✡ Ben-Oni Ardelean, clarificări pe tema mutării Ambasadei României la Ierusalim: Am fost acuzat că nu sunt de acord cu un astfel de demers 🔴 Încerc să mă fac înțeles pe acest subiect sensibil, așadar continui să îmi exprim public opinia, chiar dacă deranjez...

Ierusalimul: Capitala Statului Israel

Faptul că Ierusalimul este capitala de drept a Israelului este greu de contestat. Dovezile istorice și arheologice în favoarea acestuia sunt covârșitoare, fiind cea mai veche capitală menționată într-un act de maximă importantă: Biblia. Mențiunile biblice preced, istoric, cele două mari și importante religii monoteiste apărute cu mulți ani după cultul mozaic. Astăzi Ierusalimul este un oraș sfânt nu numai pentru israelieni, ci și pentru creștini și musulmani. Însă această conviețuire religioasă nu trebuie să împiedice, în timp, acceptarea unei realități istorice, care nu ne lasă să nu recunoaștem Ierusalimul drept centrul administrativ și cultural al Israelului.

România a recunoscut Statul Israel şi a stabilit relaţii diplomatice cu acesta la 11 iunie 1948, nu cu mult timp de la înființarea sa. Mai mult, în același an a avut loc deschiderea oficiilor diplomatice. Acest moment- 11 iunie 1948- ne arată, nouă, celor care dezbatem astăzi dacă e bine sau nu să mutăm Ambasada României de la Tel Aviv la Ierusalim, nivelul de încredere al acelor vremuri dintre cele două popoare, încredere care nu a ținut cont de contestatarii politici importanți ai creării statului Israel.

Pe parcursul anilor, relațiile diplomatice dintre cele două state s-au îmbunătățit și mai mult, iar la începutul anilor ’90- între ministerele de externe ale celor două ţări- a fost creată o comisie mixtă, care s-a întrunit și se întrunește, periodic, la Bucureşti şi la Ierusalim.

Dar ce presupune mutarea Ambasadei și care sunt procedurile, negocierile și demersurile pentru a face această trecere calculat și eficient? 

Mutarea Ambasadei la Ierusalim: între curajul asumării și vagabonțeala distrugătoare de proiect

Încerc să mă fac înțeles pe acest subiect sensibil, așadar continui să îmi exprim public opinia, chiar dacă deranjez, dar vreau să clarific câteva aspecte. După ce mi-am prezența categoric opinia că Ierusalimul este capitala Israelului, am preluat trei analize (anterioare acestei postări pe FB) fiindcă sunt precise și mi se par exhaustive. Totuși, trebuie să clarific de ce am anunțat în conferința de presă organizată, recent, după Biroul Executiv al PNL că vom chema ministrul de Externe la audieri, demers deja declanșat. Pentru cei mai puțini inițiați cu demersurile diplomatice am să explic ce se întâmplă în fapt.

Dragnea preia o temă de mare importantă geopolitică, temă ce suscită diverse sensibilități naționale și internaționale, o ridică și dă cu aceasta de pământ! Practic, face praf un demers atât de important, apoi golănește dând vina pe alții. În fapt, ceea ce face Dragnea este să iasă într-o seară să spună că Guvernul Viorica-Vasilica Dăncilă a aprobat un memorandum pentru mutarea Ambasadei. Constituția este foarte clară:

Art. 91 – Atribuţii în domeniul politicii externe

(1) Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil. Celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie, se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege.

(2) Preşedintele, la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice.

(3) Reprezentanţii diplomatici ai altor state sunt acreditaţi pe lângă Preşedintele României.

Iar regulamentul Ministerului de Externe, spune clar:

Art. 72. - (1) Înființarea, desființarea și schimbarea rangului MD/OC de carieră se aprobă de Președintele României, prin decret, la propunerea Guvernului, în baza documentației inițiate de M.A.E.

Așadar, fără o consultare cu președintele României, fără aprobarea acestuia, NU se va înființa niciodată vreo ambasadă a României! Știind asta, era imperativ să existe nu doar o consultare, dar și o înțelegere, un consens, ca acest demers să aibă succes. Lipsa unui acord al președintelui, ba mai mult, politizarea și punerea în offside a șefului statului, fac că acest proiect să aibă slabe șanse să se mai realizeze. Politica înseamnă arta negocierii, dacă vrei ca un demers să aibă succes. Dragnea în fapt nu a vrut să reușească, să se consulte, ci doar să puncteze mediatic pentru imaginea internă, dar să și încerce o intrare externă, știind blocajele care le are peste tot în lume.

