Eduard Claudiu Moisă şi Nicolae Geantă la Biserica Emanuel Câmpina

 31 ianuarie 2021, ora 18

strada 24 ianuarie, nr. 2

cartier Turnătorie

 

El-Bethel Amstetten: Eficientizarea prin Reformare 🔴 Invitat: Nicolae Geantă

Nicolae Geantă ◉ Fericire versus bucurie

 Zilele trecute îmi spunea Vlad Schlezak că e preocupat de niște sinteze prin care să descrie diferența dintre fericire și bucurie. Conform medicului din Londra fericirea poate veni și din lucruri păcătoase. Bucuria nu. Ea vine numai când ești ancorat în Hristos. 

Vlad are dreptate. Și hoții când fură sunt fericiți. Și bețivii, și indivizii care violează. Samson a fost fericit cu o Dalilă ce nu corespundea standardelor moralei poporului lui. Ceaușescu & Comunismul au fost fericiți călcându-ne în picioare. Iar Menghele a fost fericit sfârtecând pe alții. Da, fericirea e o plăcere carnală. Dar, când dă cu nasul de greutăți suferă. Se disipează. Dispare instantaneu. Bucuria în schimb trece peste orice inconvenient. Rămâne.

 Prin urmare fericirea este o Fată Morgana. Bucuria durează, căci vorba lui Baudelaire: e alcătuită dintr-un șir de lucruri mărunte.

Nicolae Geantă 🔴 Modul în care un bărbat traduce iubirea pentru o femeie

 Soțiile au nevoie de protecția soților lor. Ele de aceea s-au căsătorit: să se simtă în siguranță. Apărate. Ca într-o cetate sigură pe zidurile ei solide.

Protejați-vă soțiile! În primul rând de săgețile diavolului! Dacă o săgeată o rănește pe ea, te va răni și pe tine!

Protejați-le când au avut un eșec, o cădere, o nereușită. Întindeți-le mâna. Ridicați-le. Iar dacă nu puteți așezați-vă lângă ele! Empatizați!

Protejați-le de agresori. Coborâți primul dintr-o mașină, intrați primul într-un restaurant, într-un autobuz, într-un loc primejdios. Nu le lăsați să vedeți dacă se descurcă atunci când pe stradă e gheață!

Sprijiniți-le când se simt sunt slabe, gata să dea înapoi!

Protejați-le când sunt triste! Fericirea voastră trebuie să fie permanent bucuria lor!

Protejați-le când sunt bolnave! Boala e mai ușoară în doi. Deși o duce numai unul… În 1966 Rectorul Universității Harvard a renunțat la carieră ca să-și îngrijească soția bolnavă. „E mai importantă decât jobul…”

Protejați-le mai ales când tâmplele le sunt inundate de păr alb! Adevăratele poveștile de dragoste nu îmbătrânesc niciodată!

Nicolae Geantă 🔴 Evanghelia Vagabonzilor

 În timpul lockdown-ului (10 ani) și pribegiei regelui David prin peștera Adulam (ce copie, exact ca a Domnului Hristos: să ajungi să locuiești din palat în peșteră!), i s-au alăturat aproape 400 de oameni. Scriptura ne spune că aceștia erau „toți ceice se aflau în nevoie, care avea datorii, care erau nemulțumiți” (1 Samuel 22:2), care „nu se acomodau cu sistemul” lui Saul, care se izolaseră de societate. Adică ratații. Respinșii. Retrașii. Și culmea, David a ajuns căpetenia lor! Căpetenia vagabonzilor! 

Cum adică să fie rege, să fii uns de Dumnezeu și tu să te asociezi cu inadaptații? Cu drojdia societății? Cu interlopii? Și să mai pretinzi că ești folosit de Tatăl nostru... Ei bine, ce n-au înțeles mulți pastori, mulți preoți și chiar biserici întregi este că Biserica este a unora ca ei. Brennan Mannding chiar a scris o carte „Evanghelia vagabonzilor”, și eu cred că nu a greșit cu nimic. Priviți printre noi: Biserica e plină de oameni care au avut rateuri, care au căzut în patimi, care au umblat cu aureole răsturnate. De bărbați și femei ce au fost declarați irecuperabili de către societate. Ce echipă! Dar paradoxal echipa looser-ilor este condusă însuși de Hristos! Spre o... nuntă!

