Peter Costea, candidat independent la alegerile europarlamentare din mai, își va lansa prima sa carte, „Înfrângerea lui Goliat: Familia Bodnariu și Creștinii României Îngenunchează Norvegia Seculară”. Volumul este dedicat celebrului caz al familiei Bodnariu, în care Peter Costea s-a implicat în calitatea sa de avocat. Cartea va fi disponibilă începând cu 18 martie. În scurt timp vom anunța evenimentele de lansare unde veți avea ocazia să obțineți un exemplar cu autograf. Prețul cărții va fi de 25 de lei.
Introducere (fragment)
Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi… tot ce începe duce la bun sfârșit.
Cartea Psalmilor
În doar câteva zile după mijlocul lui noiembrie 2015, sute de mii de români și apoi milioane au aflat, cu nedumerire și groază, că în Norvegia există o organizație administrativă de stat, o agenție oficială a guvernului norvegian care poate lua copiii de la părinți fără mandat judecătoresc, fără consimțământul părinților, fără dezbateri prealabile prezidate de un judecător într-o sală de judecată, în absența declarațiilor sub jurământ ori audierea de martori, și fără ca discuții relevante să aibă loc între agenții Barnevernetului și părinții copiilor. Și mai îngrozitor pentru români a fost să afle că Barnevernetul avea autoritatea să ia copiii de la părinți pe motive triviale, inclusiv pedepsirea corporală lejeră a copiilor, incapacitatea aparentă, chiar dacă nu dovedită, a copiilor, din diferite motive, de a se integra în societate, ori chiar nou-născuții care nu se dezvoltau în familie în conformitate cu standardele medicilor norvegieni. Odată luați de la părinți, era aproape imposibil pentru părinți să-și ia copiii înapoi de la stat. Mai șocant chiar, Barnevernetul avea și autoritatea să decadă părinții din drepturile părintești în absența oricărei acțiuni judecătorești și să dea copiii spre adopție altor adulți ori părinți sociali.
Ceea ce au realizat românii în cele șase luni și jumătate a fost unic la nivel global. Dacă unele țări, cum ar fi India, au reușit să forțeze Norvegia, prin amenințări și constrângeri economice, să dea copiii înapoi unor cetățeni indieni care locuiau în Norvegia, majoritatea covârșitoare a părinților nu erau atât de norocoși. Unul dintre motivele principale pentru această lipsă de succes era prezumția universal acceptată că Norvegia e o țară mai în întregime perfectă din toate punctele de vedere, prezumție sprijinită de date obiective. Conform studiilor și rapoartelor internaționale, în special cele întocmite de Organizația Națiunilor Unite, spre deosebire de România, Norvegia se află de decenii în topul țărilor lumii în multe domenii, cum ar fi nivelul de dezvoltare economică, îngrijirea medicală, venitul pe cap de locuitor, producția economică, nivelul de educație al populației, libertatea presei, longevitatea și categorii similare de evaluare a nivelului de trai și de dezvoltare.
În aceleași studii, România se află de obicei pe locurile 50-60, nu tocmai rău pentru o țară care, spre deosebire de Norvegia, vreme de aproape jumătate de mileniu fusese sub stăpânire musulmană și în doar ultima sută de ani a fost devastată de două războaie mondiale, a pierdut sute de mii de bărbați tineri în războaiele pentru întregirea neamului și supraviețuirea civilizației Europei, iar în final a fost distrusă de 45 de ani de comunism și ocupație sovietică. Norvegia nu a avut parte de niciunul dintre aceste cataclisme, fiind păzită de vicisitudinile istoriei de poziția ei geografică și distanța de factorii istorici care au influențat istoria spre rău.
Ce a generat acest succes fără precedent al României și cum se explică el?
Acestei întrebări caut să îi dau răspuns în această carte. Pe scurt, retrospectiv, în opinia mea succesul s-a datorat în mare măsură unor factori de evaluare a nivelului de civilizație și bunăstare a unei țări la care Norvegia era codașă. Conform altor studii internaționale mai puțin cunoscute, dacă Norvegia se afla în topul țărilor lumii privind dezvoltarea economică și bunăstarea materială a locuitorilor ei, România se afla în topul țărilor lumii în alte domenii, la fel de importante, dar care măsurau valorile morale și creștine. Spre deosebire de Norvegia, românii erau mult atașați de familie și căsătorie, cele două instituții care le-au asigurat supraviețuirea multimilenară. Comparația biblică cu David și Goliat e, din această perspectivă, potrivită. Dacă Norvegia anilor 2015 și 2016 se asemăna cu un Goliat încrezător și înarmat cu valori seculare și anti-creștine, România și participanții la campania pentru întregirea familiei Bodnariu erau înarmați cu valori creștine. Acest lucru, în final, le-a dat succes creștinilor români.