Așadar, a ridicat subiectul, apoi a dat cu el de pământ, dând vina pe alții că demersul s-a făcut țăndări. În fapt el nu a vrut să îl facă, ci doar să puncteze, ca apoi să îl distrugă și să aibă pe cine să dea vina.

Am declarat deseori că sunt subiecte pe care avem tot dreptul să politizăm, gen creșteri de pensii, salarii, taxe, infrastructură, dezvoltare etc. Însă sunt subiecte pe care este bine să nu politizăm, cum ar fi apărare, securitate națională, externe etc. Exemplul de succes este consensul pe cei 2% pentru apărare ce a fost convenit de toate partidele politice parlamentare la inițiativa președintelui Klaus Iohannis. Pe politică externă e la fel, deseori am afirmat asta, respectiv că există un singur deziderat când ieșim în extern, și anume: interesul național.

De ce Dragnea pervertește, distrugând probabil (sau mai mult că sigur) un proiect atât de important? De ce ne facem de rușine pe plan extern, pentru mize interne, mici, pierzând în jocul mare extern? În loc să jucăm în liga mare, ne trezim mai tot timpul că jucăm miuța în spatele blocului, că nu depășim nivelul de vagabonțeală ieftină.

Cum credeți că s-a realizat votul pe ONU în care România s-a abținut, dând astfel un vot pro-SUA & pro-Israel?! Oare nu printr-o înțelegere a MAE cu președintele Klaus Iohannis? Știu, nu a fost o decizie ușoară, însă doar în urma unor evaluări serioase și a unei consultări, o decizie extrem bună de altfel, a putut fi luată. De ce acum s-a procedat altfel? Doar numai dacă se dorea politizarea (așa cum am afirmat, ce... nu se face în politică externă!), ducerea în derizoriu a subiectului (deja realizat acest obiectiv, vezi reacțiile!), trosnirea și distrugerea demersului.

În politica externă deseori se vede doar vârful icebergului, nu ce este dedesubt. Ce s-a întâmplat, în fapt? Ce se poate face? 

Ambasada României de la Ierusalim: o dilemă a politicii externe românești sau politicianism de joasă speță?

Tocmai asta vreau să clarificăm. Fiindcă puțini au avut răgazul să asculte declarațiile de presă pe care le-am făcut la finalul Biroului Executiv al PNL. Am fost acuzat, tocmai eu, că nu sunt de acord cu un astfel de demers. În fapt am spus clar, chiar răspunzând spre final unui jurnalist: că da, un astfel de demers este dezirabil, însă trebuie să respecte proceduri stricte, să existe o evaluare complexă, iar în opinia mea să fie o etapizare!

De ce Partidul Național Liberal a chemat la audieri, în Parlament, ministrul Afacerilor Externe? Tocmai pentru a clarifica ce este cu acest memorandum aflat “la secret”! De ce nu este la vedere, asumat, diseminat, negociat, aprobat, etc.? Cine a generat acest memorandum? Și-l asumă ministrul Meleșcanu, ori vreun director din MAE, ori este un ordin peste capul domniei sale? Dacă vine de sus, de la cine? Șefa domnului Meleșcanu, respectiv vicepremierul Ana Birchall a dat ordinul? Premierul Viorica Vasilica Dancilă? Sau memorandumul “la secret” este generat în Kiseleff la partid? Are dreptul legal Dragnea să dea ordine peste capul ministrului de Externe?

Mai mult decât atât, multiple alte aspecte trebuie clarificate. Vrem și noi să știm ce note de fundamentare are. Adică ce spun celelalte instituții ale statului, respectiv serviciile de informații, aparatul de specialitate din Ministerul de Externe, directorii de spațiu, etc. Ce spun partenerii strategici externi. A existat sau nu o solicitare directă a Israelului ori a SUA pentru asta? Evaluările făcute, dacă au fost (sau doar după declarația lui Dragnea au început să apară), au aviz favorabil sau negativ? Care este impactul unei astfel de decizii? Dacă încep să curgă sicriele de pe teatre de operațiuni în care soldații români sunt prezenți, cine își asumă asta? Dacă explodează bombe, punem în pericol familiile de români sau cetățenii care lucrează în zonele afectate? Crește gradul de risc de țară? În ce măsură ministrul Meleșcanu știa de acest demers, iar dacă știa, ce a făcut pentru a respecta Constituția și regulamentele MAE?

Cred că domnul ministru, cu toată abilitatea și diplomația ce îl caracterizează, formată în mulți ani de când este diplomat de carieră (1962!), va avea dileme serioase în a da un răspuns sincer, bazat pe adevăr, la aceste întrebări.

