In ultimele luni, zeci
de mii de romani din intreaga lume au iesit in strazi pentru a protesta
impotriva deciziei emise de Autoritatea Norvegiena a Protectiei Copilului,
institutie denumita Barnevernet, si care pe data de 16 Noiembrie 2015 a purces
la ridicarea celor cinci copii, cu varsta cuprinsa intre trei luni si 9 ani,
dintr-o familie romano-norvegiana, de religie penticostala, si care locuiesc in
Norvegia. Parintii
sunt Marius si Ruth Bodnariu. Au avut loc proteste nu numai in Romania, ci si
in Peninsula Scandinava, Nordul Americii si Australia. Multe alte proteste sunt
programate sa mai aiba loc in Statele Unite si Australia, si de asemenea in
India, Polonia, Republica Ceha, Slovacia si in multe alte locuri. Primele
actiuni au adunat in jur a 1000 de oameni, majoritatea de religie evanghelica,
insa numarul acestora a crescut in anumite locatii chiar pana la 5000 de
participant in Suceava, in nordul Romania, si 10.000 in Oradea, un alt oras din
vestul Romaniei, spre sfarsitul lunii ianuarie. Cu aceste ocazii multimile nu
au facut parte numai din comunitatile evanghelice, ci de asemenea si din alte
denominatiuni de credinta. Rareori, sau poate niciodata, Romania nu a
mai experimentat o asemenea unitate a crestinilor, care sa se raspandeasca in
randul tuturor denominatiunilor si a etniilor, pentru un scop comun.
Ca urmare a unei adrese transmisa catre Ambasada
Norvegiei din Romania, in cursul lunii decembrie, am primit nenumarate apeluri
telefonice si intrebari prin care mi se cereau informatii suplimentare si
actualizari asupra situatiei generale. Probabil ca acum este momentul pentru a
scrie inca o data, de data aceasta un comentariu mult mai detaliat, mai ales
deoarece am avut sansa de a accesa cateva documente oficiale relationate cu
acest caz, completate impreuna cu sau de catre autoritatile norvegiene. Ceea ce
am citit m-a deranjat in mod profund, si m-a determinat sa cred ca Barnevernet
a actionat in mod arbitrar, a violat in mod abuziv drepturile parentale si
autonomia familiei Bodnariu, si nu a actionat deloc in interesul major al
copiilor. Toti
cei sapte membrii ai familiei Bodnariu au devenit victimele tragice ale
actiunilor irationale si ale atitudinii plina de mandrie a Barnevernet.
Parintii au fost acuzati in mod fals de catre Barnevernet ca si-au abuzat
copiii. Insa copiii nu au fost niciodata abuzati. Parintii sunt responsabili si
practica la randul lor un stil de educatie responsabil. Din pacate, Barnevernet
a folosit o tactica foarte urata pentru a-si improprietari copiii familiei
Bodnariu. Acest comentariu este scris in apararea victimelor, in primul si in
primul rand a copiilor, iar apoi a parintilor.
As dori sa mai adaug faptul ca acest comentariu nu este
scris cu scopul de a denigra Norvegia. Insa Norvegia de azi nu mai
este Norvegia omogena care exista acum o suta de ani, cu peisaje nealterate
care au incantat foarte mult imaginatia americana. Norvegia de azi este un stat
multicultural in care 10 % din populatie este alcatuita din emigranti.
Xenofobia este foarte accentuata in Norvegia. Norvegia experimenteaza durerea
multiculturalismului in care diversele culturi se ciocnesc/intalnesc. Norvegia
are probleme in a aface fata multiculturalismului si, din pacate, in diferite
situatii a adoptat o abordare necinstita pentru a rezolva aceste diferente
culturale sau traditii diverse. Din pacate familia Bodnariu a fost prinsa in
aceste tulburari ale multiculturalismului norvegian, in imposibilitatea
statului norvegian de a face fata acestei situatii, si in tot acest proces ei
au devenit victime.
Negarea
Acest comentariu are la baza lui, aproape in intregime
documente oficiale legate de acest caz, pe care le-am analizat, desi
majoritatea faptelor sunt déjà publice, acestea scapand in anumite situatii
publicului larg. Astfel, scrierea mea se concentreaza in primul rand asupra
Norvegiei si asupra Barnevernetului, care violeaza drepturile si
autoritatea parentale ale familiei Bodnariu. Sunt constient ca mai
exista inca un unghi care ar trebui explorat, poate ceva mai larg, si anume
violareadrepturilor religioase ale familiei. Inteleg ca
exista persoane mai apropiate acestui caz decat mine, care au obtinut evidente
cum ca Barnevernet ar fi fost de asemenea motivat in rapirea copiilor si de o
insufletire anti-religioasa asupra familiei. E posibil sa fie adevarat.
Cu toate acestea religia familiei nu este comentata in documentele oficiale,
decat foarte vag, insa violarea drepturilor parentale este absolut evidenta. Ii
incurajez pe aceia care au cunostinte mai aprofundate despre aspectele
religioase ale acestui incident international sa publice si ei la randul lor
impresiile si sa le impartaseasca si cu mine.
