Peter Costea – O Norvegie înnebunită!

In ultimele luni, zeci de mii de romani din intreaga lume au iesit in strazi pentru a protesta impotriva deciziei emise de Autoritatea Norvegiena a Protectiei Copilului, institutie denumita Barnevernet, si care pe data de 16 Noiembrie 2015 a purces la ridicarea celor cinci copii, cu varsta cuprinsa intre trei luni si 9 ani, dintr-o familie romano-norvegiana, de religie penticostala, si care locuiesc in Norvegia. Parintii sunt Marius si Ruth Bodnariu. Au avut loc proteste nu numai in Romania, ci si in Peninsula Scandinava, Nordul Americii si Australia. Multe alte proteste sunt programate sa mai aiba loc in Statele Unite si Australia, si de asemenea in India, Polonia, Republica Ceha, Slovacia si in multe alte locuri. Primele actiuni au adunat in jur a 1000 de oameni, majoritatea de religie evanghelica, insa numarul acestora a crescut in anumite locatii chiar pana la 5000 de participant in Suceava, in nordul Romania, si 10.000 in Oradea, un alt oras din vestul Romaniei, spre sfarsitul lunii ianuarie. Cu aceste ocazii multimile nu au facut parte numai din comunitatile evanghelice, ci de asemenea si din alte denominatiuni de credinta. Rareori, sau poate niciodata, Romania nu a mai experimentat o asemenea unitate a crestinilor, care sa se raspandeasca in randul tuturor denominatiunilor si a etniilor, pentru un scop comun.

Ca urmare a unei adrese transmisa catre Ambasada Norvegiei din Romania, in cursul lunii decembrie, am primit nenumarate apeluri telefonice si intrebari prin care mi se cereau informatii suplimentare si actualizari asupra situatiei generale. Probabil ca acum este momentul pentru a scrie inca o data, de data aceasta un comentariu mult mai detaliat, mai ales deoarece am avut sansa de a accesa cateva documente oficiale relationate cu acest caz, completate impreuna cu sau de catre autoritatile norvegiene. Ceea ce am citit m-a deranjat in mod profund, si m-a determinat sa cred ca Barnevernet a actionat in mod arbitrar, a violat in mod abuziv drepturile parentale si autonomia familiei Bodnariu, si nu a actionat deloc in interesul major al copiilor. Toti cei sapte membrii ai familiei Bodnariu au devenit victimele tragice ale actiunilor irationale si ale atitudinii plina de mandrie a Barnevernet. Parintii au fost acuzati in mod fals de catre Barnevernet ca si-au abuzat copiii. Insa copiii nu au fost niciodata abuzati. Parintii sunt responsabili si practica la randul lor un stil de educatie responsabil. Din pacate, Barnevernet a folosit o tactica foarte urata pentru a-si improprietari copiii familiei Bodnariu. Acest comentariu este scris in apararea victimelor, in primul si in primul rand a copiilor, iar apoi a parintilor.

As dori sa mai adaug faptul ca acest comentariu nu este scris cu scopul de a denigra Norvegia. Insa Norvegia de azi nu mai este Norvegia omogena care exista acum o suta de ani, cu peisaje nealterate care au incantat foarte mult imaginatia americana. Norvegia de azi este un stat multicultural in care 10 % din populatie este alcatuita din emigranti. Xenofobia este foarte accentuata in Norvegia. Norvegia experimenteaza durerea multiculturalismului in care diversele culturi se ciocnesc/intalnesc. Norvegia are probleme in a aface fata multiculturalismului si, din pacate, in diferite situatii a adoptat o abordare necinstita pentru a rezolva aceste diferente culturale sau traditii diverse. Din pacate familia Bodnariu a fost prinsa in aceste tulburari ale multiculturalismului norvegian, in imposibilitatea statului norvegian de a face fata acestei situatii, si in tot acest proces ei au devenit victime.

Negarea

Acest comentariu are la baza lui, aproape in intregime documente oficiale legate de acest caz, pe care le-am analizat, desi majoritatea faptelor sunt déjà publice, acestea scapand in anumite situatii publicului larg. Astfel, scrierea mea se concentreaza in primul rand asupra Norvegiei si asupra Barnevernetului, care violeaza drepturile si autoritatea parentale ale familiei Bodnariu. Sunt constient ca mai exista inca un unghi care ar trebui explorat, poate ceva mai larg, si anume violareadrepturilor religioase ale familiei. Inteleg ca exista persoane mai apropiate acestui caz decat mine, care au obtinut evidente cum ca Barnevernet ar fi fost de asemenea motivat in rapirea copiilor si de o insufletire anti-religioasa asupra familiei. E posibil sa fie adevarat. Cu toate acestea religia familiei nu este comentata in documentele oficiale, decat foarte vag, insa violarea drepturilor parentale este absolut evidenta. Ii incurajez pe aceia care au cunostinte mai aprofundate despre aspectele religioase ale acestui incident international sa publice si ei la randul lor impresiile si sa le impartaseasca si cu mine.

