După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

Se afișează postările cu eticheta Ben-Oni Ardelean. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ben-Oni Ardelean. Afișați toate postările

joi, 18 octombrie 2018

Ben-Oni Ardelean vrea desființarea CNCD-ului: E o instituție de tip Gestapo. Opresează exprimarea liberă!

Liberalul Ben-Oni Ardelean, vicepreședinte al Partidului Național Liberal, a fost invitat, marți, la emisiunea Puterea Știrilor.
În cadrul emisiunii, liberalul a vorbit, printre altele, și despre situația Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, instituție condusă de Asztalos Csaba. Concret: deputatul liberal a ținut să sublinieze, în cadrul emisiunii, că instituția condusă de Asztalos Csaba ar trebui desființată, întrucât, în opinia lui Ben-Oni Ardelean, CNCD ”este o formă de instituție de tip Gestapo, care nu face nimic altceva decât să încerce să opreseze orice fel de exprimare liberă și de opinie liberă, chiar și credință și libertate religioasă”.
”Unul dintre colegii mei din Parlament, chiar din PSD, domnul Titus Corlățean, a explicat și a avut un atac foarte puternic asupra propriului partid pe problematica aceasta a parteneriatului civil. El spunea următoarea chestiune: ”Domnule, proiectul acesta cu care ați venit interesant, de altfel, dar un proiect de parteneriat civil care nu este născut nici în Guvern, nu este generat de Parlament, ci de CNCD. Adică această instituție, care din punctul meu de vedere ar trebui desființată pentru că este o formă de instituție de tip Gestapo, care nu face nimic altceva decât să încerce să opreseze orice fel de exprimare liberă și de opinie liberă, chiar și credință și libertatea religioasă.
Vă dau exemple: CNCD a chemat la raport să o sancționeze pe o doamnă care a dat un like pe o pagină de Facebook. Până aici s-a ajuns în România. Este un caz real, iar cazuri de genul acesta mai sunt, pe care vi le pot spune. CNCD-ul nu face altceva decât să ducă corectitudinea politică la extremă. Desființarea acestei instituții, din punctul meu de vedere este absolut necesară și vitală pentru sănătatea opiniei publice, pentru ca oamenii să se poată exprima public. Nu poți să vii să îmi spui mie… au fost primari care au primit sancțiuni. De unde CNCD-ul vine să dea sancțiuni? Este instanță de judecată? Are vreo capacitate de a da sancțiuni administrative, de a sancționa pe cineva? De unde această putere care îi este dată CNCD? CNCD-ul vine acum și face și legi. Vine și spune facem distincție clară între cuplurile de heterosexuali și cuplurile de homosexuali și doar cuplurile de heterosexuali pot adopta copiii, nu și cele de homosexuali. Ca după ce legea va ieși și este deja în legislația română, tot ei să o atace la Curtea Constituțională, pe bază că discriminezi între cuplurile de heterosexuali și homosexuali”, a declarat deputatul Ben-Oni Ardelean, la Puterea Știrilor.
Continuare pentru vizionare material video pe www.psnews.ro

Vezi și alte articole publicate aici despre:

duminică, 8 iulie 2018

Ben Oni Ardelean 🔴 Familia Bodnariu a declanșat un demers internațional fără precedent...

Familia Bodnariu a declanșat un demers internațional fără precedent: înițierea în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a unei moțiuni de rezoluție, moțiune ce am inițiat-o alături de Senatorul Titus Corlățean și reprezentanți din 14 țări ai APCE, ca mai apoi să-l alegem raportor pe Valeriu Ghilețchi - Vicepreședinte al Parlamentului din Moldova. 

Saptămâna trecută a ajuns la un final, respectiv votarea în plenul APCE a acestui raport extrem de complex și extins, un demers fantastic ce va ajuta numeroase familii din toate statele membre a APCE. 

Sper ca acest raport să ajute la corectarea sistemică a normelor și mecanismelor ce au distrus atâtea vieți, iar experiențe nefaste de gen Barnevernet să nu mai existe în societea contemporană. 

Mediul cel mai prielnic pentru creșterea copiilor este alături de părinți, iar statul trebuie să asigure cele mai bune condiții și să garanteze acest drept.
Ben Oni Ardelean


miercuri, 2 mai 2018

✡ Ben-Oni Ardelean: Mutarea Ambasadei la Ierusalim: mai există vreo șansă după dinamitarea proiectului?