Pronuntarile vagi ale Barnevernet
Pe data de 30 Noiembrie 2015 Consiliul Barnevernet al
municipalitatii din Naustdal, denumit Departamentul Judetean al Protectiei
Copilului si al Afacerilor Sociale, a eliberat o decizie asupra acestui aspect,
care se pare ca s-a redus doar la o simpla scriere. Aceasta merita o examinare
mai apropiata. Ea nu a prezentat motive rationale fata de decizia
Barnevernet de a lua copuiii, ci doar respingerea petitiei parintilor pentru
returnarea copiilor. Barnevernet a aranjat toate cartile ‘jocului’
impotriva parintilor.
Opinii puternic diferite
Aceasta decizie, totusi continea pareri foarte diferite.
In primul rand a fost vorba de invatatoarea de la scoala. Ea a refuzat sa
coopereze cu Barnevernet pentru a-i inculpa pe parinti. Aceasta decizie spune
ca “Directoarea… nu crede ca parintii fac ceva care sa ii afecteze fizic pe
copii…” Directoarea de asemenea s-a opus luarii copiilor, atunci cand a inteles
ca lucrul acesta nu este spre binele lor. Directoarea a fost de asemenea timp
de patru ani invatatoarea uneia dintre fete si locuieste in vecinatatea
parintilor. De asemenea cunoaste familia si in privat.”
In apararea familiei Bodnariu a venit de asemenea si
guvernul local, identificat in inregistrarile curtii sub numele de Comitetul
Judetean. Acesta a recomandat ca micutii sa nu fie separati de parintii lor,
ci, in schimb sa fie prevazuta consilierea acestora, accentuand faptul ca parintii
au suficiente resurse pentru a avea grija de copiii lor. Comitetul Judetean a
propus ca “cel mai mare interes al copiilor este ca acestia sa se intoarca in
casa lor.” Comitetul
a subliniat faptul ca Actul de Protecție a Copilului din Norvegia a insistat ca
micutii sa fie luati de langa parintii lor. Dovada necesara era sa se
demonstreze faptul ca copiii au fost “lezati in mod semnificativ” de catre
actiunile parintilor. Aceste evidente nu au existat, a subliniat Comitetul
concluzionand ca “parintii sunt foarte capabili sa exercite grija necesara asupra
copiilor lor”, si ca “situatia ar putea fi corectata prin adoptarea unor masuri
acasa.”
Un si mai mare sprijin pentru familia Bodnariu a venit
din partea municipalitatii Naustdal. Avocatul acestei institutii a portretizat
familia ca fiind un loc in care “valorile familiei au un rol central in vietile
lor”, adaugand ca “este un lucru foarte important sa vezi de catre cine au fost
ingrijiti acesti copilasi.”
Cu toate acestea Barnevernet a ramas nemiscata,
concluzionand ca acesta este un “caz foarte grav de violenta impotriva a patru
copii neajutorati”, un caz de “violenta sistematica”. Astfel Barnevernet a spus
ca plasarea copiilor inapoi in familie ar fi “o noua violare”. De asemenea si-a
exprimat grija cu privire la mediatizarea masiva de care a avut parte acest caz
pana la 30 noiembrie, si intr-un mod foarte ciudat a semnalat in documentul
respectiv teama cu privire la o “posibila rapire a copiilor”.
Aceasta decizie a venit/cazut ca un ciocan greu. Mama avea voie sa isi vada
bebelusul de doua ori pe saptamana timp de doua ore. Doar mama, nu si tatal,
avea voie sa isi vada baietii o data pe saptamana timp de doua ore. Parintii nu
aveau voie sa aiba nici un contact cu cele doua fete, doar prin telefon, iar
conversatia telefonica de zece minute urma sa fie monitorizata de catre
personalul Barnevernet. Locatia copiilor urma sa nu fie facuta cunoscuta
parintilor.
Ce s-a intamplat dupa 30 noiembrie?
Fetele au scris scrisori parintilor, insa cei de la
Barnevernet le-au dat parintilor numai dupa doua luni. Atat ele, cat si baietii
si-au expirmat dorinta de a se reuni cu parintii lor biologici, insa fara nici
un rezultat. Copiii plang si au o stare depresiva. Baietii si fetele au fost
despartiti de distante foarte lungi. Fetele au fost plasate intr-o familie
surogat la o distanta de aproximativ doua ore si jumatate fata de ferma
familiei, iar baietii la aproximativ patru ore distanta. Fetele au cerut sa li
se permita sa isi vada fratii mai mici, insa aceasta cerere le-a fost respinsa. Dupa cum este deja evident,
exista o tendinta de negare a tuturor dorintelor inocente, naturale, pline de
afectiune si rezonabile ale copiilor.
