După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

miercuri, 24 ianuarie 2018

✡ Mike Pence: "Este o mare onoare să te rogi în acest loc sfânt. Dumnezeu să binecuvânteze poporul evreu şi Dumnezeu să binecuvânteze mereu statul Israel"

Vicepreşedintele american Mike Pence s-a recules marţi la Zidul Plângerii de la Ierusalim, loc sacru al iudaismului, la fel cum făcuse şi preşedintele Donald Trump în timpul vizitei din mai 2017, relatează AFP. 

Mike Pence, purtând o kippa neagră pe cap, s-a sprijinit un moment cu mâna de zid, apoi a aşezat, conform tradiţiei, o bucată de hârtie în interstiţiile aflate între pietrele erodate de timp.

'O adevărată sursă de inspiraţie', a declarat apoi Mike Pence despre acest moment.

În cartea de onoare, vicepreşedintele american a scris: 'Este o mare onoare să te rogi în acest loc sfânt. Dumnezeu să binecuvânteze poporul evreu şi Dumnezeu să binecuvânteze mereu statul Israel'.

Mike Pence, creştin fervent, a repetat astfel gestul făcut de Donald Trump în mai 2017, primul preşedinte al SUA care s-a recules la Zidul Plângerii.

Zidul Plângerii se află în Ierusalimul de Est, cucerit de Israel în 1967 şi apoi anexat. Ţinând cont de suveranitatea disputată asupra Ierusalimului de Est, predecesorii lui Trump au evitat vizitele la Zidul Plângerii.

La fel ca Trump, Pence a fost însoţit de rabinul acestui loc, Shmuel Rabinovitz, dar de niciun lider politic israelian.


Israelul consideră Ierusalimul drept capitala sa 'indivizibilă', în timp ce palestinienii vor ca Ierusalimul de Est să devină capitala statului la care ei aspiră.

În timpul vizitei sale la Ierusalim, Mike Pence a reafirmat că, în pofida deciziei preşedintelui american de a recunoaşte Ierusalimul drept capitala Israelului, statutul final al Oraşului Sfânt va trebui negociat între israelieni şi palestinieni.


Sursă: Agerpres

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.