Să ne fie clar: adevărul istoric, oricât de contestat ar fi de unii (și nu puțini s-au pus împotrivă de-a lungul mileniilor) Ierusalimul este validat din vremea Împăratului David ca fiind capitala Israelului. La aniversarea de 70 de ani de la Declarația de Independență a statului Israel, recunoașterea acestuia se produce iată prin mutări de ambasade, mai degrabă un gest simbolic, o reparație morală necesară. Președintele Trump își asumă curajos aplicare unei legi care a primit amânare după amânare din 1995, din 6 în 6 luni, tocmai pentru simplul fapt că nu a fost o decizie ușoară. Dacă ar fi fost o decizie simplă, Trump ar fi semnat din prima, dar însuși el dă două amânări, demonstrând prin aceasta că sunt necesare evaluări complexe, negocieri, demersuri de parcurs și etape de pregătit.
În România subiectul este dinamitat de Dragnea, așa cum am arătat, tocmai pentru a distruge un proiect, dând vina pe alții. Dacă cu adevărat și-ar fi dorit mutarea ambasadei, ar fi respectat rigorile constituționale și politice, negociind o astfel de decizie atât de importantă cu șeful diplomației românești. În accepțiunea lui Dragnea, mutarea ambasadei este un fel de bilet la LOTO, prin care poate câștiga intrări la liderii israelieni, iar prin intervenția evreilor- la americani unde știe bine că este pe "black-list". Iar odată rezolvată intrarea, Dragnea este gata să scoată din buzunar un CEC, respectiv suma pentru înzestrarea în apărare, care speră el că îi va rezolva toate problemele sale și îi va asigura un viitor luminos. Sper că nu crede cineva că legat de problematica ambasadei Dragnea are vreo convingere biblică, istorică, ideologică, etc sau că este mânat de vreun sentiment religios sau al credinței. Logica sa, isteață de altfel, se izbește de un impediment major: nu poate livra ce promite! Iar în politica externă pe axa Ierusalim-Washington există o singură garanție la purtător: credibilitatea. Și-a distrus propria carte de vizită.
Din punctul meu de vedere răul a fost produs, adică s-a procedat cum nu se face. Președintele Klaus Iohannis îl trimite practic pe Dragnea înapoi în banca sa, ca pe un școlar care trebuie să-și învețe lecția. Trump va muta decisiv, respectiv pe 14 mai, când aproape sigur va participa la Ierusalim la acest moment esențial al istoriei contemporane. Ulterior acestui moment, multe state îi vor urma exemplul. În ciuda asigurărilor date de Federica Mogherini ce susținea recent că nici un stat membru UE nu își va muta ambasada în Ierusalim, sunt sigur că vor fi destul de multe state ce-și vor muta ambasadele în scurt timp. Ce va face România totuși? Se mai poate face ceva? Eu zic că da, dar nu așa, nu încălcând orice regulă constituțională și de bun-simț politic, diplomatic, aruncând în aer munca de zeci de ani a diplomației românești. Consultarea președintelui este obligatorie, practic de aici se începe. Normal că pentru consulare este nevoie într-o etapă ulterioară de o evaluare complexă, cu note de fundamentare din partea tuturor instituțiilor cu atribuții, însumând toate elementele și informațiile necesare; estimarea gradului de risc de securitate, atât pentru România, cât și pentru cetățenii români din afara granițelor. Doar după primirea unui OK de la șeful diplomației, respectiv președintele statului, se demarează consultarea partenerilor strategici, precum și consultarea cu țările cu care avem stabilite relații diplomatice din regiune, pentru a înțelege aspectele ce compun o astfel de decizie. În paralel trebuie concomitent începută o negociere cu statul Israel - detaliile unui astfel de proiect fiind esențiale. Posibil că o etapizare este înțeleaptă, respectiv pentru început să avem un consulat general, iar apoi acesta transformat în ambasada (așa au procedat și americanii de altfel!).

luni, 30 aprilie 2018

✡ Ben-Oni Ardelean, clarificări pe tema mutării Ambasadei României la Ierusalim: Am fost acuzat că nu sunt de acord cu un astfel de demers 🔴 Încerc să mă fac înțeles pe acest subiect sensibil, așadar continui să îmi exprim public opinia, chiar dacă deranjez...

