După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

marți, 29 ianuarie 2019

Pledoarie „științifică” pentru PEDOFILIE. Autorul articolului din revista Sexuality and Culture, foarte bine cotată în lumea academică, este un fost condamnat pentru răspândirea de imagini cu copii violați și torturați...

Un bărbat condamnat în 2006 pentru că a răspândit materiale pornografice prezentând copii violați și torturați a publicat un articol într-o importantă publicație academică, în care apără deschis actele sexuale dintre adulți și copii.
Articolul, care constă într-o serie de justificări pentru o faptă numită îndeobște abuz asupra copiilor, a fost acceptat spre publicare de către Sexuality and Culture, o revistă foarte bine cotată în lumea academică și editată de Springer Publishing Company.
Britanicul Thomas O’Carroll, membru al Partidului Laburist, care a fost încarcerat în două rânduri în Marea Britanie, susține în articolul său, citat de Life Site News, că:
„a) plăcerea sexuală obișnuită dintre un copil și un adult, ca ‘joc’, este permisă din punct de vedere moral”
și că
„b) relațiile sexuale copil – adult, mai ales când fac parte dintr-o relație mai profundă decât cea sugerată de cuvântul «joc», nu sunt neapărat ostile vieților trăite în spiritul celor mai înalte idealuri ci pot chiar ajuta la definirea și atingerea acestor idealuri.”
Articolul lui O’Carroll are titlul: „Inocența «Copilăriei» nu este un Ideal: Virtuți Etice și Sexul dintre un Copil și un Adult”.
„Ucenicia sexuală”
Autorul susține că actele sexuale etice nu trebuie neapărat să fie motivate de dragoste, ci pot fi pur și simplu manifestări ale dorinței egoiste, adăugând că „încercările de a condiționa sexul etic de dragoste au fost apreciate ca inconsistente din mai multe motive... Dorința fără dragoste, de exemplu, a fost descrisă ca egoistă și nechibzuită, însă acest lucru este lipsit de logică.”
O’Carroll evocă și „studiile” altor oameni de știință, care afirmă că există „de-a lungul copilăriei și adolescenței o nevoie continuă și în mare parte nesatisfăcută de intimitate corporală, inclusiv libera exprimare sexuală”, adăugând că „ucenicia sexuală și relațională poate fi învățată fără povara responsabilităților adulte, la fel cum, în mod tradițional, fetițele se pregătesc pentru maternitate jucându-se cu păpușile”.
Revista Sexuality and Culture este cotată pe locul 31 din 128 de publicații cu specialitatea „studii de gen”, potrivit Scimago Institutions Rankings.
Condamnat de două ori
O’ Carroll a fost închis de trei ori pentru infracțiuni legate de pedofilie. A petrecut doi ani în spatele gratiilor după ce a fost condamnat în 1981 pentru conspirație în scopul coruperii moralei publice prin intermediul grupului de activiști britanici „Pedophile Information Exchange”.
În 2002, el a petrecut după gratii nouă luni după ce a fost condamnat pentru importarea de pornografie infantilă din Qatar, dar condamnarea a fost până în final anulată și a fost eliberat înainte de executarea întregii sentințe.
A fost condamnat a treia oară în 2006 pentru că a creat și distribuit pornografie infantilă care includea imagini cu copii torturați, dar a executat numai doi ani și șase luni în închisoare înainte de a fi eliberat, spre consternarea poliției care a instrumentat cazul.
Continuarea pe www.evz.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.