În toiul campaniei Bodnariu, pe 7 aprilie 2016, sociologul olandez Japp Dronkers a publicat un studiu prin Institutul de Studii a Familiei din Statele Unite, intitulat Cohabitation, Marriage, and Union Stability in Europe (Concubinaj, Căsătorie și Stabilitatea Uniunii în Europa). Studiul căuta să demonstreze importanța și atașamentul față de familie și căsătorie în 12 țări din Europa și Statele Unite, printre ele și România și Norvegia. Studiul a analizat stabilitatea relațiilor de familie și căsătorie la populația acestor țări, cu vârsta cuprinsă între 21 și 79 de ani. Conform studiului lui Dronkers, 86,3% din populația României aflată în această grupă de vârstă era căsătorită, în comparație cu 41% în Norvegia. La fel, în Norvegia 28,5% din această categorie de vârstă coabita, în comparație cu doar 8,6% în România. O concluzie care poate fi trasă de aici este că Norvegia seculară punea mai puțin accent pe căsătorie și familie, simțămintele norvegienilor față de acestea și copii fiind mult mai atenuate decât ale românilor.
În plus, privind credința și religiozitatea, România era cu mult înaintea Norvegiei. Conform unor studii globale relativ recente, procentul cetățenilor României care afirmau credința în Dumnezeu era de 94% în 2017, pe când al Norvegiei de doar 36%. În martie 2016, publicația britanică The Independent a publicat un studiu norvegian care a cuprins 4.000 de respondenți. Studiul a fost făcut în 2015 pentru a afla câți norvegieni se declară atei. Conform studiului, 39% dintre norvegieni negau existența lui Dumnezeu, 37% credeau în Dumnezeu, iar restul afirmau că nu știu dacă Dumnezeu există sau nu. Într-un sens se putea spune că Norvegia anului 2015 era majoritar atee. De fapt, în publicațiile americane, precum Salon, Norvegia era identificată ca fiind pe locul șase în lume unde viața ateilor era cea mai bună, în urma Cehiei, Suediei, Danemarcei, Austriei și Franței. La începutul Mileniului, doar aproximativ un sfert dintre norvegieni vedeau religia ca un aspect important al vieții lor cotidiene. În 2012, când Parlamentul Norvegiei a votat, în unanimitate, să abroge Bisericii Luterane titlul de biserică națională, 72% din populația Norvegiei, sau aproximativ 3,6 milioane de norvegieni, se considerau „fără credință”, adică „non-believers”.
În contrast, procentul cetățenilor României care se considerau religioși era de 89% în 2017, pe când al Norvegiei de doar 30%. În 2012, doar 1% din populația României se identifica ca fiind atee. La fel, copiii României se declarau a fi cei mai fericiți din lume și mulțumiți cu viața lor, pe când copiii Norvegiei erau cu mult în urmă. Anual, organizația nonguvernamentală The Children’s Society din Londra publica The Good Childhood Report. Conform raportului din 2015, copiii românilor erau în topul categoriilor de evaluare privind fericirea, pe când cei ai Norvegiei spre coadă. Nici în indexul mondial al fericirii Norvegia nu era în top. Conform indexului pe 2015, cei mai fericiți oameni din lume se declarau cetățenii din Paraguay, pe când norvegienii erau pe locul 22. Nici la generozitate nu stăteau norvegienii prea bine, considerând bogățiile imense ale țării raportate la numărul relativ mic al populației. Conform indexului global al generozității din 2015, Norvegia era pe locul 16 în lume, cu mult în urma Statelor Unite, care era pe primul loc și unde generozitatea cetățenilor era și încă e corelată în mod direct cu religiozitatea lor.
Cartea aceasta nu se pretinde nici pe de parte a fi o prezentare exhaustivă a mișcării globale pentru reîntregirea familiei Bodnariu. Ar fi practic imposibil ca o astfel de carte să fie scrisă. În doar câteva săptămâni, după mijlocul lui noiembrie 2015, mișcarea Bodnariu a explodat pe scena internațională, atrăgând ca un magnet mii și apoi sute de mii de persoane de bună credință și cu o moralitate și o motivație exclusiv umanitare, care nu puteau fi puse la îndoială. Acești oameni s-au implicat, într-un fel sau altul, în efortul comun de reunificare a familiei Bodnariu. Fiecare persoană din aceste zeci ori sute de mii ar putea scrie o carte, o monografie, ori un scurt eseu privind propria implicare și eforturile făcute. Perspectiva mea însă e diferită și într-o oarecare măsură unică. Am fost privilegiat să fac parte de la început din echipa de organizare și coordonare a mișcării globale care a rezultat în reîntregirea familiei Bodnariu, împreună cu alți indivizi de o calitate morală și integritate impecabile.
Cu toate acestea, eforturile mele nu au fost cele mai inedite, importante ori decisive. Poziția pe care am avut-o însă mi-a dat oportunitatea unică de a avea o perspectivă de ansamblu asupra derulării campaniei. Motivația mea în a scrie această carte este deci dorința de a asigura că ceea ce românii au realizat într-o perioadă relativ scurtă de timp e așternut pe hârtie, atât timp cât memoria îmi este încă proaspătă. În plus, doresc să insuflu în cetățenii României noțiunea că ei pot schimba lucrurile spre bine atunci când par imposibile, într-un mod civilizat, organizat și mai ales plin de perseverență. Este un exemplu concret al marilor realizări care se pot face când cetățenii de bună credință ai României își exercită drepturile civile și constituționale pentru un scop comun și de o valoare morală care nu poate fi pusă la îndoială.
(…)