Ierusalimul: Capitala Statului Israel

Faptul că Ierusalimul este capitala de drept a Israelului este greu de contestat. Dovezile istorice și arheologice în favoarea acestuia sunt covârșitoare, fiind cea mai veche capitală menționată într-un act de maximă importantă: Biblia. Mențiunile biblice preced, istoric, cele două mari și importante religii monoteiste apărute cu mulți ani după cultul mozaic. Astăzi Ierusalimul este un oraș sfânt nu numai pentru israelieni, ci și pentru creștini și musulmani. Însă această conviețuire religioasă nu trebuie să împiedice, în timp, acceptarea unei realități istorice, care nu ne lasă să nu recunoaștem Ierusalimul drept centrul administrativ și cultural al Israelului.

România a recunoscut Statul Israel şi a stabilit relaţii diplomatice cu acesta la 11 iunie 1948, nu cu mult timp de la înființarea sa. Mai mult, în același an a avut loc deschiderea oficiilor diplomatice. Acest moment- 11 iunie 1948- ne arată, nouă, celor care dezbatem astăzi dacă e bine sau nu să mutăm Ambasada României de la Tel Aviv la Ierusalim, nivelul de încredere al acelor vremuri dintre cele două popoare, încredere care nu a ținut cont de contestatarii politici importanți ai creării statului Israel.
Pe parcursul anilor, relațiile diplomatice dintre cele două state s-au îmbunătățit și mai mult, iar la începutul anilor ’90- între ministerele de externe ale celor două ţări- a fost creată o comisie mixtă, care s-a întrunit și se întrunește, periodic, la Bucureşti şi la Ierusalim.
Dar ce presupune mutarea Ambasadei și care sunt procedurile, negocierile și demersurile pentru a face această trecere calculat și eficient? 

Mutarea Ambasadei la Ierusalim: între curajul asumării și vagabonțeala distrugătoare de proiect

Încerc să mă fac înțeles pe acest subiect sensibil, așadar continui să îmi exprim public opinia, chiar dacă deranjez, dar vreau să clarific câteva aspecte. După ce mi-am prezența categoric opinia că Ierusalimul este capitala Israelului, am preluat trei analize (anterioare acestei postări pe FB) fiindcă sunt precise și mi se par exhaustive. Totuși, trebuie să clarific de ce am anunțat în conferința de presă organizată, recent, după Biroul Executiv al PNL că vom chema ministrul de Externe la audieri, demers deja declanșat. Pentru cei mai puțini inițiați cu demersurile diplomatice am să explic ce se întâmplă în fapt.
Dragnea preia o temă de mare importantă geopolitică, temă ce suscită diverse sensibilități naționale și internaționale, o ridică și dă cu aceasta de pământ! Practic, face praf un demers atât de important, apoi golănește dând vina pe alții. În fapt, ceea ce face Dragnea este să iasă într-o seară să spună că Guvernul Viorica-Vasilica Dăncilă a aprobat un memorandum pentru mutarea Ambasadei. Constituția este foarte clară:
Art. 91 – Atribuţii în domeniul politicii externe
(1) Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil. Celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie, se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege.
(2) Preşedintele, la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice.
(3) Reprezentanţii diplomatici ai altor state sunt acreditaţi pe lângă Preşedintele României.

Iar regulamentul Ministerului de Externe, spune clar:
Art. 72. - (1) Înființarea, desființarea și schimbarea rangului MD/OC de carieră se aprobă de Președintele României, prin decret, la propunerea Guvernului, în baza documentației inițiate de M.A.E.
Așadar, fără o consultare cu președintele României, fără aprobarea acestuia, NU se va înființa niciodată vreo ambasadă a României! Știind asta, era imperativ să existe nu doar o consultare, dar și o înțelegere, un consens, ca acest demers să aibă succes. Lipsa unui acord al președintelui, ba mai mult, politizarea și punerea în offside a șefului statului, fac că acest proiect să aibă slabe șanse să se mai realizeze. Politica înseamnă arta negocierii, dacă vrei ca un demers să aibă succes. Dragnea în fapt nu a vrut să reușească, să se consulte, ci doar să puncteze mediatic pentru imaginea internă, dar să și încerce o intrare externă, știind blocajele care le are peste tot în lume.
Așadar, a ridicat subiectul, apoi a dat cu el de pământ, dând vina pe alții că demersul s-a făcut țăndări. În fapt el nu a vrut să îl facă, ci doar să puncteze, ca apoi să îl distrugă și să aibă pe cine să dea vina.
Am declarat deseori că sunt subiecte pe care avem tot dreptul să politizăm, gen creșteri de pensii, salarii, taxe, infrastructură, dezvoltare etc. Însă sunt subiecte pe care este bine să nu politizăm, cum ar fi apărare, securitate națională, externe etc. Exemplul de succes este consensul pe cei 2% pentru apărare ce a fost convenit de toate partidele politice parlamentare la inițiativa președintelui Klaus Iohannis. Pe politică externă e la fel, deseori am afirmat asta, respectiv că există un singur deziderat când ieșim în extern, și anume: interesul național.
De ce Dragnea pervertește, distrugând probabil (sau mai mult că sigur) un proiect atât de important? De ce ne facem de rușine pe plan extern, pentru mize interne, mici, pierzând în jocul mare extern? În loc să jucăm în liga mare, ne trezim mai tot timpul că jucăm miuța în spatele blocului, că nu depășim nivelul de vagabonțeală ieftină.
Cum credeți că s-a realizat votul pe ONU în care România s-a abținut, dând astfel un vot pro-SUA & pro-Israel?! Oare nu printr-o înțelegere a MAE cu președintele Klaus Iohannis? Știu, nu a fost o decizie ușoară, însă doar în urma unor evaluări serioase și a unei consultări, o decizie extrem bună de altfel, a putut fi luată. De ce acum s-a procedat altfel? Doar numai dacă se dorea politizarea (așa cum am afirmat, ce... nu se face în politică externă!), ducerea în derizoriu a subiectului (deja realizat acest obiectiv, vezi reacțiile!), trosnirea și distrugerea demersului.
În politica externă deseori se vede doar vârful icebergului, nu ce este dedesubt. Ce s-a întâmplat, în fapt? Ce se poate face? 