Pronuntarile vagi ale Barnevernet

Pe data de 30 Noiembrie 2015 Consiliul Barnevernet al municipalitatii din Naustdal, denumit Departamentul Judetean al Protectiei Copilului si al Afacerilor Sociale, a eliberat o decizie asupra acestui aspect, care se pare ca s-a redus doar la o simpla scriere. Aceasta merita o examinare mai apropiata. Ea nu a prezentat motive rationale fata de decizia Barnevernet de a lua copuiii, ci doar respingerea petitiei parintilor pentru returnarea copiilor. Barnevernet a aranjat toate cartile ‘jocului’ impotriva parintilor.

Opinii puternic diferite

Aceasta decizie, totusi continea pareri foarte diferite. In primul rand a fost vorba de invatatoarea de la scoala. Ea a refuzat sa coopereze cu Barnevernet pentru a-i inculpa pe parinti. Aceasta decizie spune ca “Directoarea… nu crede ca parintii fac ceva care sa ii afecteze fizic pe copii…” Directoarea de asemenea s-a opus luarii copiilor, atunci cand a inteles ca lucrul acesta nu este spre binele lor. Directoarea a fost de asemenea timp de patru ani invatatoarea uneia dintre fete si locuieste in vecinatatea parintilor. De asemenea cunoaste familia si in privat.”

In apararea familiei Bodnariu a venit de asemenea si guvernul local, identificat in inregistrarile curtii sub numele de Comitetul Judetean. Acesta a recomandat ca micutii sa nu fie separati de parintii lor, ci, in schimb sa fie prevazuta consilierea acestora, accentuand faptul ca parintii au suficiente resurse pentru a avea grija de copiii lor. Comitetul Judetean a propus ca “cel mai mare interes al copiilor este ca acestia sa se intoarca in casa lor.” Comitetul a subliniat faptul ca Actul de Protecție a Copilului din Norvegia a insistat ca micutii sa fie luati de langa parintii lor. Dovada necesara era sa se demonstreze faptul ca copiii au fost “lezati in mod semnificativ” de catre actiunile parintilor. Aceste evidente nu au existat, a subliniat Comitetul concluzionand ca “parintii sunt foarte capabili sa exercite grija necesara asupra copiilor lor”, si ca “situatia ar putea fi corectata prin adoptarea unor masuri acasa.”

Un si mai mare sprijin pentru familia Bodnariu a venit din partea municipalitatii Naustdal. Avocatul acestei institutii a portretizat familia ca fiind un loc in care “valorile familiei au un rol central in vietile lor”, adaugand ca “este un lucru foarte important sa vezi de catre cine au fost ingrijiti acesti copilasi.”

Cu toate acestea Barnevernet a ramas nemiscata, concluzionand ca acesta este un “caz foarte grav de violenta impotriva a patru copii neajutorati”, un caz de “violenta sistematica”. Astfel Barnevernet a spus ca plasarea copiilor inapoi in familie ar fi “o noua violare”. De asemenea si-a exprimat grija cu privire la mediatizarea masiva de care a avut parte acest caz pana la 30 noiembrie, si intr-un mod foarte ciudat a semnalat in documentul respectiv teama cu privire la o “posibila rapire a copiilor”.

Aceasta decizie a venit/cazut ca un ciocan greu. Mama avea voie sa isi vada bebelusul de doua ori pe saptamana timp de doua ore. Doar mama, nu si tatal, avea voie sa isi vada baietii o data pe saptamana timp de doua ore. Parintii nu aveau voie sa aiba nici un contact cu cele doua fete, doar prin telefon, iar conversatia telefonica de zece minute urma sa fie monitorizata de catre personalul Barnevernet. Locatia copiilor urma sa nu fie facuta cunoscuta parintilor.

Ce s-a intamplat dupa 30 noiembrie?

Fetele au scris scrisori parintilor, insa cei de la Barnevernet le-au dat parintilor numai dupa doua luni. Atat ele, cat si baietii si-au expirmat dorinta de a se reuni cu parintii lor biologici, insa fara nici un rezultat. Copiii plang si au o stare depresiva. Baietii si fetele au fost despartiti de distante foarte lungi. Fetele au fost plasate intr-o familie surogat la o distanta de aproximativ doua ore si jumatate fata de ferma familiei, iar baietii la aproximativ patru ore distanta. Fetele au cerut sa li se permita sa isi vada fratii mai mici, insa aceasta cerere le-a fost respinsa. Dupa cum este deja evident, exista o tendinta de negare a tuturor dorintelor inocente, naturale, pline de afectiune si rezonabile ale copiilor.

