În anul 2013, o
asistentă din Arad şi fiul ei s-au hotărât să se îndrepte spre alte orizonturi.
Rămasă singură în urma divorţului cu un copil mic, arădeanca a trecut prin
clipe grele până a reuşit să se pună pe picioare. A făcut foamea, a fost
umilită şi chiar la un pas de sinucidere, însă, spune ea, doar credinţa în
Dumnezeu a făcut ca astăzi să aibă un loc de muncă decent, să fie iubită şi
respectată.
Luminiţa Catană (48
de ani) povesteşte că, pe vremea când trăia în Arad, erau zile în care se
trezea la patru dimineaţa să facă prăjituri pentru a le vinde şi a avea bani,
deşi era asistentă la un cabinet particular. Femeia, care este asistentă
medicală de 30 de ani, locuieşte acum în Germania şi îşi practică profesia. Ea
este convinsă că Dumnezeu schimbă vieţi şi destine.
„Am divorţat de soţ
când fiul meu, Lorin, era încă mic. Am învăţat împreună cu copilul meu ce
înseamnă să fii părinte. Anii au zburat şi Lorin a ajuns
student la Cluj Napoca. A absolvit Facultatea de Studii Europene cu predare în
limba engleză. Am trecut împreună prin foarte multe încercări. Meseria mea de
asistent medical m-a ajutat să-i asigur copilului meu o viaţă plăcută, dar
totuşi banii nu erau suficienţi, însă talentul moştenit, acela de a face
prăjituri şi a găti, m-a ajutat să-mi suplimentez veniturile“, îşi începe
povestea Luminiţa Catană.
Pe atunci lucra la
un cabinet particular şi avea un salariu mic. „Pe lângă asistentă, mai făceam multe: spălat, curat, săpat în grădina, uneori...spălat
covoare. Şi anii au trecut. Am lăsat în urmă acel loc, am găsit un altul şi,
dintr-o întâmplare, am început să mă ocup de decoraţiuni. Un eveniment a
schimbat destinul nostru. Lucram la un cabinet pe care l-am
iubit foarte mult. Am fost acolo din clipa în care s-a construit şi pentru mine
meseria a fost mereu iubirea mea. Munceam mult deoarece trebuia să-i plătesc
meditaţii la fiul meu, voiam să înveţe bine. La acel cabinet, după o intervenţie chirurgicală, o fetiţă de patru ani a murit în braţele mele. Era o
extracţie de polipi şi, din cauza unei malformaţii congenitale, copila a murit.
Lumea mea s-a
prăbuşit şi am fost la un pas de a mă sinucide. Nu înţelegeam cum s-a putut
întâmpla. Au fost zile cumplite, am trecut foarte greu prin acea perioadă şi Lorin a
fost cel care m-a susţinut mereu. Nu-l cunoşteam atunci pe Dumnezeu, aşa cum îl
cunosc acum. Credeam, mă rugam, dar nu aveam o relaţie personala cu El. După o
perioadă de anchete şi stres am fost declarată
nevinovată, dar în inima mea şi în sufletul meu nimic nu a mai fost la fel. Au
trecut ani până am reuşit să trec peste moment. Nu mai puteam face injecţii, nu
mai aveam curaj să asist la intervenţii, eu care lucram fără oprire. Atunci a fost un moment în care m-am îndreptat tot mai mult spre munca mea de
organizator de evenmente şi decoraţiuni”, spune Luminiţa.
Citeste mai mult: adev.ro/nwpwtp
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.