Ambasada României de la Ierusalim: o dilemă a politicii externe românești sau politicianism de joasă speță?

Tocmai asta vreau să clarificăm. Fiindcă puțini au avut răgazul să asculte declarațiile de presă pe care le-am făcut la finalul Biroului Executiv al PNL. Am fost acuzat, tocmai eu, că nu sunt de acord cu un astfel de demers. În fapt am spus clar, chiar răspunzând spre final unui jurnalist: că da, un astfel de demers este dezirabil, însă trebuie să respecte proceduri stricte, să existe o evaluare complexă, iar în opinia mea să fie o etapizare!

De ce Partidul Național Liberal a chemat la audieri, în Parlament, ministrul Afacerilor Externe? Tocmai pentru a clarifica ce este cu acest memorandum aflat “la secret”! De ce nu este la vedere, asumat, diseminat, negociat, aprobat, etc.? Cine a generat acest memorandum? Și-l asumă ministrul Meleșcanu, ori vreun director din MAE, ori este un ordin peste capul domniei sale? Dacă vine de sus, de la cine? Șefa domnului Meleșcanu, respectiv vicepremierul Ana Birchall a dat ordinul? Premierul Viorica Vasilica Dancilă? Sau memorandumul “la secret” este generat în Kiseleff la partid? Are dreptul legal Dragnea să dea ordine peste capul ministrului de Externe?
Mai mult decât atât, multiple alte aspecte trebuie clarificate. Vrem și noi să știm ce note de fundamentare are. Adică ce spun celelalte instituții ale statului, respectiv serviciile de informații, aparatul de specialitate din Ministerul de Externe, directorii de spațiu, etc. Ce spun partenerii strategici externi. A existat sau nu o solicitare directă a Israelului ori a SUA pentru asta? Evaluările făcute, dacă au fost (sau doar după declarația lui Dragnea au început să apară), au aviz favorabil sau negativ? Care este impactul unei astfel de decizii? Dacă încep să curgă sicriele de pe teatre de operațiuni în care soldații români sunt prezenți, cine își asumă asta? Dacă explodează bombe, punem în pericol familiile de români sau cetățenii care lucrează în zonele afectate? Crește gradul de risc de țară? În ce măsură ministrul Meleșcanu știa de acest demers, iar dacă știa, ce a făcut pentru a respecta Constituția și regulamentele MAE?
Cred că domnul ministru, cu toată abilitatea și diplomația ce îl caracterizează, formată în mulți ani de când este diplomat de carieră (1962!), va avea dileme serioase în a da un răspuns sincer, bazat pe adevăr, la aceste întrebări.
Concluzionez spunând că da: capitala statului Israel este indiscutabil Ierusalimul. Însă cum oare trebuie procedat pentru a muta Ambasada României la Ierusalim? Răspunsul într-o postare ulterioară.

Ambasada României la Ierusalim: prinsă între războiul declarațiilor, marcajul mediatic și voința politică

marți, 24 aprilie 2018

Ben-Oni Ardelean: Vom face toate demersurile ca ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, să vină în faţa comisiei de politică externă a Camerei Deputatilor sau în fața comisiilor reunite de politică externă a Parlamentului pentru a da explicaţii cu privire la memorandumul Guvernului de a muta Ambasada României de la Tel Aviv la Ierusalim!