Soarta parintilor nu este mai putin dureroasa si nesigura. In urmatoarele luni situatia va fi escaladata in fata unui nivel diferit al Barnevernet, pentru a se putea determina daca drepturile parentale ale parintilor ar trebui ridicate. Daca se va intampla acest lucru, toti cei cinci copii vor putea fi dati inspre adoptie. Oare ar putea exista vreo alta incalcare mai mare a drepturilor parintilor si copiilor? Oare ce alt cosmar ar putea avea familia aceasta? Sau Orwellian. Cititi mai departe pentru ca totul devine si mai ciudat.

Incalacri grave ale Conventiei Internationale a Drepturilor Copiilor

Desi Norvegia, pe plan international afiseaza imaginea unui sistem rational, pacifist si bine pus la punct, este departe de a fi asa in realitatea. Fata ei urata, la fel ca si in acest caz, nu reprezinta o noutate. Barnevernet a nesocotit Conventia Internationala a Drepturilor Copiilor, semnata in 1989.

Iata cum:

Articolul 5 al acestei Conventii impune obligatia Norvegiei si tuturor semnatarilor sa pastreze drepturile parentale. (“Institutiile de stat vor respecta responsabilitatile, drepturile si indatoririle parintilor…”). Aceasta obligatie este reluata in Articolul 14. Articolul 7 le ofera copiilor “dreptul de a-si cunoaste si de a fi ingrijiti de catre parintii lui sau ai ei”, iar Articolul 8 vorbeste despre dreptul pe care orice copil il are de “a-si pastra identitatea ei/lui, incluzand aici nationalitatea, numele si relatiile de familie, recunoscute de lege, fara interventia organelor ilegale.”

Totusi Articolul 9, este mai putin direct si face loc unor interpretari subiective. El afirma ca in anumite situatii, “institutiile de stat se vor asigura ca copilul nu va fi separat de parintii lui/ei impotriva vointei lui, cu exceptia situatiilor in care autoritatile competente in urma revizuirilor judiciare vor determina, in concordanta cu legile si procedurile aplicabile, ca o asemenea separare este necesara pentru interesul copilului. O asemenea determinare ar putea fi necesara in anumite situatii, precum cazurile de abuz sau neglijare a copilului din partea parintilor…” Dar chiar si atunci cand copilul este separat, el are totusi “dreptul de a mentine relatii perosnale si contact direct cu ambii parinti in mod constant, cu exceptia situatiilor cand acest lucru nu ar fi in interesul major al copilului.”

Una dintre cele mai flagrante incalcari ale Conventiei este insasi modul de functionare al Barnevernet. Aceasta este o agentie guvernamentala, sau altfel spus, este un corp de comanda administrativ. El nu este subiectul revizuirilor juridice si nu da socoteala nimanui. Poate lua copiii din casa parintilor lor fara nici un ordin judecatoresc. Deciziile pe care le ia aceasta institutie sunt considerate finale. De asemenea ii lipseste un bord de supraveghere. Procedurile de lucru nu sunt intotdeauna respectate. Chiar si cele mai elementare aspecte ale procedurilor lipsesc uneori. Marturiile nu sunt permise. Juramintele sau alte declaratii nu sunt luate in considerare. Regulile evidentelor nu se aplica. Acuzatul nu are dreptul sa isi examineze acuzatorii, cum ar fi de exemplu cazul lucratorilor sau a persoanelor care au investigat presupusa greseala a parinlor sau au propus luarea copiilor. Nu este implicat nici un judecator si nici un judecator un prezida procedurile. Nu e garantata si nici urmarita impartialitatea.De multe ori deciziile sunt luate de catre un consiliu local care e format din persoane care nici macar nu au fost formate pe probleme de legislatie. Deliberarile consta in dezbateri intre membrii consiliului si judecatori. Nu exista nici o procedura de urmat. Daca parintii au anumite plangeri, ei pot lua legatura cu Guvernatorul Judetean, insa nu mai este disponibila nici o revizuire judiciara.

Acest lucru este contrar Articolului 9 al Conventiei care cere ca deciziile sa fie luate de catre “autoritati competente demne de a face revizuiri judiciare”. In Norvegia luarea copiilor de langa parinti nu este supravegheata de catre curti, ci acest lucru se intampla in afara sistemului judecatoresc. Probabil ca cel mai urat aspect aici este faptul ca pana si suspendarea drepturilor parintesti este in puterea Barnevernet, si nu face subiectul vreunei revizuiri judiciare. Imaginati-va acest lucru – sa fii decazut din drepturile parentale fara nici un ordin judecatoresc. Aceste aspect, care e de neinteles in Statele Unite ale Americii si de asemenea in majoritatea tarilor din jurul lumii, reprezinta o realitate frecventa in Norvegia.

