După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

joi, 3 septembrie 2020

Bebe Ciaușu 🔴 Lecții învățate în Academia COVID 19

Nicio disciplină nu este plăcută în momentul practicării, ci, dimpotrivă, este dureroasă și frustrantă. De exemplu, sportivii agonizeazsă în orele de antrenament ca să poată face performanţă. De multe ori, repetarea anumitor exerciţii îi împinge spre limita suportabilităţii fizice. Dar rezultatele merită tot efortul. Când urcă pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, când li se înmânează medalia și când li se cântă imnul naţional, conștienţi fiind că milioane de oameni îi privesc cu admiraţie, toţi sportivii spun că fără anii grei de muncă disciplinată n-ar fi reușit să facă performanţă. Această idee este redată în Sfânta Scriptură în următoarele cuvinte: „Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare, și nu de bucurie, dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin școala ei roada dătătoare de pace a neprihănirii” (Evrei 12:11). 

Pandemia de coronavirus a provocat haos în întreaga lume. Fie din pricina virusului în sine, fie din pricina celor ce au gestionat situaţia. Și totuși, dincolo de durere, de teamă sau de frustrare, Biblia ne învaţă că pentru creștini încercările nu sunt o pierdere de timp și de resurse. Dumnezeu este la lucru în toate evenimentele și situaţiile, iar în această pandemie am văzut, după cum se exprima cineva, „mila aspră a lui Dumnezeu”. În perioadele de criză, Dumnezeu ne învaţă lecţii valoroase, pe care, altfel, nu le-am învăţa (cf. Romani 8:28; Evrei 12:5-11). Îngăduiţi-mi să împărtășesc cu dumneavoastră câteva lecţii pe care le-am învăţat (sau mi le-am reamintit) în timpul pandemiei de COVID 19. 

1. Dumnezeu este suveran

Datorită tehnologiei uimitor de avansate, omul zilelor noastre are impresia că a ajuns să stăpânească planeta aceasta. Mările și oceanele sunt pline de vapoare, pământul este plin de mașini, trenuri și o mulţime de alte mijloace de transport, iar cerul este brăzdat de avioane supersonice. Periodic sunt lansaţi în spaţiu sateliţi tot mai performanţi și rachete care au ajuns pe lună, iar în anii care vor veni unii vor să ajungă pe Marte Omul vrea să stăpânească pământul. Dumnezeu a vrut asta la început când le-a zis lui Adam și Evei: „Creșteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul și supuneţi-l și stăpâniţi peste peștii mării, peste păsările cerului și peste orice vieţuitoare care se mișcă pe pământ” (Geneza 1:28). 

Dar, prin păcat, Satan a furat stăpânirea pământului, de aceea Domnul Isus l-a numit „stăpânitorul lumii acesteia” (cf. Ioan 12:31; 14:30). Cu toate acestea, omul vrea să stăpânească pământul. Și nu doar pământul, ci întregul univers. Și când nu poate controla ceva, se panichează. Trăim cu iluzia că viaţa noastră este sub controlul nostru, iar când realizăm că nu este deloc așa, devenim anxioși. De ce credeţi că în primele zile ale pandemiei, când s-au anunţat prima ordonanţă militară, prima stare de alertă și apoi prima stare de urgenţă, se crease o isterie generală, că știrile erau tot mai sumbre și că titlurile articolelor din ziare erau tot mai înspăimântătoare? De ce? Pentru că simţeam că pierdem controlul asupra vieţii noastre, asupra programului nostru zilnic, asupra modului în care ne-am învăţat să ne trăim zilele, să ne facem cumpărăturile, să ne petrecem timpul liber.