Am decis astăzi în Biroul Executiv al PNL că vom face toate demersurile ca ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, să vină în faţa comisiei de politică externă a Camerei Deputatilor sau în fața comisiilor reunite de politică externă a Parlamentului pentru a da explicaţii cu privire la memorandumul Guvernului de a muta Ambasada României de la Tel Aviv la Ierusalim. Îi reamintim domnului Liviu Dragnea că şeful diplomaţiei româneşti este preşedintele României şi trebuie să ţină cont de această realitate.

sâmbătă, 20 ianuarie 2018

† Comunicat din partea Comunității Bisericilor Baptiste Timișoara: Domnul deputat Ben-Oni Ardelean nu este pastor baptist


Având în vedere articolele apărute în presa din Bucuresti și preluate de unele publicații locale, Comunitatea Bisericilor Creștine Baptiste Timisoara aduce următoarea clarificare:

Domnul deputat Ben-Oni Ardelean nu este pastor baptist. În conformitate cu prevederile Statutului de organizare și funcționare a Cultului Creștin Baptist din România, domnul Ben-Oni Ardelean s-a suspendat din activitatea de pastor în anul 2008 când a intrat în activitatea politică.

Președinte
Pastor Samuel Tuțac

Secretar
Pastor Florin Iosub

marți, 3 octombrie 2017

Un nou atac mediatic găzduit de Adevărul.ro! 🔴 Liderii evanghelici Viorel Iuga, Virgil Achihai, Paul Negruț, Petru Vidu, precum şi parlamentarii Ben-Oni Ardelean, Titus Corlățean şi Ioan Deneş sunt luați în colimator de către autorul unui articol extrem de denigrator, etichetaţi drept fanatici religioşi care susţin un demers (iniţiativa Coaliţiei pentru Familie) "ilegitim, anti-democratic, bazat pe ură şi otravă turnată în minţile şi sufletele românilor timp de doi ani" 🔴 Nu scapă defăimării publice nici Harry Miheţ şi Kim Davis, "funcţionara americană care a refuzat să oficieze căsătorii gay în 2015", care vor susţine câteva conferinţe în România, precum nici reprezentanţii Coaliţiei pentru Familie care au participat în SUA la cea de-a 49-a Convenţie a Bisericilor Penticostale Române din SUA şi Canada...


O eventuală modificare a Constituţiei în sensul dorit de Coaliţia pentru Familie ar izola România şi ne-ar arunca înapoi în timp, într-o perioada în care o serie de majorităţi de moment dictează cu privire la viaţa altor cetăţeni. E doar un pas de la modificarea actului fundamental până la o eventuală recriminalizare a homosexualităţii. Deja vedem semnale cu privire la interzicerea manifestărilor publice din partea minorităţilor sexuale. În Rusia lui Putin s-a marşat exact pe această idee, a interzicerii aşa-zisei „propagande homosexuale“, în 2013, o încercare similară a avut loc şi în Letonia în alelaşi an, unde grupuri conservatoare au strâns 30.000 de semnături pentru promovarea unei legi privind „propagandă homosexuală“. Anul 2013 a fost, de altfel, marcat de astfel de încercări în mai multe ţări din fostul bloc sovietic: Moldova, Armenia, Belarus. În anii următori, Kazakhstanul şi Kirgistanul au urmat acelaşi traseu. O propunere similară am auzit anul acesta venită din partea senatorului PSD penticostal Ioan Deneş.

De altfel, grupurile neo-protestante, penticostale şi baptiste, ocupă un loc central în Coaliţia pentru Familie. Viorel Iuga, preşedintele Uniunii Baptiste, iese la rampă des cu mesaje de sprijin pentru modificarea Constituţiei, fiind promovat constant de Coaliţia pentru Familie, alături de Virgil Achihai, preşedinte al Uniunilor Bisericilor Creştine după Evanghelie. Aceste grupuri activează inclusiv politicieni care le împărtăşesc viziunea, cum ar fi pesedistul Titus Corlăţean, penelistul baptist Ben Oni Ardelean. Unii dintre noi ne amintim mesajul plin de ură al lui Petru Vidu, pastor la Biserica Emanuel din Oradea, care vorbea în octombrie 2016, la un mare miting al Coaliţiei pentru Familie, despre „scârboşenie“ şi „sodomie“ referindu-se la homosexualitate. De altfel, Biserica Emanuel are şi o universitate baptistă, Universitatea Emanuel din Oradea, unde rector este Paul Negruţ, o altă voce promovată intens de Coaliţia pentru Familie. Mai recent, aceeaşi coaliţie a participat în SUA la cea de-a 49-a Convenţie a Bisericilor Penticostale Române din SUA şi Canada, în Phoenix, Arizona. Despre legăturile dintre Coaliţia pentru Familie şi grupurile de ură Liberty Council şi Alliance Defending Freedom am mai scris. Acum, Mihai Mihet, omul de legătură dintre Liberty Council şi Coaliţia pentru Familie a facilitat o vizită în România a lui Kim Davis, funcţionara americană care a refuzat să oficieze căsătorii gay în 2015.

