Dupa Sarbatoarea Trambitelor putem citi despre urmatoarea Sarbatoare a
Lui Adonai, in Vaikra (Levitic) 23: 26-32 “Domnul a vorbit
lui Moshe si a zis : In ziua a zecea a acestei a saptea luni, va fi Ziua Ispasirii: atunci sa
aveti o adunare sfanta, sa va smeriti sufletele, si sa aduceti Domnului
jertfe mistuite de foc. Sa nu faceti nicio lucrare in ziua aceea, caci este
Ziua Ispasirii, cand trebuie facuta ispasire pentru voi inaintea Domnului, Dumnezeului vostru. Oricine nu se va
smeri in ziua aceea , va fi nimicit din poporul lui. Pe oricine va face in ziua
aceea vreo lucrare oarecare, il voi nimici din mijlocul poporului lui. Sa nu
faceti nicio lucrare atunci. Aceasta este o lege vesnica pentru urmasii vostri, in toate locurile in care veti locui. Aceasta sa fie pentru voi o zi
de Shabat, o zi de odihna , si sa va smeriti sufletele in ziua aceasta; din
seara zilei a noua pana in seara urmatoare, sa praznuiti Shabatul vostru.”
“Caci in ziua aceasta se va face ispasire pentru voi, ca sa va curatiti: veti fi curatiti de toate pacatele voastre inaintea
Domnului. Aceasta sa fie
pentru voi toti o Zi de Shabat, o zi de odihna,
in care sa va smeriti sufletele. Aceasta sa fie o lege vesnica.” (Vaikra 16: 30-31).
Ziua Ispasirii (Yom Kippur, in Ebraica)
, este cea de-a zecea zi a lunii Tishrei (Septembrie / Octombrie) si este
ultima Zi din cele Zece zile de
penitenta infricosatoare ; este
considerata, totodata, cea mai solemna Zi din calendarul
evreiesc. Intre evrei persista credinta ca tuturor acelora, care n-au
fost suficienti de buni ca sa fie inscrisi in Cartea Vietii in timpul
Sarbatorii Trambitelor , li se mai ofera sansa celor 10 zile de cainta, dupa
care soarta lor va fi pecetluita. De aceea intreaga Zi de Ispasire trebuie sa se consume in
rugaciune si in post negru. Pentru ca este o Sarbatoare foarte solemna si
trista , Ziua Ispasirii mai este numita simplu : Ziua aceea !
Postul este una
dintre cele mai serioase porunci pentru o asemenea zi. Torah afirma de
cateva ori, “Aceasta sa va fie o lege vesnica: in luna a
saptea, in a zecea zi a lunii, sa va smeriti sufletele, sa nu faceti nicio
lucrare, nici bastinasul, nici strainul care
locuieste in mijlocul vostru.” (Levitic 16: 29) sau “In ziua a zecea a
acestei luni a saptea, sa aveti o adunare sfanta, si sa va smeriti sufletele; atunci sa nu faceti nicio lucrare.” (Numeri 29: 1). Cuvantul
de ordine pentru aceasta zi este “lepadarea de sine “ care, tradus in practica, ar coincide cu postul si marturisirea
pacatelor.
A. Semnificatia
istorica a Zilei Ispasirii
Mijlocirea preoteasca
In vechime marele
preot intra in Sfanta Sfintelor ca sa faca Ispasirea pentru pacatele
poporului. De Ziua Ispasirii, marele preot avea de indeplinit o
ceremonie mai speciala, pentru ca el trebuia sa mijloceasca,
intr-un fel unic, pentru profanarea Templului si pentru profanarea
unei intregi natiuni.
Cheia acestei ceremonii consta in
semnificatia darului de jertfa; trebuia sa se ofere un vitel si doi
tapi, un sacrificiu triplu pentru o vina multipla, din care nu era
exclus nimeni, nici macar Cohen ha Gadol . Prima data trebuia
sacrificat vitelul pentru a indeparta nelegiuirea din Sanctuar,
datorata faptelor imperfecte ale marelui preot – deci era vorba
despre o ispasire a preotului si a casei lui (acesta nu putea intra oricum in
Sfanta Sfintelor): “Aaron sa-si aduca vitelul lui
pentru jertfa de ispasire , si sa faca ispasire, pentru el si pentru casa lui.”
