NewsNet Creştin: Vladimir Pustan 🔴 Corul leproşilor

După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

◉ ̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

◉ ̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

◉ Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

vineri, 21 februarie 2020

Vladimir Pustan 🔴 Corul leproşilor

Ei au stat departe şi-au ridicat glasul şi au zis: „Isuse, Învăţătorule, ai milă de noi!” Erau zece şi toţi cu carnea atârnând. Trupul-zdreanţă, acoperit cu zdrenţe. Cu nasurile lipsă şi buzele căzute, cu degetele ciobite, cântau cântarea deznădejdii, umbrită de o speranţă nouă, neaşteptată.

Trecea fiul dulgherului din Nazaret… Cu urechile lor negre, auziseră că în urma Lui orbii văd, şchiopii umblă, morţii se trezesc la viaţă…

Nervii periferici se tociseră, nu mai simţeau durerea şi din cauza asta se loveau mereu, rupându-şi bucăţi din viaţa gunoioasă. Durerea nu e rea. Câtă vreme o simţi înseamnă că mai eşti sensibil, înseamnă că mai există o şansă.

Isus nu s-a atins de ei, ceea ce i-a disperat. I-a trimis retur la preoţii-doctori ca şi cum încă un diagnostic în plus le-ar fi uşurat ruşinea, neputinţa, destinul. Nu pentru că au avut cuibărită în minte, ascultarea, au plecat. De fapt nu mai rămăsese altă alternativă.

N-au mai ajuns la preoţi, ci s-au vindecat pe drum, ca nu cumva să creadă greşit sau preotul de acolo să zică despre el cum că ar fi Mesia. Carnea a început să prindă culoarea vieţii, ţesuturile au prins a palpita, celulele amorţite simţeau bucuria unei noi trăiri.

Au plecat fericiţi, cântând o cântare nouă, pentru o viaţă nouă, fără să-şi dea seama că de fapt prelungiseră doar momentul întâlnirii cu moartea.

Unul n-a fost mulţumit de ceea ce-a primit. Nu s-a dus repede să-şi întâlnească familia din care fusese repudiat, ci s-a întors spre Învăţător şi căzând cu faţa la pământ, I-a mulţumit. Nici măcar nu mai conta că era samaritean. Isus i-a răsplătit mulţumirea şi recunoştinţa cu mântuire. Ceilalţi nouă au murit de moarte naturală şi apoi au mers în iad. Ar fi prea simplist să asociezi lepra cu păcatul, cu omul nemântuit. Aici lepra e simbolul omului care cere milă pentru viaţa de acum, neinteresat de veşnicie, e simbolul interesului imediat, care nu pune preţ pe lucrurile mult mai importante.

Leprosul chiar şi vindecat e omul nerecunoscător, nemulţumitor şi cerşetor şi sunt pline bisericile de ei.

Formează împreună un cor grotesc ce stau cu mâna întinsă cerând tot felul de lucruri care de care mai nefolositoare şi căpcănoase.

Mulţumirea devine un chin pentru că n-aduce nimic, n-are foloase şi de aceea trebuie luată în doze mici.

Dumnezeu e un fel de Moş Crăciun bonom şi risipitor, cu braţele pline de daruri, gata pentru a fi distribuite celui ce strigă mai tare, e mai insistent sau mai credincios.

De fapt, cei mai mulţi nici n-au nevoie de El, ci numai de ceea ce dă El şi asta e o diferenţă mare cât veşnicia.

Rugăciunea e Cenuşăreasa bisericilor, iar rugăciunea de mulţumire e Albă ca Zăpada după ce a mâncat mărul hârcii ştirbe. E la urmă şi numai dacă rămâne loc.

Samariteanul a înţeles că mulţumirea e filozofie de viaţă şi şi-a însuşit-o şi-a înţeles că mântuirea se cântă solo. La grămadă, ce-i drept, nu prea ies în evidenţă falseturile, dar când corul e de leproşi nici nu mai are rost să te gândeşti la fineţuri de conservator.

Dumnezeul nostru e cât vrem noi să fie de mare. Dacă ne gândim la El doar pentru a ne binecuvânta buticurile şi-a ne vindeca de spondiloză înseamnă că avem un Dumnezeu mic.

În iad se va rula tot timpul în faţa ochilor tăi filmul cu ce puteai să fii, dar n-ai fost pentru că n-ai mai avut timp de ceea ce doreai să ai. Te vei uita în jurul tău şi vei vedea că tot ceea ce ai, arde împreună cu tine. Corul leproşilor va mai cânta o cântare „Cântarea chinului veşnic”.

Dar încă mai ai timp, să te întorci...

Vladimir Pustan