Prof. Dr. Iosif Ţon: „Asocierile” mele

Dragă…

Mi-ai scris că ceea ce ai împotriva mea este asocierea mea cu NAR. Ai văzut că eu nici nu știam ce este NAR şi nu știam că Bill Johnson este parte din acest NAR (New Apostolic Reformation).

M-am gândit să-mi iau mai mult timp şi să scriu ceva despre „asocierile” mele.

În anul 1980, am participat la congresul internațional de evanghelizare  (Billy Graham) din Pataya, Tailanda. Am rostit şi eu acolo un mic discurs şi asta m-a proiectat în mișcarea evanghelică lansată de Billy Graham.

În 1982, am participat la congresul extraordinar pentru ineranța Scripturii, ținut la San Diego. Acolo au participat toţi liderii evanghelici ai Americii. Am rostit acolo un discurs despre modul in care studierea într-o universitate marxistă mi-a întărit credinţa, iar întâlnirea cu teologia  liberală într-un seminar teologic mi-a ruinat credinţa. Discursul acesta mi-a făcut prieteni printre cei mai de seamă pastori şi teologi ai Americii, care apoi m-au invitat să predic în bisericile lor şi să vorbesc în școlile lor.

Fiindcă eram Președinte al unei societăți misionare, eram invitat în cele mai mari biserici la săptămânile lor de misiune. Cu ocaziile acestea am cunoscut pastori din cele mai multe culte evanghelice din America.

Prin cca 1984, s-a ținut primul congres al evanghelicilor dedicat concepției despre lume şi viaţa şi eu am ținut discursul de lansare a mișcării, vorbind despre importanţa unei concepții despre lume şi viaţa în tarile comuniste şi despre nevoia ca noi să învățăm să vorbim limba aceasta a concepției generale despre lume şi viață.

Am participat apoi la lucrările multor comisii formate la congresul acesta. Acolo am lucrat cu profesori de seminarii teologice, iarăși din cele mai diverse culte evanghelice.

La un moment dat m-am împrietenit cu Adrian Rogers, cel mai de seamă lider de atunci în Southern Baptist Convention. Tocmai începuse fenomenul „mega church”. La început, mega church era considerată aşa dacă avea peste două mii de membri. Apoi baremul a crescut… Adrian Rogers a organizat pe pastorii de mega churches din Southern Baptist. Pe atunci erau cam 80! Ei se întâlneau odată pe an într-o conferință de trei zile. Adrian m-a luat să particip la una, şi a fost extraordinar să ascult timp de trei zile care sunt problemele unei biserici de felul acesta.

Am participat şi la alt fel de conferințe. Interesante erau cele din sfera lui Billy Graham, deoarece participau lideri din toate cultele evanghelice şi am avut astfel ocazia să lucrez cu mulți dintre aceștia. Acolo au apărut primii lideri care pledau pentru reactivarea categoriei de „apostoli”. Peter Wagner, profesor la Fuller Seminary din Pasadena, California, a devenit unul dintre liderii acestei mișcării.

După trezirea de la Toronto, din 1994, mișcarea bisericilor Wineyard, întemeiată de John Wimber, a luat mari proporții. Unul dintre liderii ei a fost Randy Clark, care l-a influienţat puternic pe Bill Johnson.

De la Fuller Seminary, prin profesorul George Edon Ladd, cu cartea lui „Prezenţa viitorului”, despre învăţătura lui Isus despre împărăția lui Dumnezeu aici şi acum, a pornit mișcarea de întoarcere la învăţăturile lui Isus din Nazaret, preluată de John Wimber şi de Peter Wagner, iar mai târziu de Bill Johnson.

Eu m-am mișcat între toţi aceşti oameni amintiți mai sus, şi mulți, mulți alții, reprezentând şi alte mișcări evanghelice.

A, da, să nu uit.

Pare de necrezut, dar evanghelicii din America simt tot mai mult că sunt obiect nu numai de batjocură de la cei „politically corect”, dar şi direct obiect de persecuție. Aşa se face că în 2001, John Piper a organizat la biserica lui din Minneapolis o conferință pe această temă, la care au participat 1.100 de pastori! După două zile de prezentări de comunicări care documentau diferite aspecte şi forme ale persecuției, mi-a venit mie rândul să vorbesc despre „Surse de putere în timp de persecuție.” A fost una dintre cele mai puternice mesaje pe care mi le-a dat Domnul. La urmă la aplauze, s-au ridicat toată audiența în picioare. Predica se găsește pe internet.

Iarăși, John Piper este inițiatorul unui nou şi mare curent în mișcarea evanghelică.

Un alt curent este cel lansat de Bill Gothard, care aduna la cursurile lui pană la 25.000 de participanți (curs de o săptămână). Am predat şi eu un curs la ei, filmat şi apoi transmis la diferite alte localități, cu titlul „Cum m-a eliberat Dumnezeu de frica de moarte.”

O altă mișcare. Scriitorul meu favorit în tinerețe a fost E. Stanley Jones. Din cartea lui, Jesus of the Mount m-am inspirat când am ținut predicile despre predica de pe munte, la Speranța, Arad în 1956. Dacă citești prefața la Viată din belșug, găsești acolo mai multe date despre locul lui E. Stanley Jones in viaţa mea. E. Stanley Jones a studiat la Asbury Seminary, În Kentucky.

