Nici bine nu s-a terminat scandalul public provocat de Ministerul Educației Naționale care acum câteva săptămâni a pus în dezbatere publică „Strategia națională de educație parentală 2018-2025”, în baza căreia ar fi început un proces de reeducare a părinților, practic o incercare de manipulare ideologică, creaţie a propagandei progresiste care caută terenul potrivit pentru a face noi experimente sociale, pentru a educa o nouă generaţie în spiritul negării oricărei moşteniri culturale şi a negării radicale a creştinismului, că un nou scandal se vede la orizont de data aceasta în cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului prin Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Covasna.
Sub egida Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Covasna, mai multe ONG-uri organizează tabăra Girl UP! timp de 4 zile în Pădureni, județul Covasna unde vor participa gratuit 20 de fete, cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, din județele Suceava, Botoșani, Neamț, Vaslui, Iași și Bacău
Proiectul este finanțat prin FLEX Alumni Grants ale Departamentului de Stat SUA, sustinut de American Councils România și în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Covasna. Organizatorul principal este același cu cel al evenimentului Woman Talk din februarie de la Focşani când un grup de activiști ai ideologiei de gen, susținuți de ambasada SUA la București, au căutat, sub pretextul unor sesiuni dedicate egalității de gen, să își promoveze agenda în școli din județul Vrancea, implicând elevi și instituții publice , eveniment soldat cu un scandal monstru.
Organizatorii declară că obiectivul taberei este de a forma viitoare femei puternice, de a promova egalitatea de gen și valori pe care orice societate dezvoltată ar trebui să le aibă.
În realitate, în tabăra „Girl UP!”, fetele vor fi învățate ce înseamnă egalitatea de gen care nu înseamnă că femeia este egală cu bărbatul, ci că o persoană poate fi în mod egal un gen sau celălalt indiferent de sexul biologic. De asemenea vor discuta despre stereotipii de gen adică vor învăța că băieții sunt băieți doar pentru că sunt îmbrăcați în albastru și primesc jucării de băieți, iar fetele sunt fete doar pentru că sunt îmbrăcate în roz și primesc păpuși şi de asemenea despre roluri de gen şi anume că o femeie este mamă doar pentru că joacă rolul de mamă, rol pe care ar putea foarte bine să îl joace și un bărbat dacă nu am mai fi atât de stereotipi în gândire, insuflându-le ideea că dacă noi părinții i-am lăsa să se descopere singuri ce sunt ca gen, atunci vor putea ei înșiși să-şi aleagă genul.
Oare de ce Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Covasna a invitat în mod gratuit doar fete între 14 si 18 ani? De ce nu sunt invitaţi şi baieţi?
Ce se întâmplă dacă în această tabără doreşte să participle un băiat care se identifică ca fata conform ideologiei de gen pe care organizatorii o promovează? Va fi acceptat ? Este oare Ministerului Tineretului şi Sportului prin Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Covasna implicat in discriminare pe criterii de sex?
Sunt câteva întrebări la care asteptăm răspuns atât din partea Ministerului Tineretului şi Sportului, a Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Covasna dar şi din partea Consiliului National pentru Combaterea Discriminării.
Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Covasna este un serviciu public deconcentrat în subordinea M.T.S., care are atribuţii stabilite prin Hotărârea nr. 776 din 28 iulie 2010 privind organizarea şi funcţionarea direcţiilor judeţene pentru sport şi tineret, respectiv a Direcţiei pentru Sport şi Tineret a Municipiului, precum şi HG 11/09.01.2013 privind organizarea şi funcţionarea MINISTERULUI TINERETULUI ŞI SPORTULUI.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.