Drepturile parentale fac parte din drepturile omului. Drepturile omului sunt baza pe care functioneaza deciziile curtilor, cu toate acestea parintilor din Norvegia le este luat dreptul de a accesa curtile judecatoresti pentru a-si justifica abuzul facut asupra drepturilor parentale. Aceasta inseamna ca daca parintii Bodnariu isi vor pierde drepturile fata de copii in fata unei institutii non-judiciare, Corpul Barnevernet, ei nu vor avea dreptul de recurs fata de cel mai important drept pe care il pot avea parintii. In restul lumii numai curtile sau corpurile legislative, si nu cele administrative, pot sa le sustraga oamenilor exercitarea drepturilor lor umane.

Plangerile, chiar si cele care au sustinerea guvernatorului, nu ajung nicaieri. Motivul principal este structura rigida a sistemului, care nu face subiectul nici unei revizuiri juridice, si de asemenea cultura adanc inradacinata in practicile Barnevernet-ului alaturi de ideología parentala pe care Norvegia a adoptat-o. Guvernul norvegian finanteaza Barnevernet si fiecare familie surogat in care Barnevernet plaseaza copii primeste cateva zeci de mii de euro pe an pentru fiecare copil. Sunt puse la lucru o multime de interese majore, care nu incurajeaza deloc reforma sistemului. Inevitabila consecinta este aceea ca copiii si parintii lor sunt victime ale acestui sistem. Toata lumea pare sa beneficieze din aceasta schema, mai putin ei.

O alta incalcare este aceea a dreptului copiilor de a avea parte de ingrijirea si educarea de catre proprii parinti biologici. Norvegia pare sa se complaca intr-o ideologie care un tine cont de legaturile biologice si pune mai mult accentul pe ideología parintilor sociali si psihologici. Ca si exemplu il avem pe bebelusul care acum are cinci luni si care a fost instrainat de mama sa biológica. Nu exista nici un argument rational care sa vina in suportul acestui act atat de distrugator. El nu face decat sa puna si mai mult in evidenta răutatea și arbitrarul actiunilor intreprinse de Barnevernet, sustinut fiind de catre ideología radicala a Norvegiei pe care o experimenteaza asupra copiilor de alte etnii. Dreptul mamei de a-si alapta copilul a fost calcat in picioare. O intrebare legitima care se ridica este urmatoarea: ce ar putea fi mai crud decat acest lucru? Mai distrugator pentru inima? Mai barbar? Mai josnic?

O data ce copiii familiei Bodnariu au fost luati de langa parintii lor, mai multe incalcari au urmat unele dupa altele. Ei au fost separati unii de altii. Baietii si fetele au fost plasati in familii diferite, si ei sunt de asemenea separati din punct de vedere geografic de distante foarte mari, nu numai intre ei, ci si fata de parintii lor. Baietii si fetele nu au primit permisiunea sa comunice unii cu altii. Contactul dintre fete si vreunul dintre parinti a fost taiat in intregime, iar contactul cu baietii ii era permis doar mamei.

Trei dintre copiii familiei Bodnariu au fost nascuti in cursul lunii Ianuarie. Barnevernet a furat dreptul familiei de a se bucura de trei zile de nastere in luna Ianuarie a acestui an. Trei momente importante dintr-o familie au fost inlocuite de un cosmar, provenita dintr-o durere inimaginabila si care pare sa nu se mai sfarseasca, insotite de o teama fara seaman. Cum se poate intampla asa ceva intr-o tara despre care se spune ca este civilizata? Oare au crezut indoctrinatii de la Barnevernet ca nu se va auzi niciodata despre aceste lucruri? Ca oameni de buna credinta vor fi prea timizi pentru a vorbi sau a scrie despre aceste atrocitati? Ca restul lumii va ramane insensibila si un va spune nimic? Din fericire pentru copii si parinti, adevarul este scos la iveala si este spus de pe varful acoperisului.

Cruzimea regulilor aplícate asupra familiei Bodnariu demonstreaza problema sistémica si disfunctionalitatea Barnevernet-ului. Aceasta cruzime nu a aparut peste noapte, ci mai degraba a evoluat in timp, cu fiecare persoana care a inchis ochii fata de situatii de felul acesteia. Probabil ca la inceput cetatenii i s-au opus, dar s-au simtit neajutorati sau izolati, fiind veniti intr-o tara straina, si acest lucru probabil ca a incurajat Barnevernet sa devina si mai agresiv, evoluand in monstrul acesta care este astazi.

