După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

◉ ̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

◉ ̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

◉ Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

duminică, 22 martie 2020

Epidemiile care păreau sfârșitul lumii au promovat răspândirea creștinismului...


Pe măsură ce lumea se confruntă cu răspândirea COVID-19 și cu restricțiile aferente pe care guvernele naționale le impun, este important ca - în calitate de credincioși - să ne setăm corect inimile și mințile. Nu este prima dată în istorie când creștinii s-au confruntat cu boli epidemice, iar mărturia trecutului este ceva la care ar trebui să fim atenți, pentru ca în aceste momente să putem dobândi o inimă înțeleaptă.

În perioade de criză, o emoție dominantă se ridică deasupra celorlalte din inima umană - cea a fricii. Cumpărarea panicardă a hârtiei igienice și a altor lucruri esențiale precum și prăbușirea piețelor bursiere sunt o dovadă că amenințarea virală cu siguranță nu este singurul lucru care afectează societatea. Linia de demarcație dintre a acționa cu înțelepciune și a acționa din frică poate deveni neclară în astfel de momente. Trebuie să decidem noi înșine cum vom răspunde la această amenințare.

Pentru credincioși, cel mai bun răspuns la frică a fost deja exemplificat în întreaga Scriptură și în istorie. Cuvântul lui Dumnezeu abordează acest lucru în mod repetat: porunca „nu vă temeți” este cea mai obișnuită poruncă găsită în Scriptură. În timp ce alte interdicții cunoscute sunt menționate doar de câteva ori, interdicția împotriva fricii este prezentată de peste 70 de ori.

De-a lungul lucrării Sale, Isus a acționat în mod sistematic într-un spirit opus fricii. Într-o perioadă în care leproșii trăiau în afara comunităților și strigau „necurat” când cineva se apropia de ei, Isus nu a avut nicio problemă să-și întindă cu dragoste mâinile pentru a atinge și vindeca astfel de oameni abandonați.

Mentalitatea lui Isus despre boală în perioada Bisericii primare o vedem exemplificată din nou și din nou, în numeroasele perioade de ciumă din Imperiul Roman și Moartea Neagră în Evul Mediu. Dincolo de efectele oribile pe care le-au avut aceste boli asupra organismului - în multe cazuri provocând moartea - teama pe care au insuflat-o a fost, de asemenea, considerabilă. Nimeni nu voia să se aleagă cu temuta ciumă și, prin urmare, una dintre cele mai mari tragedii ale pandemicelor, cum ar fi Moartea Neagră sau variola, a fost aceea că mulți au fost nevoiți să sufere în singurătate ravagiile îngrozitoare ale bolii.

Într-o relatare despre Moartea Neagră, intitulată ”Decameron”, autorul spune:
Oamenii se ocoleau unii pe pe alții ... rudenia era ținută departe, fratele a fost părăsit de frate, de multe ori soț de soție; și mai mult, și aproape de necrezut, tații și mamele și-au abandonat propriii copii în voia sorții, i-au neglijat, și nu au mai văzut de ei, ca și cum ar fi fost străini. [1]

În timp ce oamenii speculează cu privire la efectele acestui focar actual, putem fi siguri că nu va fi nimic asemănător cu Moartea Neagră, care a dus la reducerea a aproximativ o 30-50% din populația Europei, iar recuperarea a durat sute de ani. Chiar și așa, temerile cu care ne confruntăm pot fi similare. Cum trebuie să reacționăm în fața unor astfel de circumstanțe și cum au reacționat credincioșii de-a lungul veacurilor?

Ciuma în epoca romană

Modelul de curaj al lui Isus a fost urmat de-a lungul secolelor în mijlocul ciumei și a epidemiilor. În timpul uneia dintre cele două mari persecuții a creștinilor la nivelul întregului imperiu din A.D. 251, o boală a început să distrugă Imperiul Roman. Se crede că este varicelă sau rujeolă, iar în perioada de apogeu ucidea 5.000 de oameni în fiecare zi la Roma. Cadavrele neînhumate se întindeau pe marginea drumurilor. Romanii de rând care doreau să se roage zeilor romani au descoperit că eforturile lor erau în zadar, întrucât preoții păgâni fugiseră din orașe. În schimb, mulți creștini au ales să rămână și să aibă grijă de bolnavi.

Episcopul Dionisie al Alexandriei, vorbind despre comunitatea credincioșilor din Biserica Nord-Africană, scrie:

Cei mai mulți dintre frații noștri creștini au arătat dragoste și loialitate nelimitată, fără a se menaja și gândindu-se doar unul la altul. Neluând în seamă primejdia, s-au ocupat de cei bolnavi, având grijă de toate nevoile lor și slujindu-le în Cristos și, odată cu ei, au plecat din această viață cu seninătate și fericiți ...