(Levitic 16 : 6) . In al doilea rand unul dintre tapi era ales ca sa fie sacrificat pentru a indeparta
din Sanctuar toate nelegiuirile poporului : “Sa ia cei doi tapi si sa-i
puna inaintea Domnului, la usa cortului intalnirii. Aaron sa arunce sortul
pentru cei doi tapi: un sort pentru Domnul , si un sort pentru Azazel. Aaron
sa ia tapul care a iesit la sorti pentru Domnul, si sa-l aduca jertfa de
ispasire“ (Levitic 16: 7-9). In al treilea rand, al doilea
tap, cel pentru Azazel, era dezlegat si trimis sa rataceasca in pustie, el
purtand marca tuturor nelegiuirilor poporului (de fapt marele preot transfera, pe acest
animal, toate pacatele si vinovatiile poporului): “Iar tapul care a iesit la sorti pentru Azazel , sa fie pus viu inaintea
Domnului, ca sa slujeasca pentru facerea ispasirii, si sa i se dea drumul in
pustie, pentru Azazel.” De aceea, inainte ca tapul sa fie trimis in
pustie, marele preot isi intindea mainile peste capul lui si marturisea faradelegile
poporului, oricate ar fi fost acestea. El media de fapt transferul pacatelor de la om, la animalul
socotit de-acum ca fiind blestemat. Iata de ce Torah subliniaza ca: “Tapul
acela va duce asupra lui toate faradelegile lor intr-un pamant pustiit ; in pustie
sa-i dea drumul.” (Levitic 16: 22).
Sa vedem acum care
este semnificatia cuvantului Azazel.Termenul ebraic pentru constructia adjectivala tap ispasitor este a z a z e l . Pacatele
poporului, si implincit vina ca stare constienta si inconstienta,
erau asezate asupra tapului ispasitor ( expresia este destul de cunoscuta si in
limba romana , pastrand aproximativ aceeasi semnificatie ). In fapt, tapul Azazel
izgonit in pustie este o imagine a lui Satan care a fost predestinat – prin
razvratirea sa initiala – unui iaz de foc incins : “ Si fiara a fost prinsa. si
impreuna cu ea , a fost prins proorocul mincinos , care facuse inaintea ei
semnele , cu cari amagise pe cei ce primisera semnul
fiarei, si se inchinasera icoanei ei. Amandoi acestia au fost aruncati de vii
in iazul de foc, care arde cu pucioasa.” ( Apocalipsa 19 : 29 ).
Haideti acum , repede sa aruncam o privire in interiorul
ceremoniei propriu-zise, descrisa asa cum am vazut in Levitic 16: 7-10 . In Levitic
16 : 8, primul sorti este pentru Adonai – “ La Adonai “ , si al doilea sorti este pentru Azazel – “ La Azaael. ”Marele preot lua cei
doi sorti, unul marcat cu “ La Adonai“ si celalalt cu “La Azazel“ , si ii arunca deasupra capului fiecarui animal, pecetluindu-le soarta. Era
considerat un semn bun, daca sortului “ La Adonai “ ii
revenea mana dreapta a marelui preot. Acest lucru insemna ca
Dumnezeu era de partea poporului si ii primea cu multumire jertfa. (Se stie – din nefericire – ca 40 de ani inainte de distrugerea
Templului din Ierusalim, in anul 70 d. Ch, sortul “ La Adonai “ a fost tinut,
incontinuu, de marele preot in mana stanga – consemnat
in Talmud : Yoma 39a. ). La fiecare
eveniment anual, pacatele oamenilor erau asezate peste tapul ispasitor (Levitic 16 :
21-22), insa in cei 40 de ani, inainte de daramarea Templului, lucrurile s-au
schimbat, sortul “ La Adonai “ nu a mai cazut in mana dreapta a marelui preot, ci in mana
lui stanga.