După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

Se afișează postările cu eticheta Mircea Roșca. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Mircea Roșca. Afișați toate postările

marți, 1 decembrie 2020

Mircea Roșca 🔴 La mulți ani, români! Vă îndemn să vă iubiți aproapele, prin asta veți iubi România!


 Acolo sus, aproape de cer, pe un munte poate al credinței dătător de pace, cu steagul țării mele în mână și cu crucea Mântuitorului în spate, dar cu amândouă în suflet, mă gândeam la noi, la țara noastră.

Atât de liber eram și atât de mult îmi doream ca toată lumea să simtă această stare, mai ales cei ce îmi arată zilele astea că urăsc din inerție sau instigă din interes la ură, dezbinând parcă definitiv țărișoara noastră.
Liber și cu pace nu poți fi decât dacă ierți, în consecință să primești acea libertate plină de pace.
1 Decembrie - ziua noastră - este data în care poporul român a dat acea unitate care ne-a transformat într-o națiune liberă și respectată în lume.
Chiar dacă suntem despărțiți de idei, de valori, principii sau partide diferite, trebuie să ne lăsăm cuprinși de acel spirit al unității, prin iertare căutând să găsim ce este mai bun în aproapele nostru.
Cred că unitatea este răspunsul la frământările și disputele ce le avem în societate, în politica românească.
Avem o țară așa frumoasă, plină de posibilități și perspective nelimitate, cu oameni spirituali și plini de viață. Acum, la 102 ani de la întregirea țării, cred că a sosit timpul să îngropăm orice urmă de război, să strângem rândurile și să ne folosim capacitățile și înzestrările date de Dumnezeu pentru ca țara noastră, plină de resurse și posibilități materiale, să devină o binecuvântare pentru toți românii, dar mai ales pentru viitorul copiilor noștri.

marți, 24 noiembrie 2020

Mircea Roșca 🔴 Copacul care a hotărât să înceapă o viață nouă! Noi când o să începem?

 Trăim clipe complicate și mulți dintre noi suntem chiar afectați la propriu de acest virus ce m-a atacat și pe mine în ultimele săptămâni.

Dar am învățat un lucru în ultimii ani: orice încercare prin care trecem este o oportunitate de a o lua mereu de la început, dar nu oricum, ci resetând de fiecare dată în noi valori profunde pe care nu le-am lăsat să înflorească, ba mai mult s-au ofilit în mersul nostru prin ritmul vieții parcă stabilit de alții și valorile lor.
Da, eu am luat-o mereu de la început, iertând și trecând mereu peste trecut, înțelegând de fiecare dată că nimic din ce a fost nu poate fi mai bun decât ceea ce pot face cu viața mea în continuare.
Vom trece cu bine și peste încercările date de acest virus, dar binele va fi cu adevărat bine doar dacă vom înțelege că dragostea de semeni ne va aduce mai multă pace și ne va face mai puternici.
Protejându-i pe cei din jur care nu cred în repercusiunile acestei boli (știu suferința la propriu, credeți-mă!), ajutându-i să nu se simtă abandonați pe cei din izolare și încurajând acel spirit civic în care să respectăm pe cei ce ne poartă de grijă în instituții, dar și măsurile lor ce nu ne sunt de cele mai multe ori pe plac, nu facem altceva decât să reînviem în noi valorile ce au fost sădite de Dumnezeu și care sunt singurele care ne diferențiază de orice este viu pe pământ.

luni, 9 noiembrie 2020

Nicolae Geantă 🔴 Mircea Roșca din nou în Parlament

 Mircea Roșca îmi este bun prieten. Și frate. E un om cu suflet gigant. Dar și cu un zbucium pe măsură. Pentru România și pentru Hristos. Alergător de cursă lungă, orator de elită, om de inițiativă și pasionat de Scripturi, Mircea Roșca este nu doar un politician de top, dar și o trâmbiță a creștinilor în Parlament. Mărturia sa creștină este șocantă. Retras pentru o perioadă de ceva ani, dar și după o grea luptă dată cu sine, politicianul prahovean s-a hotărât să se arunce din nou în lupta electorală 2020. După cum îl știu de activ va accede sigur în Parlament. Unde ne va reprezenta cu succes. Și cu mândrie. Drum bun Mircea Roșca! Avem nevoie de oameni influenți ca tine! Și noi creștinii, și Mântuitorul tău! Slujește eficient! Iar noi ne vom ruga pentru tine! Și cei ce pot te vor vota!