Citeste mai mult: adev.ro/ox8myc

vineri, 1 septembrie 2017

Samy Tuțac — Un baptist a fost ales Vicepreședinte al Camerei Deputaților


Credinciosul baptist Ben Oni Ardelean, deputat de Timiș, a fost ales unul din vicepreședinții Camerei Deputaților.

"Astăzi, 1 septembrie 2017, am avut onoarea de a fi ales în funcția de Vicepreședinte al Camerei Deputaților. Mulțumesc colegilor pentru încrederea acordată și reiterez promisiunea de a continua cu energie, devotament și responsabilitate activitatea în slujba cetățenilor." (Ben Oni Ardelean)

Ne rugăm ca Dumnezeu să îl binecuvânteze în această nouă slujire!

Samy Tuțac

joi, 8 iunie 2017

Pe urmele cazului Bodnariu: Parlamentarii Ben Oni Ardelean și Titus Corlățean, în Norvegia

Deputatul PNL Ben Oni Ardelean și senatorul PSD Titus Corlățean se află într-o vizită de două zile în Norvegia, unde vor avea mai multe întâlniri pe tema sistemului de protecție a copilului (Bernevernet) din țara scandinavă, după celebrul caz al familiei Bodnariu, informează Stiripesurse.ro.

"Împreună cu senatorul Titus Corlățean, am acceptat invitația de a participa la conferința pe tema 'Defense of Family - Defense of Children', precum și de a avea întâlniri politice și o emisiune TV cu acoperire pe Scandinavia, ca un 'follow-up' al cazului Bodnariu și al sistemului de protecție a copilului (Barnevernet). Ambasadorul Adrian Davidoiu a lucrat cu mult profesionalism și dedicare în rezolvarea pozitivă a acestui caz, iar Jan Aage Torp a fost printre puținii norvegieni alături de noi din prima clipa, atunci când puțini înțelegeau complexitatea cazului, drama familiei și impactul ce avea să îl aibă asupra sistemului", a declarat deputatul Ben Oni Ardelean.

luni, 13 martie 2017

Ben-Oni Ardelean – Fiecare parlamentar trebuie să voteze potrivit propriei conştiinţe, iar iniţiativa celor trei milioane de români nu trebuie amendată...

Consider că este o problemă de conştiinţă a fiecărui parlamentar PNL, iar pe zona de Forum Internum a individului în ce priveşte credinţa nu există formă de surclasare, nici cel puţin politică, aşadar cred că PNL trebuie să susţină în continuare instituţia familiei. 

Familia trebuie definită în Constituţie ca fiind căsătoria dintre bărbat şi femeie, poziţie de altfel îmbrăţişată de majoritatea covârşitoare a românilor. Această poziţie este reflectată de iniţiativa cetăţenească de modificare a Constituţiei, care nu are nevoie de alte amendamente în Parlament. 

Modificarea Constituţiei nu afectează în niciun fel drepturile şi libertăţile de care se bucură cetăţenii acestei ţări, iar orice fel de alt demers derivat nu intră în atenţia susţinerii pentru referendumul iniţiat de cei peste trei milioane de cetăţeni. 

Demersul nu este împotriva cuiva, neingrădind în vreo formă alte drepturi sau libertăţi, ci este un demers pentru ceva, respectiv pentru familie, care este nucleul de baza al societăţii. De altfel, Codul Civil deja definea familia în acest fel, fără să afecteze drepturilor mamelor sau taţilor care, dintr-un motiv sau altul, au ajuns să-şi crească singuri copiii.

