✡ Hanukah – Sărbătoare a Luminii, pentru că în fiecare seară, în timpul celebrării, se aprinde câte o lumânare din setul celor nouă, un gest simbolic care amintește o mare minune...

Sarbatorile Hanukah si Purim sunt considerate Sarbatori “mici“ si nu sunt mentionate in Torah, insa amandoua beneficiaza de profunde si sigure conotatii spiritual - nationaliste (nu trebuie sa ne sperie formularea, spiritualitatea Israelului biblic este intr-adevar una nationalist – teocratica).

In Talmud Shabat 25 se pune intrebarea: Mahi Hanuka? (Ce este Hanuka?). 
Hanukah (în Ebr. חֲנֻכָּה sau חנוכה ) se sarbatoreste  de la 25 Kislev (seara), timp de 8 zile, si  mai este numita  in ivrit si Hag ha-Orim (Sarbatoarea Luminilor) . Iar Hanukah  chiar se vrea a fi  o Sarbatoare a Luminii, pentru ca in fiecare seara,  in timpul celebrarii,  se aprinde cate o lumanare din setul celor noua, un  gest simbolic care aminteste o mare  minune. 

Daca Purimul are o baza scripturala, Cartea Esterei, cu totul altfel stau lucrurile in ceea ce priveste Hanukah, o Sarbatoare postbiblica, si de aceea ignorata de karaiti. Daca Purimul aminteste de salvarea fizica a unui popor in exil“, Hanuhah  (lit. inaugurare, sfintire a Templului“) evoca reconsacrarea spirituala din Tara Sfanta,  si eliberarea de jugul strain al compromisului. Ea comemoreaza de fapt istoria Macabeilor in lupta lor impotriva ocupatiei si a politicii de elenizare fortata, pe care suveranul seleucit Antioch al IV -lea Epifanul a exercitat-o asupra Tarii Sfinte (167- 164  in Ch). Profanarea Templului si interzicerea exprimarii religiei iudaice, sacrificiile pagane impuse prin constrangere au starnit atunci o rascoala , care a dus nu doar la o  restaurare religioasa, ci, mai ales, la o independenta politica care sa le ofere evreilor dreptul exprimarii  fara compromis.

De fapt ce se urmarea ? Ca notiunea greaca de oikumene, unificata intr-o unica si mare civilizatie,  sa se asocieze cu notiunea iudaica de Dumnezeu universal. Existau si pe  vremea aceea in Israel – ca de altfel in orice comunitate religioasa – cativa intelectuali reformisti care se straduiau din rasputeri sa elibereze Scripturile de caracterul lor provincial. Astfel,   ei au formulat  curajos si raspicat  prima opinie critica la adresa Bibliei,  care, din nefericire,  ii va costa foarte mult pe evreii generatiilor viitoare. Asa cum era de asteptat,  cei care s-au opus vehement reformei au fost hasideenii   (aripa conservatoare a Iudaismului)  care percepusera pericolul iminent al elenizarii,   si care incepusera o lupta dura cu iudei reformatori (acestia incercau sa elibereze Iudaismul de acele elemente care interziceau participarea evreilor la cultura greaca – de exemplu , afirmarea nuditatii care ii tinea pe evrei in afara gimnaziului scolastic si a stadionului). Intr-un fel reformistii incercau sa universalizeze religia evreiasca,  militand pentru o unire imediata a polisului grec cu Dumnezeul moral al evreilor. Din pacate  ceea ce doreau ei marja pe o contradictie fundamentala. Grecii nu erau monoteisti, erau politeisti; ei au preluat de la egipteni sincretismul , adica rationalizarea nenumaratilor zei,  care se concretizasera in cultura  pana la urma  in cativa polizei . Un asemenea zeu – mutant era Apollo – Helios – Hermes , zeul – soare. Grecii au contopit cultul egiptean al lui Isis cu propriile lor ritualuri dionisiace.  Asadar,  ajungand sub stapanirea greaca, dusmanul real al evreilor a devenit elenismul.  Ca urmare, lupta dintre greci si evrei a fost o lupta dura intre doua mari idei : cultura elena a lui Alexandru si religia iudaica a profetilor. La sfarsit  au  invins cei care  au  fost mai puternici:  profetii. Elenizarea evreilor a inceput in mod discret. Intai le-a fost afectata limba , deprinderile , obiceiurile, apoi  ispita a fost infiltrata in  conduita lor, in  etica si in  religia lor.  Cuvinte grecesti au inceput  “nevinovat“ sa se furiseze in scrierile religioase ale evreilor, chiar si sinagogile imprumutau tot mai mult din aspectul templelor grecesti. Tinerii evrei au cedat in fata placerilor consumabile oferite de greci, iar intelectualii evrei s-au lasat vrajiti de filosofii greci,  pe care evreii ortodocsi ii priveau cu mai multa ingrijorare decat pe curtezane.Acestea din urma – spuneau inteleptii – corupeau doar trupul, in vreme ce primii corupeau mintea. 

