Capitolul 3: Mișcarea ”oamenii buni” – hasidim
Una dintre cele mai mari nenorociri în istoria poporului evreu a fost expulzarea lor din Spania, în anul 1492, când zeci de mii de evrei au trebuit să încarce tot ce au în căruțe și să plece în pribegie. Expulzări similare s-au întâmplat în Austria, Germania și Ungaria. Cei mai mulți evrei care au supraviețuit acestui exod masiv s-au stabilit în Polonia, care cuprindea atunci și Lituania și Ucraina. În acest imperiu polonez, evreii au fost bine primiți și bine tratați, timp de peste o sută de ani.
În 1648 a avut loc în Ucraina rebeliunea cazacilor conduși de Hmelnițki, îndreptată nu numai împotriva dominației poloneze, ci și împotriva evreilor. Măcelurile dezlănțuite împotriva evreilor au fost cumplite. Întregi comunități de evrei au fost exterminate.
La scurtă vreme după aceste dureroase evenimente, a apărut criza cu Sabbatai Zevi (1626-1676), care s-a declarat a fi Mesia și care a fost celebrat ca atare în multe comunități din Europa de Răsărit. Apoi a urmat marea dezamăgire, când Sabbatai Zevi a fost arestat de turci și, în urma torturilor și a amenințărilor cu moartea, s-a convertit la Islam.
Toate aceste evenimente traumatice i-au aruncat pe evrei în mare derută spirituală și în mare descurajare. Pe fundalul acesta a apărut marele reformator spiritual Rabbi Israel Baal Shem Tov (1698-1760), întemeietorul mișcării hasidice. Această mișcare i-a ridicat pe evrei din derută și din pesimism și i-a adus la o nouă viață. Mișcarea aceasta există și astăzi sub foarte multe forme. Fiindcă ea a apărut în Ucraina, ea s-a extins repede și în Bucovina și Moldova și de acolo a ajuns și în România.
Elementul de bază în mișcarea hasidim este concepția lui Rabbi Israel Baal Shem Tov despre Dumnezeu. Dumnezeu este pretutindeni, El umple toate lucrurile și El este bun. El nu a creat lumea odată pentru totdeauna, ci El creează tot timpul: toate există fiindcă El le aduce în ființă.
Tot ceea ce facem noi are semnificație. Fiecare faptă a noastră, fiecare cuvânt pe care-l rostim, chiar și fiecare gând pe care îl gândim are un efect care reverberează prin toate lumile și prin întreaga istorie.
Tot ce se întâmplă în lumea lui Dumnezeu este călăuzit de Dumnezeu și contribuie la împlinirea scopurilor generale ale creației. Dumnezeu are în atenția Lui pe fiecare om, cât ar fi el de simplu și de neinstruit. Credința noastră simplă și decizia noastră fundamentală de a fi buni și de a face binele este mai de preț în ochii lui Dumnezeu decât toate ideile geniale ale savanților.
Fiindcă Dumnezeu este pretutindeni și în toate, înseamnă că în esență în lume există numai bunătate: răul, suferința și disperarea sunt doar văluri în spatele cărora se află El și El ne cheamă să rupem aceste văluri și să-l căutăm pe El. Rugăciunea este modul în care ”ne lipim” de El, devenim una cu El și astfel El se manifestă prin noi în spre alții. (Această lipire de Dumnezeu și unire cu Dumnezeu este aspectul mistic al acestei mișcări și acest aspect își avea originea în Kabala din secolele XIII-XIV).
Dumnezeu ne iubește pe fiecare dintre noi, ca și când El nu ne-ar avea decât pe noi. El nu dorește să ne chinuim cu posturi și cu ascetisme, ci vrea să trăim în permanentă bucurie, în orice situație și în orice circumstanțe. Dar bucuria aceasta trebuie să se manifeste în mod special în adunările noastre laolaltă. De aceea, închinarea evreilor în sinagogi a devenit o manifestare exuberantă de bucurie, prin dans, prin cântece vesele, prin stârnirea celorlalți la bucurie.