Soarta parintilor nu este mai putin dureroasa si
nesigura. In urmatoarele luni situatia va fi escaladata in fata unui nivel
diferit al Barnevernet, pentru a se putea determina daca drepturile parentale
ale parintilor ar trebui ridicate. Daca se va intampla acest lucru, toti cei
cinci copii vor putea fi dati inspre adoptie. Oare ar putea exista vreo alta
incalcare mai mare a drepturilor parintilor si copiilor? Oare ce alt cosmar ar putea
avea familia aceasta? Sau Orwellian. Cititi mai departe pentru ca totul devine
si mai ciudat.
Incalacri grave ale Conventiei Internationale a
Drepturilor Copiilor
Desi Norvegia, pe plan international afiseaza imaginea
unui sistem rational, pacifist si bine pus la punct, este departe de a fi asa
in realitatea. Fata ei urata, la fel ca si in acest caz, nu reprezinta o
noutate. Barnevernet a nesocotit Conventia Internationala a Drepturilor
Copiilor, semnata in 1989.
Iata cum:
Articolul 5 al acestei Conventii impune obligatia
Norvegiei si tuturor semnatarilor sa pastreze drepturile parentale.
(“Institutiile de stat vor respecta responsabilitatile, drepturile si
indatoririle parintilor…”). Aceasta obligatie este reluata in Articolul 14.
Articolul 7 le ofera copiilor “dreptul de a-si cunoaste si de a fi ingrijiti de
catre parintii lui sau ai ei”, iar Articolul 8 vorbeste despre dreptul pe care
orice copil il are de “a-si pastra identitatea ei/lui, incluzand aici
nationalitatea, numele si relatiile de familie, recunoscute de lege, fara
interventia organelor ilegale.”
Totusi Articolul 9, este mai putin direct si face loc
unor interpretari subiective. El afirma ca in anumite situatii, “institutiile
de stat se vor asigura ca copilul nu va fi separat de parintii lui/ei impotriva
vointei lui, cu exceptia situatiilor in care autoritatile competente in urma
revizuirilor judiciare vor determina, in concordanta cu legile si procedurile
aplicabile, ca o asemenea separare este necesara pentru interesul copilului. O
asemenea determinare ar putea fi necesara in anumite situatii, precum cazurile
de abuz sau neglijare a copilului din partea parintilor…” Dar chiar si atunci
cand copilul este separat, el are totusi “dreptul de a mentine relatii perosnale
si contact direct cu ambii parinti in mod constant, cu exceptia situatiilor
cand acest lucru nu ar fi in interesul major al copilului.”
Una dintre cele mai flagrante incalcari ale Conventiei
este insasi modul de functionare al Barnevernet. Aceasta este o agentie
guvernamentala, sau altfel spus, este un corp de comanda administrativ. El nu
este subiectul revizuirilor juridice si nu da socoteala nimanui. Poate lua
copiii din casa parintilor lor fara nici un ordin judecatoresc. Deciziile pe care le ia aceasta
institutie sunt considerate finale. De asemenea ii lipseste un bord de
supraveghere. Procedurile de lucru nu sunt intotdeauna respectate. Chiar si
cele mai elementare aspecte ale procedurilor lipsesc uneori. Marturiile nu sunt permise.
Juramintele sau alte declaratii nu sunt luate in considerare. Regulile
evidentelor nu se aplica. Acuzatul nu are dreptul sa isi examineze acuzatorii,
cum ar fi de exemplu cazul lucratorilor sau a persoanelor care au investigat
presupusa greseala a parinlor sau au propus luarea copiilor. Nu este implicat
nici un judecator si nici un judecator un prezida procedurile. Nu e garantata
si nici urmarita impartialitatea.De multe ori deciziile sunt luate de catre un
consiliu local care e format din persoane care nici macar nu au fost formate pe
probleme de legislatie. Deliberarile consta in dezbateri intre
membrii consiliului si judecatori. Nu exista nici o procedura de urmat. Daca
parintii au anumite plangeri, ei pot lua legatura cu Guvernatorul Judetean,
insa nu mai este disponibila nici o revizuire judiciara.
Acest lucru este contrar Articolului 9 al Conventiei care
cere ca deciziile sa fie luate de catre “autoritati competente demne de a face
revizuiri judiciare”. In Norvegia luarea copiilor de langa parinti nu este
supravegheata de catre curti, ci acest lucru se intampla in afara sistemului
judecatoresc. Probabil ca cel mai urat aspect aici este faptul ca pana si
suspendarea drepturilor parintesti este in puterea Barnevernet, si nu face
subiectul vreunei revizuiri judiciare. Imaginati-va acest lucru – sa fii
decazut din drepturile parentale fara nici un ordin judecatoresc. Aceste
aspect, care e de neinteles in Statele Unite ale Americii si de asemenea in
majoritatea tarilor din jurul lumii, reprezinta o realitate frecventa in Norvegia.
