După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

marți, 7 ianuarie 2020

Peter Costea 🔴 Parlamentul European atacă Polonia creștină


Vreme de decenii, Parlamentul European s-a alipit de idolatria revoluției sexuale. Periodic, PE își reafirmă acest atașament prin declarații și rezoluții care vin în sprijinul „minorităților sexuale". Rezoluțiile sunt, ca de obicei, distorsionate și fondate în mare parte pe informații neadevărate ori eronate.
Ultimul exemplu de acest gen este rezoluția adoptată de PE pe 18 decembrie și intitulată Public discrimination and hate speech against LGBTI people, including LGBTI free zones (Discriminare publică și incitarea la ură împotriva persoanelor LGBTI, inclusiv zonele interzise LGBTI) [Link: www.europarl.europa.eu]

Anul trecut, peste 80 de municipalități din Polonia au adoptat ordonanțe care interzic manifestări de tipul LGBT și declară zonele respective zone ale valorilor familiei. Polonezii și-au exercitat autoritatea suverană pentru a-și proteja copiii, adolescenții și tinerii de îndoctrinarea LGBT. Pentru asta merită să fie apreciați, iar acțiunile lor imitate. Acțiunile lor au ajuns repede la urechile europarlamentarilor care, ca de obicei, au venit de partea comunităților LGBT, presupus „persecutate și discriminate”.

Voi reveni în câteva zile cu amănunte mai detaliate privind această rezoluție și informațiile distorsionate pe care le conține, dar astăzi vreau să vă informez cum au votat europarlamentarii României. Rezoluția a fost votată de majoritatea europarlamentarilor români și majoritatea dintre ei au votat împotriva Poloniei, o țară creștină și tradițională, la fel ca România. Toate partidele României reprezentate în PE au sprijinit Rezoluția: PMP, USR, PNL și PSD.

Lista europarlamentarilor români care au sprijinit rezoluția sunt, în ordinea în care ei apar în lista voturilor: Băsescu, Blaga, Bogdan, Bușoi, Mureșan, Nistor, Botoș, Cioloș, Ghinea, Pâslaru, Ștefănuță, Strugariu, Tudorache, Borzan, Nica și Tudose.

Dragi români, aceștia sunt europarlamentarii pe care i-ați votat. Ați votat împotriva intereselor voastre și împotriva viitorului valoric al copiilor voștri. Consider gestul României și al europarlamentarilor români unul rușinos. Polonia și România, polonezii și românii, sunt legați de legături de prietenie de mai multe secole. Am suferit din partea acelorași dușmani, dar ne-au legat sentimentele și valorile creștine și tradiționale în toată această perioadă de timp.

Atacul împotriva Poloniei nu este justificat. Este un atac la adresa suveranității Poloniei și a poporului polonez. E regretabil că în mai, anul trecut, mișcarea pro-familie din România nu a reușit să plaseze în PE niciun reprezentant pro-valori capabil să contracareze asaltul PE împotriva valorilor tradiționale.

Rezoluția este o dovadă în plus a ceea ce am comentat în multe rânduri în campania la europarlamentare. Nici un partid politic din România nu este autentic conservator. PMP s-a erijat la prezidențiale ca fiind un partid de dreapta. Voturile PMP privind rezoluția împotriva Poloniei, dar mai ales cel al dlui Băsescu, sunt o dovadă în plus că PMP nu are o orientare tradițională.
Peter Costea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.