- Qasem Soleimani se afla în apropiere de aeroportul internațional din Bagdad, când convoiul său a fost lovit de cel puțin trei rachete, în noaptea de 2-3 ianuarie. El s-a numărat printre cele 12 victime, alături de încă un conducător militar al milițiilor șiite din Irak.
- Pentagonul a confirmat efectuarea acestui raid, cu aprobarea președintelui Trump, ca răspuns la ultimele acțiuni iraniene împotriva intereselor americane din zona Orientului Mijlociu. Mai târziu, președintele american a postat pe Twitter o imagine cu drapelul SUA, fără niciun text adăugat, iar cetățenilor americani li s-a cerut să părăsească imediat Irakul.
- Corpul Gărzilor Revoluţionare iraniene a confirmat moartea generalului Soleimani: „Gardienii Revoluţiei anunţă că gloriosul comandant al islamului, Haj Qasem Soleimani, la sfârşitul unei vieţi de slujire, a murit ca martir într-un atac al Americii asupra aeroportului din Bagdad.”
- Liderii iranieni – conduși de ayatolahul Khamenei – au promis un răspuns sever în toată lumea musulmană, îndreptat asupra americanilor, acuzând în același timp și statul Israel de planificarea atacului.
- Șeful guvernului irakian, Adel Abdul Mahdi, a declarat că acțiunile americane „au aprins scânteia unui război devastator în Irak, în regiune și în lume”.
- Premierul israelian, Beniamin Netanyahu, a anunțat că se va întoarce din Grecia, acolo unde semnase acordul istoric de construcția unei conducte de gaz spre Europa, împreună cu Grecia și Cipru (acord pe care Turcia l-a contestat imediat).
- În Israel este convocată astăzi o ședință a Consiliului de apărare al țării în așteptarea unor posibile atacuri venite din partea aliaților Iranului dinspre Siria, Liban și Gaza.
- Bursele au început să simtă șocul ostilităților: dolarul este în scădere, iar prețul petrolului Brent a crescut cu 4,4%, ajungând la 69,16 dolari.
După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:
◉ ̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶
◉ ̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶
◉ Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.