Drepturile parentale fac parte din drepturile omului. Drepturile omului sunt baza
pe care functioneaza deciziile curtilor, cu toate acestea parintilor din
Norvegia le este luat dreptul de a accesa curtile judecatoresti pentru a-si
justifica abuzul facut asupra drepturilor parentale. Aceasta inseamna ca daca
parintii Bodnariu isi vor pierde drepturile fata de copii in fata unei
institutii non-judiciare, Corpul Barnevernet, ei nu vor avea dreptul de recurs
fata de cel mai important drept pe care il pot avea parintii. In restul lumii
numai curtile sau corpurile legislative, si nu cele administrative, pot sa le
sustraga oamenilor exercitarea drepturilor lor umane.
Plangerile, chiar si cele care au sustinerea
guvernatorului, nu ajung nicaieri. Motivul principal este structura rigida a
sistemului, care nu face subiectul nici unei revizuiri juridice, si de asemenea
cultura adanc inradacinata in practicile Barnevernet-ului alaturi de ideología
parentala pe care Norvegia a adoptat-o. Guvernul norvegian finanteaza
Barnevernet si fiecare familie surogat in care Barnevernet plaseaza copii
primeste cateva zeci de mii de euro pe an pentru fiecare copil. Sunt puse la lucru o
multime de interese majore, care nu incurajeaza deloc reforma sistemului.
Inevitabila consecinta este aceea ca copiii si parintii lor sunt victime ale
acestui sistem. Toata lumea pare sa beneficieze din aceasta schema, mai putin
ei.
O alta incalcare este aceea a dreptului copiilor de a
avea parte de ingrijirea si educarea de catre proprii parinti biologici.
Norvegia pare sa se complaca intr-o ideologie care un tine cont de legaturile
biologice si pune mai mult accentul pe ideología parintilor sociali si
psihologici. Ca si exemplu il avem pe bebelusul care acum are cinci
luni si care a fost instrainat de mama sa biológica. Nu exista nici un argument
rational care sa vina in suportul acestui act atat de distrugator. El nu face
decat sa puna si mai mult in evidenta răutatea și arbitrarul actiunilor
intreprinse de Barnevernet, sustinut fiind de catre ideología radicala a
Norvegiei pe care o experimenteaza asupra copiilor de alte etnii. Dreptul mamei de a-si
alapta copilul a fost calcat in picioare. O intrebare legitima care se ridica
este urmatoarea: ce ar putea fi mai crud decat acest lucru? Mai distrugator
pentru inima? Mai barbar? Mai josnic?
O data ce copiii familiei Bodnariu au fost luati de langa
parintii lor, mai multe incalcari au urmat unele dupa altele. Ei au fost
separati unii de altii. Baietii si fetele au fost plasati in familii diferite,
si ei sunt de asemenea separati din punct de vedere geografic de distante
foarte mari, nu numai intre ei, ci si fata de parintii lor. Baietii si fetele
nu au primit permisiunea sa comunice unii cu altii. Contactul dintre fete si
vreunul dintre parinti a fost taiat in intregime, iar contactul cu baietii ii
era permis doar mamei.
Trei dintre copiii familiei Bodnariu au fost nascuti in
cursul lunii Ianuarie. Barnevernet a furat dreptul familiei de a se bucura de
trei zile de nastere in luna Ianuarie a acestui an. Trei momente importante
dintr-o familie au fost inlocuite de un cosmar, provenita dintr-o durere
inimaginabila si care pare sa nu se mai sfarseasca, insotite de o teama fara
seaman. Cum
se poate intampla asa ceva intr-o tara despre care se spune ca este civilizata?
Oare au crezut indoctrinatii de la Barnevernet ca nu se va auzi niciodata
despre aceste lucruri? Ca oameni de buna credinta vor fi prea timizi pentru a
vorbi sau a scrie despre aceste atrocitati? Ca restul lumii va ramane
insensibila si un va spune nimic? Din fericire pentru copii si parinti,
adevarul este scos la iveala si este spus de pe varful acoperisului.
Cruzimea regulilor aplícate asupra familiei Bodnariu
demonstreaza problema sistémica si disfunctionalitatea Barnevernet-ului.
Aceasta cruzime nu a aparut peste noapte, ci mai degraba a evoluat in timp, cu
fiecare persoana care a inchis ochii fata de situatii de felul acesteia.
Probabil ca la inceput cetatenii i s-au opus, dar s-au simtit neajutorati sau
izolati, fiind veniti intr-o tara straina, si acest lucru probabil ca a
incurajat Barnevernet sa devina si mai agresiv, evoluand in monstrul acesta
care este astazi.
