Când
a pătruns nepăsarea în biserici, Organizația Mondială a Sănătății nu a avut
nimic de raportat, dar Duhul Sfânt nu a tăcut deși surzenia noastră a fost
mare. Când stai nepăsător față de o mântuire plătită cu sângele Fiului lui
Dumnezeu, de ce te miri că vine secerișul lacrimilor?
Când
răutatea s-a cuibărit în inima celor care căntau: ,,Domnu-i bun,
orișicând...'', când ne hrăneam inima cu bârfe, când șușoteam prin colțuri, a
început Duhul Sfânt să tacă din ce în ce mai mult. Am rămas cu predici
zornăitoare, cu demagogii ieftine, oratorii copy paste și cu politețuri
zaharisite sub care înfloreau cariile vicleniei.
Când
oamenii din biserică s-au îmbolnăvit de sindromul lipitorii, - "Lipitoarea
are două fete: „Dă! dă!” " Proverbele 30:15 - și rugăciunile au devenit
aplicații de sponzorizare cerească a vilelor bengoase, când cel sărac pleca
acasă mestecându-și lacrimile amare ce îi curgeau pe obraz, nebăgat în seamă de
nimeni, atunci Cel Atotputernic a permis diavolului să își deschidă și el
visteria și am ajuns la secerișul lacrimilor.
Când
cei chemați să fie lumină, să fie părinți duhovnicești au început să își omoare
copiii, când tatăl duhovnicesc a început să se poarte ca unul vitreg și să își
bată proprii copii, când fratele mai mare a intrat în casă doar ca să îl
otrăvească pe fratele cel mic întors dintre morți, atunci Dumnezeu s-a uitat
spre nuiaua Sa și a spus: ,,e timpul''.
Când
rugăciunea a devenit un legănat pe muzică de import, când ochii au rămas
uscați, fără lacrimi, când rugăciunea a devenit doar laudă, fără căință, fără durerea
conștientizării propriului păcat, când ora de rugăciune a devenit locul
predicilor de mâna a doua, când rugăciunea murea înainte de a porni, Dumnezeu
în mare Lui milă, a deschis sezonul lacrimilor, un adevărat seceriș al durerii.
Când
casele credincioșilor au fost împodobite cu plasme, pruncii cu tablete și
telefoane, când fiecare urmărea serialul preferat pe Netfix, sau meciul
așteptat, când mama a înlocuit rugăciunea cu cosmetice, iar tata din preot a
devenit asistat social, când altarul a fost scos pentru că nu se potrivea cu
designul modern al decadenței morale, Dumnezeu a hotărât să ne readucă unii
lângă alții ca să ne redescoperim, să ne lipim unii de alți prin El și să
construnim cu adevărat un loc unde El să coboare.
Să
nu ne facem că nu știm de ce se întâmplă aceste lucruri. Să avem măcar minima
decență de a spune: ,,Doamne eu sunt acela, nu mai întreba pe altul''. Să nu ne
mai hrănim cu nădejdi înșelătoare aruncând versete ce nu au legătură cu viața
noastră, să nu ne mai mândrim cu statistici fabricate, cu istoricitatea
pocăinței, să nu mai alimentem mintea cu comploturi și scenarii omenești, să ne
oprim din glume proaste și să ne prăbușim înaintea Lui cu frică și cutremur.
Să
lăsăm lacrimile să curgă, să ne simțim ticăloșia, să ne tânguim amărăciunea
sufletului pătat, ca să vină vindecarea și vremurile de înviorare. Să nu ne
facem că plouă când știm bine de ce a venit peste noi acest necaz.
Ceea
ce acum pare o pedeapsă este de fapt șansa unei întoarceri către Dumnezeu prin
plâns și pocăință. E sezonul lacrimilor și îmi voi lăsa mintea însămânțată de
Cuvântul Lui, brazdele sufletului vor fi sub lama plugului Duhului Sfânt și voi
uda cu plânsul pocănței ca să dea rod binecuvântat.
Mâine,
biserica Renovatio de la 9,30, 11,30, 17,00, 19,30 în serii de 99 în sala
Eminescu și 60 în sala Sadoveanu vă cheamă la post, rugăciune, căință, zidire
duhovnicească prin Cuvânt. Accesul se face în baza listelor celor care au
confirmat participarea la mesajul trimis fiecărui membru al bisericii de către
noi.
Mereu
încercați, dar niciodată doborâți.
Florin Ianovici
▲ ▲ ▲ TOPUL celor mai citite articole din ultima săptămână (selecție automată) la momentul publicării articolului de mai sus:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.