M-am întrebat: „Oare cine se ruga pentru Saul din Tars?” Nu ca Hristos să-l oprească, ci să-l mântuiască. Să-l transforme într-unul de-ai lui. Nu știm dacă Petru se ruga pentru el. Poate se gândea cum poate un pescar să convertească un rector? Nu știm dacă Ioan se ruga pentru Saul. Mai ales că era unul dintre „fiii tunetului”. Știm că Anania nu se ruga deloc pentru convertirea „vrăjmașului” lui Isus. „Doamne, am auzit că face multe rele sfinților Tăi!”, a zis ucenicul din Damasc (FA 9:13-14). Parcă avea mentalitatea lui Iona. Cum să ierți pe cei ce ucid râzând pe ai noștri? Pe ai Tăi?”. Nu știm dacă cineva a strigat la Hristos ca să-l zdruncine în (ne)credința lui pe Saul. Dar știm că Ștefan, martirul care a fost ucis la ordinul și sub supravegherea lui Saul, a închis ochii cu rugăciunea pe buze: „nu-i ține în seamă păcatul acesta!”
Vă imaginați dacă azi ar fi printre noi un Saul din Tars că ne-am ruga pentru el ca Dumnezeu să-l mântuiască? Eu nu prea îndrăznesc să cred. Nu vedeți că atunci când cineva dintre „ai noștrii” nu gândește „ca noi” i-am deschide mai degrabă poarta hăului?
În vara asta, un profesor mai bătrân m-a întrebat de ce un X are un dinte ascuțit împotriva mea. Și eu i-am spus motivul. „Dar dv vă rugați pentru mântuirea sufletului său, domnu’ Geantă?” Și am intrat în pământ de rușine... (Dar de câteva luni mă rog în fiecare seară pentru acel împotrivitor! Și nu e singurul pentru care fac asta!).
Nu știm cine s-a rugat pentru Saul din Tars să se convertească. Dar știm că Dumnezeu i-a spus lui Anania când se temea să-l vindece pe prigonitorul său: „Du-te, căci el este un vas pe care l-am ales...” (FA 9:15)
Rugați-vă pentru prigonitorii voștri! Nu numai ca Dumnezeu să-i oprească. Nici să-i distrugă. Ci să-i mântuiască. Să-i facă la fel ca pe voi! Rugați-vă pentru împotrivitori. Nu știm noi ce Paveli ascunde Dumnezeu în ei!
Tu ai un „Saul”? Și ce faci pentru el?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.