Cum ramane cu drepturile tatalui? Dupa toate acestea,
articolul 9 al Conventiei spunea ca “ambii parinti” un doar mama sau tatal
singur, sau separat, au dreptul de a mentine « relatii personale » si
« contact direct … in mod constant » cu cei cinci copii. Cu toti
copiii, nu doar cu cativa dintre ei. Spre deosebire de mama, tatalui nu i s-a
permis nici un contact pana acum cu baietii mai mari. Si mai mult, contactul pe
care acesta l-a avut cu fetele nu a fost unul direct, ci prin telefon, si nu a
fost unul ‘recurent’, si nici ‘personal’. Cruzimea regulilor impuse de
Barnevernet evidentiaza faptul ca decizia a fost intentionata sa fie punitiva,
si nu curativa. Mama este fortata sa conduca nu mai putin de patru ore, un
drum, o data pe saptamana pentru a-si vedea cei doi baieti. De asemenea trebuie
sa conduca alte patru ore, un drum, pentru a-si vedea bebelusul de cinci luni
si sa il vada timp de doua ore, sa il alapteze, si sa incerce sa resusciteze
legaturile maternale. Cruzimea unei astfel de decizii nu poate sa duca decat la
concluzia ca Barnevernet comite crime impotriva umanitatii si ca aceastei
institutii ar trebui sa ii fie interzis dreptul de a mai functiona, in asemenea
conditii. In urma cu mult timp legea internationala i-a numit pe pirati ca
fiind hostis humani generis (inamici ai rasei umane). Cu siguranta Barnevernet se
potriveste acesti descrieri. Este o organizatie care opereaza in afara legilor,
si reprezinta un pericol pentru copiii de alte provenienta etnica si pentru
familiile acestora care locuiesc in Norvegia.
Luarea acestor copii este mai departe o incalcare a
Articolului 8 din Conventie, prin care copiii au dreptul de a-si pastra
identitatea. Acesta nu este altceva decat un standard simplu si obiectiv Si
este foarte sigur faptul ca Barnevernet incalca acest drept. Identitatea
fiecarei peroane este definita fata de ceilalti prin religie si prin limba
vorbita. Materialul de propaganda al Barnevernet postat pe pagina lor de
internet sustine ca ei fac tot posibilul pentru a “pastra religia copilului si
fundalul cultural din care provine acesta”. Poate ar fi frumos daca am stii ca
Barnevernet se asigura ca copiii familiei Bodnariu sunt dusi in fiecare
duminica la o biserica penticostala. Oare copiii lor frecventeaza ora de Scoala
Duminicala? Oare
copiii au fost plasati in familii surogat care impartasesc religia familiei si
mostenirea étnica? Oare sunt invatati copiii sa cante sau oare li se da voie sa
cante « Isus pe copii copii iubeste ?»
Continuand ideea, fetele obisnuiau sa vorbeasca in limba
romana acasa. Oare vorbesc romaneste zilnic impreuna cu parintii surogat?
Credinta este o trasatura definitorie a intregii familia. Nu doar parintii sunt
credinciosi puternici, ci si bunica copiilor. E indoielnic ca Barnevernet face
ceva pentru a prezerva identitatea copiilor, luand in considerare in mod
special conversatia pe care fetele au avut-o cu directoarera scolii unde
invatau si in care spuneau ca familia lor crede ca « Dumnezeu pedepseste
pacatul. » Ar fi o naivitate din partea oricui sa creada ca Norvegia
secularizata si-ar aloca fondurile publice pentru a le inscrie pe fete la
cursuri biblice care sa invete adevaruri care corespund cu teologia si gandirea
parintilor, ca « Dumnezeu pedepseste pacatul».
Haideti acum sa analizam mai departe Articolul 9 al
Conventiei. In primul rand, a fost cumva acolo vreo neglijare? Nu. Toate
dovezile concluzioneaza faptul ca parintii au suficiente resurse pentru a le
purta de grija copiilor lor.
S-au comis abuzuri asupra copiilor? Bineinteles ca nu,
desi aici parerile ar putea fi diferite, in functie de intelegerea fiecaruia
asupra a ceea ce inseamna abuz. Totusi, “abuzul” ar trebui sa constituie
inceputul, un sfarsitul unei conversatii, deoarece conform Actului de Protecție
a Copilului din Norvegia, copiii trebuie separati de parintii lor numai daca
“pentru copii exista pericolul de a fi afectati in mod semnificativ, in
caz ca raman in casa parinteasca.” Cuvintele cu care se opereaza aici sunt
“afectati in mod semnificativ”. Acesta este un prag foarte mare care ar trebui
depasit. Barnevernet a numit in mod intentionat aceste circumstante
“semnificativ de daunatoare”, selectand doar anumite evidente pentru a-si putea
sustine decizia, si in acelasi timp discreditand orice dovezi ale contrariului.
