sâmbătă, 12 ianuarie 2019

ONU confirmă retragerea Braziliei dintr-un pact controversat asupra migraţiei


Brazilia a informat Naţiunile Unite că se va retrage dintr-un pact controversat asupra migraţiei, a declarat joi un purtător de cuvânt al ONU pentru dpa.

Preşedintele de extremă dreapta brazilian Jair Bolsonaro s-a angajat să retragă sprijinul pentru acest pact global asupra migraţiei fără caracter obligatoriu, odată ajuns la putere, insistând că politicile de migraţie ar trebui definite la nivel naţional.

Fostul căpitan de armată şi-a preluat funcţia la 1 ianuarie şi Misiunea Braziliei la ONU a trimis marţi o scrisoare biroului secretarului general al Naţiunilor Unite Antonio Guterres.

Pactul ONU privind migraţia stabileşte 23 de obiective pentru a asigura "o migraţie în siguranţă, ordine şi regulată", inclusiv protejarea migranţilor faţă de exploatare şi abuzuri legate de drepturile omului.

În decembrie, Brazilia a fost printre cele peste 150 de ţări care au adoptat pactul, sub predecesorul de centru-dreapta al lui Bolsonaro, Michel Temer.

Ţările care nu se alătură pactului includ Statele Unite, cu care Bolsonaro caută să aibă legături mai strânse.

"Este întotdeauna regretabil când un stat membru se dezangajează dintr-un proces multilateral, în special când este vorba despre unul ce respectă atât de mult specificitatea naţională", a declarat purtătorul de cuvânt al ONU Stephane Dujarric.

Brazilia a primit migranţi care au fugit de criza economică şi politică criza din Venezuela. Mai mult de 50.000 de venezueleni se estimează că au sosit în statul brazilian de nord Roraima, unde mulţi dintre ei trăiesc în condiţii foarte precare.

Miercuri, Bolsonaro a criticat pe Twitter acordul asupra migraţiei, declarând că ţara sa "nu va refuza niciodată să îi ajute pe cei în nevoie, dar imigraţia nu poate fi nediscriminatorie".

"Brazilienii şi imigranţii care locuiesc aici vor fi mai siguri cu reguli definite de noi înşine, fără presiune externă", a scris el pe Twitter.


AGERPRES/(AS - editor: Sorin Calciu, editor online: Anda Badea)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.