Cum ramane cu drepturile tatalui? Dupa toate acestea, articolul 9 al Conventiei spunea ca “ambii parinti” un doar mama sau tatal singur, sau separat, au dreptul de a mentine « relatii personale » si « contact direct … in mod constant » cu cei cinci copii. Cu toti copiii, nu doar cu cativa dintre ei. Spre deosebire de mama, tatalui nu i s-a permis nici un contact pana acum cu baietii mai mari. Si mai mult, contactul pe care acesta l-a avut cu fetele nu a fost unul direct, ci prin telefon, si nu a fost unul ‘recurent’, si nici ‘personal’. Cruzimea regulilor impuse de Barnevernet evidentiaza faptul ca decizia a fost intentionata sa fie punitiva, si nu curativa. Mama este fortata sa conduca nu mai putin de patru ore, un drum, o data pe saptamana pentru a-si vedea cei doi baieti. De asemenea trebuie sa conduca alte patru ore, un drum, pentru a-si vedea bebelusul de cinci luni si sa il vada timp de doua ore, sa il alapteze, si sa incerce sa resusciteze legaturile maternale. Cruzimea unei astfel de decizii nu poate sa duca decat la concluzia ca Barnevernet comite crime impotriva umanitatii si ca aceastei institutii ar trebui sa ii fie interzis dreptul de a mai functiona, in asemenea conditii. In urma cu mult timp legea internationala i-a numit pe pirati ca fiind hostis humani generis (inamici ai rasei umane). Cu siguranta Barnevernet se potriveste acesti descrieri. Este o organizatie care opereaza in afara legilor, si reprezinta un pericol pentru copiii de alte provenienta etnica si pentru familiile acestora care locuiesc in Norvegia.

Luarea acestor copii este mai departe o incalcare a Articolului 8 din Conventie, prin care copiii au dreptul de a-si pastra identitatea. Acesta nu este altceva decat un standard simplu si obiectiv Si este foarte sigur faptul ca Barnevernet incalca acest drept. Identitatea fiecarei peroane este definita fata de ceilalti prin religie si prin limba vorbita. Materialul de propaganda al Barnevernet postat pe pagina lor de internet sustine ca ei fac tot posibilul pentru a “pastra religia copilului si fundalul cultural din care provine acesta”. Poate ar fi frumos daca am stii ca Barnevernet se asigura ca copiii familiei Bodnariu sunt dusi in fiecare duminica la o biserica penticostala. Oare copiii lor frecventeaza ora de Scoala Duminicala? Oare copiii au fost plasati in familii surogat care impartasesc religia familiei si mostenirea étnica? Oare sunt invatati copiii sa cante sau oare li se da voie sa cante « Isus pe copii copii iubeste ?»

Continuand ideea, fetele obisnuiau sa vorbeasca in limba romana acasa. Oare vorbesc romaneste zilnic impreuna cu parintii surogat? Credinta este o trasatura definitorie a intregii familia. Nu doar parintii sunt credinciosi puternici, ci si bunica copiilor. E indoielnic ca Barnevernet face ceva pentru a prezerva identitatea copiilor, luand in considerare in mod special conversatia pe care fetele au avut-o cu directoarera scolii unde invatau si in care spuneau ca familia lor crede ca « Dumnezeu pedepseste pacatul. » Ar fi o naivitate din partea oricui sa creada ca Norvegia secularizata si-ar aloca fondurile publice pentru a le inscrie pe fete la cursuri biblice care sa invete adevaruri care corespund cu teologia si gandirea parintilor, ca « Dumnezeu pedepseste pacatul».

Haideti acum sa analizam mai departe Articolul 9 al Conventiei. In primul rand, a fost cumva acolo vreo neglijare? Nu. Toate dovezile concluzioneaza faptul ca parintii au suficiente resurse pentru a le purta de grija copiilor lor.

S-au comis abuzuri asupra copiilor? Bineinteles ca nu, desi aici parerile ar putea fi diferite, in functie de intelegerea fiecaruia asupra a ceea ce inseamna abuz. Totusi, “abuzul” ar trebui sa constituie inceputul, un sfarsitul unei conversatii, deoarece conform Actului de Protecție a Copilului din Norvegia, copiii trebuie separati de parintii lor numai daca “pentru copii exista pericolul de a fi afectati in mod semnificativ, in caz ca raman in casa parinteasca.” Cuvintele cu care se opereaza aici sunt “afectati in mod semnificativ”. Acesta este un prag foarte mare care ar trebui depasit. Barnevernet a numit in mod intentionat aceste circumstante “semnificativ de daunatoare”, selectand doar anumite evidente pentru a-si putea sustine decizia, si in acelasi timp discreditand orice dovezi ale contrariului. Evidenta pe care Barnevernet a folosit-o pentru a-i incrimina pe parinti a venit in mod exclusiv de la fete, a caror credibilitate le ridica intrebari uneori chiar si profesorilor. Cei maturi, in cazul de fata parintii, directoarea de la scoala si doctorii au venit cu suficiente opinii si concluzii pe care, Barnevernet a ales sa le ignore. Se poate concluziona astfel că avizul a fost scris în mod deliberat pentru a da impresia că copiii au fost abuzați prin lovirea cu palma. Avizul a fost in asa fel redactat, incat sa conduca catre un anumit rezultat. O opinie intelectuala onesta este aceea în care factorul decizional ia faptele așa cum sunt și le permite să conduca rezultatul in functie de realitate. Acest aviz insa se citește ca un scenariu de procese staliniste din timpul anilor 1930, sau ca o poveste plina de acuzatii, extrase din arhivele prafuite ale securitatii din Romania, dupa alti 65 de ani. Este ireal și sinistru. Nu e de mirare ca verdictele au fost facute fara a avea suficiente dovezi.