Desi influentele elenizarii au fost considerabile totusi marea majoritate a evreilor a ramas antielenista . Doua elemente ideologice puternic afirmate i-au ajutat pe evrei sa se pastreze uniti: unul era prestigiul si puterea Legii Mozaice , pe care populatia o considera de origine divina; al doilea a fost convingerea ferma ca dinastia davidica va fi restaurata, conform profetiilor mesianice.Toate acestea au dus la crearea unei noi partide intre evrei , cea a hasideenilor (sau a pietistilor). Aceasta partida la inceput s-a alcatuit ca o forma de protest impotriva obiceiului de-a bea si de-a chefui, care era in floare printre greci , declarandu-se la un moment dat si impotriva epicurienilor si a tot ce era grecesc, in general. Pe masura ce tot mai multi se strangeau sub stindardul ei, aceasta grupare a devenit treptat o forta politica majora care a jucat un rol dominant in evenimentele ulterioare. Prin urmare,  acesti rigoristi evlaviosi au apelat  la inradacinatul instinct biblic, pentru a rasturna ordinea existenta  si a transforma o polemica religioasa intr-o revolta impotriva fortei de ocupatie.   Modul in care poporul incerca sa supravietuiasca intr-un asemenea creuzet devastator devenise de nesuportat. Timp de 125 de ani, seleucizii si ptolemeicii (factiuni   ale Imperiului lui Alexandru cel Mare), s-au razboit pentru a obtine controlul asupra Palestinei. 