El așteaptă să-L iubim, și a-L iubi pe El înseamnă să iubim pe fiecare copil al Lui și să fim buni cu toți și să le facem bine la toți. Bunătatea este bunul suprem în ochii lui Dumnezeu.
Metoda lui Rabbi Israel Baal Shem Tov de a da învățături era aceea a unor istorioare. Acestea erau înțelese de toți și erau ușor de ținut minte. După moartea lui, ucenicii lui le-au adunat în cărți (el însuși n-a scris nici o carte).
Fiindcă întemeietorul mișcării voia să producă oameni buni, era normal ca ucenicii lui să capete numele de hasidim(hesed înseamnă bunătate, hasid înseamnă om bun, de la care pluralul este hasidim).
Din Ucraina, mișcarea s-a extins în Bucovina, iar unii dintre evreii de aici au venit la București. Richard Wurmbrand era fiul unui rabin care făcea parte din această mișcare. Richard mi-a spus că el provine dintr-o succesiune de rabini neîntreruptă timp de patru sute de ani și că el a fost cel care a întrerupt această serie rabinică. După ce Richard s-a convertit la creștinism, era normal ca el să aducă în noua lui credință atât conținutul mișcării hasidice, în special unirea cu Dumnezeu și despre bunătate, cât și metoda de lucru, acea a scurtelor povestiri hasidice. El a și scris în tinerețe o colecție de istorisiri rabinice. Voi reda mai jos două asemenea istorisiri, așa cum le-am auzit de la Richard.
Avraam stătea la ușa cortului său. Era spre seară și un drumeț s-a oprit și i-a cerut găzduire. Conform obiceiului ospitalității, Avraam l-a invitat să petreacă noaptea în cortul său. Străinul și-a scos din traistă un mic covoraș, a pus pe el idolii lui și a început să se închine. Avraam a fost scandalizat să vadă că în cortul lui se practică idolatria și, în indignarea lui, l-a dat pe străin afară, deși era deja noapte și omul nu avea unde să se adăpostească.
Pe la miezul nopții, Dumnezeu i-a vorbit lui Avraam astfel: ”Eu l-am suportat pe omul acesta șaizeci de ani cu idolii lui și l-am trimis la tine să-i vorbești despre Mine. In loc de asta, tu l-ai scos afară. Du-te, găsește-l și cheamă-l înapoi în cortul tău”. Avraam a fost șocat, dar l-a ascultat pe Dumnezeu. L-a găsit pe străin și i-a spus: ”Dumnezeul meu mi-a poruncit să te caut, să te aduc înapoi și să-ți dau găzduire.” După ce străinul s-a făcut confortabil în cort, i-a zis lui Avraam: ”Înainte de a veni tu, dumnezeul meu mi-a spus să vin și să dau foc cortului tău. Acum îmi dau seama că Dumnezeul tău este mai bun ca al meu. Te rog spune-mi cine-i Dumnezeul tău, ca să-L fac să fie și al meu.” Și astfel Avraam a putut să-i spună străinului despre adevăratul Dumnezeu.
A doua istorioară este o capodoperă a genului și ea exprimă cel mai complet gândirea hasidică:
Într-un orășel trăia un negustor evreu foarte rău. Atât de rău încât de câte ori îl vedea pe rabinul lor pe stradă, îl scuipa în batjocură. Dacă el era pe o parte a străzii și rabinul era pe cealaltă, negustorul trecea pe celălalt trotuar ca să-l scuipe pe rabin. Rabinul era un om foarte bun, atât de bun încât dacă îl vedea pe negustor pe cealaltă parte a străzii, trecea el acolo, ca să-i dea negustorului posibilitatea să-l scuipe. Cineva l-a întrebat de ce face acest lucru și el a răspuns: ”Când omul are ocazia să mă scuipe și o face, este fericit după aceea toată ziua. Și eu trec și-l las să mă scuipe și sunt fericit, deoarece eu îmi șterg fața și apoi știu că l-am făcut fericit pentru o zi întreagă, fără să mă coste pe mine ceva.
