Dumnezeu ne-a dat puterea Sa prin Evanghelia Domnului nostru Isus. El a făcut-o prin oameni răscumpărați de El. Dumnezeu ne-a dat această Evanghelie pentru ca este loc în ea și pentru noi. Noi putem fi incluși în Evanghelie fără a o dilua sau altera. De fapt, Evanghelia ne ajută să ne ridicăm din starea noastră căzută, ne înalță la demnitatea de copii ai lui Dumnezeu. Și așa trebuie să stăm până la sfârșitul călătoriei noastre pe acest pământ.
Această Evanghelie lucrează în noi mântuire dacă ne agățăm de ea cu putere prin credință, pocăință și ascultare. Ea ne va duce într-o zi și în cer. Dar pentru că suntem oameni atât de uituci, prinși în zarva acestei lumi, trebuie să ne reamintim unii altora de Evanghelia Domnului Isus pentru a nu fi îndepărtați de ea.
Vă invit sa îi mulțumim lui Dumnezeu pentru urmatoarele lucruri:
1. Ni s-a alăturat un nou băiat pe nume Rahul. El este orfan de tată. Mama lui e o soră de la biserica baptistă.
2. Duminică am putut organiza așa cum plănuisem o tabără medicală în satul lui Liton. Liton este un musulman care crede în Domnul Isus. Fratele lui este pastor în Delhi.
3. Tot duminică ceilalți frați și surori au putut merge să vestească Evanghelia în alte locuri. Iar copii care aveau examene au fost păstrați acasă pentru a se pregăti.
4. Luni am putut merge să vestesc Evanghelia împreună cu un grup de copii și sora Mary lângă Dhupguri. Dupa aceea am putut avea părtășie la masa Domnului cu credincioșii din Jajanghi și un timp de rugăciune cu sora Pryia din Maynaguri.
5. Marți am putut să o ducem pe sora Ramona la aeroport. Dupa aceea am putut să vizităm familia lui Roel care ne invitase la ei. Roel și-a manifestat dorința de a cumpăra un teren pentru lucrarea noastră cu copiii.
6. Marți noaptea am plecat împreună cu familia lui Bipan în Assam cu scopul de a vesti Evanghelia între bengalezii de acolo.
7. Miercuri dupa ce am ajuns cu bine la Dhansiri, Assam am început să vestim Evanghelia la familiile bengalezilor din zonă. Am fost ajutați să continuăm să vestim Evanghelia până vineri din pricina anulării trenurilor în contexul situației politice din Assam.
Rugați-vă și pentru următoarele lucruri:
1. Ca Dumnezeu să călăuzească lucrarea noastră cu copiii. Noi am primit semnale diferite din diferite părți. Pe de o parte cumnatul meu mă invită să mut lucrarea cu copiii în Gurubathan. Pe de alta parte, Roel s-a oferit să ne cumpere teren undeva în jurul Jalpaiguri. Noi ne-am gândit la Jajanghi pentru că acolo este deja ceva construit. Însă oferta lui Roel nu s-a materializat încă.
2. Ca noul băiat (Rahul) să se obișnuiască cu noi.
3. Cu privire la planul de a continua taberele medicale în satele musulmane în fiecare duminică.
4. Cele două săptămâni care ne stau în față și care se vor concentra asupra întâlnirilor cu credincioșii din diferite zone de lucrare. În unele centre și lucrarea cu copiii va fi prezentă.
5. Vestirea Evangheliei după întâlnirile cu credincioșii locali.
6. Vestirea Evangheliei la o școală unde am fost invitat.
7. Ca noi să putem primi un nou transport de Noi Testamente în diferite limbi și alte cărți care să le putem distribui.
Multumesc Tată pentru Evanghelia Domnului Isus pe care mi-ai dat-o și mie în mila Ta. Ajută-mă să mă țin tare de ea în ciuda furtunilor acestei lumi și a atacurilor celui rău. Amin.
Motive de unitate (Filipeni 2:1-2) – 20.12.2019
Noi toți însetăm dupa unitatea dulce în familiile noastre și adunările noastre. Aceasta este de fapt voia lui Dumnezeu pentru cei credincioși. Domnul Isus s-a rugat ca noi să fim una în acea uniune perfectă dintre El și Tatăl. Pentru a o realiza, Dumnezeu ne-a dat mai multe instrumente.
Prima șansă a unității sunt slăbiciunile noastre. Noi cu toții avem nevoie să fim încurajați în Hristos. El ne este ajutor și Mântuitor. E adevărat ca noi avem atâtea diferențe supărătoare. Dar dacă suntem în Hristos, cu siguranță avem nevoie de încurajarea altor credincioși care au ajuns să ne cunoască cât de cât.
A doua oportunitate a unității între noi ca și credincioși vine din suferințele noastre. Și toți suferim într-un fel sau altul. Dragostea în Hristos are balsamul suferinței care se numește mângâiere sau comfort. Singurul lucru necesar pentru a zidi o punte a unității este să ne uitam pentru moment suferința noastră pentru a administra medicamentul mângâierii celor de lângă noi.
A treia rădăcină a unității noastre ca și credincioși este baza credinței noastre care este prezența Duhului Sfânt in noi. Duhul Sfânt locuiește în noi și noi în El. Aceasta ne este dată atât individual cât și ca grup. Dar datoria noastră este în a-i încuraja pe ceilalti să rămână conectați.