In 175 i Ch, miscarea reformista iudaica a fost indusa fatal in eroare de un “aliat“ entuziast dar foarte periculos:  monarhul  seleucid Antiochus Epiphanes (Antioh Epifanul).  Epifanul dorea  sa grabeasca ritmul elenizarii in regatul sau, pe de o parte ca element al politicii sale de globalizare,  dar si pentru considerentul strategic  ca ar fi  putut  mari  veniturile provenite din impozite, armata lui suferind de o lipsa cronica de  fonduri necesare razboaielor.  I-a sustinut fara ezitare pe reformistii evrei, inlocuindu-l pe marele preot ortodox, Onias III,  cu Yoshua,  un tanar preot cu vederi liberale,  care n-a pregetat sa-si  elenizeze numele imediat ce a fost investit in functie, in  Iason. Tinarul si necugetatul Iason a inceput repede sa transforme Ierusalimul intr-un pollis, l-a rebotezat Antiohia, construind ungymnasium (loc de socializare si de instruire pentru jocurile publice ale tinerilor greci) chiar la poalele Muntelui Templului. Cartea a Doua a Macabeilor consemneaza cu indignare ca preotii Templului “nu se mai sarguiau  spre slujbele altarului, ci nebagand de seama de Templul Domnului si parasind jertfele , se grabeau sa se impartaseasca cu privirea  cea fara de Lege a luptei la disc, dupa ce se auzea chemarea crainicilor.” Etapa urmatoare a fost abaterea fondurilor Templului de la nesfarsitele si costisitoarele sacrificii , spre diverse activitati ale pollisul-ui,  cum ar fi intrecerile sportive internationale si concursurile de teatru. Marele preot controla fondurile publice atata vreme cat se plateau impozitele. De la el aceste  impozite ajungeau la colectori , incat visteria Templului ajunsese un fel de banca de stat pentru populatie. In 171 iCh Antiochus il inlocuieste pe Iason cu Menelau, care era un filogrec si mai  inrait, intarind in acest fel puterea grecilor in Ierusalim prin construirea unei acropole, care domina Templul. In 17O  iCh conflictul ajunge  la apogeu, prin emiterea unui decret ce abolea Lege Mozaica , inlocuind-o cu legea profana, reducand Templul la un simplu lacas ecumenic de inchinaciune. Daca Antiochus s-ar fi multumit doar cu atat ruptura ar fi putut fi reparata,  dar , din nefericire , mandria lui ranita nu i-a ingaduit acest lucru. Cu dispret suveran a scos in afara Legii Ziua de Shabat , si a interzis circumcizia. Partida rigorista,  destul de subtiata de reprimarile seleucide, incepea sa renasca, gasind noi adepti printre acei evrei care inainte se pronuntasera in favoarea unei elenizari moderate.  Era inevitabila o revolta de proportii, si,  ca de obicei, un eveniment cu  totul neprevazut a aprins scanteia.  Intr-un mic oras din afara Ierusalimului,  un grec bogat si influent a incercat sa oblige un preot  evreu pios sa aduca sacrificii zeilor greci. Preotul se numea Matatias si se tragea din familia Hashmoneilor. Decat sa comita acest sacrilegiu Matatias a preferat sa-l ucida pe grec . Antiochus revoltat a ordonat noi represalii, iar pupulatia s-a ridicat cu mic- cu mare sa-l apere pe Matatias, care impreuna cu cei cinci fii ai sai a preluat conducerea rascoalei. Ei au ramas in Istorie sub numele de Macabei , dupa cuvantul ebraic פטיש  (“ciocan“),  deoarece in bataliile pe care le-au dat au pravalit adevarate lovituri de ciocan asupra seleucizilor. Asa a incerput un razboi crunt , dus cu o hotarare de neclintit, fara sa se tina seama de urmari, de pierderile iremediabile de vieti omenesti. Uluiti, grecii seleucizi priveau cum acest popor murea cu stoicism si eroism pentru apararea ideilor,  nu a averilor. Deoarece  fiecare evreu ducea Templul in propria sa inima , seleucizii au inteles cu tristete ca ar fi trebuit sa-i omoare pe toti daca doreau sa le ucida ideile religioase. Si cum fiecare evreu lupta pentru a-si apara valorile,  a inceput o disputa lunga si sangeroasa care a durat peste 20 de ani.

Legenda Macabeilor s-a raspandit astfel in toata lumea elena.  La inceput Antiochus n-a acordat prea multa atentie acestei revolte, continuand sa-i dispretuiasca pe evreii carora el insusi, ca un adevarat suveran, indraznise sa le spurce Templul aruncand inauntrul acestui Salas sfant un animal necurat (un porc)  de care evreii aveau oroare. A trimis totusi  impotriva macabeilor un mic corp expeditionar de soc, cu gandul sa le dea o lectie . Insa evreii l-au anihilat. Starnit de aceasta infrangere, Epifanul  si-a propus sa se razbune . Si-a strans o armata numeroasa,  formata din soldati unul si unul,  si a pornit in fruntea ei impotriva Ierusalimului. Era atat de convins de victorie incat a luat cu sine un batalion de cumparatori de sclavi . Numai ca prezicatorii “ victoriei “ sale nu citisera corect stelele. In anul 164 iCh (Atentie! Yeshua Ben David, Ben ELOHIM,  inca nu venise pe pamant sa salveze omenirea pierduta , si conform profetiilor tanachice  trebuia sa moara in  Ierusalim !!!) evreii i-au spulberat armatele si au recucerit Ierusalimul.  Templul a fost curatat de toti idolii pagani ( majoritatea erau zei greci, introdusi cu  forta in Templu) si a fost inca o data dedicat lui Dumnezeu , dand nastere Sarbatorii de Hanukah. 