Evidenta pe care Barnevernet a folosit-o pentru a-i incrimina pe parinti a
venit in mod exclusiv de la fete, a caror credibilitate le ridica intrebari
uneori chiar si profesorilor. Cei maturi, in cazul de fata parintii,
directoarea de la scoala si doctorii au venit cu suficiente opinii si concluzii
pe care, Barnevernet a ales sa le ignore. Se poate concluziona astfel că avizul
a fost scris în mod deliberat pentru a da impresia că copiii au fost abuzați
prin lovirea cu palma. Avizul a fost in asa fel redactat, incat sa
conduca catre un anumit rezultat. O opinie intelectuala onesta este aceea în
care factorul decizional ia faptele așa cum sunt și le permite să conduca
rezultatul in functie de realitate. Acest aviz insa se citește ca un
scenariu de procese staliniste din timpul anilor 1930, sau ca o poveste
plina de acuzatii, extrase din arhivele prafuite ale securitatii din Romania,
dupa alti 65 de ani. Este ireal și sinistru. Nu e de mirare ca
verdictele au fost facute fara a avea suficiente dovezi.
Lovirea rezonabila a copiilor poate fi echivalenta cu un
abuz? Depinde de cine pune aceasta intrebare, cu ce scop, si cine raspunde.
Richard Dawkins, de exemplu, este renumit deoarece el a concluzionat ca pana si
a-i invata pe copii Biblia este o forma de abuz a copilului. Cu toate acestea,
orice om intelept, cu gandirea echilibrata ar concluziona ca, mai ales din
prisma experientelor oamenilor de-a lungul timpului, lovirea rezonabila a
copilului nu este un abuz. Sau cel putin un a fost considerata astfel in anul
1989, atunci cand Conventia a fost adoptata, deoarece Conventia aceasta nu a
abolit lovirea, dar nici un a facut vreo aluzie cu privire la pedepsirea
corporala a copiilor.Timp de milenii parintii au avut dreptul sau privilegiul
de a-si disciplina copiii. Undeva in anul 1979 Suedia a rupt rândurile,
a eliminat acest standard, și a devenit prima țară din lume care a interzis în
totalitate disciplinarea fizică a copiilor. Norvegia a urmat-o imediat, alaturi
de alte douazeci si ceva de tari. Noua Zeelanda de asemenea a abolit
disciplinarea fizica a copiilor, insa parintii au initiat un referendum prin
care s-a abrogat legea care interzicea pedeapsa fizica a copiilor. Asadar, nu
se poate spune că dreptul internațional cutumiar nu recunoaște încă un drept sau
un privilegiu părinților să-si disciplineze în mod rezonabil copiii, ca parte a
dreptului lor la autonomia parentala.
Cu toate acestea Norvegia a ales sa mearga intr-un alt
ritm fata de restul lumii. Acesta este prerogativul sau ca si stat suveran, la
fel ca si, bineinteles, prerogativul de a aplica legile sale in mod egal fata
de toti cetatenii acestei tari, norvegieni sau nu. Pana la urma proverbul „cand
esti in Roma fa ca romanii” se aplica inca. Sau nu?
Se aplica atunci cand acest lucru convine Norvegiei.
Norvegia s-a laudat timp indelungat ca fiind o tara toleranta. Insa toleranta
la ce? Celor din vestul Europei, ca de altfel si norvegienilor, in general le
place sa se laude cu credinta lor in multiculturalism. Mai putin cand vine
vorba despre rezidentii straini; Norvegia se asteapta ca non-norvegienii care
intra in acest stat nordic sa isi lase la granita religia lor, etnia, cultura,
obiceiurile valorile si credintele lor. Ea devine intoleranta cu cei care nu
fac acest lucru, iar politica multiculturala promovata de Norvegia pare ca are
anumite limite, destul de stricte (ar spune unii), la fel cum reiese si din
modul cum a fost tratata familia Bodnariu.
Daca ceea ce familia Bodnariu a facut copiilor sai este
considerat ‚abuz’, atunci inseamna ca intre 17% si 45% din parintii americani
isi abuzeaza copiii, si potrivit cu standardele norvegiene copiii lor ar trebui
ridicati din familii, si dusi departe, in diverse state, separandu-i astfel de
parintii lor. Potrivit unui studiu realizat in 17 Decembrie 2015 de catre Pew
Research Center, 17% dintre parintii americani „isi lovesc copiii cateodata ca
un mod de disciplinare” si alti 28 % ii lovesc foarte rar, in timp ce 53% spun
ca nu fac lucrul acesta niciodata.
Mai multe incalcari ale Conventiei de catre Barnevernet
se aduna, daca ne gandim la faptul ca dorinta copiilor de a fi reuniti cu
parintii lor este ignorata complet: scrisorile pe care copiii le-au scris
parintilor au ajuns la acestia abia dupa doua luni; copiii cer sa isi
intalneasca parintii, insa dorinta lor este refuzata; sau cand copiii spun ca
ar vrea sa locuiasca cu totii impreuna sau sa poata vedea mai des, raspunsul pe
care il primesc din nou este ‚nu’. Aceasta incapatanare e greu de crezut ca ar
fi in interesul major al copilului.
Fara disciplinare fizica sau disciplinare fizica
rezonabila?
Lucrurile stau diferit în Statele Unite, unde, timp de
secole, de comun acord li s-a acordat părinților privilegiul de -si disciplina
rezonabil copiii, incluzand pedeapsa corporală.