Dorinţa de control, de stăpânire, este adânc înrădăcinată în inima fiecăruia dintre noi. Și uităm că este un singur Stăpân care poate controla universul: Dumnezeu. Perioada aceasta de criză mi-a readus aminte că Dumnezeu este suveran, că El este Stăpânul absolut al cerului și al pământului. Și pentru că El este monarhul suveran al întregului univers, lucrurile nu I-au scăpat de sub control. El încă este la cârma universului. Pe noi ne pot bulversa evenimentele neplăcute, dar nu și pe El. Pe noi ne pot înspăimânte situaţiile incerte, dar nu și pe El. El este Dumnezeul suveran. În Psalmul 46:10, Dumnezeu spune: „Opriţi-vă, și să știţi că Eu sunt Dumnezeu: Eu stăpânesc peste neamuri. Eu stăpânesc peste pământ.” 

2. Familia este importantă

În perioadele de criză învăţăm care sunt lucrurile importante din viaţa noastră, care sunt lucrurile care contează cu adevărat. Dumnezeu este cel mai important. Sau trebuie să fie cel mai important. Apoi, familia este importantă. 

Când stai o perioadă atât de lungă în casă doar cu familia ta, descoperi cine ești tu în relaţie cu cei dragi și cine sunt ei în relaţie cu tine. O perioadă de aproape trei luni ne-am dat seama că fără prieteni putem trăi, că fără colegii de serviciu putem trăi, dar cei care rămân lângă noi sunt cei din familia noastră. Cei mai preţioși oameni de pe planetă sunt cei cu care stai în casă zi de zi. Ceilalţi vin pentru o vreme (mai lungă sau mai scurtă) în viaţa noastră, își pun amprenta asupra noastră (unii într-un mod plăcut, alţii într-un mod mai puţin plăcut), dar mai devreme sau mai târziu vor pleca. Cei care ne vor rămâne alături, vor fi cei dragi. 

3. Biserica este importantă

Pentru noi, ca biserică locală, credincioșii sunt mai mult decât concetăţenii alături de care ne adunăm la închinare. Pentru noi, biserica este familia extinsă. Această afirmaţie este parte din viziunea noastră. Am ajuns de-a lungul anilor să experimentăm această realitate. De aceea, chiar dacă nu ne-am putut aduna fizic în casa de rugăciune, am tânjit să ne conectăm, să ne vedem, să vorbim, să avem părtășie, chiar dacă a fost mediată de ecranele computerelor sau telefoanelor. Suntem fiinţe eminamente sociale și avem nevoie să socializăm. 

Pentru credincioșii autentici, Biserica este importantă. Și în perioada aceasta mi-am dat seama încă o dată de acest lucru. 

4. Casa de rugăciune este importantă

În ultimii ani a existat un atac tot mai evident asupra bisericilor locale. Și a fost dureros și dezastruos fiindcă a venit din interior, nu din exterior. S-a spus că nu contează atât de mult biserica locală, că dacă îţi place și te simţi bine, te poţi duce la orice biserică. S-a spus că biserica nu ţine de un loc anume, de o casă de rugăciune anume. Și da, dintr-un anumit punct de vedere, este adevărat. Biserica este totalitatea credincioșilor, trupul viu al lui Cristos, nu zidurile. Dar când nu am mai putut să ne adunăm decât pe internet, și doar într-o anumită măsură, pentru că nu toţi s-au putut conecta cu biserica în felul acesta, ne-am dat seama din nou de importanţa acestor clădiri pe care le numim „case de rugăciune” sau „lăcașuri de închinare”. 

Ne-am putut da seama în această perioadă că adunările Bisericii sunt printre cele mai subevaluate și subapreciate evenimente publice. A fost pentru prima dată în istorie când majoritatea bisericilor din majoritatea ţărilor lumii nu s-au putut aduna public. Iar noi, creștinii, trebuie să ne pocăim de faptul că am falimentat în a recunoaște importanţa adunărilor publice regulate. A fost un har din partea lui Dumnezeu pe care l-am perceput ca fiind un drept inviolabil și l-am privit ca pe un lucru de apucat. 