Ben-Oni Ardelean, deputat în Parlamentul României

luni, 27 februarie 2017

Ministrul Apărării, Gabriel Leș şi parlamentari evanghelici la Biserica ”Sfânta Treime” Bistriţa. Ce mesaje au transmis

Ministrul Apărării, Gabriel Benianim Leş, şi o delegaţie formată din cinci parlamentari a participat duminică la slujba de la Biserica „Sfânta Treime” din Bistriţa pentru a fi alături de deputatul PNL Robert Sighiartău şi de familia lui la slujba de binecuvântare a celui de-al treilea copil. Aleşii au transmis mesaje legate de prezenţa neoprotestanţilor în politică, dar şi de familie. Soţia ministrului Apărării, Gabriel Benianim Leş, le-a cântat celor prezenţi la slujbă.

Iată ce mesaje au transmis o parte dintre parlamentarii evanghelici la această ceremonie:

Ben-Oni Ardelean (PNL), parlamentar de Timiş: „Astăzi, pentru prima oară în istoria României, avem un ministru evanghelic. Astăzi Dumnezeu a ridicat oameni în sfera Guvernului, a Parlamentului, în mediul de afaceri, în sfera socială, în administraţiile publice locale şi centrale. Avem un Dumnezeu minunat. Să vă rugaţi pentru noi! Să ştiţi că simţim când vă rugaţi pentru noi. Sunt momente cruciale, decizii importante şi avem nevoie de rugăciunile voastre. Probabil că nu ştiţi pentru ce să vă rugaţi, dar rugaţi-vă ca Dumnezeu să ne dea înţelepciune în deciziile pe care le luăm, să fie cu noi când ne ridicăm, când vorbim cu alţii. Am constituit şi grupul ecumenic de rugăciune în Parlamentul României , înfiinţat în 1992. De data aceasta sunt 10 parlamentari evanghelici în parlamentul României. Pe lângă aceştia, am invitat şi alţii, din alte confesiuni, să ni se alăture. Păstrăm o tradiţie veche care s-a creat în urmă cu 65 de ani în SUA. O dată pe an, preşedintele Americii participă la micul dejun cu rugăciune. E un eveniment major, am participat acum trei săptămâni. În fiecare săptămână, un grup de parlamentari se strâng la rugăciune marţea sau miercurea. Dumnezeu binecuvântează şi acolo unde Dumnezeu binecuvântează rămâne binecuvântat, slăvit să fie El”.

Continuarea pe www.timponline.ro

sâmbătă, 3 decembrie 2016

† Ben Oni Ardelean – Veste extraordinară din Canada! IZBÂNDĂ în cazul familiei Pantaia!

După mai bine de 2 ani de suferință, fetița familiei Pantaia, Abigail, a fost eliberată din sistemul de protecție al copilului din Canada. Mă bucur pentru această rezolvare pozitivă a situației și apreciz că s-a ajuns la această rezoluție. Doamne-ajută!

Redau mesajul primit de la bunica fetiței:

„Sunt bunica fetitei Abigail Pantaia din Canada luata de Protectia Copilului de mai bine de 2ani de zile. Dupa un calvar ce nu doresc nimanui...,pot sa va dau acum si vestea de bucurie: Abigail este libera,in sinul FAMILIEI extinse.

Metoda de salvare a fost ce propuneau si domnii senatori Titus Corlatean si Ben-Oni Ardelean cu ocazia vizitei la Calgary. Bunica ajutata de o doamna avocata de origine romana au facut o co-aplicatie la court intre bunica si dinsa, am mai avut si o alta avocata buna, de domeniul familiei-cunoscuta si apreciata in regiune,si a 4-a persoana o experta independenta care prin prezenta proprie si-a sustinut lucrarea.

Deci,4 femei,4 MAME-care au facut tot ce le statea in putere. Bineinteles...,ajutorul divin cerind la orice pas...si pe care l-am simtit deplin.
Judecatorul la inceput a declarat ca este un caz foarte dificil, 30.000 pagini, a studiat si a recitit de multe ori o parte din dosar.

Coaplicanta bunicii ,doamna avocata de origine romina din prima zi a trial-lului a facut o impresie convingatoare ,credibila de toata lumea ,-cind s-a angajat chiar s-o creasca pina la 18 ani pe fetita noastra pe linga cei doi copii ai dinsei de virsta apropiata.

O MINA nevazuta dar simtita de cei care si-au pus increderea in El a condus totul, judecatorul si partea adversa prin intrebarile parca ne ajutau sa fim din ce in ce mai credibili. Chiar avocatul copilului a facut declaratia ca aceasta coaplicatie este solutia cea mai perfecta,ideala in interesul cel mai bun al copilului; sa avem incredere in bunica biologica si dna.avocata care nu era chiar de specialitate.Judecatorul pina la urma si timpul stabilit de vizita a parintilor a dat la aprecierea noastra, coaplicanta bunicii fiind avocata va fi greu-chiar imposibila de dat laoparte.