Razboiul cu seleucizii a durat timp de douazeci si cinci de ani. Armatele evreilor au fost binecuvantate nu numai cu vitejie dar si cu succese continue. Au castigat batalie dupa batalie,  si treptat seleucizii s-au retras de pe pamantul palestinian. Antiochus Epiphanes a murit fara sa-si implineasca visul de a-i vinde pe evrei in targurile de sclavi din lume. Succesorul sau le-a oferit evreilor libertate religioasa deplina . Unul cate unul , patru dintre cei cinci fii ai lui Matatias au fost omorati in razboiul sangeros . Shimon,  singurul care a supravietuit (urmandu-i  fratelui sau in functia de mare preot)  , a devenit arhiereu si carmuitor , semnand tratatul de pace in anul 143 i. Ch.  Dupa un razboi incredibil,  imposibilul a fost infaptuit,   s-au pus bazele unui nou regat evreiesc independent  al lui Yuda ( dupa 440 de ani  de asteptare)  

Intr-un amplu studiu dedicat Macabeilor, profesorul Josy Eisenberg  (fascinat de eroismul celor sase Macabei, (batranul Matatias si cei cinci fii ai sai) noteaza (fragmentul a  fost  introdus ulterior inIstoria sa): “Razboiul pe care l-au purtat impotriva armatelor siriene (seleucide) evreii legati de Torah – ei isi dadusera numele de Hasidim (literal = evlaviosi, devotati lui Dumnezeu) – constituie una dintre cele mai inaltatoare fapte din Istoria evreilor. Este o adevarata epopee; Handel va compune un maiestuos oratoriu: Judas Macchabeus , in cinstea acestui triumf.”

Hanukah este  mentionată în Cărtile Macabeilor, în Talmud, în scrierile  lui Hilel (el a stabilit obiceiul aprinderii în succesiune crescatoare a lumanarilor,   în fiecare din cele opt zile de celebrare),  dar si  în Evanghelia lui Yohanan din Brit Chadasha (Ioan 10 : 22-23). Există scrieri renumite: Meghilat Antiochos, Meghilat  Hasmonaim, Meghilat Hanukhah, care au circulat intens în Evul Mediu. Josephus Flavius aminteste deSărbătoarea Luminilor, fără sa scrie  cuvântul h a n u k a h. In aceste carti se relateaza eroismul Macabeilor, dragostea lor imensa pentru Templu, pentru Altar. Ei au curatat acest Lacas si au repus candelabrul in drepturi pentru ca lumina sa ramana nestinsa inaintea lui ADONAI – ELOHIM.  Si nu le-a fost usor,  insa Mana Divina le-a venit in ajutor . Intr-un Templu devastat, dupa un razboi cumplit,  era mai greu sa gasesti uleiul pur care sa asigure o lumina curata, fara fum sau miros . In toiul cautarilor,  in camarile ascunse ale Templului , au dat peste un ulcior cu ulei sigilat , singurul ulei pur care indeplinea conditiile unei arderi curate. Teoretic un asemenea ulcior dura doar 24 de ore . Insa minunea s-a produs : uleiul din acest vas binecuvantat a ars continuu, fara nicio ezitare , timp de opt zile.  Bucuria poporului a fost imensa si s-a hotarat ca an de an , de 25 Kislev,  sa se sarbatoreasca,  timp de opt zile , Chag Hanukah. Din Cartea Hasmonaim se poate afla de ce  evreii trebuie sa celebreze  aceasta sarbatoare timp de opt zile : “ S-a sarbatorit , ca lauda a Divinitatii , opt zile, exact ca si Hag Ha Sukot.” De aceea,  Sarbatoarea Luminilor se mai numeste si  Sukot –ul  lunii Kislev.  Pe vremuri existau secte religioase care voiau sa minimalizeze importanta minunii victoriei Macabeilor  , socotind in mod nedrept ca numai minunea uleiului trebuie sarbatorita. Faptele certifica insa ca distrugerea dusmanilor era obiectivul primordial si, ca atare, in rugaciunile ritualice se mentioneaza numai minunea victoriei hasmoneilor.

