Capitolul 3: Mișcarea ”oamenii buni” – hasidim
Una dintre cele mai mari nenorociri în istoria poporului evreu a fost expulzarea lor din Spania, în anul 1492, când zeci de mii de evrei au trebuit să încarce tot ce au în căruțe și să plece în pribegie. Expulzări similare s-au întâmplat în Austria, Germania și Ungaria. Cei mai mulți evrei care au supraviețuit acestui exod masiv s-au stabilit în Polonia, care cuprindea atunci și Lituania și Ucraina. În acest imperiu polonez, evreii au fost bine primiți și bine tratați, timp de peste o sută de ani.
În 1648 a avut loc în Ucraina rebeliunea cazacilor conduși de Hmelnițki, îndreptată nu numai împotriva dominației poloneze, ci și împotriva evreilor. Măcelurile dezlănțuite împotriva evreilor au fost cumplite. Întregi comunități de evrei au fost exterminate.
La scurtă vreme după aceste dureroase evenimente, a apărut criza cu Sabbatai Zevi (1626-1676), care s-a declarat a fi Mesia și care a fost celebrat ca atare în multe comunități din Europa de Răsărit. Apoi a urmat marea dezamăgire, când Sabbatai Zevi a fost arestat de turci și, în urma torturilor și a amenințărilor cu moartea, s-a convertit la Islam.
Toate aceste evenimente traumatice i-au aruncat pe evrei în mare derută spirituală și în mare descurajare. Pe fundalul acesta a apărut marele reformator spiritual Rabbi Israel Baal Shem Tov (1698-1760), întemeietorul mișcării hasidice. Această mișcare i-a ridicat pe evrei din derută și din pesimism și i-a adus la o nouă viață. Mișcarea aceasta există și astăzi sub foarte multe forme. Fiindcă ea a apărut în Ucraina, ea s-a extins repede și în Bucovina și Moldova și de acolo a ajuns și în România.