Multumim lui Dumnezeu si tuturor celor care au simtit impreuna cu noi in momentele prin care am trecut.

Cu stima si respect:
Bunica Magda”

Ben Oni Ardelean

luni, 17 octombrie 2016

Comunicat de presă: Statuarea căsătoriei între "bărbat și femeie" cunoaște o nouă etapă înspre referendum


Statuarea căsătoriei între "bărbat și femeie" cunoaște o nouă etapă înspre referendum

Senatorul PNL Ben-Oni Ardelean anunță că Biroul Permanent al Senatului, al cărui membru este, a transmis, luni, o solicitare către Comisia juridică de numiri, disciplină, imunități și validări, precum și către Comisia pentru constituționalitate, libertăți civile și monitorizare a executării hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului a Camerei, privind initiațiva legislativă de revizuire a Constituției pentru definirea familiei ca întemeiată pe căsătoria "între bărbat și femeie". 

Demersul survine după ce Curtea Constituțională a României (CCR), cu unanimitate de voturi, a emis în luna iulie a.c. certificatul constatator potrivit căruia propunerea cetățenească a Coaliției pentru Familie, semnată de 3 milioane de români, pentru schimbarea art. 48, alin, 1 din Constituție, având dezideratul de a statua căsătoria între "bărbat și femeie”, respectă condițiile constituționale privind exercitarea inițiativei.

Ulterior, propunerea legislativă, însoțită de raport și avizele celor două Comisii, va reveni pentru un vot în plenul Senatului, urmând ca aceeași procedură să fie urmată și la Camera Deputaților.

După promulgare, Guvernul va decide data referendumului pentru consultarea populației.

joi, 22 septembrie 2016

Comunicat de presă: senatorii Ben-Oni Ardelean și Viorel Badea, membri ai Delegației române la APCE, s-au exprimat prin vot împotriva maternității de substituție

Miercuri, 21 septembrie a.c, în cadrul reuniunii Comisiei pentru afaceri sociale, sănătate și dezvoltare durabilă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, desfășurate la Paris, senatorii Ben-Oni Ardelean și Viorel Badea, membri ai Delegației române la APCE, au participat la dezbaterea și examinarea proiectului de raport cu tema: “Drepturile copiilor în raport cu maternitatea de substituție în scop lucrativ” (raportor: Petra de Sutter, Belgia, Grupul Socialist), votând atât împotriva proiectului de rezoluție, cât și a celui de recomandare, texte care propuneau reglementarea maternității de substituție.

Acesta este al doilea proiect de raport pe această temă după ce primul intitulat „Aspectele etice ale maternității de substituție” și având același raportor belgian a fost respins cu o majoritate foarte strânsă (atât proiectul de rezoluție cât și cel de recomandare) la reuniunea comisiei din 15 martie 2016 de la Paris. Anterior, la 27 ianuarie 2016, comisia examinase existența unui posibil conflict de interese al raportorului, în condițiile în care Petra de Sutter este în același timp profesor de ginecologie la Universitatea din Gent (Belgia) și deține funcția de Șef al Departamentului de Medicina Reproducerii din același oraș belgian.

miercuri, 21 septembrie 2016

Flux 24.ro: Senator român împotriva raportului mamă surogat al transsexualei Pietra: VICTORIE

Victorie!!! Al doilea raport pe "surrogacy" a lui Petra De Sutter a fost respins la vot de Comisia Socială a Consiliului Europei după dezbateri extrem de tensionate și vot strâns pe fiecare amendament. Inedit este faptul că deși amendate în întregime, recomandările au trecut la vot, ceea ce face ca spre plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei să ajungă spre votare recomandări la un raport care nu mai există 🙂 Vom vedea ce parcurs va avea acest demers, însă sunt convins că nu se va renunța, tabăra adversă e mult prea determinată să continue sub orice formă, iar consecințele le vedem cu toții. Cred că o solidaritate mult mai fermă este necesară pentru toți cei care se declară pro-life și pro-valori. scrie pe facebook senatorul PNL, Ben Oni Ardelean.
Senatorul Ardelean povestește de asemenea faptul că au avut mai multe proteste împotriva raportului.
Ben Oni Ardelean este membru al delegației României la Delegatiei romane la APCE.
Continuarea pe www.flux24.ro