După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

marți, 3 septembrie 2019

Tony Berbece 🔴 De ce sunt disprețuite familiile cu mulți copii


Am crescut într-o familie alături de alți cinci frați și nu o dată am fost jigniți de anumiți vecini, de anumiți profesori, de oameni de nimic care vedeau într-o familie cu mulți copii o anomalie. Auzeam mereu vorbe de ocară despre părinții mei care sunau cam așa: “Ce se înmulțesc ăștia ca iepurii!”; “Ăștia știu doar să facă copii!”; “Oare ce le-or da să mănânce la bieții copii?” Acestea sunt doar câteva dintre sutele de jigniri auzite ca și copil, oare părinții mei câte au auzit? De unde vine sila aceasta la români față de familiile cu mulți copii, când aceste familii ar trebui să fie puse pe piedestalul societății.

Națiunea aceasta care avortează mai mulți decât naște, care îngroapă mai mulți de cât naște, care se uită cu scârbă la mamele cu mulți copii, care privește ca o anomalie o familie numeroasă, va primi o lecție dureroasă, lecția împuținării ca neam. Când ne vom măsura cu alții ne vom face mici, pentru că vom fi mici, pentru că nu am știut să prețuim comorile de preț ale unui om, ale unui neam, anume copiii.

Dacă ne uităm în familiile bunicilor și chiar ale părinților, majoritatea avea 5-6-7 chiar peste 10 frați. Au fost născuți mulți dintre ei acasă (fratele socrului meu a fost născut din picioare, mama lui s-a ținut de grinda casei și astfel și-a adus copilul pe lume), fără clinici private, ecografii peste ecografii, controale peste controale și multă paranoia uneori. Ei au fost crescuți fără pamperși, fără suzete, fără lapte praf, fără cereale praf la cutie, fără leagăne electrice, fără tot felul de suplimente și mâncărică gata preparata din supermarketuri, ei au trăit cu scutece pe care mamele le spălau după fiecare folosire, au trăit cu lapte din ceaun, cu suzete improvizate din tifon cu mămăligă și zahăr în interior din care copilul sugea o zi întreagă, jucăriile lor erau făcute din cârpe, mașinuțe modelate din noroi, păpuși făcute din știuleți de porumb și nu s-au mai văitat.

Dar azi, ne-am modernizat, ne-am dichisit, ne-am emancipat, avem de toate, dar nu mai avem curaj să facem copii, nu mai avem hărnicie, ci lene, frică, comoditate și scârbă pentru cuplurile care sar de 2-3 copii. Atunci a face copii era o onoare, un țel, o cinste, azi e o povară, o rușine, o nebunie. Ce s-a întâmplat oameni buni?


Să ne dea Dumnezeu iubire pentru copiii noștri și respect pentru mamele care-i fac!

Cu prețuire,
Toni Berbece

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.