Am să redau mai jos o scrisoare integrală a sa, publicată pe pagina-i oficială de facebook acum câteva ore (vezi și https://www.facebook.com/roscamircea)


Candidez la alegerile parlamentare pentru Camera Deputaților pe lista PNL!

Dragii mei, vă salut pe toți cei care mi-ați fost alături de foarte mult timp și odată cu anunțul acesta mă simt motivat să vă dau mai multe explicații cu care rămăsesem dator.

De zile bune mă tot gândesc cum să vă anunț noua decizie din viața mea, pentru că nu prea mai știu să vorbesc despre mine într-un mod egoist. 

Ultimii 6 ani în care Dumnezeu m-a trecut prin examenul vieții, în care a trebuit să îmi însușesc virtutea supremă care este smerenia, și-au pus profund amprenta pe caracterul si ambițiile mele. 

Smerenia este calitatea, sau secretul ce poate schimba lumea făcând-o mai bună. Prin ea, putem vedea ce este mai bun în toți oamenii, mulțumindu-i în același timp Lui Dumnezeu pentru calitățile superioare pe care eventual le avem unii față de ceilalți.

Da, prin acest examen am trecut în ultimii 6 ani și cred că am învățat multe: Să respect, să ascult, să ajut mai mult pe cei din jur și chiar să iert pe cei ce probabil voit mi-au făcut rău.

vineri, 17 aprilie 2020

Mircea Roșca 🔴 O spun atât de des în ultimul timp că încercările Lui Dumnezeu sunt cele mai mari binecuvântări...

Trei Mircea și un Lucian, trei generații la munca de primăvară, de pe lângă casă...

O spun atât de des în ultimul timp că încercările Lui Dumnezeu sunt cele mai mari binecuvântări și că în încercări descoperim mai ușor bunătatea și dragostea Lui revelată peste noi.

Când aș fi avut eu timp să stau la povești cu tatăl meu și cu copiii mei în același timp, să muncim și să râdem împreună de amintiri atât de vechi, de când eram și noi copii.

Dacă nu am fi fost nevoiți să stăm acasă, aș fi plătit pe cineva să facă toată treaba pe care am făcut-o cu atâta plăcere și atâta suflet.

Am curățat grădina, am cărat pământ nou, am plantat pomi și asta nu ne-a costat nimic ca altă dată, dimpotrivă am văzut cât de mult ne iubim și cât de bine ne este împreună.

Isus, că despre El este vorba săptămana asta (deși ar trebui să Îl căutăm în fiecare zi, în tot ceea ce facem) a spus că cea mai mare poruncă este să îl iubești pe Dumnezeu și pe aproapele tău ca pe tine însuți. Zilele astea mi-am dat seama, mai mult ca niciodată, că dacă nu ai timp de copiii, părinții, soțul sau soția ta ca să le arați dragostea ce este în tine, lăsați-mă să cred că pentru altul străin, în nici un caz nu ai timp, decât în mod fățarnic...

Și am mai descoperit ceva: randamentul mare avut în muncă atunci când am pus sufletul și umărul cu toții, semn că după această pandemie putem să ne resetăm ca națiune, prin credință, unitate în dragoste, dar mai ales multă muncă.