Cei mai buni dintre frații noștri și-au pierdut viața în acest mod, un număr de presbiteri, diaconi și laici câștigând o mare laudă, astfel încât moartea în această formă, rezultatul unei mari evlavii și a unei credințe puternice, pare în toate privințele egală cu martiriul. [2]

Răspunsul credincioșilor a avut un efect mare asupra sănătății populației. Rodney Stark, care scrie pe larg despre acest subiect în câteva dintre lucrările sale, spune: „Este cu totul plauzibil faptul că îngrijirea creștină a redus mortalitatea cu până la două treimi!” [3]

O astfel de îngrijire creștină a pus bazele la ceea ce ulterior avea să devină îngrijirea spitalicească, fapt ce a avut un impact asupra lumii înconjurătoare. Un secol mai târziu, împăratul Iulian a încercat în zadar să reimpună păgânismul, îndemnând preoții păgâni să copieze caritatea creștină.

Candida Moss, profesor de Noul Testament și Creștinismul Timpuriu la Universitatea Notre Dame, notează că o „epidemie care părea sfârșitul lumii a promovat de fapt răspândirea creștinismului”. Prin acțiunile lor în fața unei posibile morți, creștinii au arătat vecinilor lor că „creștinismul este ceva pentru care se merită să mori pentru”. [4]

Moartea Neagră în Europa medievală

În timpul Morții Negre din secolul al XIV-lea, Sfânta Ecaterina din Siena a refuzat să fugă ca mulți alții. Philip Schaff scrie că, în timpul ciumei, Ecaterina „era neobosită zi și noapte, i-a vindecat pe cei pentru care medicii își pierduseră speranța, ba chiar a ridicat și pei cei aflați pe patul de moarte.” [5]

Un slujbă atât de curajoasă nu a fost nimic nou pentru Ecaterina. Când și-a început slujirea, scrie Caroline Marshall, „a îndeplinit cele mai supărătoare sarcini de îngrijire medicală în rândul bolnavilor incurabili de cancer și lepră. Pacienții ei aveau dureri și adesea erau violenți. Ea credea că aceste experiențe au ajutat-o să fie părtașă la suferința lui Cristos cel răstignit și, prin urmare, au fost un mare ajutor pe calea ei către unirea mistică cu Dumnezeu, care a fost scopul ei suprem. " [6]

Acesta este doar unul dintre momentele importante ale Evului Mediu. S-ar putea scrie volume întregi despre alții care s-au confruntat cu frica: Sampson Ospitalierul, Sfântul Grigorie și Charles Borromeo sunt doar câteva dintre numele care vin în minte.

Cel mai mare dușman al nostru : Frica

Nu este de mirare că situații ca acestea creează panică și teamă. Frica este poate cel mai mare dușman al misiunii creștinului - frica de persecuție, teama de consecințele încălcării regulilor sau normelor civice, teama de a vorbi pur și simplu cu oamenii sau de ceea ce ar putea crede alții. De asemenea, nu este de mirare că una dintre cele mai obișnuite rugăciuni ale Noului Testament este ca Trupul lui Cristos să primească dragostea lui Dumnezeu dar să o și dăruiască.

În prima sa epistolă, Apostolul Ioan spune: „În dragoste nu este frică. Ci dragostea desăvârșită izgonește frica, pentru că frica are cu ea pedeapsa; și cine se teme n-a ajuns desăvârșit în dragoste” (1 Ioan 4:18). Cunoașterea și primirea dragostei lui Dumnezeu este primordială în momente ca aceasta, iar din această poziție, mărturia istoriei ne arată că, în calitate de creștini, dăruim mai departe această dragoste.

O perspectivă sănătoasă a eternității cu Cristos ne conduce în mod firesc către acest tip de iubire dezinteresată. Se spune că William Wilberforce își va planifica plimbarea spre casă prin cimitir, astfel încât să i se amintească de propria sa moarte. În timp ce amenințarea de boală și aducerea aminte asupra morții noastre pot fi un lucru de temut pentru necredincioși, Isus ne cheamă la slavă în speranța învierii.

În fața fricii, istoria creștină ne arată o cale mai bună. Ca și Ecaterina de Siena, ne putem concentra pe credință supranaturală și vindecare. Ca și Biserica din Africa de Nord, putem să-i punem pe alții pe primul plan, înaintea noastră. La fel ca Domnul nostru Isus, putem să continuăm să avem compasiune, decât să batem în retragere de frică.

Călătoria noastră de acum pe pământ nu este nimic în comparație cu veșnicia și cu veacul ce va să vie. Să trăim în lumina eternității și să ne iubim din toată inima.


Samy Tuțac (prelucrare după un material produs de Every Home for Christ)

[1] https://christianhistoryinstitute.org/magazine/article/when-a-third-of-the-world-died
[2] Dionysius, Festival Letters, in Eusebius, The History of the Church 7.22
[3] Stark, Rodney – The Triumph of Christianity pp 114-118
[4] https://religion.blogs.cnn.com/2014/06/23/how-an-apocalyptic-plague-helped-christianity/
[5] Schaff, Philip – History of the Christian Church, Vol VI: The Middle Ages. AD 1294-1517
[6] https://christianhistoryinstitute.org/magazine/article/black-death



Vezi și:

▲ ▲ ▲ TOPUL celor mai citite articole din ultima săptămână (selecție automată) la momentul publicării articolului de mai sus:

Publicat de la
Etichete:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)