Lovirea rezonabila a copiilor poate fi echivalenta cu un abuz? Depinde de cine pune aceasta intrebare, cu ce scop, si cine raspunde. Richard Dawkins, de exemplu, este renumit deoarece el a concluzionat ca pana si a-i invata pe copii Biblia este o forma de abuz a copilului. Cu toate acestea, orice om intelept, cu gandirea echilibrata ar concluziona ca, mai ales din prisma experientelor oamenilor de-a lungul timpului, lovirea rezonabila a copilului nu este un abuz. Sau cel putin un a fost considerata astfel in anul 1989, atunci cand Conventia a fost adoptata, deoarece Conventia aceasta nu a abolit lovirea, dar nici un a facut vreo aluzie cu privire la pedepsirea corporala a copiilor.Timp de milenii parintii au avut dreptul sau privilegiul de a-si disciplina copiii. Undeva in anul 1979 Suedia a rupt rândurile, a eliminat acest standard, și a devenit prima țară din lume care a interzis în totalitate disciplinarea fizică a copiilor. Norvegia a urmat-o imediat, alaturi de alte douazeci si ceva de tari. Noua Zeelanda de asemenea a abolit disciplinarea fizica a copiilor, insa parintii au initiat un referendum prin care s-a abrogat legea care interzicea pedeapsa fizica a copiilor. Asadar, nu se poate spune că dreptul internațional cutumiar nu recunoaște încă un drept sau un privilegiu părinților să-si disciplineze în mod rezonabil copiii, ca parte a dreptului lor la autonomia parentala.

Cu toate acestea Norvegia a ales sa mearga intr-un alt ritm fata de restul lumii. Acesta este prerogativul sau ca si stat suveran, la fel ca si, bineinteles, prerogativul de a aplica legile sale in mod egal fata de toti cetatenii acestei tari, norvegieni sau nu. Pana la urma proverbul „cand esti in Roma fa ca romanii” se aplica inca. Sau nu?

Se aplica atunci cand acest lucru convine Norvegiei. Norvegia s-a laudat timp indelungat ca fiind o tara toleranta. Insa toleranta la ce? Celor din vestul Europei, ca de altfel si norvegienilor, in general le place sa se laude cu credinta lor in multiculturalism. Mai putin cand vine vorba despre rezidentii straini; Norvegia se asteapta ca non-norvegienii care intra in acest stat nordic sa isi lase la granita religia lor, etnia, cultura, obiceiurile valorile si credintele lor. Ea devine intoleranta cu cei care nu fac acest lucru, iar politica multiculturala promovata de Norvegia pare ca are anumite limite, destul de stricte (ar spune unii), la fel cum reiese si din modul cum a fost tratata familia Bodnariu.

Daca ceea ce familia Bodnariu a facut copiilor sai este considerat ‚abuz’, atunci inseamna ca intre 17% si 45% din parintii americani isi abuzeaza copiii, si potrivit cu standardele norvegiene copiii lor ar trebui ridicati din familii, si dusi departe, in diverse state, separandu-i astfel de parintii lor. Potrivit unui studiu realizat in 17 Decembrie 2015 de catre Pew Research Center, 17% dintre parintii americani „isi lovesc copiii cateodata ca un mod de disciplinare” si alti 28 % ii lovesc foarte rar, in timp ce 53% spun ca nu fac lucrul acesta niciodata.

Mai multe incalcari ale Conventiei de catre Barnevernet se aduna, daca ne gandim la faptul ca dorinta copiilor de a fi reuniti cu parintii lor este ignorata complet: scrisorile pe care copiii le-au scris parintilor au ajuns la acestia abia dupa doua luni; copiii cer sa isi intalneasca parintii, insa dorinta lor este refuzata; sau cand copiii spun ca ar vrea sa locuiasca cu totii impreuna sau sa poata vedea mai des, raspunsul pe care il primesc din nou este ‚nu’. Aceasta incapatanare e greu de crezut ca ar fi in interesul major al copilului.

Fara disciplinare fizica sau disciplinare fizica rezonabila?

Lucrurile stau diferit în Statele Unite, unde, timp de secole, de comun acord li s-a acordat părinților privilegiul de -si disciplina rezonabil copiii, incluzand pedeapsa corporală.