Evanghelia ne scrie că exact la Golgota, un vagabond a strigat către Hristos: „Doamne, adu-ți aminte când vei ajunge în Împărăția Ta!”. Și urechile lui a auzit incredibilul: „Chiar azi ușile ei îți sunt deschise!”

Nicolae Geantă 🔴 Uită Dumnezeu păcatele?

 Printre evanghelici se vehiculează destul de des că Dumnezeu aruncă „păcatele în marea uitării”. Dar dacă ne uităm atent în Scripturi nu scrie nicăieri acest verset. Cum nu scrie nici faptul că fumul jertfei lui Abel urcă spre cer, iar cel al jertfei lui Cain se întinde pe-orizontală. (Sau alte chestiuni de folclor..) 

Mai mult ca sigur prin sintagma „păcatele aruncate în marea uitării” predicatorii se referă la versetul din Mica 7:19 „El va avea iarăși milă de noi, va călca în picioare nelegiuirile noastre şi va arunca în fundul mării toate păcatele lor” (conform traducerii Cornilescu. Noua Traducere Liberă Română, Biblia Ortodoxă sau chiar New King James menționează „adâncul mării”). Dar despre uitare, marea uitării nici vorbă. 

Chiar așa, Dumnezeu care este Atotștiutor, care nu permite să cadă „niciun fir de păr de pe capul cuiva” fără știrea Sa, care „ține Universul fără margini în degetul Său cel mic” - cum ar declara Eminescu, care controlează matematic mersul stelelor și alte un miliard de lucruri deodată, ar putea să uite greșelile cuiva? Un pastor, prieten al meu, spune că sintagma nu înseamnă uitare ci faptul că „Dumnezeu nu se mai întoarce acolo unde a iertat”. Și are dreptate...

Dar totuși, sunt sau nu uitate? Eu cred că nu... Însă așa cum spune Sfântul Apostol Pavel în Epistola sa către Coloseni (2:14) la Golgota Hristos „a șters zapisul cu poruncile lui care stătea împotriva noastră..., și l-a nimicit pironindu-l pe Cruce!” Tradus ar însemna că la Cruce, Hristos a ținut în mână lista de păcate care a fost acoperită cu sânge divin! Acoperită cum acoperă zăpada când cade peste toate gunoaiele lumii!

Nicolae Geantă 🔴 Când moralitatea devine ghiveci

 Nici nu se uscase cerneala pe jurământul depus de domnul Biden, că noul președinte al USA, la prima așezare pe scaunul force-one  din Biroul Oval, a pus mâna pe stilou și a semnat niște „decrete” pentru drepturile minorităților homosexuale! Asta în contextul în care cu câteva minute mai înainte domnul Joe stătuse cu ochii închiși la rugăciunea părintelui Leo, lăcrimase în timp ce toți invitații cântau „Amazing Grace/Mărețul Har”, și chiar el însuși rostise Numele lui Dumnezeu și ceruse binecuvântarea Americii! Un fel de ghiveci moral, în care după ce te închini și ceri călăuzirea lui Dumnezeu alergi fuguța la vrăjitoare...

După acest eveniment fostul președinte HBO, Michael Lombardo, (un homosexual care împreună „cu soțul său și cei doi copii ai lor” l-au determinat pe domnul Biden să devină activist al căsătoriilor gay în 2012, după ce vicepreședintele de atunci i-a vizitat la ei acasă) a declarat entuziasmat: „Cred că moralitatea, umanitatea și autenticitatea lui Biden sunt rare... După patru ani de la ceea ce am văzut la Washington, toate aceste calități sunt ceea ce avem nevoie disperată acum”. Chiar așa, ce este moralitatea d-le Lombardo?

Când l-am văzut pe domnul Biden cu stiloul de semnat „decrete” în mână mi-am adus aminte că la Revoluția din 1989 - imediat după ce au fost executații soții Ceuașescu – primul decret semnat de domnul Iliescu a fost... „liberalizarea avortului!” Asta era musai necesar României îngenucheate. Urmarea? Peste 12 milioane de avorturi postdecembriste (mai bine de o jumătate de Românie!), îmbătrânirea populației, sate părăsite, școli închise, grădinițe reduse, lipsa forței de muncă, a vitalității nației, regres demografic dramatic, imposibilitatea colectării fondurilor pentru pensii, lipsă de performanțe sportive și școlare, uciderea unor posibili noi Eminescu, Iorga, Hagi, Nadia, Halep, Dorz... Sinuciderea României.