Eu unul, am tânjit să ne adunăm din nou în casa de rugăciune. Mi-am adus aminte de ceea se spunea David în Psalmul 69:9: FARUL CREȘTIN 2020 - Duceți-vă în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la orice făptură. Marcu 16.15 16 „Râvna casei Tale mă mănâncă…”. Această afirmaţie s-a dovedit a fi o profeţie mesianică, Domnul Isus asumându-Și-o când i-a scos afară din casa lui Dumnezeu pe speculanţii care spurcaseră Templul cu lăcomia lor. Atunci ucenicii Lui și-au adus aminte de vorbele lui David: „Râvna Casei Tale mă mănâncă” (Ioan 2:17). 

Câţi dintre noi mai putem spune cu sinceritate: „Râvna Casei Tale mă mănâncă”? Câţi dintre noi putem spune: „Mă bucur când mi se zice: Haidem la Casa Domnului”? M-aș bucura ca de acum înainte să profităm de fiecare ocazie de a ne aduna împreună la închinare, pentru că în ultimele două luni și jumătate am văzut că închinarea publică nu este un lucru de apucat, ci este un lucru important. 

5. Scriptura este importantă

Când nu poţi fi împreună cu Biserica, cu familia bisericii, la închinare, când nu poţi să te rogi, să cânţi, să te închini cu dărnicia ta, sau să asculţi un mesaj biblic alături de ceilalţi credincioși, îţi aduci aminte de Sfânta Carte. Cred că, dacă ar fi să-i întrebăm pe credincioșii din bisericile evanghelice ce au făcut mai mult în perioada de izolare, decât înainte, cu certitudine ar spune: Am citit Biblia mai mult. 

Cristos a spus: „Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi (sau găsiţi) viaţa veșnică” (Ioan 5:39). 

În Psalmul 1 scrie că omul neprihănit cugetă zi și noapte la Legea Domnului. Poate că unii nu aţi citit mai mult din Biblie în această perioadă, ci v-aţi mulţumit să ascultaţi o predică pe internet. Slavă Domnului că putem beneficia de acest mijloc pentru a asculta Cuvântul lui Dumnezeu! Dar aveţi mare grijă cu ce vă hrăniţi în această perioadă. Nu orice pășune care pare mai verde e și mai sănătoasă. Nu înseamnă că dacă un predicator e mai popular e și mai ancorat în Scriptură, e mai biblic. Nu popularitatea, ci credincioșia faţă de Dumnezeu și faţă de Scriptură validează autenticitatea unui predicator. 

Luaţi dumneavoastră înșivă Scriptura și fiţi ca acei credincioși din Berea, care, după ce-l ascultau pe Pavel – da, pe Pavel – mergeau acasă și cercetau Scripturile să vadă dacă ceea ce le-a spus omul lui Dumnezeu e adevărat sau nu. 

Puneţi preţ pe Sfânta Scriptură! Ea este hrana noastră spirituală. 

6. Viața într-o lume pervertită de păcat va fi mereu afectată de necazuri

Orice om de pe faţa pământului tânjește după mai mult confort. Și miliardarul și sărmanul din lumea a treia care se culcă flămând. Miliardarul este prins în vârtejul înmulţirii banilor, supravegherii afacerilor, păstrării relaţiilor, tânjește după mai mult timp liber, după mai mult timp cu familia, tânjește să aibă zile în care să nu facă nimic. Dar nu-și permite luxul, pentru că timpul înseamnă bani. Și săracul și bogatul tânjesc după mai mult confort. Când boala îţi tulbură confortul, iei medicamente sau mergi la doctor, pentru că vrei să-ţi recapeţi confortul pierdut. Când ţi-e foame, mănânci. Când ţi-e frig, te îmbraci. Apeși butonul care trebuie și cauţi să rezolvi problema. Așa funcţionează lumea modernă. Ne dorim tot mai mult confort, îl așteptăm, îl pretindem și ne creăm oportunităţi de a ne spori confortul. 

