De câteva luni de zile, biserica Harvest dinTimișoara în mod deosebit, dar și alte biserici din familia Harvest / Vertical
Church Europe, au fost ținta unor atacuri succesive de defăimare, hărțuire și
calomniere din partea unei persoane care susține că reprezintă comunitatea LGBT
și valorile ei. Deși inițial s-a încercat dialogul cu această persoană în
vederea atenuării atacurilor sale sub diferite nume și / sau pseudonime de pe
diferite conturi on-line în ultimele luni, înverșunarea împotriva bisericii și
valorilor creștine a crescut și amenințările au continuat. Recent însă, atacurile au
luat o altă formă și o altă amploare – persoana respectivă a creat o pagină de
Facebook intitulată „Biserica Harvest LGBT Timișoara”. A preluat fraudulos
sigla bisericilor Harvest / Vertical (care este sub copyright), fotografii cu
membrii bisericii noastre, cât și anumite anunțuri și evenimente ale bisericii
Harvest din Timișoara, toate fără permisiune, și le-a postat pe această pagină
creată cu scopul de a produce confuzie, controverse și defăimarea lucrării
Domnului. Noi am sesizat organele competente și mai ales Facebook, dar ne
așteptăm la riposte și alte forme de răzbunare în spațiul public. De aceea,
apreciem rugăciunile și ajutorul vostru.
Vrem însă să vă comunicăm toate acestea și în
scopul clarificării, atenționării și încurajării.
Vrem să clarificăm faptul că noi, bisericile
Harvest și toate celelalte biserici din rețeaua Vertical Church Europe, ne
desfășurăm slujbele în locașuri publice unde are acces orice persoană care
respectă normele de decență comportamentală și de ordine publică, indiferent de
orientarea sexuală, în vederea ascultării Evangheliei. Norma bisericii este
Biblia, care condamnă păcatul homosexualității și, de aceea, ca unii care ne
supunem învățăturii Sfintelor Scripturi, vom respecta adevărul biblic și, în
dragoste, dorim să acordăm ajutor spiritual oricărei persoane care își dorește
pocăința și mântuirea. Nu avem membri sau pastori care aderă, susțin sau
trăiesc în acest stil de viață, așa cum au fost făcute afirmații și acuzații în
spațiul public și on-line. Suntem o biserică care susține valorile morale
creștine și consideră că modelul divin al familiei este cel de soț (bărbat) și
soție (femeie), de tată (bărbat) și mamă (femeie).
Atenționăm cu această ocazie toate bisericile
creștine să își aducă aminte că singurul Potrivnic al bisericii și
credincioșilor este cel rău, care iată, începe să folosească căi noi prin care
să denigreze lucrarea Domnului. De aceea, este important să avem discernământ
spiritual în a ne alege bătăliile și a rămâne uniți, nu distrași sau învrăjbiți
între noi, așa cum dorește Satan.
Vă încurajăm să vă rugați pentru protecția
bisericilor noastre și a valorilor creștine în România, cât și pentru cei care
au alte orientări sexuale, ca Domnul să Se îndure de ei. Vă încurajăm să fiți
deschiși pentru a vă apropia cu Evanghelia de ei, fiindcă Dumnezeu are putere
să dea iertare și să aducă eliberare, vindecare și schimbare, și avem exemple
în acest sens. Vă încurajăm să nu neglijați să abordați acest subiect în
bisericile voastre și mai ales să oferiți dragoste și posibilitatea consilierii
credincioșilor și necredincioșilor care sunt ispitiți în acest sens. Din
experiența noastră, există credincioși care, din teamă, nu caută ajutor, deși
majoritatea dintre ei își doresc, fiindcă Duhul Sfânt le cercetează conștiința.
Noi suntem chemați să nu respingem, ci să ajutăm, atât credincioșii, cât și
necredincioșii, adică pe orice om care își dorește pocăința și salvare din
păcat și, astfel, trăirea unei vieți pentru gloria lui Dumnezeu.
Rețeaua bisericilor Harvest / Vertical Church
Europe
▲ ▲ ▲ TOPUL celor mai citite articole din ultima săptămână (selecție automată) la momentul publicării articolului de mai sus:
„Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții.” – Ioan 13:35 Bucuresti, 24 Febr...
Spre surprinderea tuturor, secretarul de stat pentru afaceri economice și climă, Mona Keijzer a făcut recent o legătură între 5G ...
-
Noua Constituție a Rusiei îl va menționa pe Dumnezeu și va interzice căsătoriile homosexuale, la cererea președintelui Vladimir Putin, care...
Programul unui district școlar din Wisconsin îi încurajează pe profesori să inducă în eroare părinții cu privire la identitatea de gen pe c...
-
Vezi și : Dr. Vasile Astărăstoae, despre Coronavirus, OMS și modelul chinezesc: Dacă nu reacț...
Finlanda pregătește dictatura totală. Ministrul justiției intenționează să promulge legea cenzurii totale. Oricine va îndrăzni să spun...
După ce a început ca o boală ce afecta doar China, în ultimele zile epidemia provocată de noul tip de coronavirus a depășit aproape toate ...
Domnule membru în USR, ați profitat de criza și panica numită Coronavirus pentru a jigni din nou creștinii din România. În primul rând i...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.