Vezi și:
Adunările de casă din Iran (3)
(Această postare este traducere de pe un raport oficial al Serviciului de Imigrări Danez, capitolul 3)
O organizație internațională din Turcia observă că adunările de casă nu sunt neapărat versate în creștinism și practic sunt inițiative de construcție de comunități ale unor conducători evanghelici informali care cunosc doctrinele bisericii mai mult sau mai puțin.
Referitor la natura adunărilor de case, sursa considera că o membrii unei adunări de casă pot schimba locația adunării de casă, pot opri adunările pentru o vreme și la un moment dat să reinițieze totul și atunci să aleagă un nou loc.
Referitor la numărul de persoane al unui grup dintr-o adunare de casă, sursa considera că poate varia, totuși cel mai probabil că se situa undeva sub 15 persoane pentru a nu atrage prea multă atenție, dar putea să ajungă și până la 30. A adăugat că e greu să precizezi un număr exact și că o întâlnire a adunării poate fi câteodată chiar un picnic în vreun parc și că poate cuprinde de la cinci la 25 de persoane.
3.1.1. Căi de a intra în contact cu și de a deveni membru al unei adunări de casă, incluzând precauții luate de către adunările de casă
Referitor la căile de a intra în legătură cu și de a deveni membru al unei adunări de casă, Mansour Borji a explicat că potențialii membrii sunt ținuți sub supraveghere mai multe luni. O adunare de casă poate să se pornească un grup cu familia și cu prietenii, însă nu înainte de a împlini trei luni va fi alipit unei rețele.
Sursa a descoperit că în ultimii patru-cinci ani, datorită presiunii exercitate asupra adunărilor de casă, nu a fost ușor ca cineva din afară să devină un membru al unei adunări și să i se acorde încredere de către o adunare de casă. Multe grupuri s-au limitat, prin urmare, la familie și prieteni, dar în același timp mișcarea este evanghelică, ceea ce înseamnă că membrii simt obligația de a-și împărtăși credința și altora.
Când au fost întrebați cum poate o persoană să cunoască o adunare de casă sau creștini în general, CSW a considerat că adunările de casă de astăzi sunt puțin mai atente cu privire la ce persoană introduc în grupurile lor.
3.1.2 Diversitatea grupurilor evanghelice din Iran
Întrebat fiind despre diversitatea creștinilor iranieni vorbitori de farsi referitoare la denominațiunilor evanghelice, Mansour Borji a informat delegația că sunt mai multe „ramuri” protestante și evanghelice incluzând penticostali, creștini după Evanghelie, episcopalieni, baptiști și presbiterieni. Sursa a apreciat că odată cu masiva emigrație a creștinilor armeni și asirieni din Iran, creștinii vorbitori de farsi probabil că acum i-au depășit numeric pe creștinii tradiționali. Totuși, sursa a subliniat faptul că creștinii vorbitori de farsi nu au vreo reprezentare oficială în Iran în Parlament sau altundeva.
O organizație internațională din Turcia considera că penticostalii reprezintă cea mai puternică confesiune evanghelică din Iran. În continuare s-a explicat că Biserica Iranului a apărut ca o mișcare independentă și diferite opinii au fost avansate cu privire la orizontul ei religios. Nu s-a afirmat cu hotărâre dacă era sau nu o biserica non-trinitară de exemplu însă, poate că acum aceasta cunoaște mai în detaliu care este viziunea bisericii.
Pe subiectul grupurilor misionare, o organizație internațională din Turcia a afirmat că sunt multe grupuri americane care vizitează Iranul, în principal venind din Azerbaijan și Armenia. De asemenea, au fost și misionari din Coreea de sud destul de activi în Iran. Și metodiști, dar și o confesiune sud-coreeană care era apropiată de grupurile evanghelice americane, au făcut misionariat în Iran. Strategia misionarilor sud-coreeni a fost oarecum diferită de a altor grupuri și anume că de obicei de-a lungul unei perioade mai lungi de timp făceau prozelitism printre iranienii cu care intrau în contact în Iran. De exemplu, iranienii intrau în contact cu misionari sud-coreenii prin angajare și de-a lungul timpului iranienii urmau să fie invitați în adunările lor. De asemenea, ei aveau un fel de școală unde li se făcea introducerea în diverse învățături iranienilor care doreau să se convertească. Mulți din misionarii sud-coreeni au fost identificați și prin urmare, în timpul ultimilor ani, au fost deportați din Iran din cauza activității avute de ei printre iranieni. Acești sud-coreeni ori lucrau în Iran, ori se prezentau ca turiști. Sud-coreeni au avut activități în diverse locații din Iran, incluzând Rașt, Isfahan și Șiraz.
O organizație internațională din Turcia a adăugat că adunarea coreeană care acum este indezirabilă în Iran, a fost foarte activă. Avea manifestările unei biserici deja stabilite în Iran, avea întâlniri uriașe și boteza foarte mulți oameni. La un moment dat, înainte de 2006, existau zvonuri că această adunare boteza chiar și 200 de oameni săptămânal. În ultimii doi ani, sursa nu auzise ca această adunare să mai funcționeze în mod public. Se zvonește că adunarea mai are câteva activități subterane, printre care predarea.
3.2 Supravegherea și efectuarea de raiduri asupra adunărilor de casă
Se crede că autoritățile îi monitorizează pe aceia care se întâlnesc în adunările de casă și participanții pot risca arestul sau detenția conform AIIS. S-a adăugat că chiar dacă autoritățile nu urmăreau membrii de rând ai adunărilor de casă, este foarte probabil să aibă oricum mulți membrii sub supraveghere. Când a venit vorba de supravegherea efectuată de autorități, s-a indicat cazul unui doctorand iranian din Belgia care se înapoiase acasă în Iran pentru vacanța de vară. El a fost chemat la Ministerul Informației și se pare că i s-a cerut să spioneze studenții iranieni din Belgia. Când acesta a refuzat, a fost condamnat la șase ani de închisoare sub acuzația de „a acționa împotriva securității naționale prin comunicarea cu guverne dușmănoase”.Un asemenea caz, din punctul de vedere al AIIS, este ilustrativ cu privire la eforturile depuse de autoritățile iranieni de a monitoriza activitățile cetățenilor de acasă, dar și din străinătate.
De asemenea, AIIS urmărește de îndeaproape cazul pastorului iraniano-american, Saeed Abedini, care a fost condamnat la opt ani în închisoare pe baza acuzației de „a acționa împotriva siguranței naționale prin participarea la întâlniri” în 2013. Saeed Abedini se convertise acum 13 ani și a emigrat, împreună cu soția sa, în SUA în 2009 unde a fost pregătit ca pastor. După câțiva ani, a început să planifice construirea unui orfelinat în nordul Iranului pe pământ deținut de familia sa și prin urmare, a mers de mai multe ori până acolo în decursul a cîțiva ani. În 2012, în timpul uneia dintre vizitele sale în Iran, Abedini a fost pus sub arest la domiciliu. Câteva luni mai târziu, el a fost arestat de oficialități ale Ministerului Informației fiind acuzat de implicarea în mișcarea adunărilor de casă din Iran. Există informații cum că Abedini a fost supus la tortură și la alte rele tratamente în închisoare și că nu a primit tratament medical adecvat pentru sângerări interne provocate de bătăi. Într-o scrisoare către soția sa din martie 2013 relata că infirmiera de la clinica Evin spunea că el este considerat murdar din pricina credinței sale și nu i se oferea tratament. În martie 2014, conform unor informații, a fost spitalizat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.