După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

marți, 26 ianuarie 2021

Christian Dragomir 🔴 CREZÂND ÎN LOCUL CELUI CARE NU MAI POATE CREDE!

 

Marcu 2:3-5/11-12 “…au venit nişte oameni care au adus la El un paralitic, purtat de patru dintre ei. Fiindcă n-au putut să-l aducă la Isus din cauza mulţimii, ei au dat la o parte acoperişul casei unde era Isus, au făcut o spărtură şi au coborât pe acolo targa pe care era aşezat paraliticul. Când a văzut Isus credinţa lor, i-a zis paraliticului: „Fiule, păcatele îţi sunt iertate!“

“… „Ţie îţi spun: ridică-te, ia-ţi targa şi du-te acasă!“ El s-a ridicat, şi-a luat imediat targa şi a ieşit afară în faţa tuturor, aşa că toţi erau uimiţi şi Îl slăveau pe Dumnezeu, zicând: „N-am mai văzut niciodată aşa ceva!“

Este greu să vorbești despre suferință. Dacă nu ai trăit-o sau experimentat-o în vreun fel, atunci nu te avânta să intri pe un teritoriu unde poți mai degrabă să rănești decât să vindeci, deși dorința ta de a ajuta este una sinceră. Când vine vorba despre suferință, doar trăirea și experimentarea ei, într-o formă sau alta, te califică să poți veni în întâmpinarea nevoilor celor suferinzi. Pentru restul situațiilor, Apostolul Pavel oferă un singur sfat pe care îmi permit să-l parafrazez: “dacă nu aveți experiența trecerii prin suferință, necesară în trairea voastră ca sa puteți oferi mângâieri, încurajări și soluții pertinente la necazul semenului, atunci faceți doar un singur lucru: “plângeți cu cei ce plâng; aveți aceleași simțăminte unii față de alții …”

În 2 Corinteni 1:3 același apostol confirmă acest adevăr când spune “Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri, 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐞 𝐦𝐚̂𝐧𝐠𝐚̂𝐢𝐞 𝐢̂𝐧 𝐭𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐧𝐞𝐜𝐚𝐳𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐧𝐨𝐚𝐬𝐭𝐫𝐞, pentru ca, 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐦𝐚̂𝐧𝐠𝐚̂𝐢𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐜𝐮 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐨𝐢 𝐢̂𝐧𝐬̦𝐢𝐧𝐞 𝐬𝐮𝐧𝐭𝐞𝐦 𝐦𝐚̂𝐧𝐠𝐚̂𝐢𝐚𝐭̧𝐢 de Dumnezeu, 𝐬𝐚̆ 𝐩𝐮𝐭𝐞𝐦 𝐦𝐚̂𝐧𝐠𝐚̂𝐢𝐚 pe cei ce se află în vreun necaz!”

Suferința, care de regulă este însoțită atât de oboseala psihică dar și de cea fizică, a dat naștere întotdeauna la un amestec de sentimente și trăiri lăuntrice contradictorii la care, fără credință și încredere totală în Domnul, nu poți face față.

Deși suferința trupească implică durere, uneori atât de mare încât cel suferind își dorește ca totul să se termine cât mai curând pentru că nu o mai poate suporta, cred că dintre tipurile de suferință existente pe acest pământ, cea mai dureroasă rămâne cea a sufletului! Pentru trup există analgezice însă pentru suflet … nu există medicament!

După 14 ani de detenție, supus la torturile și chinurile din închisorile comuniste, pastorul Wurmbrand, mergând cu trenul, a împărtășit din această suferință unui călător din același compartiment. Răspunsul acestui călător a fost unul care a șocat:

- Domnule pastor, nu știți ce-i suferința!

- De ce spuneți asta? a întrebat pastorul …

- Eu nu am stat o zi în închisoare, însă am o fată care este închisă de 11 ani… Îmi trimit comuniștii periodic informații și poze cu ea bătută și maltratată … mi-aș dori să fiu eu în locul ei pentru că nu mai suport această durere lăuntrică!”

”Mi-am dat seama câtă dreptate avea”, spunea Wurmbrand…

Când Isus a fost dus la Templu să fie circumcis, bătrânul Simeon a rostit Maicii Domnului o profeție dureroasă: “𝗦𝘂𝗳𝗹𝗲𝘁𝘂𝗹 𝘁𝗮̆𝘂 𝘃𝗮 𝗳𝗶 𝘀𝘁𝗿𝗮̆𝗽𝘂𝗻𝘀 𝗱𝗲 𝗼 𝘀𝗮𝗯𝗶𝗲…” – și așa a fost! Ce poate fi mai dureros pentru o mamă decât să-și vadă propriul copil bătut, scuipat, batjocorit, umilit și apoi răstignit pe o cruce iar ea, să nu poată face nimic! Un om suferind este un peisaj ce inspiră compasiune însă o mamă la căpătâiul copilului ei bolnav (sau poate chiar pe moarte), este ceva înfiorător …

În astfel de circumstanțe, atât credința celui în suferință cât și cea a celui care veghează sunt serios zdruncinate și afectate. Este nevoie de un factor extern pentru a putea restaura și echilibra lucrurile.