RVE Suceava: Cum a trecut Biserica prin pandemia de COVID -19 🔴 Interviu cu Nicolae Geantă

Nicolae Geantă 🔴 Când erai mic în ochii tăi...

 Dacă trăia în zilele noastre Saul ar fi fost patron de camioane. (Ori minim truck-ist). Căci, în timp ce-l căuta prorocul Samuel să-l ungă împărat, el alerga după măgărițele pierdute. Nici măcar după cai. Dumnezeu îl vrea rege și Saul se ocupa de transporturi. Dumnezeu îl dorea important și el se ocupa cu mărunțișuri. În ciuda faptului că era cu un cap mai înalt decât cei din vremea sa. Dar capul mai sus nu înseamnă și minte mai multă. Știți proverbul acela „unde nu-i cap e vai de picioare?” Dar unde e cap și nu e minte...

Saul era smerit când umbla cu măgărițele pe câmp. Dar când a umblat cu toga regală de porfiră a început să facă măgării. A vrut să aducă jertfe. Să fie popă fără să fie chemat. Apoi a vrut să-l ucidă pe David (de 6 ori). Pe viitorul rege. Epurare politică. (Sigur dorea să-și instaleze pruncii pe tron). Apoi a devenit neascultător. Și în final a ajuns la vrăjitoare. Fiindcă Dumnezeu nu îi mai vorbea. Nu a înțeles de ce-l înfruntase Samuel care i-a strigat când începuse să derapeze: „Când erai mic în ochii tăi...”

Când ești mic în ochii tăi ești smerit. Fără aroganțe.

Când ești mic în ochii tăi iubești semenii. Apreciezi pe cei care te înconjoară.

Când ești mic în ochii tăi nu ești crud. Ci blând. Empatic. 

Când ești mic în ochii tăi ești loial. Plin de cinste.

Când ești mic în ochii tăi ceilalți sunt mari.

Dar când te vezi mare are?

Saul când s-a văzut mare s-a crezut nu doar Rege. Nu doar trecător. Ci dictator. Etern. Stăpân peste ceilalți. Un fel de dumnezeu. Când s-a văzut mare s-a smintit de cap. Da, puterea smintește! Și banii la fel.

Mă gândeam zilele acestea cât de periculos este pentru un om să dețină influență. „Să fie mare în ochii lui”. Face dezastru. Nu mai ține cont de nimeni, de nimic ce este în jur. Îți oprește libertatea, te vinde, te suprimă. Îți dictează ce să faci, cum să faci, cât să faci. Ca patronul de la Facebook: te blochează chiar dacă ești președintele Americii. (Chiar așa, de ce oare oferim noi unor companii dreptul de a ne permite ce să să spunem și ce nu?).

Nicolae Geantă la Biserica Baptistă Betel Moreni

 

RVE Timişoara: Covid ne-a unit, Covid ne-a despărţit 🔴 Invitat: Nicolae Geantă

Nicolae Geantă 🔴 Cea mai mare tragedie din lume

Nicolae Geantă 🔴 Îngrijorarea

 Trăim o vreme asaltată de îngrijorări. Îngrijorările produc mari temeri. Mari frici. Adrenalină declanșată. Neliniște. Neîncredere. Neîncredere în orice: în oameni, în lucruri, în viitor, în Dumnezeu...

Îngrijorarea alungă zâmbetele. Disipează bucuria. Produce riduri. Și la ochi, și pe inimă.

Îngrijorarea te face să gândești la furtună în zi cu soare, zicea Florin Ianovici. Da da, ea te ține toată ziua cu alarma de panică pornită! Toată ziua în suspans. Dar și noaptea cearșafurile se fac sul în jurul tău.

Îngrijorarea e șoarecele ce ți-ar putea mânca brânza mâine, vorba lui Larry Einserberg. Este drob de sare ce-ar putea cădea într-o zi drept peste țeasta ta. Dar mare atenție: îngrijorarea nu ajută la nimic dar poate strica totul!

