Oficial, în Europa nu se execută pedeapsa cu moartea, dar asta nu este adevărat. O astfel de pedeapsă a fost pronunțată în cazul lui Alfie Evans, un copil lipsit de apărare, condamnat la moarte în numele Legii în Marea Britanie. Singura lui vina este că nu s-a născut sănătos.
Așa este în cazul judecătorului Anthony Hayden, care a pronunțat condamnarea la moarte a lui Alfie Evans. El este membru al BLAGG (The Bar Lesbian and Gay Group) – o organizație care asociază juriștii care fac lobby pentru comunitățile LGBTQ. El este, de asemenea, co-autor al unui manual intitulat „Copiii în familii de un singur sex”, care oferă consiliere homosexualilor, despre cum pot obține adopția de copii. La un moment dat, i s-a dus vestea pentru că a decis decăderea din drepturile părintești a unei mame care nu a vrut să-și crească fiul ca pe o fată. Este, de asemenea, cunoscut pentru sprijinul său deschis față de avort și eutanasie. Este greu de așteptat ca un om care lucrează activ pentru civilizația morții să se pronunțe de partea vieții.Cazul lui Alfie Evans focalizează ca o lupă una dintre principalele probleme politice ale lumii occidentale. Aceea că judecătorii de astăzi au devenit uzurpatori, care în loc să emită hotărâri cu privire la probleme juridice, s-au apucat să decidă cu privire la chestiuni de civilizație, politice, culturale, antropologice, filosofice, morale, și chiar religioase, și pentru că ei nu au în acest sens calificări corespunzătoare, fac asta complet arbitrar, doar pe baza proprii viziuni asupra lumii.
Prin urmare, se pune întrebarea fundamentală: ce competențe au judecătorii pentru a se exprima ca autorități incontestabile în materie de moralitate, axiologie sau religie? Pot ei să fie ultima instanță în astfel de domenii fundamentale? Îi califică pentru asta studiile de drept, în timpul cărora cunoștințele lor se concentrează pe învățarea codurilor, paragrafelor și procedurilor? Pot condamna oameni nevinovați la moarte pe această bază? Pot ei, doar pe baza propriilor lor păreri și, prin urmare, și a propriilor lor prejudecăți, fobii, manii și antipatii, să decidă asupra vieților unor oameni care nu au săvârșit nicio crimă?
Avem de a face cu un fenomen asupra căruia avertizau la vremea lor Montesquieu, Thomas Jefferson, Abraham Lincoln, și în timpurile mai recente, Ralph Dahrendorf și Antonin Scalia: tirania judecătorilor. Această nouă castă sacerdotală a primit astăzi drepturi extraordinare în lumea noastră. Judecătorii pot priva omul de libertate, îi pot lua proprietatea, îi pot face imposibilă exercitarea profesiei, îi pot interzice să-și crească copiii și pot chiar să-i ordone un comportament care este împotriva convingerilor sale. În același timp, ei nu poartă nici o responsabilitate și nici consecințele deciziilor lor. În fața verdictelor lor nu există recurs, nu avem mijloace de opoziție. Între timp, ei lasă tot mai puțin spațiu libertății umane, însușindu-și noi domenii care nu țin de competența lor. Deci, intervin în materie de moralitate și religie, dau hotărâri pentru a frânge conștiința umană, și chiar decid cu privire la probleme de viață și de moarte ale unor nevinovați lipsiți de apărare – ca în cazul lui Alfie Evans.
Auzim astăzi adesea că hotărârile judecătorești nu pot fi contestate, deoarece aceasta ar reprezenta un atac asupra independenței instanțelor. Totuși, găsim contestarea unor hotărâri judecătorești chiar la izvoarele civilizației noastre. Atât procesul lui Socrate, cât și procesul lui Isus au fost nedrepte. Un semn al apartenenței la civilizația noastră a constituit opoziția față de judecățile pronunțate în timpul acestor două procese. Același lucru este valabil și pentru Alfie Evans astăzi. Poziția pe care o adoptă oamenii în această chestiune pune în evidență linia de separare dintre civilizația vieții și civilizația morții.
Grzegorz Górny
Traducere: Anca Cernea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.