 Prin 1985 sau 1986, un fost cercetător la Asbury Seminary s-a mutat la Wheaton, IL., unde locuiam noi. Când am făcut cunoștință cu el şi am aflat că vine de la Asbury, i-am povestit impactul lui E. Stanley asupra mea şi în special evenimentul pe care-l povestesc în prefața la Viată din abundență. A fost foarte mișcat şi imediat m-a întrebat dacă aș accepta să merg la Asbury College and Seminary să spun acolo ce i-am spus lui. Am acceptat, am fost la Asbury la capelă, acolo a fost o binecuvântare extraordinară şi consecința a fost că m-am împrietenit cu Rectorul Dennis Kinlaw, care conduce o organizație pentru promovarea sfințeniei prin viaţa în Cristos. Kinlaw a scris în câteva dintre cărţile lui despre mine. Pe un profesor de la Asbury, John Oswalt, l-am adus prin 1992 să țină o conferință despre sfinţenie la pastorii noștri, pe care i-am adunat la Băile Felix. Mia târziu am tradus cartea lui Chemați să fie sfinți, în limba română.

Samuel Kamalesen, fost student la Asbury, face parte din mișcarea pentru sfinţenie de tipul acesta. El m-a dus în India, unde am ținut o săptămână de prelegeri despre martiraj.

Aici îţi semnalez ceva ciudat. Există o mișcare pentru sfinţenie prin viaţa în Cristos lansată şi condusă de calviniști. Ea s-a format în jurul conferințelor de vară de la Keswick. Eu fac parte şi din mișcarea aceasta  şi la un moment dat am ținut Conferințe de tip Keswick. 

Cei de la Asbury sunt mișcarea pentru sfințenia vieții lansată de arminianul John Wesley. Eu fac parte şi din una şi din alta.

Acum, poți să-ţi pui întrebarea: Din care mișcare face parte Iosif Ţon? Răspunsul ar fi „Din toate şi din niciuna!”

Am participat la multe, am avut contribuții substanțiale la multe, dar nu m-am asociat şi nu m-am identificat cu nici una! Mi-am păstrat independența şi identitatea!

Bill Johnson este nou pe scena teologică în vremurile acelea. El s-a lansat în 2003 cu cartea lui „When Heaven Invades the Earth”. El era penticostal. În 2006 a ieșit din Assemblies of God şi a devenit independent. Ca de obicei la asemenea biserici mari, şi biserica lui organizează conferințe pe diferite teme. Eu am fost la două asemenea conferințe.

La prima, Bill nu era acasă. La a doua, chiar la urmă, m-am dus în fată să dau mâna cu el. Noi ne văzusem în altă parte. M-a  recunoscut şi a fost uimit să mă vadă acolo. Şi-a făcut timp şi am avut cu el o discuţie de o jumătate de oră.

La aceasta se reduce „asocierea” mea cu ei.

Lucrul care m-a atras la ei este că după ce au îmbrățișat concepția că Împărăția lui Dumnezeu este prezentă acum pe pământ şi că noi suntem parte a ei, ei au făcut un pas mai departe şi au pus întrebarea: Cum se trăiește în Împărăția lui Dumnezeu aici şi acum? Ca răspuns la această întrebare, au formulat şi dezvoltat conceptul de cultura Împărăției lui Dumnezeu. Fiind o mega biserică, cu câteva sute de angajați, toţi aceștia se relaționează între ei cu percepte ale Împărăției. Atmosfera şi modul de relaționare sunt extraordinare: ei trăiesc ce predică!

Acum când tu mi-ai scris că ei fac parte din noua mișcare apostolică, îmi dau seama că e aşa, deoarece toţi din biserica lui îl consideră pe Bill un apostol. Ei cred, ca foarte multe alte biserici şi chiar denominații, că funcția de apostol nu a încetat, ci se continuă şi astăzi. Pe mine asta nu mă deranjează, Eu de la ei iau ceea ce ţi-am spus mai sus.

Prin urmare, ideea ta că m-am asociat cu NAR, mă face să zâmbesc. Atâta tot.

Încă odată, am participat la multe congrese, conferințe, mișcări, dar nu m-am asociat cu nimeni. Eu rămân eu însumi.

Aceasta fiindcă am ascultat de îndrumarea pe care ne-o dă apostolul Pavel: „Cercetați toate lucrurile şi luați (păstrați) ce este  bun” (1 Tes.5:21). Aceste cuvinte sunt scrise pe frontispiciul Colegiului Baptist Regents Park College, Oxford, (unde am studiat între 1969-1972) în limba latină: Omnia probate quod bonum tenete.

De la mulți dintre cei cu care am lucrat, am învățat multe.  Cât de baptist am rămas eu după toate acestea, rămâne ca alții să stabilească. Dar oricum, eretic categoric nu sunt.

Aș spune mai de grabă că sunt anabaptist. Asocierea mea cu această mișcare este, teologic vorbind, mult mai profundă şi iată că nici măcar n-am amintit-o.

Amintirea anabaptiștilor mă duce cu gândul la unul dintre teologii care îmi sunt cei mai dragi:  Erasmus de Roterdam (1466-1536).

El a fort primul teolog care a cerut întoarcerea noastră la învăţătura Domnului Isus. De la el au învățat anabaptiştii să clădească totul pe învăţătura Domnului. Erasmus făcea parte din mișcarea care îl produsese pe Thomas a Kempis (1388-1471), autorul cărții Imitatio Christi.

Ei bine, iată ca am stabilit, în sfârșit, cu cine mă asociez!

Iosif Ţon