Hristos spune „nu vă îngrijorați de nimic”. Subliniez „de nimic”. Pentru că Domnul are grijă de toate. El este și azi, și mâine și în veac! Știați că cele mai multe îngrijorări nu s-au materializat niciodată?

Nicolae Geantă 🔴 Fratele Costică Mincu – simplu, smerit, sfânt. Plecat Acasă

 Eram pregătit să-l vizitez pe 13 ianuarie. Pentru că împlinea fix 90 de ani. O vârstă la care nici dânsul nu se aștepta. Pentru că toată viața ne-a învățat de la amvon că „anii omului țin până la 70, și a celor tari până la 80”. Se considera printre cei slabi. Dar Hristos ne-a arătat contrariul…

Am fi dorit să-l omagiem altfel. Dar Dumnezeu a hotărât să-i agațe armele în rastel și să-l cheme Acasă! Da, pentru creștini Acasă înseamnă Cer! Acolo vor petrece o veșnicie. Fericiți cu Cel căruia i-a slujit.

Fratele Costică Mincu, căci despre dânsul este vorba, a fost unul din stâlpii creștinilor după Evanghelie. Nu doar din Breaza, nu doar din Prahova, ci din toată țara. Și nu unul simplu (deși a trăit simplu), ci un maratonist neobosit pentru Hristos! Un alergător de cursă lungă.

Nu a lăsat niciodată lucrarea lui Dumnezeu în planul secund! Pentru Fratele Mincu Dumnezeu era „totul totului tot”. Orice discuție se învârtea în jurul Creatorului său. A Mântuitorului Sfânt. Fiindcă Domnul e Centrul, iar noi decât periferia. De la 25 de ani - de când l-a întâlnit pe iubitul său Domn ISUS, nu a lipsit niciodată de la Biserică! În timpul de tristă amintire comunistă lucra sâmbetele toată noaptea (sau câte 16 ore „legate”), numai să nu fie duminica în fabrică! Și nimeni nu l-a refuzat niciodată.

Orice discuție o purtai cu dânsul se începea cu o rugăciune! Altfel n-ar fi putut respira. Discuțiile trebuie să fie călăuzite de Sus, din Înalturi. Dacă nu o putem lua pe lângă cale…

Nu s-a urcat niciodată la amvonul bisericii fără pregătire. Nu a absolvit școli înalte, dar a avut școala Duhului Sfânt. Căci unde Duh nu e, ungere nu e. A studiat Biblia verset cu verset. Și-a scris notițe după notițe. Tomuri întregi. Și chiar 49 de poezii. Psalmi. Ne uimea că și la 90 de ani citea fără ochelari. Și nu citea trei capitole pe zi, ci în ultima vreme 8 ore! Opt ore la masa de scris cu ISUS!

Nu îi lipsea niciodată din servietă broșuri sau Noi Testamente de împărțit semenilor săi. Odată, un coleg de-al meu profesor se ducea la casa părintească. Și Fratele Mincu la peste 80 de ani tăia lemne cu fierăstrăul. Când profesorul l-a salutat, Fratele Mincu a venit la gard, i-a dat mâna apoi a scos din buzunarul de la piept o broșură! „Ceva pentru dvs de la Domnul”. Nimic fără evanghelizare.

A alergat neobosit prin biserici, prin sate, prin locuri necălcate de creștini. Chiar Biserica din satul nostru s-a plantat cu ajutorul său. În anii aceștia din urmă când vorbeam la telefon amândoi mă întreba de fiecare dată: „Pe unde ai mai ajuns cu predicatul? Pe unde-ai mai aruncat Sămânța?”. Chiar și la 88-89 de ani ar fi vrut să mai meargă cu mine în misiune! „Întâi pentru Domnul, abia apoi pentru noi!”

Blândețea i-o citeai pe chip. Dar și pe buze. Era ca o dulceață care te hrănea numai privind-o. Am făcut destule prostii în tinerețea dar nu m-a certat niciodată! Totdeauna mi-a spus că pot mai mult, să urc mai sus! Și cred c-a reușit.

Tată de 11 copii. Toți activi în biserică. Credința nu se moștenește dar nimeni n-o urmează dacă n-o vede trăită! A trăi credința înseamnă să fii sfânt!