Așa că, atunci când Dumnezeu ne scoate puţin din zona noastră de confort, așa cum s-a întâmplat cu pandemia aceasta, nu reacţionăm foarte bine. Devenim anxioși, frustraţi, speriaţi și mulţi au atacuri de panică. De ce trăim astfel de stări? Răspunsurile pot fi multe, pot fi diverse, dar, în principiu, reacţionăm așa pentru că uităm că viaţa pe pământul acesta supus blestemului adamic nu este menită să fie foarte confortabilă. Dimpotrivă, Iov spune că: „Omul se naște ca să sufere, după cum scânteia se naște ca să zboare” (Iov 5:7). Iar Pavel spune că: „[…] toată firea [creaţia] suspină și suferă durerile nașterii” (Romani 8:22). De ce? Pentru că „[…] a fost supusă deșertăciunii și robiei stricăciunii” (vv. 20-21). 

Întreaga creaţie este esenţialmente coruptă de păcat, este pervertită. Da, tehnologia modernă, în special cea din domeniul medical, face lucruri uimitoare să amelioreze efectele căderii. Dar trebuie să ne amintim tot timpul că lumea aceasta nu este menită să ne ofere confortul pe care Dumnezeu l-a dorit pentru noi înainte de căderea adamică. Lumea aceasta nu este cerul pentru care am fost creaţi. Niciun guvern, niciun lider, nicio tehnologie nu ne pot oferi confortul ceresc. Doar Dumnezeu poate face acest lucru. Nu trebuie să uităm vreun moment că nu am fost creaţi pentru pământ, ci pentru cer. Acolo vom avea confortul pentru care am fost creaţi.Aici pe pământ, disconfortul ne va însoţi până la plecarea în veșnicie. 

7. Crizele îi deosebesc pe cei mântuiți de cei nemântuiți prin felul în care răspund la suferințe

Pentru oamenii care nu-L cunosc pe Dumnezeu și nu au perspectiva veșniciei, suferinţa este o ameninţare pe care trebuie să o evite cu price preţ. Ea nu are niciun sens și niciun scop. Nu servește niciunui bine, de aceea fug de ea cât pot. Creștinii autentici, pe de altă parte, văd caracterul didactic al crizelor. Pavel scrie în Romani 5:3-4: „Ba mai mult, ne bucurăm chiar și în necazurile noastre, căci știm că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea” .

Iacov 1:2-4 scrie: „Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări, ca unii care știţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie săși facă desăvârșit lucrarea, pentru ca să fiţi desăvârșiţi, întregi și să nu duceţi lipsă de nimic.” 

În necazuri se vede cel mai bine diferenţa dintre cei mântuiţi și cei nemântuiţi. Unii văd doar haosul și se înspăimântă, pe când alţii privesc cu speranţă spre viitor și învaţă că tot ce li se întâmplă are un scop precis: „De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu, și anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său” (Cf. Romani 8:29). 

8. Viața este scurtă și niciunul dintre noi nu știe când se va încheia

Acesta este un adevăr incontestabil: viaţa este scurtă. Biblia abundă în metafore despre scurtimea vieţii: scânteie, abur, respiraţie, roua dimineţii, suveica unui ţesător și altele. Am avut cu toţii un șoc emoţional când fraţi de-ai noștri, fraţi păstori, au plecat în veșnicie chiar la începutul pandemiei. Nu doar că noi nu ne așteptam la așa ceva, dar nici ei nu se așteptau și nici cei dragi ai lor. 

Unii trăiesc mai mult, alţii mai puţin. Cert este că doar Dumnezeu cunoaște numărul zilelor și al anilor noștri. Așa scrie în Psalmul 139: „Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau și în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite mai înainte de a fi fost vreuna dintre ele” (v. 16). 