De curand, in iunie 2015 Curtea Suprema din Masachusetts a pronuntat o decizie a Commonwealth v. Darvi, recunoscand apararea privilegiului parental intr-un caz in care tatal a fost acuzat ca si-ar fi lovit fetita de trei ani la spate, „un fel de lovitura ca si la fotbal”, peste fese, si ar fi strigat la ea „taci din gura”. Cazul accentua faptul ca „folosirea pedepselor corporale moderate pentru disciplinarea copilului este vazuta de catre multi (in statele Unite) ca parte integrala a autonomiei parentale care asigura in final binele copilului.” Acest aspect de asemenea stabileste ca: un parinte sau tutore nu poate fi supus răspunderii penale pentru utilizarea forței împotriva unui copil minor... cu condiția ca (1) forța folosită împotriva minorului sa fie rezonabila; (2) forța are obligatoriu scopul de a asigura sau promova bunăstrea minorului, inclusiv prevenirea sau pedeapsa abaterii minorului; și (3) forța folosită nici sa nu cauzeze, nici sa nu creeaze un risc substanțial de vătămări fizice (dincolo de durere trecătoare sau mărci tranzitorii minore), degradarea fizica brută, sau stres mental sever. Impunând ca forța să fie rezonabila și raportata la un scop legitim, această abordare echilibrează în mod eficient respectarea deciziilor parentale în ceea ce privește îngrijirea și educarea copiilor minori cu interesul Commonwealth-ului în protejarea copiilor împotriva abuzului. Prin specificarea în plus a anumitor tipuri de forță, care sunt în mod invariabil considerate nerezonabile, această abordare clarifică sensul standardului „rezonabil” și oferă instrucțiuni atat instanțelor cat și părinților.

Barnevernet ii nedreptateste atat pe copii cat si pe parinti

Luarea copiilor Bodnariu de catre Barnevernet a adus cu sine, atat copiilor, cat si parintilor o serie de nedreptati. In mod ironic copiii pe care Barnevernet a vrut de fapt sa-i ajute sunt primele si cele mai afectate victime ale acestei situatii. Barnevernet nu a actionat pentru interesul lor major. Un articol important publicat in luna Decembrie in ziarul The Atlantic sumariza un studiu amplu al psihologului Nicholas Zill, care concluziona faptul ca copiii adopati experimenteaza dificultati majore in cresterea si dezvoltarea alaturi de familiile in care au fost adoptati, respectiv parintii non-biologici. Studiul a demonstrat faptul ca la inceputul gradinitei unul din patru copii adoptati are cel putin o dizabilitate diagnosticata, de doua ori mai mult decat rata copiilor crescuti de catre parintii lor biologici. Pentru copiii adoptati existau mai multe sanse de a avea probleme de comportament si probleme cu invatarea, fata de copiii din familiile de baza. Iar problemele cu care se confrunta copiii adoptati cresc o data cu varsta. Zill a concluzionat ca in jurul clasei a opta jumatate din copiii adoptati au fost diagnosticati cu diverse dizabilitati. De asemenea rezultatele scolare sunt mult mai mici, fata de rezulatele copiilor crescuti de catre parintii biologici.

Intrebarea care se ridica bineinteles este „De ce?” Zill a propus aici „teoria atasamentului” care spune ca o legatura foarte puternica cu cel putin unul dintre parintii biologici este esentiala in dezvoltarea copilului. In mod contrar, copiii care sunt despartiti de parintii biologici sunt mult mai vulnerabili din punct de vedere psihologic o data cu trecerea timpului. O alta concluzie sustinuta de Zill este aceea ca micutii care sunt separati de parintii biologici au mult mai multe probleme in a-si gestiona emotiile si conflictele fara a apela la ostilitate.

Actiunile Barnevernet au plasat copiii familiei Bodnariu in calea unor asemenea prejudicii. Daca studiul lui Zill este luat in considerare, din nefericire pentru eu, copiii Bodnariu e posbil sa dezvolte probleme psihologice in viitor, in cazul in care nu vor putea sa se reconecteze cu parintii lor biologici.

O Norvegie innebunita

Norvegia merge/functioneaza dupa un alt ritm decat restul lumii. In acest domeniu, in mod clar merge pe un drum gresit. Conform unei zicale, Norvegia nu a facut altceva decat sa arunce si copilul impreuna cu apa de la baita. Modelul său de parinti laici/seculari este o abatere radicală de la tipurile tradiționale de parinti. Barnevernet nu este altceva decat un monstru creat de catre cultura seculara a Norvegiei, un experiment secular care creeaza durere in numeroase familii, un exemplu a ceea ce este mai rau din ce poate oferi secularismul zilelor noastre. Barnevernet nu a facut altceva decat sa aduca rusine asupra tarii.

