Constantul
laborator social Suedia și, în general, Scandinavia, inventează termeni noi.
Termeni care reflectă modalitățile de conviețuire în constanta evoluție a
scandinavilor.
Dacă
până acum nu ați auzit de noțiunea de „echipă parentală", aflați azi. E un
termen nou, promovat în cartea recent publicată (în suedeză), de sociologul
suedez Malin Bergstrom, Divorcing with Children: Parents in Two Homes /
Divorțul cu copii: Părinți în două cămine. [www.quillette.com]
Pe
scurt, noțiunea de „echipă parentală” înseamnă că un copil suedez poate avea
până la patru „părinți” simultan. Conform politicii suedeze a egalității,
copiii celor divorțați fac naveta săptămânal, stând o săptămână cu mama (și
noul ei partener) și o săptămână cu tata (și noua lui parteneră). Legăturile
biologice lipsesc în relația dintre copiii celor divorțați și cele două
persoane adulte străine cu care copilul este constrâns să trăiască în fiecare
săptămână.
Bergstrom
analizează modul în care acest nou sistem de afiliere familială funcționează în
Suedia și efectul lui asupra copiilor. Nu mai e vorba, deci, de o familie
nucleară, ci de o „echipă parentală" care îngrijește copiii, chiar dacă
între ei nu există legături biologice.
Numărul
copiilor care sunt crescuți de „echipe parentale" în Suedia este în
creștere vertiginoasă. Pe la mijlocul anilor 80 doar 1% dintre copiii suedezi
trăiau cu părinți separați, un procent care astăzi a ajuns la între 35% și 40%.
Acest procent este de 25% în Norvegia și Danemarca și 20% în Marea Britanie.
Iar în 2017, numărul copiilor născuți în afara căsătoriei în Suedia a întrecut,
pentru prima dată, numărul copiilor născuți în familii intacte.
Creșterea
astronomică a procentului copiilor care sunt crescuți de „echipe parentale” se
datorează mai multor factori: (1) intervenția statului care finanțează
alegerile autonome ale părinților; (2) sedimentarea noțiunii și practicii
divorțului în mințile generațiilor suedeze de după anii 80.
Declinul
familiei, însă, nu e specific doar Suediei ori Scandinaviei. M-a surprins o știre parvenită și din Franța, pe 10 ianuarie. Consiliul episcopilor din Franța
a aprobat o recomandare pentru eliminarea din certificatele de botez a sexului
părinților copiilor. [www.catholicherald.co.uk]
Consiliul
recomandă utilizarea în noile certificate a formulei „parents or other holders
of parental authority” („părinți sau alți deținători ai autorității
parentale”). Consiliul a anunțat că aceste recomandări sunt necesare pentru a
asigura conformitatea cu legile seculare ale Franței.
Reacția
organizațiilor pro-familie catolice din Franța a fost negativă, multe dintre
ele afirmând că nu vor accepta recomandările Consiliului. De exemplu, dl
Antoine Renard, Președintele Onorific al Federației Asociațiilor Familiilor
Catolice din Franța, a criticat decizia Consiliului, numind-o „stranie".
Dl
Renard este bine cunoscut și în România. O personalitate dinamică și fidelă
valorilor tradiționale. Am avut onoarea să-l întâlnesc cu câțiva ani în urmă,
când dânsul a participat la o conferință despre familie organizată de Alianța
Familiilor din România la Piatra Neamț.
▲ ▲ ▲ TOPUL ZILEI al celor mai citite articole din ultima săptămână (selecție automată):
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.