De multe ori a fost singur. N-a fost totdeauna înțeles. Dar nu a dat niciodată înapoi. Crucea se duce până la capăt! Asta înseamnă smerenia. Oricine l-a cunoscut pe fratele Mincu poate spune în sinea sa: „cu adevărat omul acesta a fost un smerit!”

Simplu, smerit, sfânt. Așa a fost Fratele Mincu printre noi, și așa ne va rămâne viu în memorie. Am spus aseară bisericii sale că „dacă-l va uita va muri a doua oară”. Nu va fii uitat!

Nicolae Geantă 🔴 Ce sunt chemat să fac în 2021

 David era un prunc cu părul bălai, plăpând și imberb, când a pășit în teatrul de război dintre poporul evreu și cel filistean. Din punctul nostru de vedere David ar fi fost ultimul om pe care l-am fi ales să se lupte cu uriașul Goliat. Dar din punctul de vedere al lui Dumnezeu el a fost „alesul”, ca să-l parafrazăm pe Dwight Moody. Iar ce alege Dumnezeu devine desăvârșit.

Regele Saul și generalii săi au vrut să-l înarmeze până-n dinți pe tinerelul David. Ca pe Rambo. Dar ultimul lucru pe care l-ar fi oferit luptătorului ar fi fost o... praștie! Așa cum își propusese David să intre în luptă. Praștia lui David e mai de preț decât sabia lui Saul.

David a pornit la încăierare cu Godzila filistenilor singurel. Niciun evreu, niciun frate de-al său nu îi era alături. Nici măcar la câțiva metri în urmă. Totuși uriașii nu trebuie să-i înfruntăm singuri. Ci cu Dumnezeul nostru! „Când David privește la Domnul se prăbușesc uriașii. În zilele când nu o face, cade David”, zicea Max Lucado.

Când ajunge în fața înspăimântătorului Goliat, cântărețul cu părul blond, își ia muniție doar cinci pietricele. Dar ca să le ia de jos trebuia să se aplece. Pentru că la războiul în Numele Domnului nu pleci numai cu arma, ci și cu rugăciunea! Goliații sunt doborâți după rugăciune. 

David a avut nevoie de o singură pietricică să doboare un uriaș. El n-a greșit ținta pentru că nu era prima dată când trăgea cu praștia. La oi făcea antrenamente în fiecare zi. Întâi ținta sa a fost un elefant. Apoi un copac uriaș. Apoi o ramură. Apoi o frunză. Apoi o muscă în zbor. Iar acum Goliat era cât un milion de muște! Nu putea să rateze!

David a fost un om normal într-o vreme de luptă. N-a despicat Marea Roșie, n-a făcut să curgă în sus Iordanul, n-a umblat într-un car de foc, nu a lovit filistenii cu orbire. Nu a făcut nicio minune. Căci, vorba unui pastor: minunea a fost el!

Nicolae Geantă 🔴 Drumul necunoscut pe care nu se rătăcește nimeni (audio)

Nicolae Geantă 🔴 Crăciunul și punctul de sprijin al lui Arhimede

 „Dați-mi un punct de sprijin și voi muta Pământul din loc!”, a strigat celebrul Arhimede (287-212 î.H., unul dintre cei mai înțelepți oameni ai Antichității - matematician, astronom, filosof, inginer) într-o zi lucrând la o invenție cu pârghii și scripeți. Un punct de sprijin și voi ridica tot pământul! (5,9736×10²⁴kg). 

Arhimede a vrut să spună omenirii că dacă cineva are punctul de sprijin poate face orice imposibil posibil. Nu știu dacă a reușit. Se pare că nu...

Mai mult decât Arhimede, în lupta cu greutățile vieții omenirea avea nevoie de un punct de sprijin. De un punct fix care să nu se miște. De un umăr care să ridice toate poverile. De un scripete care s-o scoată din păcat. Tocmai de aceea, într-o zi a coborât printre telurici Isus Hristos să se întrupeze! Dumnezeu l-a trimis ca punctul de sprijin al umanității.

