Cazul de la Ditrău ne arată încă o dată cât de
necreștină este România noastră, chiar până în măduva ei, anume viața satului
românesc. Să alungi tu din satul tău doi srilanchezi doar pentru că nu-ți place
cum arată și că nu ești obișnuit cu a lor culoare, este chiar revoltător.
Cazuri de ură rasială, “ură religioasă” și de alte feluri sunt foarte dese în
România, mai ales în sate, unde cârciuma a devenit locul de unde sătenii se
alimentează cu licoarea care le fură mințile, orice simțire și rațiune.
Mai grav este când preoții instigă la ură, iar
cu astfel de preoți a avut de a face și o echipă cu care colaborez pentru
actele de caritate. Într-un sat în care merg des pentru a-i ajuta pe cei
nevoiași un preot a venit cu mașina poliției și cu insignă de polițist
amenințându-mi prietenii că dacă nu ies din satul său vor avea de a face cu el.
M-am dus să mă interesez ce și cum, iar când l-am întrebat pe primar dacă
există un popă polițist la ei în sat mi-a zis că nici vorbă.
În alte sate/orașe, casa de cultură este direct
legată cu parohia, iar dacă altcineva dorește să aibă acces la ea este întrebat
mai întâi: “Ce religie ești?” Evident că lor nu le convine doar creștin,
trebuie neapărat să le zici că ești de-un anumit fel, altfel nicio șansă. O
prietenă mi-a luat interviu pentru un proiect universitar despre Asociația
Centru Creștin Profides, decanul facultății a întrebat ce fel de creștini
suntem, iar pentru că s-a primit răspunsul simplu: “Doar creștini, ucenici ai
lui Isus!” A fost refuzat interviul ei, o munca colosală de culegere de
informații și de editare.
Și azi sunt sute de mii de români care cred că
“pocăiții” sunt acei oameni dintr-o sectă care sting lumina și beau sânge,
minciuni manipulatoare aruncate în popor prin anumiți preoți vânduți comuniștilor
(nu generalizez - datorăm multe preoților care au ținut credința adevărată),
pentru denigrarea celor care nu-și “turnau” frații de credință și care se
închinau în ascuns pentru a nu fi controlați de securitate și arestați pentru
credința lor sinceră. Și azi sunt oameni care cred că Isus cu un “i” înseamnă
măgar, și azi sunt oameni care îi urăsc pe cei care citesc Biblia Cornilescu, o
traducere curată dăruită poporului de un călugăr “neautorizat”, un creștin
independent de orice organizație.
România este din păcate încă prizoniera
discriminării rasiale și religioase. Ceea ce la 30 de ani după Revoluție nu ar
trebui să mai fie. Și repet, cel mai grav este când ura și vrajba sunt sădite
de anumiți preoți corupți moral, în “numele credinței”, când Isus Cristos a zis
atât de clar: “Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii! Aşa cum v-am
iubit Eu, tot aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte
toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii (Ioan
13:34-35).”
P.S. Nu vorbesc aici despre cazurile în care
toți creștinii trebuie să facă front comun în combaterea degradării morale,
combaterea propagandei sexuale si a spurcăciunilor ei, care sunt un pericol
fizic și spiritual pentru societate.
Cu prețuire și iubire pentru toți oamenii,
Toni Berbece
▲ ▲ ▲ TOPUL celor mai citite articole din ultima săptămână (selecție automată) la momentul publicării articolului de mai sus:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.