În perioada 1–31 martie 2020, în peste 900 de localități din România și din Republica Moldova se va desfășura Luna pentru viață 2020 „Pentru viață. Pentru părinți. Pentru copii”, având ca punct culminant Marșul pentru viață 2020 „Pentru viață. Pentru părinți. Pentru copii”, organizat sâmbătă, 28 martie 2020.
Pentru viață. Pentru părinți. Pentru copii
Am ales tema din acest an cu gândul la binele părinților și al copiilor născuți și nenăscuți ai României: cei din țară, cei din Basarabia, din nordul Bucovinei și de lângă granițe, cei din diaspora.
Pe toți acești părinți și pe copiii lor îi unesc viața și dragostea: părinții ocrotesc viața copiilor lor – din dragoste.
Iar viața copilului începe în momentul concepției. O femeie este mamă din momentul concepției copilului. Un bărbat este tată din momentul concepției copilului. Și – niciodată – nimic nu poate schimba această stare de lucruri, indiferent ce li se întâmplă părinților sau copiilor.
A curma viața unui copil, care avea potențialul de a lumina viețile părinților și comunitatea întreagă, care exista pentru a aduce bucurie și sens în lume este un eșec. Un eșec al dragostei. Un eșec al acceptării responsabilității de părinte.
Avortul măsoară lipsa de funcționalitate a unui cuplu sau a unei familii. Dar el dă și măsura egoismului celor din jur. Știm că e adevărat proverbul „Este nevoie de un sat, să crești un copil”. Tot așa de adevărat este că e nevoie de o comunitate de oameni nepăsători față de semeni, pentru ca avortul să ajungă prima soluție la criza de sarcină.
De ce suntem neputincioși în fața destrămării societății noastre?
De câțiva ani, avem la dispoziție statisticile internaționale și aflăm de traficarea a milioane de adolescente și de tinere românce. Ele nu vor fi visat în copilărie nici să facă videochat, nici să devină victime ale pornografiei și ale prostituției. Au ajuns în această situație prin minciună, sau prin violență, sau prin abuz. Sau prin toate la un loc. Și, mai ales, prin lipsă de sprijin. Prin indiferență.
Câți știm, de pildă, că femeile românce constituie 4% din populația de sex feminin din provincia Ragusa, Italia, dar că ele fac 20% din totalul avorturilor înregistrate acolo? Medicii din zonă consideră că situația lor este legată de exploatarea sexuală sistematică la care sunt supuse.
Aflăm despre aceste femei, ne mirăm și alegem să ignorăm dramele lor.
Ne cutremurăm când auzim breaking news-urile periodice despre moartea unora dintre ele. Dar vom continua să le ignorăm, atâta timp cât vom ignora pierderea a zeci de milioane de vieți prin avort. Atâta vreme cât vom ignora crizele de sarcină care provoacă avorturile.
Pentru că nu putem să îi tratăm pe cei din jurul nostru mai bine decât tratăm copilul nenăscut. Adică viața umană însăși, în forma ei cea mai vulnerabilă. Și cea mai inocentă.
Și nu putem să ne comportăm față de cei din jurul nostru mai bine de cum ne comportăm față de o femeie aflată în criză de sarcină.
O femeie în criză de sarcină se confruntă cu lipsă de sprijin, adesea cu un partener abuziv, cu dificultatea de a-și continua studiile, cu lipsa unei locuințe sau a unui serviciu, ori cu amenințarea că va fi dată afară din casă ori de la serviciu dacă păstrează copilul. Dacă pe ea nu o ajutăm, pe cine altcineva vom sprijini?!
Câtă grijă ai de familie, atâta grijă ai de societatea în care trăiești. Și cât te îngrijești de amândouă – atâta grijă ai de copiii nenăscuți și de femeile în criză de sarcină.
Printr-o criză majoră trec părinții care primesc în perioada de sarcină un diagnostic sever pentru copilul lor. Principiile eugenice clasice, în care unele vieți sunt considerate nedemne pentru a fi lăsate să continue, duc astăzi la avortarea a circa 96% dintre copiii diagnosticați cu Sindrom Down în Uniunea Europeană. În același timp, cei 4% care supraviețuiesc sunt în centrul atenției pe 21 martie, de Ziua Mondială a Sindromului Down, ca o cortină menită să ascundă ce le facem celorlalți.
Acești copii și părinții lor au nevoie de sprijin.
În criză de sarcină ajung familiile ai căror copii nenăscuți sunt diagnosticați cu alte boli grave, unele – tratabile după naștere, altele nu. Și în cazul lor, presiunea socială a avortului este foarte mare. Dar avortul pe motive de dizabilitate a copilului este eșecul în a urma chemarea nobilă de a sprijini viața unui copil lipsit de putere.
Aceste familii, acești copii au nevoie să le fim alături.
De sprijin au nevoie și părinții cărora le moare copilul fie prin avort spontan, fie la naștere. Drama lor este atât de puțin înțeleasă, încât, nici măcar nu au dreptul să-și ia fiul sau fiica de la spital, pentru a-i face o înmormântare. Câți știm că un copil mort înainte de 28 de săptămâni de sarcină este socotit un simplu deșeu biologic?
Dar se poate și altfel! În Austria este posibil ca, la cererea unuia dintre părinți, dar întotdeauna cu acordul expres al mamei, să fie eliberat un certificat pe numele copilului mort în urma unui avort spontan indiferent de vârsta lui.
Dragostea învinge avortul
Pe una dintre pancartele care se vor folosi la Marșul pentru viață scrie: „Dragostea învinge avortul”. Avortul nu va ieși învingător în viitor pentru că nu este firesc. Firească este dragostea. De aceea, mișcarea pro-viață refuză orice violență și opune avortului dragostea, opune morții viața, opune minciunii adevărul, opune iresponsabilității responsabilitatea, opune indiferenței altruismul, opune ideologiei realitatea.
Marșul pentru viață este Marșul pentru dragoste și adevăr!
Veniți de partea dragostei, a adevărului, a responsabilității, a sprijinului!