Din pasajul menționat putem observa explicit că după ani de zile de paralizie, omul acesta nu mai credea că este posibilă vindecarea lui. 𝐈̂𝐧 𝐬𝐜𝐡𝐢𝐦𝐛 𝐚𝐮 𝐜𝐫𝐞𝐳𝐮𝐭 𝐚𝐥𝐭̦𝐢𝐢 𝐢̂𝐧 𝐥𝐨𝐜𝐮𝐥 𝐥𝐮𝐢 … Au urcat pe casă cu grijă purtând targa pe care era omul, au spart acoperișul – probabil ulterior au acoperit și pagubele făcute – și l-au adus pe omul acesta, plini de credință, înaintea lui Isus, deplin convinși că El va face o minune. 𝗦̦𝗶 𝗮 𝗳𝗮̆𝗰𝘂𝘁!

Sunt situații de genul acesta în viață, în care semenul nostru, zdrobit de suferință , durere și necaz, nu mai are resursele necesare pentru a mai crede într-o minune; uneori nici nu mai poate spera deoarece orice speranță i-a fost spulberată probabil de vreun diagnostic cumplit sau de moartea cuiva drag; alteori rămâne blocat spiritual și emoțional nemaivăzând deslușit calea spre Lumină …

Atunci este momentul să faci ceea ce au făcut acești patru oameni despre care nu știm nimic mai mult decât ceea stă scris în acest pasaj: 𝐬𝐚̆ 𝐜𝐫𝐞𝐳𝐢 𝐭𝐮 𝐢̂𝐧 𝐥𝐨𝐜𝐮𝐥 𝐬𝐞𝐦𝐞𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐭𝐚̆𝐮 𝐬̦𝐢 𝐬𝐚̆ 𝐢̂𝐧𝐜𝐞𝐫𝐜𝐢 𝐬𝐚̆ 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭𝐞𝐳𝐢 𝐢̂𝐧 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭𝐮𝐥 𝐬̦𝐢 𝐦𝐢𝐧𝐭𝐞𝐚 𝐥𝐮𝐢, 𝐜𝐮 𝐭𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐫𝐞𝐬𝐮𝐫𝐬𝐞𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐝𝐢𝐬𝐩𝐮𝐢, 𝐜𝐫𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭̦𝐚 𝐬̦𝐢 𝐢̂𝐧𝐜𝐫𝐞𝐝𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐢̂𝐧 𝐃𝐨𝐦𝐧𝐮𝐥, 𝐬𝐩𝐞𝐫𝐚𝐧𝐭̦𝐚 𝐜𝐚̆ 𝐯𝐚 𝐟𝐢 𝐛𝐢𝐧𝐞 𝐬̦𝐢 𝐜𝐚̆ 𝐢̂𝐧𝐭𝐫-𝐨 𝐳𝐢𝐯𝐚 𝐳𝐚̂𝐦𝐛𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐧𝐨𝐮!

Nu este important, așa cum întreba odinioară un învățător al Legii pe Isus, ”Cine este aproapele meu?!” ci mai degrabă este important … să fiu eu un aproape. Un aproape de cel căzut pentru a-l ridica; aproape de cel întristat pentru a-l mângâia; aproape de cel lipsit pentru a-l ajuta…

Când semenul tău nu mai poate crede pentru că cerul vieții lui este întunecat, 𝐜𝐫𝐞𝐝𝐞 𝐭𝐮 𝐢̂𝐧 𝐥𝐨𝐜𝐮𝐥 𝐥𝐮𝐢 … și adu-l la Isus, chiar dacă trebuie să faci vreun efort sau să plătești vreun preț ca să treci prin mulțimea nepăsătoare …

Isaia 61:1-3 „Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor eliberarea şi prinşilor de război izbăvirea; să vestesc un an de îndurare al Domnului, şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; să mângîi pe toţi cei întristaţi; să dau celor întristaţi din Sion, să le dau o cunună împărătească în loc de cenuşă, un untdelemn de bucurie în locul plânsului, o haină de laudă în locul unui duh mâhnit, ca să fie numiţi „terebinţi ai neprihănirii” „un sad al Domnului, ca să slujească spre slava Lui.”

Aceasta a fost lucrarea Lui și… aceasta trebuie să fie și lucrarea mea, a ta, a noastră, a tuturor!

Doamne, ajută! Doamne, dă izbândă!

Christian Dragomir

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.