Ordinea in care trebuie aprinse lumanarile de Hanukah – una crescatoare sau descrescatoare – difera. In general este acceptata traditia dupa care in prima seara se aprinde o singura lumanare, in a doua doua lumanari, etc de la stanga la dreapta, pana cand,  in a opta seara,  intreaga hanukie este aprinsa. Lumanarile sunt aprinse cu ajutorul unei lumanari speciale - shamash (o lumanare ajutatoare, care in sfesnic ocupa mijlocul , adica bratul cel  mai inalt) . Ceremonia se desfasoara in special acasa, in familie, dar de foarte multe ori si in sinagogi,  iar copiii primesc  banii de Hanukah (hanuka geld). Obiceiul,  care se crede ca  isi are inceputurile in sec al XV-lea in Polonia, derivand din etimologia cuvantului ebraic h i n u c h = hanuca, vizeaza  in mod clar dedicarea, inaugurarea  dar si educatia. Probabil ca ritualul a inceput de la parintii evrei din Polonia care le dadeau copiilor bani de Hanukah,  pentru a-i oferi profesorilor acestora,  drept prinos de recunostinta  pentru  indeplinirea  functiei  de “mijlocitor”. In secolul al XV-lea obicieul ia  amploare,  studentii  saraci de la  Ieshiva mergeau  pe la casele evreilor sa le ceara cuvenitii  bani de Hanukah. Probabil ca odata cu emanciparea evreilor si intrarea lor in contact cu lumea crestina, care obisnuia sa faca schimb de dulciuri, bani si cadouri in ajunul Craciunului, obiceiul de “hanukageld” sufera anumite schimbari preluand aspectul de cadouri si  bani de ciocolata, asa cum de altfel este pastrat pana astazi (in mediul askenazin). In Sinagoga,  la slujba de dimineata, in fiecare zi,  se spune Hallel,  si se citeste un pasaj din Torah.  Dupa aprinderea lumanarilor,  in casele askenazine se obisnuieste sa se cante un cantec foarte popular, compus in sec. al XIII -lea,  Maoz Tzur. Acest poem, de provenienta germana, este intitulat dupa un verset din Isaia,  Stanca puternica a veacurilor (Isaia 17:10),  si  cuprinde 6 strofe, fiecare  evocand resfintirea Templului si dezrobirea lui Israel. Cantecul este un poem de multumire adus lui ELOHIM  pentru a-i fi salvat pe evrei din robia egipteana, din exilul babilonian si de la  primejdia exterminarii decretate de Haman.  Comunitatile sefarde nu obisnuiesc sa cante acest poem, dar citesc Psalmul 30.

Bucuria acestei sarbatori nu ar fi deplina, bineinteles,  daca s-ar pierde din vedere mancarurile pline de ulei – dar gustoase! – care dau savoarea  specifica  sarbatorii: gogosile umplute cu dulceata  si chiftelele de cartofi “latkes” .
Se naste acum inevitabil  intrebarea dacaHanukah, Sarbatoarea Luminii si a Purificarii Templului,  ar trebui tinuta de  credinciosii mesianici, mai ales daca acestia nu sunt evrei?! Dragii mei prieteni,  Hanukah nu este o Sarbatoare lasata cu litere de foc,  in Torah sau in Tanach,  – asa cum este cazulSarbatorilor lui YHWH din Levitic 23 –  pentru constiintele noastre slujitoare. Insa, este o Sarbatoare pomenita in Sfanta Scriptura  , una pe care Domnul Insusi a respectat-o (pentru ca avem dovezi autentice ca EL nu putea fi decat in Templu atunci cand se practica,  anual,  curatirea lui). Daca tu, drag prieten si frate,  Il iubesti sincer si devotat pe Domnul tau, atunci n-ai  vrea sa faci tot ceea ce EL a facut ? Nu te intreb de ce sarbatoresti  Craciunul in decembrie,  si nici de ce consumi de Paste  aluat dospit … Te intreb doar atat :  cat Il iubesti? Aminteste-ti de hanukia : YESHUA HA MASHIACH este Shamashul  slujitor (fiecare lumanare din sfesnic se aprinde cu ajutorul unei lumanari mai mari,  asezate in bratul inaltat) care ne-a adus Lumina in lume. Iar daca tu  ai aceasta Lumina primordiala, vesnica si eterna,  in sufletul tau,  cu siguranta nu vei fi decat acolo unde este Shamashul (Domnul)  tau drag. Amen !

Otniela – Daniela Onu