Concluzionez spunând că da: capitala statului Israel este indiscutabil Ierusalimul. Însă cum oare trebuie procedat pentru a muta Ambasada României la Ierusalim? Răspunsul într-o postare ulterioară.

Ambasada României la Ierusalim: prinsă între războiul declarațiilor, marcajul mediatic și voința politică

Fiind un meci în desfășurare, deocamdată este complicat de estimat ce valențe va capăta sau cum se va închide. Avem deocamdată date certe, demersuri demarate și promisiuni făcute.

Așa cum deja știm, Congresul al CIV-lea al SUA votează pe 23 octombrie 1995 “Jerusalem Embassy Act”, votat ulterior în Senatul SUA. Proiectul devine lege în 8 noiembrie 1995 și prevede recunoașterea oficială a Ierusalimului drept Capitala Israelului, precum și mutarea Ambasadei SUA la Ierusalim. Toți președinții SUA care au succedat acestui vot (Clinton, Bush, Obama) au semnat amânarea punerii în practică a deciziei. Chiar și Trump semnează amânarea în iunie 2017, iar- ulterior deciziei și dispozițiilor pe care le dă pe 6 decembrie 2017 de aplicare a legii- semnează din nou amânarea. Zilele trecute anunță cu curaj, chiar alături de Cancelarul Germaniei - Angela Markel, că pe 14 mai Amabasada SUA va fi deschisă la Ierusalim, dată ce coincide cu a 70-a aniversare a Declarației de Independență a statului Israel.

Votul în cadrul ONU (așa cum am afirmat) a fost un “vot de valoare”, în care puține țări au avut curajul să joace politic de partea adevărului istoric, motivele le-am expus pe scurt anterior.

Intensificarea războiului declarațiilor în sfera internațională a urmat imediat declarației lui Trump din decembrie, iar acesta va continua. Puțini oameni politici din liga mare au avut curajul să spună ce gândesc, ce cred, încercând mai degrabă să joace “la neutru” pentru a vedea cum se duce valul, iar apoi să se urce pe valul câștigător. Asta e politica, deseori machiavelică, având în ultima perioada la nivel global un leadership tot mai slab, cu puțini oameni de stat care să își asume decizii curajoase. Toți stau, așa cum spunem noi, “pe burtă” să treacă valul.

Cum bine știm, cei mai mulți oameni se entuziasmează când se fac declarații și unii lideri se poziționează politic pe o anumită temă. Oare asta contează? La liderii de opinie, majoritatea non-decidenți politici, da, contează. Dar la liderii politici contează ce fac efectiv, chiar dacă nu declara nimic uneori, dar duc lucrurile înspre soluționarea eficientă a cazului, altfel totul este politicianism ieftin.

Sincer, chiar nu mă interesează de cele mai multe ori ce declară un lider politic sau altul, ci ce face concret să rezolve proiectul, să facă diferența, să contribuie la soluționarea cazului. Asta este diferența între războiul declarațiilor și pașii concreți de realizare. A marcat cineva mediatic, a ieșit cu un anumit subiect, tematică, declarație etc., perfect, dar s-a întâmplat ulterior ceva? Există un “follow-up” pe poveste, ori nu? Dacă nu există, este o simplă declarație fără valoare. Este ca în bancul cu mașina comunistă, care supusă unei ample evaluări, specialiștii au ajuns la concluzia că principala problemă este că toată energia se consumă pe clanxon :) E ca în viața reală, când ai o dispută cu cineva, preferi să câștigi războiul verbal, ori să rezolvi problema în avantajul tău? Zici tu, zice el, și tot așa... Însă te mulțumește în final că ai reușit tu să îi spui ? Cred că de preferat este să rezolvi situația în avantajul tău, altfel rămâi cu spusul. În politică preferi uneori să taci, dar să faci, să rezolvi, chiar dacă ești blamat pe nedrept, acuzat că nu spui nimic. Tăcerea e grea uneori, dar absolut necesară, tocmai că ai în vedere finalitatea și rezolvarea situației, fără a o agrava, ori pune în pericol reușita.

Așadar, asistăm la un război al declarațiilor, din care aproape sigur în acest moment doar SUA vor muta decisiv, iar din informațiile mele chiar președintele Trump va participa pe 14 mai la deschiderea Ambasadei la Ierusalim. Ce se va întâmpla după această mutare a SUA, iar în mod particular ce poate face România? Răspunsul într-o postare ulterioară.

Ben Oni Ardelean