A patra lumină a unității creștine este dragostea noastră în Hristos. Atâta vreme cât mai rămâne ceva dragoste în El, nu ne vom pierde unii de alții. Aceasta ne va face să dorim bucuria unității dintre creștini în inima Domnului Isus.
Haideți acum să Îi multumim lui Dumnezeu pentru urmatoarele lucruri:
1. Pregatirea programelor de sărbători care urmează să le desfășurăm în mai multe localități.
2. Tabăra medicală pe care am putut să o organizăm duminica trecută lângă granița cu Bangladeșul într-o comunitate mixtă de musulmani și hinduși.
3. Vestirea Evangheliei lângă Mathabanga. Băiatul nostru nou, Rahul tocmai vomitase peste mine pentru că mâncase prea mult din darurile de mâncare pe care i le lăsase mama sa. Atunci noi am fost nevoiți să oprim mașina. După curațenia necesară, atenția mi-a fost atrasă de satul lângă care ni se oprise mașina. Era un sat nou în care nu intrasem niciodată, aflându-se cam la 100 km de casa noastra. Cu gândul de a vesti Evanghelia în interior, am pătruns pe prima strada care îmi stătea înainte. Luasem deja chitara din mașină. Pătrunzând adânc în sat, am dat peste două persoane care se îngrijeau de niște capre. M-am prezentat și le-am spus că vreau să le cântăm niște cântări. I-am liniștit de asemenea că nu le voi vinde vinde nimic. Erau și niște copii pe lângă porți, dar se temeau la început. Atunci mi-am adus întreaga echipă și am început să cântăm și să le predicăm. Treptat, ei s-au deschis față de noi. Ne-au adus și scaune și ceai. Iar noi la sfârșit le-am împărțit din broșurile pe care le aveam.
4. Părtășia cu familia Sompei. Înainte de a intra în satul Sompei noi ne-am asigurat că am găsit un loc potrivit pentru a arăta filmul „Calea Mantuirii” lângă o piață. După ce am ajuns la bunicii Sompei, ne-am asigurat că toți copiii erau cu noi ca să ne putem așeza la rugăciune. Dupa mai multe cântări, am ascultat Cuvântul spus de fratele Atzinto și am avut un timp de 20 min de rugăciune. Dupa aceea am avut Masa Domnului.
5. Marți de asemenea am plecat din nou la Nishiganj ca să avem părtășie cu familia lui Esther și Bishojit. Înainte de a intra, bineînteles că am distribuit tractate la piață și ne-am găsit un loc potrivit, ca la întoarcere, să putem arăta filmul.
6. Miercuri ne înțelesesem cu fratele Sujit să avem părtășie la casa lui. Dânsul invitase mai multi frați din provincie și vecini. Ne-am bucurat mult.
7. Joi a fost părtășia noastră din Jajanghi. Invitasem de asemenea pe propietarul casei pe doream as o cumpărăm, pentru a vedea casa. Acea casă fusese zidită ca o casa de adunare. Propietarul era un pastor pe nume Nicolas. El a trimis pe un alt pastor care ne-a deschis și noi am putut vedea și înăuntru. După părtășie am găsit o familie care să ne lase să arătăm filmul. Dar l-am putut arăta numai pe jumătate, pentru că ne-a oprit gazda noastră. Niște oameni dușmănoși din sat l-au forțat să ne oprească.
8. Vineri dimineața fusesem invitat la o școală din Jalpaiguri. Pronish fusese de asemenea invitat la o școală din Haldibari. În Jalpaiguri eu am distribuit Noi Testamente și alte cărticele la studenți. Dupa aceea a fost timpul de rugăciune din adunare. Dupa rugăciune, am trimis pe majoritatea alor noștri la un program organizat de fratele Abi în Karjipara.
9. Roel ne-a anunțat deja că a transferat banii pentru cumpărarea casei în contul Sarojei.
Vă invit de asemenea să vă rugați și pentru:
1. Pace în familia părinților Sompei.
2. Călăuzire cu privire la Puja (sora mai mare a Sompei) și Kamuna (matusa Sompei). Rudele lor doresc ca ele fie să se căsătorească sau să meargă la școala biblică (și noi să le ajutăm).
3. Mântuirea familiei lui Monoronjon Sarkar care acum locuiește împreună cu ei.
4. O familie pentru Sopon Roy pe care multe fete l-au refuzat din pricină ca nu are o casă de cărămidă.
5. Mântuirea rudelor și vecinilor fratelui Sujit.
6. Mântuirea rudelor și vecinilor fratelui Poltu.
7. Pentru ca Saroja, dacă este voia lui Dumnezeu, să fie de acord cu mine ca să cumpărăm casa din Jajanghi (banii sunt in contul ei). După atâția ani la oraș, ea nu ar vrea să se mute la țară. O altă posibilitate ar fi să cumpărăm casa fratelui ei din Gurubathan (cu care sunt convins ca ea ar fi de acord).
8. Pentru mântuirea vrăjmașilor Evangheliei din Jajanghi.
9. Pentru tărie și rodire în Domnul Isus pentru familia Talupdar din Jajanghi.
10. Pentru mântuirea studenților de la scoala Saint Paul Jalpaiguri (numai numele e creștin).
11. Pentru mântuirea directorului acestei școli care este catolic.
12. Pentru întărirea în credință a noilor creștini din Karjipara.
Tatăl dragostei, ajută-mă să urmăresc căile care zidesc trupul Domnului Isus în și între credincioși!
Daniel
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.