Cine nu crede în asta, va instiga mai departe la ură, va urla la guverne nemulțumiți și va dori o țară ca afară fără să facă nimic, adică va dori o țară ca a acelora care ne-au luat aproape tot și ne-au făcut sclavi atât la ei, dar din păcate și la noi.

miercuri, 21 martie 2018

Simpozion "Familie și Societate" cu Titus Corlățean, Daniel Gheorghe, Mircea Roșca, Stelian Tofană și Ana Corina Săcrieru la Piatra Neamț


Încă din cele mai vechi timpuri familia a fost considerată celula de bază a societății. Civilizația, spiritualitatea, moralitatea, educația și bunăstarea se transmiteau din generație în generație în plăcutul cadru al familiei. 

Astăzi, instituția familiei este asediată din toate părțile. Din interior familia este asediată prin relații rupte, certuri, dezbinări. Din exterior familia este asediată prin diminuarea rolului ei (până la neglijare) în frumosul proces al dezvoltării societății. 

Având în vedere această crudă realitate, se ridică întrebarea: "Va rămâne familia celula de bază a societății"?

La această întrebare vor răspunde invitații simpozionului "Familie și societate" organizat în acest weekend la Piatra Neamț.

joi, 16 noiembrie 2017

Mircea Roșca 🔴 Nu voi înceta să fac tot ce îmi stă în putere să văd acești conducători formând acea unitate de care țara are nevoie

Îl cunosc pe Mircea Roșca de când s-a întâlnit cu Dumnezeu. Am fost lângă el la botez (Voi regreta toată viața că nu l-am botezat eu!). Apoi am văzut cum familia lui s-a întors la Domnul. Dumnezeu a început să lucreze cu putere. Am fost cu el la evanghelizări, la rugăciune, în misiune printre studenți, printre tineri, și chiar la mese de prietenie. Niciodată nu am discutat nimic altceva decât despre un Dumnezeu măreț! Pentru că Mircea e virusat de Dumnezeu! Pentru Roșca alergarea prin România nu se poate fără Domnul. Nu se poate parlamentari fără Cer. Preoți fără Duhul lui Dumnezeu. Creștinism fără relevamță. Îl știu bine. Arde pentru Isus Hristos! Simte durerea nașterii creștine în Carpați.

Zilele trecute am fost cu el la Parlament. La rugăciune. I-am văzut în ochi durerea. I-am simțit în soapte apăsarea. România trebuie schimbată nu doar printre oamenii de rând, ci acolo sus, printre liderii țării! Dumnezeu să te ajute Mircea Roșca! Să lupți bine! Să știi că vei întâmpina obstacole! Dușmani. Prigonitori. Dar să mai știi că îi vei învinge chiar luptând cu o singură mână! Dacă cu cealaltă te vei ține de Isus Hristos!

Redau mai jos câteva impresii scrise de Mircea Roșca pe pagina sa de facebook despre Micul Dejun cu Rugăciune.
Nicolae Geantă


”Saptamana trecuta am participat la cel mai important eveniment organizat de grupul ecumenic din Parlamentul Romaniei - Micul Dejun cu rugaciune! Este poate singurul eveniment in care crestinii din politica pot ingropa securea razboiului, isi pot da mana intr-o pace sincera de care ne-a vorbit Domnul nostru Isus cu atata dragoste si se pot ruga impreuna pentru tara si romanii nostri incercati. Grupul de rugaciune care se intruneste in fiecare saptamana, din care, prin voia Domnului fac parte alaturi de multi parlamentari din toate partidele politice, se roaga pentru unitate in tara, intre institutii, partide, culte, care prin aceasta unitate sa reziste pericolului venit dinspre tarile care s-au departat aproape total de la valorile crestine. Daca intersul de afara pentru resursele noastre naturale inca persista si nu s-au luat niciodata masuri, acum ne sunt atacate valorile ce fac parte din identitatea noastra crestina si se lucreaza atat de perfid, incat se leaga si de familia constituita de Dumnezeu, dintre un barbat si o femeie, creand un spirit democratic, imbracat in norme europene, incat sa te faca chiar sa crezi ca nu este nimic rau... Este foarte rau si pericolul acestei mascarade numita democratie europeana, vine intrun moment in care oricum copiii nostri sunt dezorientati, nemaistiind sa deosebeasca raul de bine...