Unii
afirmă că după covid-19 vine o nouă lume sociala, lumea se va schimba. De asemenea,
unii afirmă că și Biserica va cunoaște o nouă viață în interiorul ei după
această pandemie. Dacă se vorbește despre Biserică, care să fie schimbarea din
viața acesteia? Se poate reinventa Biserica după modelul economiei, al
afacerilor care se adaptează în aceste zile? O reinventare a muncii care poate
fi facută de acasă, sau a afacerilor care au făcut schimbări pentru a rămâne pe
piață oferă model pentru Biserică? Se poate gândi pe plan spiritual, în
domeniul Bisericii Domnului Cristos după paradigma managerială, adică în cheie
de marketing?
Dacă
această pandemie este o problemă de sănătate fizică, cu specificul ei, pandemia
nu trebuie să schimbe viața Bisericii, ci să o întărească fiindcă este vorba
despre viața spirituală a omului, despre relația acestuia cu Dumnezeu din care
rezultă și echilibrul emotional de care omul are nevoie pentru o imunitate bună
în fața bolii.
În
istoria Creștinismului persecuția, sărăcia, problemele de sănătate fizică nu au
dus la schimbarea doctrinară sau a practicii credinței Bisericii, ci acestea au
dus la rugăciune pentru cei bolnavi, în nevoi și la o apropiere mai mare de
Dumnezeu.
DE CE BISERICA NU SE POATE REINVENTA?
Biserica
nu se poate reinventa fiindcă NU ESTE UN PRODUS CREAT DE OM: social (creat de
societate), cultural (care aparține unei culturi creată de omenire), filosofic
(izvorâtă din înțelepciune omenească).
Biserica
nu se poate reinventa fiindcă este: BISERICA DE ASTAZI ESTE BISERICA DOMNULUI
CRISTOS DE LA ÎNCEPUT, din primul veac, Biserica care s-a născut prin lucrarea
lui Dumnezeu; Biserica care a trecut prin istorie dar fără modificare Biblică
doctrinară (revelația Scripturii s-a încheiat, azi nu se mai scrie Biblia);
Biserica care se confruntă cu provocările sociale și pe care le gestionează
conform învățăturii Domnului Isus.
Biserica
de astăzi este Biserica de ieri și așa trebuie să rămână urmând modelul Biblic
al Bisericii Primare atât în mărturie, cât și în practica creștină.
2
Timotei 3:14-15 ,,Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învățat și de care ești
deplin încredințat, căci știi de la cine le-ai învățat; din pruncie cunoști
Sfintele Scripturi, care pot să-ți dea înțelepciunea care duce la mântuire,
prin credința în Hristos Isus.”
Efeseni
2: 19-22 ,,Așadar, voi nu mai sunteți nici străini, nici oaspeți ai casei, ci
sunteți împreună cetățeni cu sfinții, oameni din casa lui Dumnezeu, fiind
zidiți pe temelia apostolilor și prorocilor, piatra din capul unghiului fiind
Isus Hristos. În El toată clădirea, bine închegată, crește ca să fie un Templu
sfânt în Domnul. Și prin El și voi sunteți zidiți împreună, ca să fiți un locaș
al lui Dumnezeu, prin Duhul.”
Astfel,
deși Biserica locală este într-o cultură și se adresează unei societăți,
Biserica este zidită ,,pe temelia apostolilor și prorocilor, piatra din capul
unghiului fiind Isus Hristos”. Biserica, în doctrină și în practică creștină,
nu trebuie să își caute o relevanță socială sau să se adapteze societății pe
care o parcurge (Biserica fiind astfel influențată în existența ei, viața
fiindu-i dictată de împrejurări), ci Biserica trebuie să transmită aceleaș
mesaj al Evangheliei Fiului lui Dumnezeu și să practice aceleași discipline
spirituale Biblice, așa cum s-a întâmplat în Biserica Primară.
Relevanța
Bisericii la societatea contemporană are de a face cu modul de comunicare al
mesajului, relaționarea de astăzi și nu se referă la adaptarea mesajului Biblic
prin schimbarea acestuia conform ideologiei societății cum mulți doresc
(Cuvântul lui Dumnezeu rămâne neschimbat pentru generațiile care se schimbă).
Schimbarea
prin înlocuirea unei forme cu alta care vizează același conținut se întâmplă,
dar schimbarea care scoate o formă împreună cu un conținut nu face decât să
ducă la slăbirea unei Biserici locale. Dacă schimbarea duce la eliminarea unui
conținut din viața Bisericii locale nu înseamnă reinventarea Bisericii și
adaptarea la pandemie, ci slăbirea acesteia și încadrarea pe un drum cu
pierderi ireparabile.
Ce
trebuie să facă Biserica astăzi? ,,Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai
învățat”. Biserica nu se reinventează în pandemie, ci rămâne Biserica Domnului
Cristos din primul veac și de ieri urmând călăuzirea Duhului Sfânt și
înfăptuind lucrarea lui Dumnezeu!
Păstor Ion Damian
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.