp ce rata căsătoriei lor este cea mai mică inregistrată până acum. Un prieten milenial pe care l-am vizitat în timp ce eram la Londra mi-a spus că știe foarte puțini britanici care au de gând să se căsătorească vreodată sau să aibă o familie. Când oamenii nu se căsătoresc sau se căsătoresc, dar nu au copii, atunci sfera lor socială se va restrânge odată cu înaintarea în vârstă. Prietenii și membrii familiei extinse se îndepărtează inevitabil sau mor și, înainte ca cineva să știe acest lucru, rămân foarte puține conexiuni relaționale reale.

Mai mult, britanicii, ca și americanii, abandonează din ce în ce mai mult formele tradiționale ale comunității – cum ar fi religia – care aduc oamenii împreună și lucrează împotriva singurătății. În timp ce vizitam Catedrala Westminster, am luat un exemplar al ziarului catolic principal al țării, The Catholic Herald, care menționa că doar aproximativ 5% dintre britanici se roagă zilnic, comparativ cu aproximativ 55% dintre americani. Participarea la slujbele din biserică în Marea Britanie este la fel de scăzută, doar aproximativ 5% din populație participând în mod regulat. În loc să participe la serviciile religioase, mulți britanici se uită la televizor – 40% din populație vizionează zilnic, cu orele, programe de televiziune, de unii singuri. „Bowling de unul singur” nu este doar un fenomen american. Din câte aș putea spune, cea mai mare instituție de socializare din țară este acum campionatul de fotbal englez – Premier League.

O parte dintre programele televiziunii britanice pe care am le-am văzut în camera mea de hotel vorbesc despre această tristă realitate. Un program a prezentat britanici în vârstă, singuri, în căutare de dragoste și relații angajate. Un domn de aproximativ 60 de ani, un practicant al meditației orientale, și-a petrecut o bună parte din tinerețe ca un soi de playboy. Acum, ceva mai în vârstă și singur, căuta un partener permanent, ba chiar, dacă se putea, și un copil. Pentru a da o șansă în plus acestor speranțe romantice, el a vizitat un bar New Age, unde a încercat să impresioneze câteva femei de 30 de ani, făcând ceva ce nu aș putea descrie decât ca cea mai bună imitare a unei păsări rănite care încearcă să zboare. Un alt program, mult mai deranjant, Naked Attraction, este întemeiat pe premisa că oamenii ar putea avea mai multe șanse de a întâlni iubirea adevărată dacă văd potențiali parteneri, goi. Invitații aleg pe unul dintre cei șase concurenți goi, analizându-le scrupulos carnea în timp ce discută, în amănunte bizarre, ce părți ale corpului preferă.

De asemenea, notabil în legătură cu aceste tendințe de izolare, este faptul că un anume segment demografic al britanicilor rămâne angajat în cultul religios și familiile mai mari: musulmanii. Aproximativ 5 la sută dintre locuitorii Marii Britanii sunt musulmani, dar circa 9 la sută dintre copiii cu vârsta sub cinci ani sunt musulmani, ceea ce indică faptul că va exista o schimbare demografică semnificativă în următoarea generație care favorizează comunitatea islamică a țării. Un raport din 2008 a speculat că până în 2020 vor fi mai multe persoane care participă la rugăciunile din moschei decât la liturghiile și slujbele Bisericii Anglicane.

Desigur, orice cititor american informat va recunoaște că, practice, toate tendințele discutate mai sus au loc și în Statele Unite. Un studiu din 2018 a descoperit că aproape jumătate dintre americani suferă de singurătate – ceea ce este ceva mai puțin dramatic decât „a nu avea la cine să apelezi”, dar este, totuși, o statistică îngrijorătoare. Ratele natalității americane sunt la un nivel minim istoric. S-a consumat multă cerneală în urma „creșterii non-urilor”, aproape un sfert dintre americani care declară acum că nu au nicio afiliere religioasă. Calitatea de membru și participarea la biserică americană – deși este aproape de 40% – este în scădere. Mulți americani demonstrează o fidelitate mai profundă față de echipele lor de fotbal preferate decât față de o tradiție religioasă. Acestea fiind spuse, britanicii poate că sunt pic mai singuri decât noi, americanii, dar nu suntem cu mult în urma lor.

Vizita mea în Anglia s-a sincronizat cu Crăciunul, iar Londra a fost decorată impresionant în perioada regală a acestei sărbători. Singura mea experiență anterioară în Marea Britanie a fost o scurtă călătorie de week-end în Irlanda de Nord în perioada în care studiam în străinătate, la Dublin – este suficient să spun că Londra are avantajele sale. Toți cei pe care i-am întâlnit, de la personalul de la hotel, din baruri, chiar și la echivalentul britanic al TSA, erau extrem de amabili și prietenoși. Există motive bune pentru care oamenii sunt dornici să viziteze una dintre marile capitale financiare și culturale ale lumii. Cu toate acestea, toate zâmbetele politicoase și remarcile joviale – probabil îndulcite și printr-o doză de spirit de Crăciun – par să ascundă o dezolare relațională și spirituală mai profundă, una care doar va crește în timp, dacă nu se va petrece o mare metanoia (transformare lăuntrică – n.n.) națională. Încă așteptăm ceea ce Eugene Vodolazkin numește „Era concentrării”, o perioadă a unei reconsolidări sociale profunde, în care națiunile vor recunoaște nevoia unor instituții venerabile puternice, precum familia și religia. De dragul verișorilor noștri britanici și pentru noi înșine, trebuie să sperăm că acea epocă va veni în curând.

Casey Chalk este student la Școala teologică Notre Dame de la Colegiul Christendom. Scrie pe teme de religie și altele pentru The American Conservative.

Traducere după www.theamericanconservative.com

Sursă foto: aici

www.bunsimt.home.blog