De curand, in iunie 2015 Curtea Suprema din Masachusetts
a pronuntat o decizie a Commonwealth v. Darvi, recunoscand apararea
privilegiului parental intr-un caz in care tatal a fost acuzat ca si-ar fi
lovit fetita de trei ani la spate, „un fel de lovitura ca si la fotbal”, peste fese,
si ar fi strigat la ea „taci din gura”. Cazul accentua faptul ca „folosirea
pedepselor corporale moderate pentru disciplinarea copilului este vazuta de
catre multi (in statele Unite) ca parte integrala a autonomiei parentale care
asigura in final binele copilului.” Acest aspect de asemenea stabileste ca: un
parinte sau tutore nu poate fi supus răspunderii penale pentru utilizarea
forței împotriva unui copil minor... cu condiția ca (1) forța folosită
împotriva minorului sa fie rezonabila; (2) forța are obligatoriu scopul de a
asigura sau promova bunăstrea minorului, inclusiv prevenirea sau pedeapsa
abaterii minorului; și (3) forța folosită nici sa nu cauzeze, nici sa nu
creeaze un risc substanțial de vătămări fizice (dincolo de durere trecătoare
sau mărci tranzitorii minore), degradarea fizica brută, sau stres mental sever.
Impunând ca forța să fie rezonabila și raportata la un scop legitim, această
abordare echilibrează în mod eficient respectarea deciziilor parentale în ceea
ce privește îngrijirea și educarea copiilor minori cu interesul
Commonwealth-ului în protejarea copiilor împotriva abuzului. Prin specificarea în plus
a anumitor tipuri de forță, care sunt în mod invariabil considerate
nerezonabile, această abordare clarifică sensul standardului „rezonabil” și
oferă instrucțiuni atat instanțelor cat și părinților.
Barnevernet ii nedreptateste atat pe copii cat si pe
parinti
Luarea copiilor Bodnariu de catre Barnevernet a adus cu
sine, atat copiilor, cat si parintilor o serie de nedreptati. In mod ironic
copiii pe care Barnevernet a vrut de fapt sa-i ajute sunt primele si cele mai
afectate victime ale acestei situatii. Barnevernet nu a actionat pentru
interesul lor major. Un articol important publicat in luna Decembrie in ziarul The
Atlantic sumariza un studiu amplu al psihologului Nicholas Zill, care
concluziona faptul ca copiii adopati experimenteaza dificultati majore in
cresterea si dezvoltarea alaturi de familiile in care au fost adoptati,
respectiv parintii non-biologici. Studiul a demonstrat faptul ca la inceputul
gradinitei unul din patru copii adoptati are cel putin o dizabilitate
diagnosticata, de doua ori mai mult decat rata copiilor crescuti de catre
parintii lor biologici. Pentru copiii adoptati existau mai multe sanse de a
avea probleme de comportament si probleme cu invatarea, fata de copiii din
familiile de baza. Iar problemele cu care se confrunta copiii adoptati cresc o
data cu varsta. Zill a concluzionat ca in jurul clasei a opta jumatate din
copiii adoptati au fost diagnosticati cu diverse dizabilitati. De asemenea
rezultatele scolare sunt mult mai mici, fata de rezulatele copiilor crescuti de
catre parintii biologici.
Intrebarea care se ridica bineinteles este „De ce?” Zill
a propus aici „teoria atasamentului” care spune ca o legatura foarte puternica
cu cel putin unul dintre parintii biologici este esentiala in dezvoltarea
copilului. In mod contrar, copiii care sunt despartiti de parintii biologici
sunt mult mai vulnerabili din punct de vedere psihologic o data cu trecerea
timpului. O alta concluzie sustinuta de Zill este aceea ca micutii care sunt
separati de parintii biologici au mult mai multe probleme in a-si gestiona
emotiile si conflictele fara a apela la ostilitate.
Actiunile Barnevernet au plasat copiii familiei Bodnariu
in calea unor asemenea prejudicii. Daca studiul lui Zill este luat in
considerare, din nefericire pentru eu, copiii Bodnariu e posbil sa dezvolte
probleme psihologice in viitor, in cazul in care nu vor putea sa se reconecteze
cu parintii lor biologici.
O Norvegie innebunita
Norvegia merge/functioneaza dupa un alt ritm decat restul
lumii. In acest domeniu, in mod clar merge pe un drum gresit. Conform unei
zicale, Norvegia nu a facut altceva decat sa arunce si copilul impreuna cu apa
de la baita. Modelul său de parinti laici/seculari este o abatere radicală de
la tipurile tradiționale de parinti. Barnevernet nu este altceva decat un
monstru creat de catre cultura seculara a Norvegiei, un experiment secular care
creeaza durere in numeroase familii, un exemplu a ceea ce este mai rau din ce
poate oferi secularismul zilelor noastre. Barnevernet nu a facut altceva decat
sa aduca rusine asupra tarii.
