După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

luni, 19 martie 2018

Mana de Luni: Robert J. Tamasy 🔴 Fiți mereu pregătiți să dați un răspuns

„De ce mergeți la muncă?” Sunt multe răspunsuri la această întrebare. Evident, un motiv ar fi ca să ne câștigăm existența. Un alt motiv ar fi, în situația fericită, să avem o profesie care să ne placă și să ne aducă o satisfacție pe acest plan. Munca noastră poate aduce beneficii pentru alții prin produsele și serviciile pe care le oferim. Pentru unii munca este doar o activitate care umple timpul dintre weekenduri.

Ne putem gândi și la alte motive pentru care să mergem la muncă. Dar de câte ori începem o zi de muncă cu atitudinea că suntem acolo să Îl reprezentăm pe Isus Hristos – chiar dacă nu lucrăm pentru o biserică, sau pentru o organizație non-profit, sau chiar pentru o organizație condusă de creștini?

Acest motiv nu este întotdeauna pe primul loc în mințile noastre, dar ar trebui să fie. Coloseni 3:23 spune: „Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul…” Putem arăta asta prin perseverența și calitatea cu care ne îndeplinim munca. Dar trebuie să recunoaștem că prin munca noastră putem avea oportunități să întâlnim oameni care să dorească să cunoască mai multe despre Domnul Isus. Așa că trebuie să fim pregătiți.

Prietenul meu Tom este director general al unei companii. Nu demult a venit în vizită un client important de al lui din altă țară. L-a văzut pe Tom că împărțea niște bilete muncitorilor din fabrică și l-a întrebat: „Ce sunt alea?”. A aflat că biletele erau pentru un eveniment de la biserica lui Tom, unde avea să vorbească un invitat special, și apoi a avut mai multe întrebări despre aceste lucruri.

Tom i-a răspuns la întrebări, una câte una, cu căldură și cu blândețe. Atunci clientul respectiv a spus că soția lui era creștină, însă în localitatea unde locuiau ei, majoritatea oamenilor îmbrățișau o religie diferită. Pe măsură ce Tom îi răspundea la întrebări, acest client era din ce în ce mai entuziasmat comentând mereu: „Nimeni nu mi-a spus niciodată despre aceste lucruri!” sau „Nu am auzit o asemenea explicație niciodată.” Apoi au urmat alte conversații în zilele următoare.

Când mi-a relatat Tom această întâmplare, mi-a mărturisit că nu se aștepta să aibă o asemenea oportunitate de a vorbi despre Isus. Dar era limpede că el a înțeles nu doar să își slujească compania și clienții, ci să Îl slujească și să Îl reprezinte pe Domnul. El a pus în aplicare 2 Timotei 2:15 care spune: „Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine şi care împarte drept Cuvântul adevărului.” Totodată, Tom a aplicat două dintre principiile cheie atunci când vine vorba de a spune altora credința ta:

Fiți mereu pregătiți să dați un răspuns. Oportunitățile de a vorbi cu alții despre Domnul Isus apar în mod surprinzător. Așa că este bine să așteptăm neprevăzutul. „Fiţi totdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi; dar cu blândeţă şi teamă.” (1 Petru 3:15)

Cereți înțelepciune ca să răspundeți potrivit. Nu există o rețetă anume pentru evanghelizare personală. Necesită înțelepciune – și încredere în călăuzirea lui Dumnezeu – pentru ceea ce vom spune – pentru a fi adecvat situației. „Purtaţi-vă cu înţelepciune faţă de cei de afară; răscumpăraţi vremea. Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia.” (Coloseni 4:5-6).
  

Întrebări pentru discuții

1.     De ce mergeți la muncă?


2.     Ce părere aveți despre ideea de a merge la muncă conștientizând faptul că una dintre responsabilitățile noastre este de a-L sluji și de a-L reprezenta pe Domnul Isus Hristos?


3.     Cum putem fi „totdeauna gata” pentru a spune altora ceea ce credem, atunci când apare oportunitatea? 


4.     Unul dintre ultimele lucruri pe care le-a spus isus ucenicilor Săi a fost să meargă și să facă „ucenici din toate neamurile”. Ce rol a avut dezvoltarea comerțului global în a îndeplini această trimitere?


NOTĂ: Pentru aprofundarea subiectului, puteți lua în considerare și următoarele texte biblice: Eclesiastul 9:10; Matei 5:16; Efeseni 2:10; Coloseni 3:17, 24; Titu 2:7-8; 1 Petru 2:12.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.