Negustorul venea la sinagogă o singură dată pe an, la ziua Ispășirii. Atunci era mișcat de predica rabinului și vărsa o lacrimă. Dar numai una! Avea mare grijă să nu dea mai multe lacrimi pe an!
Negustorul a murit și a fost dus la judecata lui Dumnezeu. Acolo, în fața martorilor, Dumnezeu a scos un sac mare, în care erau adunate toate păcatele negustorului. Le-a pus pe un taler al balanței și erau atât de grele încât au tras balanța până jos în iad. Toți priveau cu oroare. Dumnezeu, liniștit, a scos din buzunarul de la piept o sticluță în care adunase lacrimile negustorului, vărsate una pe an la ziua Ispășirii. A pus sticluța pe celălalt taler și ea trăgea atât de greu încât a ridicat balanța și ea s-a oprit exact la nivel, deci balanța rămânea nedecisă. Tocmai în momentul acela a avut loc un accident în New York. S-a produs acolo mare gălăgie, și Dumnezeu a întors capul să se uite în jos să vadă ce-i acolo. În clipa aceea, negustorul a profitat de neatenția tuturor și a întins mâna să ia câteva păcate din sac, ca să facă balanța să se încline în favoarea lui. Dar, la balanță erau instalați niște clopoței de alarmă, aceștia au sunat, și Dumnezeu și-a întors privirile înapoi la balanță. Văzând ce a vrut să facă negustorul, Dumnezeu a exclamat: ”Acesta este cel mai grav lucru cu putință: să încerci să-L furi pe Dumnezeu chiar și la judecată. Fapta aceasta trebuie judecată separat și pentru aceasta constituim un plen de judecată, iar pentru aceasta ne trebuie un avocat al apărării. Cine se oferă să-l apere pe negustor?” Dar nu s-a găsit nimeni, deoarece totul era așa de clar, încât nu aveau cum să-l apere.
Cineva i-a spus atunci lui Dumnezeu: ”Doamne, singurul om care ar fi gata să-l apere pe negustor chiar și în această situație este rabinul din orașul lui.” Dumnezeu a făcut ca rabinul să cadă într-o transă, l-a adus sus și l-a pus în temă cu ceea ce a vrut să facă negustorul și cum ar trebui să fie judecat, dar nu se găsește nimeni să-l apere . ”N-ai vrea să-l aperi tu?” Rabinul, foarte senin și voios, a răspuns: ”Cum să nu, o fac! Iată Doamne, am două argumente pentru care trebuie să-l ierți. Primul este că dacă nu-l ierți înseamnă că eu, pe care m-a jignit cumplit o viață întreagă și care totdeauna l-am iertat și chiar și acum sunt gata să-l apăr, sunt mai bun decât Tine. Și atunci trebuie să schimbăm locurile, eu să stau pe tronul Tău, și Tu să mergi jos în locul meu. Deci, pentru propria Ta onoare, trebuie să fii mai bun ca mine și să-l ierți. Al doilea este că Tu ai atâta loc aici în cer. De dragul bunătății Tale, lasă-l și pe el în lumea aceasta a Ta atât de largă!”
Mișcarea hasidică a fost criticată pentru faptul că în cadrul ei Dumnezeu este prezentat aproape în mod panteist, și legile Lui par a fi ignorate.
Fapt este că mișcarea aceasta a produs oameni buni și a adus bucurie și veselie exuberantă în viețile unor oameni care treceau prin mari suferințe și nedreptăți și persecuții. Putem să recunoaștem în ea elementele esențiale ale revelației pe care i-a dat-o Dumnezeu lui Moise: Că El este totalmente bun și că țelul Lui principal este să aibă oameni buni așa cum El este bun!
Sursa: www.iosif-ton-mesaje.eu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.