Uneori este un eveniment, alteori este o perioadă în
care faci lucruri care te lasă pe tine fără răspuns. Sunt părinți care se văd
falimentari. Sunt soți care si-au pierdut capul sau oameni care trăiesc în
certuri istovitoare. Asaltați de patimi, înconjurați de ispite, ajungem uneori
să înfăptuim lucruri pe care nu credeam vreodată că le vom face.
Azi, Adam si Eva erau
fericiți, în locul perfect, iar a doua zi totul era distrus, de nerecunoscut.
Șarpele cel vechi a otrăvit sufletul, iar apoi omul a otrăvit tot ce era în
jurul lui. Poate si tu te uiți la ruinele fumegânde si nu înțelegi cum de ai
ajuns într-o asemenea fundătură.
Cuprins de frică, îți vine să
fugi de tot si de toate. De ce această frică? De la sentimentul de vinovăție
care te cuprinde ca o mlaștină. Vinovăția amestecată cu teama este cocteilul
Molotov al diavolului cu care ne aruncă viețile în aer.
Cum tratăm noi vinovăția?
O anesteziem.
Cu o sticlă de băutură. Cu un ceas de necurăție la computer. Cu o aventură prin
locuri ascunse. Si pentru câteva momente vinovăția amorțește si face loc
plăcerii care ne dă iluzia fericirii. Dar după ce se termină efectul
anestezicului, durerea reapare parcă si mai puternică.
O negăm.
Născocim tot felul de povesti. Naștem o minciună cu care ne acoperim urmele.
Începem să credem în ea. Refuzăm să acceptăm că am greșit. Prelungim minciuna
cu altă minciună si le potrivim mereu ca să fim crezuți.
O minimalizăm.
A fost doar un moment de rătăcire, o eroare de judecată, un val care ne-a luat
pentru o clipă. Alteori o justificăm folosind tot felul de pretexte: o
copilărie nefericită, o soție, indiferentă, o profesie apăsătoare, o sărăcie
prelungită.
O îngropăm.
Ne refugiem în muncă, ne umplem agenda de activități doar că să fugim de acele
momente în care sunt obligați să dăm ochi cu noi înșine. Alteori o compensăm cu
tot felul de fapte bune. Dăruim săracilor, facem voluntariat într-o încercare
disperată de a echilibra cântarul cu liste întregi de planuri, de propuneri, de
activități super spirituale.
O proiectăm.
Alții sunt de vină. Din cauza bisericii slabe, a predicilor neinspirate, ale
răutății colegilor, de aceea suntem slabi, de aceea nu putem să fim buni.
Vinovăția nerezolvată distruge
tot. Cel ce trăiește sub apăsarea vinovăției, încărcat de frică, va fugi tot
timpul apăsat de neliniște, refugiat în negare, prefăcându-se tot timpul. Fuga
acesta te va epuiza complet, te va transforma într-un om nefericit, obosit,
plin de mânie si neodihnă.
Acceptă că nu tu deții
rezolvarea, acceptă că nu tu ai soluția, ci Dumnezeu. Știi de ce parbrizul e mai mare decât oglinda
retrovizoare? Pentru că Dumnezeu îți spune astăzi să lași trecutul în urmă si
să te uiți înainte prin harul lui Dumnezeu. Apostolul Pavel spunea să facem un
sigur lucru: să uităm ce este în urmă si să ne aruncăm spre ce este înainte.
Apostolul Pavel a fost părtaș la uciderea creștinilor. Mâinile lui erau pătate cu sângele martirilor chiar dacă avea diplome religioase pe pereți. Era chinuitoare amintirea nelegiuirilor lui, dar el nu a negat păcatul, nu a compensat vinovăția, nu a minimalizat-o, nu a încercat să o îngroape prin proiecte caritabile sau promisiuni super spirituale, ci a îngenuncheat în praful drumului spre Damasc si a primit harul iertării.
Păcatul tău este mare, dar harul Lui este si mai mare.
Trecutul tău este plin de întuneric, dar viitorul cu El este plin de lumină.
Hristos a venit să ridice păcatele lumii. Nu le mai ține ascunse, ci ieși la
lumină si dă-i voie să te curățească.
Poți începând de zi să spui împreună cu mine: ,,păcatele mele? Le-a luat Isus.”
Ajută-ne, Hristoase!
Florin Ianovici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.