Ultimele
două săptămâni din an le-am petrecut în Bolivia, o țară profund creștină, care
din această perspectivă se aseamănă mult cu România. Vă îndemn să o vizitați.
Cetățenii români primesc viză gratuit pentru Bolivia și există zboruri directe
între Madrid și Santa Cruz, cel mai mare oraș al Boliviei, așezat la poalele
munților Anzi. Am avut prilejul să stau câteva zile acolo.
Numele
oficial al orașului este Santa Cruz de la Sierra, care în românește ar fi,
aproximativ, „Sfânta Cruce din Deal". La nici un sfert de oră după
aterizare am început să simt izul creștin al acestei mari metropole. Taximetristul m-a întrebat dacă sunt creștin, la fel
ca și el și familia lui. I-am confirmat afiliația creștină și s-a bucurat.
Prezența
creștină domină spațiul public din Bolivia, inclusiv cel politic. În toamnă,
Bolivia a trecut printr-o situație politică dificilă, președintele socialist
Evo Morales fugind din țară în urma unor alegeri frauduloase pe care le-a
pierdut, căutând azil în Mexic, iar acum în Argentina. Președintele interimar
al Boliviei, Anez, este o creștină catolică practicantă. S-a prezentat în prima
zi de muncă în noua ei funcție cu Biblia sub braț, un gest pe care presa
internațională l-a comentat pe larg, dar cu sarcasm. Iar la alegerile din
octombrie, neoprotestanții Boliviei au avut și ei un candidat al lor, care a
primit 9% din voturi.
Revenind
la Santa Cruz, peste tot în oraș sunt biserici, atât tradiționale, catolice,
cât și evanghelice. Practic nu mergi pe jos mai mult de câteva străzi fără să
nu dai peste o catedrală catolică ori o bisericuță evanghelică. De asemenea,
librării creștine. Cea mai mare catedrală din Bolivia este tot în Santa Cruz.
El
Cristo e probabil cel mai impresionant loc al orașului. Construită în 1961, El
Cristo este o statuie a Mântuitorului cu brațele deschise, înaltă de aproape 8
metri și amplasată într-un sens giratoriu imens, la capătul bulevardului Obispo
Rivero. Peste drum se află un loc acoperit de meditare, unde cetățenii pot
admira o cruce în liniște și fără a fi deranjați de nimeni. La picioarele
crucii sunt flori mereu proaspete și o flacără care arde permanent.
Duminica
lui 29 decembrie a fost una deosebită. Am avut prilejul să particip la slujbe
religioase cu grupuri mari de localnici, atât într-o biserică evanghelică, cât
și în catedrala catolică. Din întâmplare am dat peste o biserică evanghelică
care se întrunește într-un fost cinematograf, unde se țin două slujbe
dimineața. La slujba la care am participat eu s-au strâns aproape 600 de
persoane. A fost copleșitor să observ populația nativă, incași și guarani,
ținând cu atât drag la credința creștină.
Câteva
străzi mai departe era catedrala principală a orașului. Un cor cu o voce
splendidă încă intona cântări de Crăciun. Catedrala era arhiplină. Zeci și zeci
de rânduri de bănci, pline de ființe umane care sărbătoreau Nașterea
Mântuitorului, cât și mulțimi mari de oameni care stăteau în picioare în
spațiile unde nu erau bănci. Cu siguranță numărul lor era ușor peste o mie. Am
citit cu atenție buletinul duminical, tema principală a omiliei fiind despre
familie.
Duminica
lui decembrie 29 îmi va rămâne în minte mult timp. La fel ca și El Cristo. Dar
și mesajele de Crăciun pe care le-am auzit. În congregația evanghelică tema
omiliei pastorului a fost „mizeriile care ne invadează familiile". A fost
o omilie la care am ascultat și eu cu multă atenție. Mă gândeam cât de relevant
e acest subiect, acum când încheiem un an și începem unul nou.
Mi-am
dat seama cât de e de important pentru fiecare dintre noi, atât la nivel
individual, cât și la nivel de familii, să prevenim intrarea mizeriilor în
viețile noastre, iar dacă au intrat, să le scoatem.
Peter Costea
▲ ▲ ▲ TOPUL ZILEI al celor mai citite articole din ultima săptămână (selecție automată):
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.