De aceea, pentru că nu ne cunoaștem sfârșitul vieţii, trebuie să fim tot timpul pregătiţi pentru plecarea acasă să-L întâlnim pe Domnul. În Psalmul 90:12, Moise scrie: „Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele ca să căpătăm o inimă înţeleaptă.” 

Există o mulţime de moduri în care ne putem trăi viaţa, dar numai unul singur în care ne putem asigura un final frumos și o veșnicie glorioasă: predând-o în mâinile binecuvântate ale lui Dumnezeu, ca apoi să putem spune alături de apostolul Pavel: „Căci pentru mine a trăi este Cristos și a muri este un câștig” (Filipeni 1:21). 

9. Timpul se scurge într-o singură direcție: spre întâlnirea cu Dumnezeu

Viaţa nu are buton de derulare înapoi. Nu poţi să mergi înapoi să reiei viaţa de acolo de unde ai început să o nesocotești și să o cheltui în mod neînţelept. Nu poţi să spui: „O, am greșit, am luat decizii neînţelepte. Nu-i nimic, mă întorc, șterg banda de înregistrare și o iau de la capăt.” Nu poţi să faci asta. Trebuie să mergi înainte și să-ţi asumi ce ai făcut, fie bine, fie rău. Viaţa este ca o stradă cu sens unic. 

Din când în când ne aducem aminte că viaţa noastră se îndreaptă spre momentul final când va trebui să stăm în faţa lui Dumnezeu. Și tot ce contează aici pe pământ este să ne pregătim pentru momentul acela. Profetul Amos mustra poporul ales pentru că se îndepărta tot mai mult de Dumnezeu și-i spunea: „Israele, pregătește-te să te întâlnești cu Dumnezeul tău!” (4:12). Israle, tu ai ca Dumnezeu pe singurul Dumnezeu adevărat, dar trăiești ca și nu L-ai avea. Oameni buni, cel mai groaznic lucru nu este să crezi că nu există Dumnezeu, ci să crezi că există, dar să trăiești ca și cum n-ar exista. Viaţa noastră este ireversibilă. Nu există sens invers. Vrem, nu vrem, trebuie să mergem înainte spre momentul în care ne vom întâlni cu Dumnezeu. Când conștientizăm această realitate, tot ce contează este dacă am trăit această viaţă cu folos sau fără folos. 

10. Și în vremuri bune și în vremuri rele, trebuie să ne punem nădejdea doar în Dumnezeu!

Trebuie să ne rugăm pentru doctori pricepuţi și responsabili? Bineînţeles! Trebuie să ne rugăm pentru un vaccin contra coronavirusului. Desigur! Dar să nu uităm nicio clipă că Dumnezeu este speranţa noastră. Fără El, lumea întreagă ar deveni un monument de neputinţă, de disperare și de moarte. El este suveran și El stăpânește peste tot pământul și peste tot universul. Nădejdea noastră este în El! În Psalmul 42:5, 11, autorul stă de vorbă cu sufletul lui și zice: „Pentru ce te mâhnești, suflete, și gemi înăuntrul meu? Nădăjduiește în Dumnezeu, căci iarăși Îl voi lăuda. El este mântuirea mea și Dumnezeul meu.” 

Ba mai mult, Dumnezeu este nădejdea noastră nu doar pentru viaţa aceasta, pentru existenţa aceasta temporară pe pământ. El este speranţa noastră pentru veșnicie. Domnul Isus a promis că merge să ne pregătească un loc veșnic unde vom fi pentru totdeauna cu El. În mijlocul necazurilor, unii disperă și, din nefericire, au fost multe cazuri de sinucidere în această perioadă. Dar noi așteptăm „fericita noastră nădejde și arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor, Isus Cristos” (Tit 2:13). El a spus: „Eu vin curând. Păstrează ce ai ca nimeni să nu-ţi ia cununa” (Apocalipsa 3:11). 

Păstor Bebe Ciaușu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.