Iata un alt exemplu: cu cativa ani in urma, parlamentari
din Cehia au completat o plangere impotriva Barnevernet pe care au inaintat-o
in Parlamentul European. A fost semnata de 38 de parinti din 13 tari europene
si din tari din Lumea a Treia, ai caror copii au fost luati de catre
Barnevernet. Urmatorul paragraf din aceasta plangere este suficienta pentru a
demonstra agonia si disperarea acestora: „ Copiii sunt literalmente rapiti din
mainile parintilor lor. Atat lucratorii sociali cat si politistii sunt nemilosi;
plansul si strigatele copiilor si cersirea unei sanse de a mai ramane langa
familiile lor nu ridica nici un obstacol in calea acestor demersuri. Oamenii
acestia nu fac decat sa demonstreze in mod constant ca nu vor sa actioneze
decat dupa modul lor de lucru, indiferent de ce s-ar intampla.”
Aceasta este fata urata a Norvegiei pe care media vestica
o ignora si nu indrazneste sa o publice. Murdara si saraca cu numai o jumatate
de secol in urma, astazi bogata de pe urma petrolului, Norvegia a fost declarata
ca fiind Paradisul Scandinaviei, regasindu-se in topul multor categorii, mai
putin in ceea ce priveste bunastarea sufletului si a tratamentului uman fata de
familie. Pentru suflete si pentru familii Norvegia poate deveni o inchisoare,
un Nord sălbatic situat pe marginea civilizației europene.
Cu siguranta ceva nu este bine acolo, si lumea ar trebui
sa fie atenta la acest aspect. Plangerile impotriva Barnevernet cum ca acesta
ar avea ca tinta familiile de alte etnii sunt deja prea multe pentru a mai fi
ignorate si au fost aduse de prea multa vreme, fara ca statul norvegian sa faca
ceva cu privire la situatia aceasta. Parinti ingrijorati care au scapat de
institutia norvegiana care se ocupa de abuzurile parentale si care se numeste
Barnevernet, au declarat, pe buna dreptate ca Barnevernet este un brat/o
unealta a statului norvegian careia i s-a incredintat luarea copiilor de alte
etnii si plasarea in familiile norvegiene pentru a se asigura astfel cresterea
copiilor ca „norvegieni”. Barnevernet nu face altceva decat sa adopte o
politica discreta de redistribuire demografica. Copiii care provin din familii
mai sarace ale imigrantilor sunt luati de langa parintii lor si sunt dati spre
adoptie familiilor bogate de norvegieni, sau chiar cuplurilor de celasi sex.
Criza demografica norvegiana este acuta si inspaimantatoare. Nativii norvegieni
au un foarte mare apetit pentru placerile sexuale, insa si-au pierdut dorinta
de a procrea. Cu 5,2 milioane de cetateni, populatia Norvegiei este cu mult mai
mica decat zona metropolitana a Houston-ului. Daca etnia este criteriul
nescris/neoficial dupa care functioneaza aceasta rapire a copiilor de langa
parintii lor, si ea pare sa fie asa, se poate spune cu siguranta despre
Norvegia ca este o tara rasista, ca a innebunit si ca merita sa fie
stigmatizata – in lumea intreaga.
Exista si cateva date concrete care sa sustina aceasta
idee. Conform statisticilor de pe pagina de internet a Barnevernet, la
sfarsitul anului 2012 in Norvegia traiau aproximativ un milion de oamnei tineri,
cu varsta cuprinsa intre 0 si 22 de ani. Aproximativ 200.000 dintre acestia
erau copii ai imigrantilor. Trasnformarea acestor copii in norvegieni este un
ordin inalt, si aici este punctul in care intervin serviciile Barnevernet. In
anul 2013 Barnevernet a oferit „ajutor” pentru 53.000 de copii. Pentru 17%
dintre acestia „ajutorul” a venit sub forma luarii lor de langa parinti.
Barnevernet ii numeste pe acestia ca fiind copii „luati in grija”. In cifre
aceasta inseamna ca un numar intre 9010 - 12.467 copii au fost ridicati de
langa parintii lor. In anul 2013 Barnevernet a emis 1259 ordine de ridicare,
numite in mod eufemistic „ordine de ingrijire”, iar in 2014 – 1504.
In cazul familiei Bodnariu, Norvegia seculara
functioneaza in detrimentul drepturilor părintești, a autonomiei parentale,
precum și a bunăstarii copiilor. SI asta pentru moment. Pentru ca in timp si
pentru generatiile care vor urma milioane de romania, polonezi, cehi, slovaci,
turci, rusi, ucrainieni, brazilieni, filipinezi, iraqieni, indieni si multi
altii de alte nationalitati se vor lovi de aceleasi intalniri oribile cu
Barnevernet. Cu totii ridica aceeasi intrebare: merita Norvegia sa fie
stigmatizata din cauza acestor abuzuri? Din punctul lor de vedere raspunsul
inevitabil este: cu siguranta!
Peter Costea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.