După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

sâmbătă, 6 iunie 2020

Biserica Ortodoxă atrage atenția că „yoga și spiritualitatea creștină sunt perfect incompatibile, aparținând fiecare unor spații și paradigme religioase și culturale profund diferite”

Reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române reiterează într-un comunicat faptul că yoga și spiritualitatea creștină sunt total incompatibile, la câteva zile după ce Sinodul permanent al Bisericii Ortodoxe a Greciei a adoptat o declarație similară.

„Yoga nu are absolut nici o legătură cu spațiul și spiritualitatea Revelației iudeo-creștine. Yoga apare într-un sistem religios totalmente diferit, care nu Îl include pe Dumnezeu ca Persoană, deci care structural e opus creștinismului. 

Yoga, care etimologic înseamnă „a înhăma”, propune un sistem de tehnici corporale și spirituale care au ca scop final „înhămarea” activității mintale, acțiune care nu este posibilă fără ruperea legăturilor spiritului omenesc cu lumea. Exact opusul mesajului creștin care valorizează lumea, creație a lui Dumnezeu și loc al mântuirii omului prin relația de iubire jertfelnică cu lumea în totalitatea ei și cu ceilalți oameni în particular. 

Yoga Îl exclude pe Dumnezeu ca Persoană în relație cu Care ne mântuim, propunând tehnici de eliberare din lume și având ca finalitate ruperea sinelui de lume și dizolvarea lui. Creștinismul, dimpotrivă, este personalist atât în plan transcendent, cât și iminent, fiind rodul Revelației înseși care s-a împlinit prin întruparea personală a lui Dumnezeu. De aceea, yoga și spiritualitatea creștină sunt perfect incompatibile, aparținând fiecare unor spații și paradigme religioase și culturale profund diferite”, se arată într-un comunicat al Bisericii Ortodoxe Române, potrivit site-ului ȘtirileProTV, citat de Adevărul

Biserica Ortodoxă a Greciei a „decis să reamintească pliromei creștine că «[tehnica] Yoga» „reprezintă un capitol de bază al religiei hinduse și dispune de o felurime de școli, ramuri, aplicații și rânduieli și nu constituie un «fel de gimnastică»”. Cu alte cuvinte, este de evitat această practică și sincretismul în general. Totodată,„a recomandat printr-o Notiță Enciclică Preasfințiților Mitropoliți și sfântului cler al Bisericii Greciei să se abțină de la orice manifestare care este organizată de organizațiile Rotary și Lions deoarece nu se limitează doar la manifestări sociale, ci se extind și la activități cu caracter religios, de vreme ce dispun de un ritual de ceremonie de admitere a noilor membri și stabilesc rugăciune care se adresează nedogmatic unui dumnezeu cu înțelesul general al termenului, și nu conform credinței noastre ortodoxe”, se arată în traducerea comunicatului Bisericii Ortodoxe a Greciei de pe site-ul Theodosie.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.