Foarte interesant cum în destule postări și comentarii privind reușita campaniei ”fărăpenali” (care a atins milionul de semnături) apare insistent ideea că cele 3 milioane de semnături ale CpF ar fi o invenție sau că au fost strânse ilicit (nu toate, dar cea mai mare parte).
La fel de interesant e că nimeni nu aduce probe în acest sens. Dar fiecare ”crede că”. Sigur, e liber la ”crezut că” (ba e chiar rezonabil să avem suspiciuni - ca să parafrazez o sintagmă îndrăgită de procurori), doar că e o acuză destul de serioasă și, prin urmare, se cam cere probată.
Unul dintre argumentele vehiculate în acest sens e adus taman de efortul și de complexitatea campaniei ”fărăpenali” care, zic susținătorii sau voluntarii ei, ar arăta că reușita (cam prea rapidă și ușoară) a CpF ar fi nu doar suspectă, cât - fără dubii - un fals.
Pot înțelege acest argument. Experiența proprie este mult mai puternică decât speculațiile. Să fii pe teren, în orice colț al țării, să stai în ploaie, dogoare, praf, zgomot, să încerci să convingi oamenii, să strângi din dinți când ești înjurat, să ai puterea să te abții când ești provocat, toate astea nu-s de colea. Presupun voință, anduranță și un crez pe bune.
Doar că în timp ce inițiatorii ”fărăpenali” și USR se pot lăuda (căci, așa cum am scris într-un status anterior, ei chiar se pot lăuda!) cu o astfel de reușită și cu oameni de teren chitiți pe treabă, totuși, nu pot la fel de ușor să presupună că toate campaniile ar trebui să înfrunte aceleași probleme și să se deruleze în condiții simetrice sau identice.
Iar condițiile de demarare a unei campanii sunt, de asemenea, relevante! CpF, spre deosebire de ”Fărăpenali” are un număr mult mai mare de membri, (organizații, asociații sau chiar federații) care pe de-o parte sunt concentrate pe subiecte de interes și de impact mediatic (avortul, ora de religie, familia, autismul și Sindromul Down etc.) pe de altă parte are un profil evident religios, dar multi-confesional (ortodocși, baptiști, catolici etc.). De notat că bisericile ca atare (în sens instituțional) nu sunt implicate formal în Coaliție, dar sunt reprezentate acolo de organizații și/sau persoane care le poartă și le susțin mesajul în societate.
În fine, există și confesiuni sau comunități religioase care poate nu-s reprezentate defel, formal, în CpF, dar care pot adera pe linie doctrinară la viziunea acesteia despre felul în care ar trebui definită și reglementată legal, căsătoria.
Dacă ”fărăpenali” este, într-adevăr, un subiect sensibil și cu mare priză la public (indiferent de opinia cuiva pe marginea subiectului, acesta îi este cunoscut și relevant), la fel este și problema căsătoriei și a felului în care este definită.
La nivel logistic, CpF a avut un avantaj masiv față de USR&co. Sunt 27,3 mii lăcașuri de cult în România, dintre care 16,4 mii sunt ortodoxe. Răspândirea lor în teritoriu este, de asemenea, excelentă, practic acoperind orice localitate (de la cel mai mic cătun, până la marile orașe). Bisericile (atât cele ortodoxe cât, mai ales, cele neoprotestante) nu sunt deloc goale în timpul liturghiilor duminicale sau la sărbători. Autoritatea de care se bucură mesajul religios de tip moral și social este, încă, reală. Deși nu s-au implicat formal, instituțiile religioase au ”binecuvântat” inițiativa CpF. Iar asta este suficient pentru ca din start să se activeze o rețea densă, extinsă, de lideri comunitari de opinie. Aflat la ceremonia religioasă, credinciosul (indiferent de confesiune) nu va găsi motive serioase pentru a se delimita de un mesaj care rezonează cu propria viziune spirituală despre lume.
Coaliția a demarat campania în 20 de județe, dar a ajuns repede să aibă ”cartiere generale” în 40 de județe. Potrivit declarațiilor oficiale, au existat ”70.000 de voluntari de toate confesiunile: ortodocși, catolici, greco-catolici, baptiști, penticostali, creștini după evanghelie, adventiști și reformați.” Să ne înțelegem: aceștia nici nu aveau nevoie să meargă în stradă! Era suficient să depună un oarecare efort pentru a convinge membrii comunității, parohiei, congregației pentru ca mare parte din semnături să fie strânsă rapid. Lăcașurile de cult sunt, în esență, expresia ”agorei”, ele reprezintă ”piața orașului” în termeni spirituali.
După un calcul simplist, considerând nr de lăcașuri de cult, nu trebuia să se adune mai mult de 110 semnături în fiecare. Sigur, unele au comunități mici sau îmbătrânite, dar altele înfloresc. În plus, dacă rămânem în acest calcul, cele 110 semnături/lăcaș de cult s-au strâns într-un interval de 4-5 luni (ianuarie - mai 2016), așadar, aproape 20 de săptămâni. Cum mai fiecare confesiune are o ceremonie religioasă cel puțin săptămânal, avem cam 20 de prilejuri pt a convinge cei 110 semnatari/lăcaș să-și pună numele pe listă. Adică 5,5 oameni/săptămână/lăcaș de cult. E floare la ureche, de fapt!
Sigur, aici doar schițez un scenariu. În realitate nu în toate lăcașurile de cult s-au strâns semnături. Și nu la fiecare slujbă. Dar, totuși, aceasta este media și, în plus, există multe alte evenimente religioase pe lângă cele constante, în care oamenii se adună în număr mare.
Așadar: CpF NU avea de ce să desfășoare campania așa cum a făcut-o USR&co. Pur și simplu avea la bază o mega-infrastructură, avea din start ”influenceri” locali (orice preot, pastor etc.), avea prilejul (ceremoniile religioase care adună oamenii în mod natural și într-un spațiu de convingeri comune și familiare) și avea timpul (6 luni, prin lege). Nu mai spunem de mediatizare, de social media, de newslettere și alte alea.
Prin urmare, dacă vrem, putem să avem suspiciuni că toate semnăturile adunate de către CpF ar fi pe bune, dar ar trebui să dovedim. În schimb, devenim noi înșine cam dubioși dacă neglijăm aceste aspecte deloc irelevante, doar pentru că suntem prea seduși de teza cu frauda.
USR, cum ziceam, își merită din plin aplauzele. Nu cred că e cazul să le însoțim cu huiduieli în direcția celorlalți. Până la urmă, nu e un concurs. Nu?
Silviu Dancu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.