Cred că voința omului vine din inima sa, așa cum am exemplificat mai sus. Omul credincios poate voi să facă ce e rău sau ce e bine: “Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită, în laţ și în multe pofte nesăbuite și vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd și pierzare.” 1 Timotei 6:9 și “Suflete preacurvare! Nu știţi că prietenia lumii este vrăjmășie cu Dumnezeu? Așa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaș cu Dumnezeu.” Iacov 4:4. Această idee este pe larg descrisă de Pavel în Romani: “Căci nu știu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc. Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună. Și atunci, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuiește în mine. Știu, în adevăr, că nimic bun nu locuiește în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. Căci binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul, pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac! Și dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuiește în mine. Găsesc dar în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine. Fiindcă după omul dinăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu, dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea și mă ţine rob legii păcatului, care este în mădularele mele. O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?… Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru!… Astfel dar, cu mintea, eu slujesc Legii lui Dumnezeu; dar cu firea pământească, slujesc legii păcatului.” Romani 7:15-25.
În sens general, voința este o fațetă largă prin care omul se exprimă pe sine însuși prin celelalte fațete descrise. De exemplu omul poate voi să aibă gânduri rele care vor genera emoții negative, poate voi să pacătuiască iar voința lui trecând prin celelalte fațete va ajunge într-un final să se materiailizeze în fapte păcătoase. Reversul este de asemenea valabil, adică poți avea o voință bună, creștinească, să îți găsești plăcerea în legea Domnului, să faci binele, să-L lauzi și să vrei să umbli pe căi plăcute Lui, căutându-L mereu în Cuvânt și rugăciune. Oricât de mult am ține la o dreptate falsă și mândră pe care credem că am avea-o, să nu uităm ce zice Pavel: “Toţi cei ce au păcătuit fără lege vor pieri fără lege, și toţi cei ce au păcătuit având lege vor fi judecaţi după lege.” Romani 2:12, iar noi, creștini fiind, cunoaștem Cuvântul Său și legile Sale.
Astfel, prin voință omul alege dintre mai multe motive și își va canaliza activitățile și comportamentele ce urmează alegerii în conformitate cu motivul ales. Omul este deci responsabil pentru efectele voinței sale, pentru voința sa, alegerea sa, emoțiile (simțământele) și comportamentele voluntare! Voia omului poate fi diferită de voia Lui, ceea ce nu este bine. “Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.” Ioan 1:12-13 Acest verset arată că doar prin naștere din nou putem să devenim copii ai lui Dumnezeu. Mai exact, versetul este o clarificare asupra acestui fenomen: nu putem să ne naștem din nou prin sânge. Îmi aduc aminte de un om care a ales să se sinucidă. I-am spus exact acest lucru, creștinismul nu se moștenește, adică nu contează dacă părinții sunt creștini pentru că nu se transmite genetic.
Așadar omul nu poate să se nască din nou singur, sau prin propria sa fire. Omul poate voi acest lucru, dar nu îl poate realiza el singur, deci nu ne naștem din nou din voia firii. La fel, în același sens spiritual, un om nu poate să nască din nou un alt om („nici din voia altui om”). Finalul versetului ne oferă răspunsul la întrebarea: Cine poate face nașterea din nou? Dumnezeu!
Vlad Schlezak
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.