Iata un alt exemplu: cu cativa ani in urma, parlamentari din Cehia au completat o plangere impotriva Barnevernet pe care au inaintat-o in Parlamentul European. A fost semnata de 38 de parinti din 13 tari europene si din tari din Lumea a Treia, ai caror copii au fost luati de catre Barnevernet. Urmatorul paragraf din aceasta plangere este suficienta pentru a demonstra agonia si disperarea acestora: „ Copiii sunt literalmente rapiti din mainile parintilor lor. Atat lucratorii sociali cat si politistii sunt nemilosi; plansul si strigatele copiilor si cersirea unei sanse de a mai ramane langa familiile lor nu ridica nici un obstacol in calea acestor demersuri. Oamenii acestia nu fac decat sa demonstreze in mod constant ca nu vor sa actioneze decat dupa modul lor de lucru, indiferent de ce s-ar intampla.”

Aceasta este fata urata a Norvegiei pe care media vestica o ignora si nu indrazneste sa o publice. Murdara si saraca cu numai o jumatate de secol in urma, astazi bogata de pe urma petrolului, Norvegia a fost declarata ca fiind Paradisul Scandinaviei, regasindu-se in topul multor categorii, mai putin in ceea ce priveste bunastarea sufletului si a tratamentului uman fata de familie. Pentru suflete si pentru familii Norvegia poate deveni o inchisoare, un Nord sălbatic situat pe marginea civilizației europene.

Cu siguranta ceva nu este bine acolo, si lumea ar trebui sa fie atenta la acest aspect. Plangerile impotriva Barnevernet cum ca acesta ar avea ca tinta familiile de alte etnii sunt deja prea multe pentru a mai fi ignorate si au fost aduse de prea multa vreme, fara ca statul norvegian sa faca ceva cu privire la situatia aceasta. Parinti ingrijorati care au scapat de institutia norvegiana care se ocupa de abuzurile parentale si care se numeste Barnevernet, au declarat, pe buna dreptate ca Barnevernet este un brat/o unealta a statului norvegian careia i s-a incredintat luarea copiilor de alte etnii si plasarea in familiile norvegiene pentru a se asigura astfel cresterea copiilor ca „norvegieni”. Barnevernet nu face altceva decat sa adopte o politica discreta de redistribuire demografica. Copiii care provin din familii mai sarace ale imigrantilor sunt luati de langa parintii lor si sunt dati spre adoptie familiilor bogate de norvegieni, sau chiar cuplurilor de celasi sex. Criza demografica norvegiana este acuta si inspaimantatoare. Nativii norvegieni au un foarte mare apetit pentru placerile sexuale, insa si-au pierdut dorinta de a procrea. Cu 5,2 milioane de cetateni, populatia Norvegiei este cu mult mai mica decat zona metropolitana a Houston-ului. Daca etnia este criteriul nescris/neoficial dupa care functioneaza aceasta rapire a copiilor de langa parintii lor, si ea pare sa fie asa, se poate spune cu siguranta despre Norvegia ca este o tara rasista, ca a innebunit si ca merita sa fie stigmatizata – in lumea intreaga.

Exista si cateva date concrete care sa sustina aceasta idee. Conform statisticilor de pe pagina de internet a Barnevernet, la sfarsitul anului 2012 in Norvegia traiau aproximativ un milion de oamnei tineri, cu varsta cuprinsa intre 0 si 22 de ani. Aproximativ 200.000 dintre acestia erau copii ai imigrantilor. Trasnformarea acestor copii in norvegieni este un ordin inalt, si aici este punctul in care intervin serviciile Barnevernet. In anul 2013 Barnevernet a oferit „ajutor” pentru 53.000 de copii. Pentru 17% dintre acestia „ajutorul” a venit sub forma luarii lor de langa parinti. Barnevernet ii numeste pe acestia ca fiind copii „luati in grija”. In cifre aceasta inseamna ca un numar intre 9010 - 12.467 copii au fost ridicati de langa parintii lor. In anul 2013 Barnevernet a emis 1259 ordine de ridicare, numite in mod eufemistic „ordine de ingrijire”, iar in 2014 – 1504.

In cazul familiei Bodnariu, Norvegia seculara functioneaza in detrimentul drepturilor părintești, a autonomiei parentale, precum și a bunăstarii copiilor. SI asta pentru moment. Pentru ca in timp si pentru generatiile care vor urma milioane de romania, polonezi, cehi, slovaci, turci, rusi, ucrainieni, brazilieni, filipinezi, iraqieni, indieni si multi altii de alte nationalitati se vor lovi de aceleasi intalniri oribile cu Barnevernet. Cu totii ridica aceeasi intrebare: merita Norvegia sa fie stigmatizata din cauza acestor abuzuri? Din punctul lor de vedere raspunsul inevitabil este: cu siguranta!

Peter Costea