Fără nașterea lui Isus istoria nu ar avea un reper. Ar fi fără cap și fără coadă. Fără nașterea lui Isus omenirea ar pluti în derivă. Nu ar fi iertare, har ci doar judecată! Fără nașterea lui Isus nu ar exista o țintă. Unde ar crede oamenii că se îndreaptă?

Nașterea lui Hristos, Crăciunul este punctul fix în jurul căruia se învârte toată viață. E degetul întins de Dumnezeu către mine și tine! Fără nașterea Sa lumea NU ar fi putut oferi niciodată ceva mai bun decât Dumnezeu!

Când trec prin suferință, când prietenii îmi întorc spatele, când eșuez în harul cotidian, când norii negrii se abat asupra mea, când vine prigoana ori când șansele celor ce dau șanse nu îmi mai pot oferi nimic, eu, privesc la Hristos. El e punctul de sprijin! Umăr la umăr cu el pot birui lumea! Poate că de aceea ne-a spus Isus să luăm jugul Lui, împreună cu El. 

Știința a demonstrat că în sânge, noi oamenii avem o substanță: Laminim. Fără ea am nu am putea să stăm în echilibru. Laminim-ul e sprijinul nostru de a sta drept pe un pământ care se-nvârte. Iar Laminim-ul are formă de... cruce! O substanță sub formă de Cruce mă ține în picioare. Pe picioare. Pe Golgota, acel Prunc născut în Betleem a murit răstignit pe... o Cruce! O cruce mică mă ține în echilibru când fac pași (laminim), și o Cruce mare mă ține în echilibru spre Cer! Crucea lui Isus e punctul de sprijin al omenirii!

Nicolae Geantă la Biserica Limanuri Bune Botoşani

 

Nicolae Geantă 🔴 Dacă toate oile ar fi ca noi

 

De curând am citit că un pastor i-ar fi spus odată unui membru al bisericii al cărei conducător era: „Ce minunat ar fi dacă am avea 10 oameni ca dumneavoastră în biserica noastră!” 

Enoriașul, surprins, a zâmbit. „Mă bucur să aud așa ceva frate păstor! Sunt surprins însă, deoarece așa cum mă cunoașteți, eu mă plâng mereu pentru o serie de lucruri din biserica aceasta. V-am spus de câteva ori că predicile dumneata sunt slabe, plictisitoare. Să nu mai adaug faptul că nu mai dau demult niciun ban la biserică. Oare de ce ai avea dumneata nevoie de 10 oameni ca mine în biserică?” 

Pastorul a răspuns scurt: „Așa cum vi-am spus, mi-ar place să avem ca dumneavoastră vreo 10 oameni în biserică. Pentru că din nefericire avem vreo sută!”

Bisericile noastre sunt turmele lui Dumnezeu. Ele nu de oi/membrii duc lipsă. Majoritatea. Pentru că multe sunt mici, extrem de mici. Bisericile de astăzi duc lipsă de oameni de calitate. Nu țin apărarea pastorilor (destui sunt chiar plictisitori), nu „execut cu mânie proletară” criticii, pe cei ce se lamentează. Dar mă întreb așa, retoric: „Cum ar arăta o turmă în care numărul de oi care behăie ar fi din ce în ce mai mare? Dar din ce în ce mai mic?”

Păstorul Bisericii nu sunt eu, ci Hristos. Oare i-ar place dacă toate „oile” Sale ar fi ca noi? Ca mine sau ca tine?

Nicolae Geantă 🔴 De ce să privesc în jur

 Noi ne lamentăm atâta timp cât ne privim în oglindă. Când ne vedem doar pe noi credem că problema noastră e cea mai acută. Necesită urgenţă. 

Dacă privim în jur vom vedea că în comparaţie cu problemele altora noi avem mingi de ping-pong iar ei munți cât Himalaya. Cel fără pâine poate vedea că există oameni bolnavi. Cel bolnav poate vedea că sunt oameni fără picioare. Cel fără picioare poate vedea că sunt oameni orbi. Cel orb poate auzi că sunt indivizi nedeplasabili... 

Întotdeauna e cineva mai grav! Ne plângem că România e o ţară săracă, dar în Afganistan ori Somalia nu găseşti pâine în magazine! E drept ne mai lamentăm şi că în biserici avem membrii slabi spiritual, dar în cârciumi şi discoteci nimeni nu cunoaşte pe Domnul...